2.6.25

Dacă tu te uiți pe o rețea de socializare (sursa net)

 "Dacă tu te uiți pe o rețea de socializare și vezi o postare sau un comentariu cu care nu ești de acord/ prin care se încearcă învrăjbirea oamenilor, ești capabil să treci mai departe și să-ți vezi de treaba ta, în loc să comentezi, scriind ceva ce înseamnă a contrazice/ corecta/ nega ce a scris acea persoană? De ce simți nevoia să-ți consumi energia scriind un comentariu în care corectezi/ contrazici pe cineva și eventual îți și argumentezi punctul de vedere?


Sunt oameni care știu foarte clar ceea ce fac, când postează astfel de lucruri care alimentează divizarea/ ura/ dezinformarea/ manipularea. Ei o fac cu intenție. Nu este cazul să alimentezi cu energia ta postările acelor oameni; asta faci atunci când scrii și tu un comentariu la postarea respectivă - alimentezi cu energia ta acea postare de vibrație joasă.


Unul dintre lucrurile pe care le vei constata începând din luna iulie – dacă nu ai început deja să vezi asta – este că oamenii acordă tot mai puțină atenție unor persoane/ forțe care încearcă să dezbine/ învrăjbească/ provoace haos. Iar acea energie care nu mai este consumată când oamenii se lasă prinși în jocurile manipulării va fi folosită de oamenii respectivi pentru a se conecta cu ei înșiși.


Luna iunie va fi intervalul de „balans” între cele două jumătăți complet diferite ale anului, va fi intervalul în care oamenii se vor afla când în energia primelor șase luni (caracterizată de divizare și reacții dezechilibrate), când în energia celei de a doua jumătăți a anului (caracterizată de o mai mare conștientizare și de un comportament echilibrat). 

Iunie va fi luna în care este necesar să ia o hotărâre cei care încă nu s-au decis în ce energii „joacă” în continuare sau cei care nu reușesc să-și asume puterea personală. Acestora li se oferă luna iunie ca să se hotărască ce vor, ce aleg." 

Niciun comentariu: