NU MÂNCAREA ÎNGRAȘĂ, CI EMOȚIILE NEDIGERATE (sursa Edith Kadar)

 Desigur, știu că la citirea titlului vor fi mulți care vor putea jura că mâncarea îi îngrașă pe oameni, că mesele haotice și caloriile necontabilizate sunt inamicul sănătății și că o greutate normală se obține doar prin controlul a tot ce se bagă în gură. Mai știu că sunt domenii întregi care și-au câștigat credibilitatea convingând oamenii că dacă renunță la stilul lor de viață și îl schimbă cu unul mai conștient, ei vor obține greutatea ideală. 

Nu contrazic toate acestea, cine sunt eu să fac așa ceva? 

Am doar o întrebare: unde se duc emoțiile neprocesate? 

Ce fac oamenii cu frustrarea pe care nu o pot exprima și care îi împinge să mănânce? 

Unde dispare foamea de iubire, de tandrețe, de înțelegere și de liniște? Aceea rămâne tot o foame care se cuibărește confortabil în om și va cere mâncare. Iar dacă nu primește hrana emoțională, va trimite omul direct la frigider și va da iama în oalele de acolo.

Cine preia toate greutățile sufletești, toate kilogramele de îngrijorări, de frici și de nesiguranțe acumulate de-a lungul anilor din viață? 

Cine sau ce va sparge zidurile construite ca o fortăreață de către om, ziduri menite să țină la distanță dezamăgirile, lipsa de valoare în ochii celorlalți și în ochii proprii?

Cât cântăresc nesiguranțele, nevoia de iubire, și cât trage la cântar nevoia de control care umple toate lipsurile descrise mai sus? 

Ce dietă, regim sau cură va face ca toate emoțiile adunate și neprocesate să dispară? 

A aborda problemele de greutate doar din perspectiva corpului fizic, ignorând mentalul, emoționalul, psihicul, sufletul, spiritul, denotă o superficialitate și o nedreptate făcută omului ca întreg. 

Când cineva provine dintr-o familie în care violența, lipsa de respect, abuzurile de orice fel erau la ordinea zilei, și când copilăria și adolescența au fost marcate de traume puternice ținute ascunse, îngropate adânc în subconștient, problemele de greutate apar de fiecare dată, fie că este vorba despre surplus sau despre minus. 

Când cineva are o foame imensă de a fi iubit, aprobat, apreciat, acceptat, impunerea de restricții alimentare nu numai că nu ajută, ci mărește frustrările, lipsa de valoare în ochii proprii („vezi, nu sunt în stare nici să slăbesc!”), și descurajează omul să mai spere că poate să fie mai bine într-un viitor aproximativ. 

La ora actuală, societatea este „educată” să râdă și să arate cu degetul spre cei care nu se încadrează în niște standarde corporale inventate de oameni nu pentru a-i ajuta pe semeni ci pentru a-i menține în frustrările care îi fac să cumpere orice și oricât, doar să uite că nu sunt la nivelul așteptărilor celor care dictează standardele. 

La ora actuală, cel mai simplu mod de a pasa nepăsarea față de traumele acumulate de oameni este să-i faci să creadă că nu merită nimic, că nu sunt demni de a-și împlini visele pentru că nu au nu știu ce greutate, pentru că nu arată într-un anumit fel (de parcă toți ar trebui să fie uniformi!); cel mai simplu este să creezi diete și rețete pentru corpul fizic, să ignori celelalte aspecte ale omului, și apoi să-i spui că nu e în stare de nimic. Așa nu numai că ai obținut oameni rușinați de cum arată, dar ai înfrânt și bruma de spirit care le-a mai rămas. 

Omul este o ființă complexă, iar a-l aborda doar prin prisma fizicului și a minții denotă nu doar superficialitate, dar și o lipsă de empatie și de înțelegere pentru semeni. 

Nu mâncarea îngrașă, ci ceea ce se află dincolo de fațadă, ce e nerezolvat și face omul să-și potolească foamea de iubire și de Dumnezeu cu mâncare.