Nu suport proastele.
Și nu mă mai chinui să fiu elegant. Nu le suport și gata. Nu din răutate, ci din instinct de supraviețuire. Ca reacția aia când vezi focul și dai înapoi. Proasta modernă e ca un incendiu spiritual — te arde pe dinăuntru cu ignoranță în flăcări.
Și nu mă refer la femeile simple, neșlefuite, modeste. Nu. Proasta adevărată e altceva.
Proasta e aceea care, pe lângă faptul că n-are idee ce vorbește, are și gura mare, ochii dați peste cap și impresia că înțelege Universul.
Are citate din Osho, dar n-a înțeles niciodată diferența între un gând și o flatulență mentală.
Are cristale în poșetă, dar dacă o întrebi ce-i o lungime de undă sau un amper, face ochii mari, de parcă i-ai cerut să-ți rezolve integrale în sanscrită.
Proasta de azi e vegană din principiu, dar bea prosecco la all-inclusive.
Proasta e life-coach, dar nu-și poate regla nici ceasul biologic.
Proasta e convinsă că e „femeie deșteaptă” doar pentru că nu mai spală vase.
Proasta nu e neapărat needucată — uneori are facultăți. Dar le folosește ca să le spună altora ce să mănânce, cu cine să doarmă și cum să-și vindece traumele cu miros de bețișor parfumat.
Știi cum e? Proastă, da’ înțepată. Nu doar proastă — proastă și încrezătoare. Proastă și cu crucea în aura ei.
Vine și-ți spune, pe un ton de guru isteric, că „ai vibrații joase”.
Bine, fată, dar tu știi măcar ce e o frecvență? Ce e o amplitudine? Ce-i ăla un volt?
Ai pus vreodată mâna pe un osciloscop sau doar pe cristalul de cuarț de la gât?
Nu știi diferența dintre un câmp electromagnetic și o ceașcă de ceai, dar îmi explici mie că am chakrele închise.
Păi normal că le am închise, de frică să nu intri tu în ele cu tot cu prostie!
Și mai e ceva…
Proasta nu doar că nu știe, dar are tupeul sfânt să te corecteze.
Și o face cu privirea aia de parcă ți-a dat restart la karmă, dar în realitate abia știe să-și scrie CV-ul.
Genul ăla de creatură care confundă sarcasmul cu umorul și superioritatea cu iluminarea spirituală.
Ea nu are idei. Are postări salvate de la alte proaste.
Și știi ce-i mai rău?
Că exact proastele ajung modele. Influencere. Gânditoare. Speakeri motivaționali.
Le dă lumea microfon, reflectoare și scenă, de parcă prostia cu ruj e formă de progres.
În loc să le înveți carte, le dai like. În loc să le trimiți la bibliotecă, le inviți la podcast.
Asta nu e evoluție. E extincția logicii, dar cu filtru frumos.
Hai s-o spun pe șleau:
Proasta nu e femeie slabă. Proasta e femeia care are impresia că știe, fără să se întrebe vreodată dacă chiar știe.
Proasta nu e o victimă. Proasta e o armă în mâna propriei superficialități.
Proasta nu e simplă. E complicată inutil. Un labirint din oglinzi sparte care se crede catedrală.
Proasta nu are umor. Are sarcasm confuz. Râde doar dacă râd și alții, și înțelege glumele cu întârziere.
Proasta nu e tăcută. Vorbește mult și prost, cu încrederea unui avion fără aripi.
Și da, nu sunt misogin.
Nu urăsc femeia. Femeia e forța creației. E miracol. E inteligența cu intuiție și simțire.
Dar proasta… proasta e un deranj cosmic. O greșeală statistică, dar cu fund mare și cont de Instagram.
E ca o notificare enervantă pe ecranul conștiinței — o ignori, dar tot apare.
Și, culmea, proasta nu e singură. Are susținere.
Că dacă o proastă are followeri, înseamnă că niște dobitoci dau like.
Dacă o proastă crede că are valoare doar pentru că are silicoane și replici din Paulo Coelho, e pentru că un bărbat fără coloană i-a spus asta de 12 ori pe zi.
Așa se închide cercul: prostia are public, pentru că inteligența n-are curaj.
Și totuși… trebuie să recunosc:
și proastele sunt bune la ceva.
Nu la discuții. Nu la filozofie.
Dar uneori, când o proastă începe să vorbească, singura soluție e să-i închizi gura… cu ceva.
Un pupic, o gogoașă, o pernuță decorativă… fiecare cu metoda lui. Important e să oprești zgomotul și să salvezi vibrația planetei.
Da, proastele sunt bune.
La TikTok, la story-uri cu „manifestă-ți visul” și la a te face să-ți amintești cât e de frumos să stai singur și liniștit.
Așa că nu le suport. Și am acest drept — biologic, legal, logic și spiritual.
Nu le suport în minte, în spațiu public și mai ales în preajma bărbaților care le iau de neveste, le dau copii și apoi se miră că trăiesc într-un reality show cu final tragic.
Nu le suport. Și poate nici Universul.
Că dacă proasta avea rol sacru, sigur o tăcea mai des.
Anatol Basarab.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu