Povestea runelor

ORIGINEA RUNELOR

Cuvantul vine din vechea limba nordica si inseamna “cunoastere secreta si intelepciune”. Adevarata varsta a originii lor nu poate fi cunoscuta. Simboluri asemanatoare runelor apar in pesterile din Epoca Bronzului. Deabia in anii 200 i. Hr. “runemal” (arta interpretarii runelor) a devenit raspandita in nordul Europei si alfabetul runic a aparut.

CE ESTE ALFABETUL RUNIC?

Furthark este alfabetul runelor. Unii istorici cred ca a venit de la latini prin comert in timpul Imperiului Roman. Altii sustin o origina etrusca.

In primul secol alfabetul era cunoscut de toate triburile germanice din jurul Marii negre si Marii Baltice.

Fiecare “litera” sau figura are un sunt fonetic. Dar, similar cu alfabetul chinez, are si un inteles separat. Aceste intelesuri sunt direct legate de mitologia nordica. Scrise pe lemn, os sau metal, ele erau considerate sacre.

Cum foloseau vikingii runele?

Runele erau folosite ca un mijloc de comunicare, scriere, modalitate de ghicire a norocului, protectie si vraji. Uneori diferite lucruri cu inscriptii runice erau folosite in scopuri medicale.

Daca erau puse sub pat puteau vindeca bolile. Se credea ca daca boala nu era vindecata, inscriptia era gresita si trebuia rescrisa.

Cine erau maestrii runelor si cine le folosea?

Vikingii luau foarte in serios puterile magice ale runelor. Un poet nordic scria despre rune: “Nu lasati niciun om sa sculpteze rune pentru a arunca o vraja decat daca invata sa le citeasca bine.” Datorita puterilor supranaturale si potentialului primejdios, maestrii runelor erau chemati pentru a le interpreta.

Maestrii runelor erau priviti ca experti si invatati in intelegerea si folosirea runelor pentru a prezice viitorul si a arunca vraji. Acesti maestrii detineau o pozitie importanta in lumea vikingilor. Exista multe povesti legate de ei. O poveste antica vorbeste de o femeie ce a devenit foarte bolnava dupa ce asupra ei fusesera folosite rune gresite. Doar un maestru al runelor a putut repara greseala. Deasemenea, alta poveste sustine ca un astfel de maestru a pus rune protective pe cornul de baut. Cornul s-a rupt in doua cand un rival a incercat sa-l otraveasca.

Ce era aruncarea runelor?

Acest tip de incantatie era legat de divinatie. Cele care le faceau erau de obicei femei. Le aruncau cu fata in jos si alegeau trei pentru a le raspunde la intrebari.

Unde au fost gasite inscriptii runice?

Mii de inscriptii runice, pe piatra sau artifacte, au fost gasite in lumea vikinga. Peste 200 de pietre runice au fost descoperite in Danemarca, cateva mii in Suedia, doar 40 in Norvegia.

In Scandinavia pietrele runice adesea inregistreaza numele participantilor la expeditiile vikinge. Si numele marilor razboinici sunt inscrise aici.

De ce foloseau vikingii inscriptii runice pentru a crea coduri? 

De ce scriau vikingii in coduri? Erau unele mesaje secrete? Exista alt motiv pentru a incifra textele runice? Cercetatorii inca nu sunt siguri. Folosirea codurilor runice ramane inca un mister pentru lingvisti si istorici.

Aproape 80 de inscriptii cu diferite coduri runice au fost descoperite in Scandinavia si insulele britanice. Cele mai vechi dateaza din anii 800.

Misteriosul cod viking – jötunvillur – care i-a uimit mult timp pe cercetatori a fost foarte putin descifrat. S-ar putea ca in viitor sa ajute la aflarea misterului.

Recent, un cercetator din Olso a spart un cod antic. Este crezut ca vikingii foloseau criptografia pentru a-si ascunde mesajele secrete. Aceste coduri puteau fii folosite pentru mesaje zilnice dar si pentru a invata runele.

Cat timp au fost folosite runele?

Chiar si dupa venirea crestinismului, runele au continuat sa apara pe cosciuge, pietre de mormant si monumente. Cateodata chiar alaturi de simbolurile crestine. De fapt, exista evidente ca intr-o anumita parte din Suedia oamenii foloseau runele pana acum 100 de ani. Oamenii din regiune vorbesc si o limba proprie numita Elfdalian, limbajul secret al padurii. Aceasta provine din epoca vikinga.

Runele sunt foarte importante pentru intelegerea vietii vikingilor. Pana acum au fost dezgropate cateva mii de inscriptii in piatra, lemn sau metal. Fiecare ne arata o bucatica importanta din cultura vikinga. O cultura care credea profund in puterea si protectia zeilor.

ALFABETUL FUTHARK
Forma actuala a runelor este preluata de la goti, un popor de neam germanic, originar din Scandinavia. Runele sunt formate dintr-un ansamblu de simboluri care reprezinta de fapt literele unui alfabet primitiv, provenind din tarile nordice. Au fost utilizate in cadrul unor ritualuri samanice si se pare ca vechimea lor le situeaza inainte de era crestina. Cu variante diferite, folosite in tarile anglo-saxone si nordice, runele alcatuiesc din secolul al III-lea un alfabet a carui denumire este “futhark”. Aceasta denumire este data de primele sase litere F-U-TH-A-R-K. Pentru a exprima mai bine varietatea sunetelor din engleza veche, anglo-saxonii foloseau 9 rune suplimentare, in timp ce nordicii utilizau aceeasi runa pentru sunete apropiate. Oracolul runic este format din 25 de rune – 24 dintre ele reprezinta literele alfabetului propriu-zis iar cea de a 25-a este Odin – destinul care nu poate fi cunoscut.

VECHIUL FUTHARK
Numele “futhark” ca si cuvantul “alfabet” provine din primele cateva litere din sirul runic, care difera in mod considerabil fata de ordinea din alfabetul latin si este unicul scris alpabetic.
La origine “futhark-ul” era compus din 24 de litere, incepand cu F si sfarsind cu O, si a fost folosit de catre triburile nordice germane, si de Suedia, Norvegia, Danemarca si Nordul Germaniei. Forma runelor este cunoscuta ca Vechiul Futhark Germanic.

FUTHORK-ul ANGLO-SAXON
In jurul sec. V s-au petrecut schimbari in alfabetul runic in Frisia (regiune din jurul nordului Olandei si NV Germaniei). Aceasta perioada coincide cu invazia Anglo-Saxona in aceasta regiune si cu aparitia unor rune asemanatoare in insulele Britanice.

Forma catorva rune s-a schimbat, in special runele pentru literele A/O, C/K, H, J, S si Ng. De asemenea, schimbarile din limba au dus la adaugarea in alfabet a unui numar intre 5 si 9 rune pentru a compensa sunetele suplimentare si catorva rune li s-au asociat litere diferite ca si corespondenti. Acest alfabet a devenit cunosut sub denumirea de Futhorc-ul Anglo-Saxon.

SENSURILE RUNELOR
Exista cateva inscriptii runice istorice, gasite peste tot, de la sabii la pietre sau pandantive din bronz, care prezinta alfabatul runic. Unul dintre cel mai vechi si mai complet se gaseste pe piatra Kylver, gasita in Gotland, Suedia si datata sec. 5 e.c. Altele sunt incomplete, dar demonstreaza o remarcabila continuitate in felul in care sunt prezentate.

Singurele inscrisuri supravietuitoare care justifica denumirile actuale si sensurile runelor, nu au fost inregistrate inainte de era crestina. Unele dintre aceste manuscrise, datate din perioada sec. 9 pana in sec. 12, sunt cunoscute drept de poeme runice. Aceste poeme au un vers pentru fiecare runa, fiecare incepand cu runa insasi si cu numele sau. Unele dintre aceste poeme au un continut mai pagan in comparatie cu altele, in special cele care provin din Islanda, unde crestinismul nu s-a raspandit mai tarziu decat in regiunile anglo-saxone.

NOUL FUTHARK
In Scandinavia, Vechiul Futhark a fost folosit in continuare pana in sec. 8 cand drastice schimbari in vechea limba norvegiana s-au petrecut si au fost realizate si schimbarile corespondente in alfabetul runic pentru acomodarea cu noile sunete. Oricum, spre deosebire de Futhorc-ul Anglo-Saxon, Noul Futhark (cum fost denumit) reduce numarul runelor de la 24 la 16 si anumite rune vor reprezenta sunete multiple. De asemenea a fost schimbata si simplificata forme runelor. Exista cateva variante de futhark: danez, norvegian …

Aceasta forma a alfabetului runic s-a raspandit incepand din nordul Danemarcei catre Suedia si Norvegia si a fost adusa in Islanda si Groelanda de catre vikingi. Este posibil sa fi fost raspandita pana in America de Nord in timpul expeditiilor dar pana acum nu au fost gasite inscriptii autentice care sa ateste acest lucru.