COPILUL SEAMĂNĂ CU RELAȚIA DINTRE PĂRINȚI (sursa Edith Kadar)

 

Se spune că un copil nu seamănă cu părinții, el seamănă cu relația dintre părinții lui. 

Cu alte cuvinte copilul este într-un fel atunci când relația părinților este calmă, caldă și armonioasă, și în cu totul alt fel atunci când mama și tata sunt într-un război continuu. Și aici nu mă refer doar la aspectul fizic, ci și la caracter, la abilitățile pe care și le dezvoltă și la bagajul emoțional care îl ajută sau îl sabotează. 

Trăim într-o perioadă în care vechiul dispare și apare noul. Desigur, asta e valabil oricând, vei zice. Da, doar că acum ștergerea programelor vechi din familie e mai accelerată ca oricând. Referindu-ne strict la subiectul de acum, se poate vedea ușor că etalonul vechi de educație al copiilor nu mai este valabil la generațiile noi: din ce în ce mai multe cazuri de autism, ADHD, din ce în ce mai multe boli care în trecut nu atingeau copiii și adolescenții.

A da vina pe factorii externi, a arăta cu degetul către stres, genetica defectă moștenită întotdeauna de la celălalt, sistemul de educație plin de tare și altele, nu numai că nu rezolvă problemele ci chiar le amplifică. Cauza este întotdeauna interioară, la noi, în noi.

Deja știința a demonstrat că bagajul genetic pe care îl are omul este direct influențat de mediul în care crește, trăiește și se dezvoltă. Cu alte cuvinte, o persoană are o anumită predispoziție genetică într-un anumit mediu, dar dacă schimbă mediul, se schimbă predispoziția. 

Știința care demonstrează acest lucru se numește EPIGENETICĂ, este recunoscută și începe să fie acceptată și de către mințile mai reticente la nou. Desigur, vor mai fi conservatori care vor respinge dovezile științifice doar pe motiv că nu se potrivesc cu ceea ce au învățat și au auzit; iar aici nu mă refer doar la oamenii de știință, ci și la cei care nu au nicio cunoaștere în domeniu, niciun studiu, dar pot jura pe roșu că influența mediului asupra ADN-ului este o mare gogoriță. 

De aceea spuneam că trăim vremuri în care noul este atât de revoluționar încât nu lasă decât 2 variante: îl accepți, te adaptezi și te transformi, sau îl respingi și te afunzi în vechi pentru că asta este ceea ce cunoști și ceva nou îți creează disconfort. 

Copiii primesc materialul genetic de la mama și de la tata; dar și ei, la rândul lor, l-au primit de la părinții lor, aceștia de la părinții lor, ș.a.m.d. În ADN-ul ovulului și a spermatozoidului (care se întâlnesc pentru a crea o nouă ființă) se află înscrise toate programele după care au trăit strămoșii, bunicii și părinții. Deci copiii sunt deja programați cum să fie, cum să se manifeste. Un părinte fricos nu poate crea un copil armonios. Un părinte agresiv nu poate crea un copil calm și echilibrat. Copilul este rezultatul programelor din ADN care îl condiționează. De aceea se numesc PROGRAME. Ele programează! 

Un părinte cu programe distructive sau chiar cu lipsă de programe în ADN (de exemplu iubirea) nu poate transmite decât ceea ce are, nu ce spune că are. 

Totul este energie. Materialul genetic moștenit de la părinți este cel care determină cum să fie copilul, și va avea efect asupra lui chiar și atunci când el devine adult. Nu putem fi altceva decât mama și tata; și asta până când ne trezim și spunem „nu-mi place ce programe am, nu-mi place ce am devenit; pot deveni ce vreau eu, preiau eu frâiele vieții mele”.