Scrisoare deschisă către femei
Dacă zilnic ai grijă să fii machiată, spălată, aranjată, coafată,
epilată, pensată și cu manichiura impecabilă, oprește-te puțin și fii
atentă mai departe la ce urmează să îți spun.
Dacă zilnic îți întreții corpul, mergi la sală, la masaje, ții diete, ai grijă de dantura ta, de ridurile tale..casa o cureți, o speli, o îngrijești...mergi la servici, câștigi bani și te întreții singură... ai grijă să fii mereu la modă; să fii educată - participi la conferințe, cursuri, seminarii, facultate, citești cărți, oprește-te puțin și fii atentă mai departe la ce urmează să îți spun.
Dacă toate le faci și încă nu ești iubită, dorită, sau încă nu ai un bărbat, oprește-te puțin și fii atentă mai departe la ce urmează să îți spun.
Dacă toate le faci nu doar pentru tine și numai pentru tine, ci și cu gândul la un bărbat, ascultă-mi sfatul:
Lasă bărbații în pace.
Mesajul meu către voi este să-i lăsați în pace. Ați obișnuit bărbatul
din zilele noastre să fie el căutat, bibilit, alintat, complimentat,
băgat în seamă, zgândărit, provocat, înnebunit, fermecat, cucerit și
câte și mai câte tactici, tehnici, metode și căi aplicate, încât ați
ajuns să nu mai aveți parte de ei. Eu vă spun frumos, vă explic foarte
serios și vă învăț ceva: lăsați bărbații în pace. Nu le mai dați nici un
telefon, nici un mesaj, nici un bip, nici un like, nici o poză, nici un
semn, nici un punct, nici telepatic, nici în astral, nici atenție,
nimic. Absolut nimic. Doamnelor, zilnic primesc mesaje, zeci de mesaje
de la voi şi sute de mesaje de la bărbați! În fiecare dimineață când
deschid telefonul, facebook, messenger, whatsupp, e-mail - pe toate
căile de comunicare de care dispun, primesc mesaje: femeile vor să știe
cum să se comporte cu un bărbat, vor să învețe și să știe ce să mai facă
ca să fie bine. Bărbații îmi scriu cum să facă să nu mai fie VÂNAȚI.
Cum anume să scape de femei, cum să aibă liniște. Doamnelor, am stat
zeci de ore în consultanțe, în săli de curs de ani de zile, problema e
aceeași: bărbații nu mai vor nimic de la voi, când spun nimic mă refer
la nimic din toate cele pe care le faceți deja. Sunt sătui. Le este
scârbă efectiv de tot. Unii chiar râd de voi cât de disperate sunteți,
cât de cicălitoare și enervante sunteți, cât de deștepte și
atotcunoscătoare sunteți. Sunt sătui de disperarea voastră după ei. Nu
faceți nimic greșit că aveți grijă de voi și toată lista de mai sus
enumerată de mine, greșiți în momentul când mergeți cu toate acestea la
vânătoare. Țineți-le pentru voi, bucurați-vă că le puteți face, că aveți
atât de multă putere să faceți toate astea cum nici un bărbat vreodată
nu va putea să le facă cu atâta perfecțiune și dedicare. Vă rog eu
frumos, continuați cu ele, dar doar pentru voi. În fața lor oricum
sunteți superfemei, sunțeti zeițe, dar se comportă cu voi – unii și
uneori - ca și cu o cârpă. Greșiți pentru că încercați mereu să vă
etalați cu ele în public în fața lor. Vă dau un sfat: fiți şi voi mai
greu de cucerit, cedați și voi mai greu, mult mai greu decât au
făcut-o vreodată femeile din generațiile din trecut. Secretul este să nu
vă mai dați. Dacă în trecut femeile cedau - până la urmă - unele o
făceau pentru că nu erau atât de multe femei de carieră, femei cu școală
și avea nevoie să fie întreținute. Astăzi v-ați câștigat dreptul de a
deveni femei independente. Vă puteți întreține și singure și aveți
dreptul de a vă alege un bărbat din toți cei care VĂ CURTEAZĂ, și să îi
oferiţi darurile voastre. Dar se pare că se cedează mult, mult mai
ușor în zilele noastre în fața oricărui domn, doar din frica de
singurătate. Eu am o înțelepciune: decât să trăiești cu un bărbat doar
ca să nu rămâi singură, și acel bărbat nu îți oferă nimic decât lacrimi,
mai bine singură până la venirea unui bărbat care va căuta să nu îți
ofere decât lacrimi de fericire. Pentru că știu că meriți lacrimi de
fericire dacă toate cele de sus enumerate le faci deja. Meriți toate
darurile iubirii unui bărbat dacă ești această superfemeie care reușește
să le facă pe toate. Nu te vinde, nu îți vinde sufletul, te rog eu
mult. Suada te roagă, stai calmă, cu fruntea sus, nu aștepta, doar
trăiește. Nu mai aștepta nimic. Femeie, înțelege ceva: dacă tu îți
oferi toate aceste daruri ale tale unui bărbat care nici măcar pe
jumătate nu a ajuns ca tine de educat și rafinat, vei ajunge să îi faci
pe bărbați să înțeleagă că unii dintre ei pot rămâne așa....Când tu, o
femeie cu toate aceste calități te culci cu un bărbat care nu are
valori, coloană vertebrală și principii, acel bărbat se gândește că nu
mai are nevoie să facă nimic cu el ca să fie mai bun. Dacă a putut să te
aibă și așa, la ce folos efortul? Și încă ceva: nici un bărbat nu mai
are ocazia să se apropie de tine să îți facă avansuri deoarece tu deja
îi faci avansuri. Nu ai răbdare să se apropie în ritmul lui deoarece
ți-e frică să nu ți-o ia alta înainte! Dacă așa stă treaba, te anunț că
ești ieftină, disperată, nerăbdătoare, invidioasă că vine alta mai faină,
răzbunătoare că ți l-a suflat, desfrânată ca să-ți arăți atuurile în
pat, lacomă să nu rămâi neluată, nemăritată. Rușine... Oprește-te. Te
rog oprește-te și nu mai ceda. Fii scumpă, prețioasă, greu de găsit,
greu de abordat, greu de câștigat, greu de convins. E tot ce pot să îți
zic acum. Și nu uita, bărbații sunt sătui...
Și mai știu un lucru.
Că după ce s-a citit acest mesaj, lumea oricum tot așa va continua,
acest mesaj va fi un strigăt printre miliardele de mesaje scrise și care
nu va fi aplicat. Femeile nu se pot abține și vor ceda imediat când
deja apare o oportunitate. Oricum acest cancer va tot crește pentru că
nimeni nu este dispus să facă un efort să fie mai bine. Diseară tot
tristă te veți culca și cu gândul la ce să mai faci...Oricum știu un
singur lucru. Femeia care va alege ca măcar timp de o lună să lase toți
bărbații în pace, să nu le mai dea nici o formă de atenție, să nu-i mai
caute deloc, și nici să nu se mai gândească că ar avea nevoie de ACEL
BĂRBAT, minunea care o așteaptă de atâta vreme se va realiza,
amărăciunea și durerea va dispărea. Și mă repet, în numele bărbaților
care m-au contactat în toți acești ani: lăsați bărbații în pace, iar ei
vor începe să nu vă mai lase în pace deloc.
Suada
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu