Azi! momente de viață (sursă net)

 Azi nu vreau sa vorbesc, sa ascult, sa inteleg.

Azi nu ma simt inspirata, motivata si nici optimista.

Azi nu ma simt puternica, dar nici slaba. Nu ma simt copil, dar nici adult. Nu ma simt fericita, dar nici trista. Nu sunt furioasa, dar nici calma.

Azi nu ma simt curajoasa si nu-mi gasesc cuvintele potrivite.

Azi nimic nu mi se pare colorat… e doar alb, negru sau gri.

Azi am lacrimi care nu indraznesc sa curga, care stau cuminti in ochi pentru ca le e teama. Nici ele nu stiu exact daca ma pot  ajuta sau nu…

Azi mi-e gandul departe si ma simt obosita.

Azi sunt mai capricioasa ca vremea, sunt mofturoasa si incapatanata.

Azi aud, dar nu ascult. Privesc, dar nu vad. Gust, dar nu simt.

Azi si cuvintele fug de mine.

Azi simt nevoia sa tac, sa-mi inabus gandurile si sa-mi golesc mintea de tot ce nu-mi place.

Azi simt nevoia sa-mi ascult bataile inimii si sa-mi imaginez ca spun o poveste.

Azi ma scald in ape tulburate de ploi reci, agitate.

Azi sunt o furtuna de sentimente contradictorii.

Azi nu e cea mai frumoasa zi, dar pentru ca e un dar divin o s-o duc pana la capat cu demnitate.

Azi nu am nici o stare. Cred.

LEGENDA BUSUIOCULUI

  Binecuvântarea caselor

     În tradiția noastră populară busuiocul este o plantă aducătoare de fericire, înzestrat cu puteri magice; se pune în prima baie a copilului ca să fie mai atrăgător, mai ales dacă este fată.

Temenul de busuioc vine din limba greaca (basileus ) care inseamna rege și se spune că a crescut pe locul unde Împărații Constantin și Elena au descoperit Sfânta Cruce. Se spune că busuiocul a crescut pe Crucea Domnului Hristos iar după ce Domnul a fost dat jos, Crucea a căzut şi, cu vremea, a acoperit-o pământul. Mergând să caute Crucea, Sfânta Împărăteasă Elena a simţit un miros plăcut, adus de vânt. S-a luat după el şi a găsit busuiocul, de la care a smuls câteva fire, ca să le răsădească în grădină iar ulterior, l-a găsit cu rădăcinile înfipte în Cruce şi, de aceea, se zice, ramurile busuiocului cresc în cruce.

     Legenda spune că la nașterea Mântuitorului, oamenii au adus cu ei busuioc și l-au acoperit pe Prunc şi, din acea vreme ar fi pătruns busuiocul in biserică ,unde este utilizat la ritualul sfințirii aghiazmei; de asemenea, busuiocul se pune la icoane, pentru a atrage protecția divină asupra casei și ocupanților săi. 

    O altă legend ne spune că, demult, trăia un flăcău chipeș și curajos pe care îl chema Busuioc. Într-unul din anii acelor vremuri îndepărtate, o secetă a cuprins Pământul, zmeii legaseră ploile, animalele și oamenii mureau de sete și de foame și nimeni nu era atât de brav încât să înfrunte zmeii. Văzând acestea, Busuioc s-a dus să se lupte cu ei, dar a murit în luptă fiindcă aceștia erau numeroși. În amintirea viteazului flăcău, ce s-a dus fără teamă să salveze lumea, Dumnezeu a lăsat pe Pământ o floare, busuiocul, o plantă cu frunze foarte aromate, pe care preoții folosesc florile atunci când binecuvântează casele, stropindu-le cu agheasmă.

     În India straveche busuiocul era simbol al ospitalității, planta fiind folosită în rugăciunile de dimineață destinate asigurării sănătății, bunăstării și purității spirituale. În sanscrită numele său înseamnă „cea neasemuită” iar în fiecare casă există cel puțin un tulsi. Se crede că tulsi are că are forța purificării. Indienii cred că el dăruiește bunătate oamenilor, virtute și bucurie. Ajută la menținerea chakrei – echilibrul centrilor energetici ai omului. În textele hinduse, tot ce este asociat cu tulsi este sfânt. Texte ayurvedice străvechi semnalează folosirea plantei pentru anihilarea veninului de la mușcături de șarpe sau de scorpion iar din tulpina de busuioc sfânt se fac metaniile protectoare, folosite în meditație.

    În Thailanda, busuiocul sfânt este folosit în terapia tulburărilor digestive, a durerilor de cap, a afecțiunilor aparatului respirator precum  și în industria parfumurilor și cea alimentară.

    În Surinam și în America de Sud este utilizat în caz de mușcături de șarpe, fiind clasificată ca plantă ce prelungește viața. 

    În Italia busuiocul este simbolul dragostei, se spune că mirosul lui îi înnebunește pe bărbați.

     Dincolo de dimensiunea spirituală și magică, busuiocul mai are o calitate importantă-aceea de plantă vindecătoare. Să precizăm, în primul rând, că frunzele acestei plante sunt un excepțional tonic pentru sistemul nervos și contribuie la întărirea memoriei.

LEGENDA VULTURULUI sau cum să o iei din nou de la capăt

 Vulturii care trăiesc în zona munților Anzi ating înălțimi incredibile, suportă temperaturi extrem de joase și pot ajunge la 70 de ani. Numai că în jurul vârstei de 40 de ani trebuie să reușească să treacă de o cumpănă, altfel ar muri. Practic, ciocul lor devine atât de curb încât nu mai pot sfâșia hrana, ghearele devin atât de noduroase încât nu mai pot ține prada în zbor, penele sunt atât de lungi și de tari încât nu-i mai apără de frig. Ciocul, ghearele și penele au în comun keratina, o substanță care se produce în permanență, acumulându-se de-a lungul anilor. Pentru a putea trăi, vulturii trebuie să-și reînnoiască haina de pene și armele. Așa că se va retrage printre stânci, într-un loc ascuns dar sigur va începe să-și zdrobească singur ciocul, lovind repetat în piatră.

După ce îi va cădea ciocul vechi, va aștepta să-i crească altul nou. Apoi își va distruge singur ghearele inutile din cauza bătrâneții și va aștepta să-i crească gheare puternice, noi. Își va smulge penele vechi și va aștepta zgribulit să-i crească altele. Procesul de renaștere durează în jur de 4 luni, dar după acest timp de suferință, vulturul poate zbura din nou și se poate hrăni încă cel puțin 30 de ani. Repet, este o legendă. Dar e atât de frumoasă!

Fiecare dintre noi avem cumpene, momente în care ți se pare că ai putea să mori de durere! Dar trebuie să știm să înfruntăm durerea, să ne ridicăm din genunchi și să reîncepem să trăim în ciuda dificultăților.

LEGENDA LILIACULUI- floarea cu miros de rai!

 

   Liliacul simbolizează primăvara însăși, reînnoirea exterioară și interioară, dar și încrederea. Liliacul alb vorbește despre puritate și inocență, poate chiar despre perioada copilăriei și a tinereții, liliacul violet poartă umbre de mister cu sine și simbolizează spiritualitatea, cel albastru-fericirea, pacea și liniștea, liliacul în culoarea magenta–iubirea, pasiunea, bucuria de a trăi (și de a fi în viață), bucuria de a învinge încercările vieții, cel liliachiu (violet deschis)–prima iubire sau emoțiile primei iubiri, liliacul roz–dragostea pură și prieteniile puternice.

     Mitologia greaca ne povestește că zeul pădurilor și câmpiilor, tânărul Pan, a întâlnit-o într-o dimineață pe frumoasa nimfă Singa și a rămas fascinat de grația ei. Însă, in momentul in care a incercat să-i vorbeasca, aceasta s-a speriat si a fugit.

     Captivat de frumusețea ei, a urmărit-o, a răpit-o și a ascuns-o într-o pădure... Singa era foarte speriată și ca să scape de zeul Pan s-a transformat într-un arbust cu flori frumoase și plăcut mirositoare iar Pan a fost foarte intristat și a început să colinde singur padurile, făcând bine tuturor celor care îi ieșeau în cale... Așa a apărut liliacul pe pamant. Se spune că de la această legendă provine numele latin al florii de liliac...

     Liliacul simbolizează primăvara însăși, reînnoirea exterioară și interioară, dar și încrederea. Liliacul alb simbolizează inocența tinereții, iar liliacul mov, primele emoții ale iubirii și tocmai de aceea liliacul înflorește primăvară (aprilie-mai), în anotimpul iubirii.

     Dacă ați iubit vreodată cu adevărat, este imposibil să uitați mirosul florilor de liliac care inundă văzduhul nopților de aprilie-mai.

      "Sub liliac, sunt păsări dulci ce nu mai tac,

      Concert de voci mângâietoare

      Sărmani cu inimi gemătoare,

      Uitaţi, dormiţi sub liliac." 

              (Primăvara – Alex. Macedonski)

LEGENDA MAGNOLIEI

 

    Dimineața își făcuse loc printre astrul nopții liniștite! Cucul cânta vesel în zăvoi, prevestind o zi minunată iar băiețelul se juca în curtea înverzită, auzind discuția părinților săi! Tatăl lui îi spunea mamei sale:

   - Iarna aceasta a fost tare grea pentru copăcelul din curtea noastră. Se pare că gerul l-a înghețat, iar trecerea bruscă spre căldura soarelui a uscat crengile acestuia și, ar fi mai bine să-l tăiem și să plantăm niște brăduți în locul lui!

   - Să mai așteptăm, spuse mama băiețelului! Să-i oferim copăcelului încă o șansă; să-l stropim mai des cu substanțe nutritive și să-i punem îngrăsământ pentru a-l ajuta să-și revigoreze rădăcinile!

   După ce părinții lui au intrat în casă, băiețelul s-a apropiat de copăcelul bolnăvior și uscat, prezentându-se acestuia:

   - Bună, eu sunt, zise băiețelul! Am auzit că părinții mei vor să renunțe la tine! Trebuie să lupți, să te faci bine! Haide, știu că poți!

    - Bună, spuse copăcelul! Eu sunt Magnolia! M-am născut în Montpellier, în grădina botanică a specialistului Pierre Magnol! Acesta mă stropea mereu cu o apă magică, iar eu nu mă uscam niciodată, înflorind an de an! Păsările cântau și se odihneau pe crengile mele, ciugulind semințele căzute din florile mele! Astfel, în zborul lor, înaripatele scăpau uneori semințele, ajungând să cresc și să mă dezvolt în curțile oamenilor de pretutindeni! Mi-e dor de apa magică a grădinii botanice din Franța!

   - Oh, exclamă băiețelul, sunt sigur că vom găsi o soluție pentru a te face bine!

Băiețelul era trist, nu dorea să renunțe la copăcel, așa că a zbughit-o în casă, spunându-le părinților săi:

   - Mami, tati, vreau să mergem în Franța, la grădina botanică din Montpellier! Vreau să-l găsim pe domnul Pierre Magnol și să-i cerem apa magică cu care uda magnolia din grădina sa!

   - Oh, dar e prea lung drumul până acolo, spuse tatăl băiețelului!

   - Am putea suna, spuse mama băiețelului, cerând să ne fie trimisă prin curier acea apă magică!

    Fiind apelat, domnul Pierre Magnol a răspuns numaidecât la telefon și auzind motivul pentru care băiețelul l-a sunat, acesta a răspuns:

   - Dragul meu băiețel, apa mea era o apă simplă de la fântâna din grădina mea botanică, ceea ce o făcea atat de specială era iubirea pe care o puneam în ea! Magnolia se crește cu vorbe dulci, căldură sufletească și îmbrățișări! 

    Din acea clipă, băiețelul și familia lui au început să petreacă mai mult timp în grădină, vorbind cu Magnolia, îmbrățișând-o și oferindu-i iubire. 

    În numai câteva zile, Magnolia a început să înverzească, iar crenguțele sale erau pline de flori rozalii, care se desfăceau în formă de inimă, transformând copăcelul într-un minunat buchet înmiresmat de iubire!

    MORALA: Iubirea poate transforma și un ciot într-o floare! Să urmăm exemplul!

LEGENDA VIOLETEI

 

   Primăvara a venit cu alaiul ei de flori iar în cinstea ei grădinile prind culoare și treptat, treptat, albul imaculat al pâlcurilor de ghiocei este luat de movul toporașilor, rozul zambilelor, galbenul brândușelor, alb-argintiul ghiocelului... Abia ce ghioceii și-au scuturat petalele, violetele vin să umple crângurile și grădinile cu parfumul lor și, pe măsură ce pământul se încălzește, florile se deschid ca niște aripi de fluturi movalii deasupra frunzelor, ca niște inimioare verzi.

     Legenda spune că Violeta era o fată săracă și modestă, fără părinți, care trăia în Împărăția Florilor. Ea se îndrăgostește de un prinț pe care-l întâlnește într-o zi în timp ce-și împletea o coroniță cu flori. La rândul său și prințul se îndrăgostește si el de Violeta și-i cere acesteia să se căsătorească cu el. Din păcate însă, prințului îi fusese ursit să nu se poată căsători înainte de a omori zmeul din pădurea întunecată.

Prințul pornește în căutarea zmeului și-i promite Violetei că, după ce va omorî zmeul, se va întoarce să o caute și o va lua de soție. 12 ani îl așteaptă Violeta pe prinț, timp int care împletește coronițe de flori de culoare albastru închis, care mai apoi vor fi numite Violete. După 12 ani, prințul se întoarcere si o găsește pe Violeta în același loc, terminând de construit un cort din împletitură de violete, care le va fi celor doi castel.

     Imediat a cerut-o de sotie, ca să-i însenineze cu zâmbetul ei cald zilele mohorâte de iarnă din imperiul lui de gheață însă, părinții fetei nu au primit cu bucurie cererea dar, de teamă ca iarna va pune stapana pe satul lor, s-au invoit sa-i dea mireasa. Astfel Violeta a plecat pentru totdeauna din casa părinților, dar s-a rugat de rege, tatăl prințului să le lase părinților un un dar de preț, care să le amintească de ea in fiecare primăvară. În urma pașilor ei, au răsărit micuțele violete, delicate ca frumoasa fată si cu parfum suav, ca și sufletul ei curat.

    Simbolizare - violeta este simbol al iubirii eterne și al fertilității.

LEGENDA LALELEI

 Se spune că lalelele au apărut, pentru prima dată, acum sute de mii de ani într-o zonă cuprinsă între nordul Chinei și sudul Europei iar povestea lor este plină de intrigi, înșelătorie, furturi și inimi frânte.

     Conform unei legende persane, în legătură cu laleaua roșie, se spune că un tânăr pe nume Farhad s-a îndrăgostit de frumoasa Shirin. Când tânărul a aflat că fata de care el s-a îndrăgostit a fost ucisă a fost atât de copleșit de durere încât s-a sinucis sărind cu calul său de pe marginea unei stânci.

     Legenda spune că acolo unde cădeau picaturi din sângele său aparea câte o lalea roșie iar astfel laleaua roșie a devenit simbolul iubirii perfecte, iubirii eterne sau pasionale. De asemenea, se mai spune că centrul lalelei reprezintă inima celui ce o oferă și că motivul pentru care acesta este negru, catifelat și întunecat este datorită căldurii pasiunii iubirii ce o poartă cel îndrăgostit în suflet.

     O altă versiune a legendei lalelei este la fel de tristă: un baiat persan iubea o fată, dar nu și-au putut clădi un viitor împreună, pentru că a fost răpit de aripa morții. Pe mormantul lui au răsărit niște flori în formă de turban (tulipan). Curând, și fata s-a stins de dorul lui, iar lalelele au răsărit și pe mormântul ei.

Alte istorisiri ne spun că în secolul XVI, sultanul Persiei își arăta afecțiunea față de aleasa inimii sale dăruindu-i lalele de un roșu aprins, simbolizând flacăra neostoita a iubirii sale. 

   Lalelele cresc în Turcia de multă vreme, dar abia la jumătatea sec. al XVI-lea au ajuns și în Europa, prin intermediul ambasadorilor olandezi. Pe timpul Sultanului Ahmet 1703-1730, cultivarea ori vânzarea lalelei în afara Istanbulului, era considerată crima și se pedepsea cu exilul. Laleaua avea pe atunci valoarea ei în aur.

    În Europa, Olanda a fost cel mai mare cultivator și furnizor de lalele timp de sute de ani. Lalelele deveniseră în această țară un însemn al celor bogați întrucât numai aceștia își permiteau să le cumpere. Datorită prețului ei mare, laleaua era supranumită "pocalul de aur".

     În jurul anului 1600, femeile nobile din Franța purtau corsaje cu lalele și rochii din materiale pe care erau imprimate aceste flori.

             𝐒𝐄𝐌𝐍𝐈𝐅𝐈𝐂𝐀𝐓̦𝐈𝐈:

    𝑳𝒂𝒍𝒆𝒂𝒖𝒂 𝒓𝒐𝒔̦𝒊𝒆 = Culoarea roșie este de obicei asociată direct cu iubirea pasională. 

    𝑳𝒂𝒍𝒆𝒂𝒖𝒂 𝒓𝒐𝒛 = Laleaua roz este de obicei cea mai frumoasă și delicată. Semnificația ei în limbajul florilor este aceea a iubirii necondiționate sau familiare. Exprimă dragostea frățească, paternă și maternă.

    𝑳𝒂𝒍𝒆𝒂𝒖𝒂 𝒈𝒂𝒍𝒃𝒆𝒏𝒂̆ = Laleaua galbenă înseamnă bucurie și fericire. Este oferită femeilor cu intenția de a le face să zâmbească. Indică umor, armonie și distracție.

     𝑳𝒂𝒍𝒆𝒂𝒖𝒂 𝒎𝒐𝒗 = Laleaua mov a devenit parte din comoara familiilor regale din Europa. De aceea, de obicei, simbolizează opulență, eleganță și bogăție.

    𝑳𝒂𝒍𝒆𝒂𝒖𝒂 𝒂𝒍𝒃𝒂̆ = Semnificația ei este legată de absența energiilor neîngrădite sau negative. Într-o lalea albă există doar loc pentru puritate, inocență, adevăr și iertare. Mai demult, o lalea albă era oferită unei alte persoane ca simbol al respectului.

    𝑳𝒂𝒍𝒆𝒂𝒖𝒂 𝒑𝒐𝒓𝒕𝒐𝒄𝒂𝒍𝒊𝒆 = Lalelele portocalii înseamnă unire, prietenie sau conexiune favorabilă între două persoane.

Ele pot fi oferite drept cadou unui cuplu, prietenei sau partenerei de afaceri, deoarece se asociază cu bunele relații personale.

    𝑳𝒂𝒍𝒆𝒂𝒖𝒂 𝒂𝒍𝒃𝒂𝒔𝒕𝒓𝒂̆ - Deși este o culoare artificială, laleaua albastră este foarte populară pentru originalitatea ei, în nuante delicate de pastel sau tonuri mai intense. În general, i se atribuie sensul de loialitate, încredere și virtute. Lalelele albastre sunt oferite oamenilor onorabili și sunt un dar adecvat pentru mame, surori, iubite și... pentru toate femininile, care le așteaptă cu mare drag și nerăbdare.