La ce e bun Caragiale? (sursa net)

 "La ce e bun Caragiale? 

Să știi când ești ridicol.

La ce e bun Nichita? 

Să știi cum e când ești genial.

La ce e bun Bacovia? 

Să știi c-au fost alții și mai triști ca tine.

La ce e bun Călinescu? 

Să înțelegi c-a fost o Românie normală, altădată.

La ce e bun Boia? 

Să înțelegi că poate o istorie are nevoie și de un duș rece, nu doar de coroane și statui. 

La ce e bun Ion Barbu? 

Să te lămureșți că există algoritmi și geometrie și în cuvinte. 

Nu doar în cartea de mate.

La ce e bun Newton? 

Să începi să înțelegi că în Univers există legi pe care nu le poate încalca nimeni.

La ce e bun Darwin? 

Să pricepi cine suntem și de unde venim, în cazul în care orele de religie nu te-au făcut deja imun la rațiune.

La ce e bun Pitagora? 

Să nu te prostească ăia care-ți vând prima casă.

La ce e bun Arhimede? 

Să înțelegi că și dintr-o baie și-o minte ascuțită poate ieși o idee care să rămână în istorie.

La ce e bun Carnot? 

Să descoperi că oricât ți-ar cere ăia pe BMW, înăuntrul motorului se întâmplă cam același lucru ca în Logan.

La ce e bun Einstein? 

Să te lămureșți că și dacă tu nu pricepi un lucru, asta nu înseamnă că lucrul ăla nu există. 

E un bun exercițiu de umilință intelectuală.

Și, de fapt, la ce sunt bune toate astea? Foarte simplu: ca atunci când simți nevoia să fii mândru de ceva și n-ai absolut nici un motiv personal, să te uiți în urmă și să înțelegi că toți oamenii ăștia mari de care ai învățat, care au scris, au descoperit și au dat ceva important omenirii, oamenii ăștia au ceva în comun cu tine. 

Sunteți membri ai aceleiași specii. 

Cea umană. 

O specie diferită de animale printr-un lucru sublim, pe care de obicei îl înțelegi la bătrânețe: 

e în stare să învețe fără nici un motiv lucruri care aparent nu-i folosesc la nimic, doar pentru A ÎNȚELEGE. 

Altfel spus, cunoașterea e putere. 

Și n-ai să găsești niciodată una mai mare ca ea în lumea aceasta! " (sursa net)

O povestioara.... (sursa net)

 "O cioara traia in padure si era absolut multumita de viata  sa. Insa intr-o zi a vazut o lebada…"Aceasta lebada  este atat de alba”, s-a gandit cioara. “Si eu sunt atat  de neagra. Aceasta lebada trebuie sa fie cea mai fericita  pasare din lume.”

      Cioara i-a comunicat lebedei ceea ce gandea. “De fapt”,  i-a raspuns lebada. “Simteam ca sunt cea mai  fericita  pasare din imprejurimi pana cand am vazut un papagal care avea doua culori. Acum cred ca papagalul este cea mai  fericita pasare care a fost creata”  Apoi cioara l-a abordat pe papagal. Papagalul i-a explicat:  “Am trait o viata foarte fericita pana cand am vazut un paun. Eu am doar doua culori, insa paunul   are o multitudine de culori.

       Mai tarziu, cioara a vizitat un paun de la gradina  zoologica si a vazut ca sute de oameni s-au adunat ca sa il  vada. Dupa ce oamenii au plecat, cioara s-a apropiat de  paun. “Draga paun”, a spus cioara. “Esti atat de  frumos, in fiecare zi mii de oameni vin sa te vada. Cand  oamenii ma vad pe mine,  imediat ma gonesc. Cred ca esti cea  mai fericita pasare de pe planeta.

      Paunul a raspuns: “Am crezut dintotdeauna ca sunt cea mai  frumoasa si fericita pasare de pe planeta. Insa din cauza  frumusetii mele, sunt inchis in aceasta gradina zoologica.  Am cercetat cu atentie gradina zoologica si am realizat ca  cioara este singura pasare care nu este inchisa intr-o cusca. Asa ca zilele trecute m-am gandit ca daca as fi o  cioara, as putea sa hoinaresc fericit pretutindeni.”

    Morala: Aceasta este si problema noastra.

*Ne comparam in mod  zadarnic cu altii si ne intristam.

*Nu pretuim ceea ce  Dumnezeu ne-a dat ceea ce duce la ciclul vicios  al  nefericirii!.

*Invata sa fii fericit cu ceea ce ai in loc sa  te agati de ceea ce nu ai!!

*Intotdeauna va exista cineva care  va avea mai mult sau mai putin decat ai tu!

*Persoana care  este multumita cu ceea ce are este cea   mai fericita persoana  din lume!!!

*Sa ne bucuram de  propria viata si fericirea va veni de la sine.

Fiti atenti la paradigmele (sursa net)

 Fiti atenti la paradigmele in care opereaza altii si nu va lasati prinsi in ele.

„Nu ar trebui sa manaci pizza si carne, daca vrei sa cresti vibrational”.

Pe bune? 

Inseamna ca am incurcat-o... Fiindca eu nu sunt vegetariana. Eu mananc rar carne, dar nu ma retin de la a consuma o bucata de carne, daca la un moment dat corpul meu tanjeste dupa asa ceva.

Nu am niciun fel de restrictii in ceea ce priveste alimentele pe care le consum; pur si simplu imi ascult corpul si onorez nevoile sale. Si constat ca pe masura ce cresc vibrational, nevoile mele alimentare se schimba. Dar asta este tot. Observ la modul neutru, nu judec poftele alimentare ale corpului meu. Pentru mine nu exista „trebuie” si „nu trebuie”, cand este vorba despre ceea ce mananc. Daca imi este pofta de inghetata si corpul meu vrea un bol mare plin de inghetata, o sa umplu un bol mare cu inghetata si am s-o mananc. Nu pun niciun fel de presiune asupra mea in ceea ce priveste hrana, fiindca eu nu cred ca daca mananc anumite alimente nu voi creste vibrational. Eu am convingerea ca daca imi ascult corpul fizic si ii onorez nevoile, totul va fi in regula si o sa cresc vibrational. Acesta este adevarul meu. 

Eu stiu ca cel care spune „nu e bine sa mananci ....... , daca vrei sa evoluezi spiritual„ / „nu trebuie sa mananci...... , daca vrei sa cresti vibrational“ este egoul meu. 

Se spune că banii nu aduc fericirea (sursa net)

 Se spune că banii nu aduc fericirea. Da, probabil așa este; și totuși nu am văzut nici un om sărac care să fie fericit. Când spun sărac nu mă refer la lipsa banilor, deși majoritatea asta înțeleg, ci mă refer la gol pe dinăuntru, la sărăcie interioară; iar asta poate să fie chiar și atunci când contul tău în bancă conține multe zerouri.

    Sărăcia este privită de oameni strict din punctul de vedere al banilor. Există oameni care au bani puțini dar care se descurcă fără nici o problemă, și există oameni care au mulți bani și totuși se consideră și se simt săraci. De ce unii oameni au bani mulți iar alții nu au aproape deloc? De ce sunt atât de multe probleme în ce privește abundența financiară? De ce atunci când avem gândire pesimistă parcă și banii ne părăsesc, iar atunci când avem o gândire optimistă, deschisă, banii încep să vină din te miri ce surse? Ce anume face ca banii să vină în viața noastră și de ce se întâmplă să avem atât de multe pierderi și pagube de-a lungul vieții? Există o predispoziție la bogăție sau la sărăcie? Există o moștenire din familie în acest sens? Trebuie să plătim ceva “păcat”, să răscumpărăm vreo greșeală a vreunui strămoș atunci când avem pierderi financiare sau când pur și simplu nu vin banii către noi? Iar când ne trezim cu câștiguri sau cu moșteniri mari înseamnă că s-a făcut dreptate pe arborele genealogic și că am primit un bonus?

    Există credința că doar dacă ai bani poți fi fericit și împlinit. De fapt lucrurile stau chiar pe dos: banii și abundența nu pot veni pe un fond de frică, de ranchiună, de invidie, de bârfă. Atât timp cât există frica de sărăcie, aceea o vom atrage în viața noastră. Nu banii ne fac fericiți, ci mai întâi trebuie să accesăm starea de liniște pentru că banii nu vin in gălăgie; cel puțin nu cei care să rămână in viața noastră.

Când bărbatul iubește o femeie... Când femeia iubește un bărbat... (sursa net)

Dar felurile celor doi sunt diferite. Atât de diferite. Pare că fiecare iubire diferită încearcă să o înțeleagă pe cealaltă.

La femeie, totul pare foarte simplu. Dăruire totală. Punct.

La bărbat însă, lucrurile se complică. El pare lovit din toate părțile de iubirea femeii. Iubirea nu lovește însă. Dar el are mereu tendința să se apere. Că așa a fost învățat de alți mari bărbați din viața lui care, la rândul lor, boxau cu iubirea în zadar. Se apărau de ea de parcă îi ardea. Fugeau de ea care încotro. Fiecare în felul său, desigur. Și asta se întâmplă pentru că el, marele zeu al femeii, e mereu surprins. Prins în ringul iubirii ca într-o cursă. Se apără cumva din colț în colț. Nu e obișnuit cu așa ceva. La părinți nu a văzut niciodată iubire. Doar suportabilitate chinuită în a păstra ostilitățile de gura lumii. Și atunci el a preluat lupta. Se simte mai bine boxând mereu în emoțiile care-l copleșesc decât îmbrățișând, pur și simplu, iubirea. Și femeia e surprinsă. Nu-l vrea așa de parcă toată povara lumii se așterne pe umerii lui. Nu-l vrea așa întunecat, acru, fricos, trist, buimăcit. Căci starea lui o preia ea. Se identifică cu ea. Pentru că-l iubește. Și iubirea ei se pliază pe starea lui. Atunci iubirea ei caută și tot caută o mică deschidere înspre inima lui, astfel încât să-l poată scoate din bezna în care el orbecaiește de bună voie. Oare cum îl va putea scoate din labirintul fugii lui din fața iubirii?

ÎNCHIDE UȘILE TRECUTULUI (sursa Edith Kadar)

 Tot ce ești la ora actuală este rezultatul trecutului tău, al deciziilor care ți s-au sugerat/impus sau pe care le-ai acceptat/luat în trecut. 

Îți propun să faci o pauză de un minut, să închizi ochii și să îți faci o evaluare a ceea ce ești acum. Ești mulțumit de tine? Ești ferm în decizii? Aștepți ca alții să decidă pentru tine sau tu iei hotărârile, indiferent ce îți spun ceilalți? 

Ești o persoană preocupată să facă pe plac tuturor, sau te pui pe tine pe primul loc, știind că doar tu te poți ajuta cel mai bine? 

Îți asumi responsabilitatea pentru ceea ce simți și faci, pentru viața ta, sau ești obișnuit să arăți cu degetul în exterior spre oricine îți intră în raza ta de acțiune?

Cum îți evaluezi relațiile personale și profesionale? Te rog să treci de răspunsul „bune” sau „e bine!”, care iese automat, fără gândire. 

Ești mulțumit de ceea ce vezi când te uiți în oglindă dimineața?

Cum te simți în prezența partenerului/partenerei? Relația te împlinește? Ai așteptări de la oameni? Vrei ca ei să facă ceva sau să se schimbe pentru a-ți fi mai bine?

Stai mult în trecut? Ai obiceiul să cauți oameni cu care să povestești mult despre perioade din trecut?

Ai tendința de a compara tot ce ți se întâmplă acum cu ceea ce a fost mai demult? Ai obiceiul de a te compara pe tine cu ceea ce ai fost în trecut? Trecutul este un etalon pentru tine?

Regreți trecerea timpului? Folosești des cuvinte sau fraze care fac trimitere la vremuri demult apuse?

Fii sincer(ă) cu tine. Răspunsurile sunt doar pentru tine, pentru a-ți face o idee despre cât de ancorat ești în prezent și câte uși din trecut au rămas deschise.

Orice situație sau relație din trecutul tău pe care nu le-ai încheiat oficial sunt ca niște porți rămase deschise larg, iar pe acolo se scurge toată energia și viața ta prezentă. De ce? Pentru că în loc să observi prezentul, să te vezi acum, s-ar putea să compari totul cu ceva de mai demult: ba că nu mai ești la fel de tânăr(ă) (n-ai cum, dăăăă!), ba că nu mai ești la fel de slab(ă), sau că partenerul/partenera nu mai e la fel ca la început; că vremurile sunt altele și ce bine era altădată, sau că oamenii nu mai sunt așa cum erau odinioară. 

Acestea sunt doar câteva exemple de gândire care iau energia din prezent și o redirecționează către subiectul discuției. 

Se spune că energia curge acolo unde este îndreptată atenția. Asta înseamnă că îți trimiți energia vieții acolo unde stai cel mai mult: în experiențele trecutului, în realitatea prezentului sau în planurile de viitor.

Dacă ai relații neîncheiate cu foști parteneri, să știi că încă faci schimb de energie cu ei. Nu este suficient să divorțezi în acte pentru a pune capăt legăturii energetice dintre voi; e nevoie să ierți. Cum îți dai seama că e gata? Atunci când te gândești sau vorbești despre el/ea, nu mai ai nicio reacție, nu-ți mai stârnește amintiri. 

Orice întâmplare din trecut pe care nu ai încheiat-o este devoratoare a energiei din prezent. Iar dacă ai mai multe situații rămase în coadă de pește, s-ar putea să înțelegi acum de ce te simți din ce în ce mai stors și mai obosit. 

Una dintre capcanele gândirii care împiedică omul să închidă ușile trecutului este credința că timpul le rezolvă pe toate. Greșit! Timpul așterne uitarea, dar nu rezolvă nimic. Și uite așa mai rămâne încă o ușă deschisă prin care se scurge energia vitală. 

Tu ce poveste îți spui atunci când menții o dependență (sursa net)

 Tu ce poveste îți spui atunci când menții o dependență? 

O persoană care cumpără compulsiv își spune de câte ori face o comandă nouă că nu-i mare lucru, că data viitoare va face diferit, că dacă acum golește cardul își asumă asta și nu se va mai simți vinovată și deranjată după.

O persoană abuzată își spune că "rău cu rău dar mai rău e fără rău" și încasează încă o doza de umilință. Un dependent de mâncare își spune că dacă tot a mâncat o bomboană ce mai contează dacă termină cutia întreagă. 

Ne mințim pe noi înșine convingându-ne să rămânem în acel comportament care ne face rău, foarte rău. Inconștient suntem prizonierii propriei minți. 

Ne convingem de fiecare dată că nu vom reuși fără dependența noastră.

Tu ce poveste îți spui atunci când menții un comportament pe care îți dorești să îl modifici?