Legenda Florii Paștelui -Passiflora (sursa net)

În cele șase zile în care Bunul Dumnezeu a făcut întrega Sa creație – cerul, pământul, noaptea și ziua, soarele, stelele și luna -, a împodobit și Grădina Raiului cu flori care mai de care mai frumoase și mai parfumate. Iar cea mai aleasă floare din Grădina Raiului este Floarea Paștelui.

Firavă și aparent de neluat în seamă, Floarea Paștelui este regina florilor și aici, pe pământ, cel puțin pentru o zi: ziua Învierii Domnului Iisus Hristos.

Martor al Învierii Domnului Iisus Hristos
Pentru că a fost martor al Învierii Fiului lui Dumnezeu, delicata plantă și-a primit în dar haina strălucitoare alb-gălbuie. Iată povestea ei.
Când trupul Domnului Iisus Hristos răstignit era dus către mormânt, tot drumul era presărat cu floricele mohorâte, care plângeau împreună cu femeile mironosițe din cortegiul funerar. Una dintre sfintele femei a cules un buchețel și l-a depus la intrarea mormântului în care a fost depus Domnul Hristos. Ostașii romani care păzeau mormântul nu au băgat de seamă că, pe lângă pietroiul care închidea mormântul, au prins rădăcini și străjuiesc acele niște floricele umile.

În miez de noapte, piatra s-a dat la o parte: o lumină mare s-a ivit la ușa mormântului, iar floricelele firave au devenit deodată strălucitoare, pline de viață, mărturisind și ele Învierea Fiului Omului, împreună cu îngerul care străjuia lângă mormânt.

Așa se face că, de două mii de ani, în noaptea sfântă a Învierii, floarea Paștelui cântă, împreună cu toată creștinătatea, ”Hristos a inviat!”:

LEGENDA IRISULUI (sursa net)

 Irisul (Stanjenelul) este o floare absolut fascinantă datorită frumuseții sale ddeosebite, fragile și efemere, a perfecțiunii liniei, ținutei sale elegante, culorilor și parfumului ei. Numele florii vine de la numele zeiței soarelui - Iris care sub forma unui curcubeu multicolor unea cerul cu pământul, fiind un mesager între Terra și Olimp. 

     În funcție de culoare, irisul transmite mesaje diferite si aparte:

       - Iris albastru: credință, speranță;

       - Iris purpuriu: înțelepciune, compliment;

       - Iris galben: pasiune;

       - Iris alb: puritate.

     În Grecia Antica Irisul era un simbol al ideii și mesajului iar bărbații plantau pe mormintele soțiilor sau iubitelor plante de iris, ca un tribut adus zeiței Iris. 

    Floarea de Iris era considerată și de a avea proprietăți de vindecare, în timp ce medicii foloseau rădăcini de iris în amestec cu oțet și miere, ca un remediu contra tusei, răcelii și indigestiei. 

Irisul are o valoare simbolica în numeroase civilizații ale lumii.

Denumirea florii de iris vine de la cuvântul grecesc "iris" care înseamnă curcubeu. Legenda florii de iris pornește de la zeița greaca Iris, zeița soarelui, mesager între Olimp și Terra, drumurile sale fiind marcate de un curcubeu multicolor. Zeița Iris prelua mesaje zeilor de pe Muntele Olimp, ținut divin numit și “ochiul paradisului” și însoțită de un nor de stropi strălucitori ce formau un minunat curcubeu, le aducea pământenilor. Astfel, în mitologia greacă, florea de iris era un simbol al Ideii de comunicare.

Floarea de iris apare și în cultura Egiptului antic, ca simbol al puterii.

După apariția creștinismului, irisul a început să fie considerat drept "Floarea Fecioarei Maria", simbol al protecției divine, al credinței, înțelepciunii și valorii.

    Irisul a fost floarea națională a Franței. Una din legende amintește că regele Franței Ludovic al VII-lea (1119-1180) care după victoria unei bătălii a văzut flori de iris și a decis ca această floare să fie "Floarea lui Ludovic", ce a devenit cu timpul floarea de crin. Floarea de iris a fost cel dintâi simbol al regalității, fiind premergătorul faimoasei flori de crin iar una din legendele franceze ne povestește că primul rege al Franței, Clovis, avea o soție convertită la creștinism - Clotilda, care a încercat ani în șir să-l convingă și pe soțul ei să treacă la creștinism. În anul 469 e.n, regatul Franței a fost invadat de un trib germanic iar Clovis a jurat că, dacă va reuși să iasă învingător din această confruntare, va deveni creștin și va înlocui cele trei broaște de pe stindard cu trei iriși. Francezii au fost biruitori iar Floarea de iris (fleur de lis) a devenit emblemă, fiind pictata pe stindardul de luptă. 

    Legenda mai spune că, chiar și Ioana d’Arc (creștina care l-a sprijinit pe Charles al V-lea, numit și "Delfinul" pentru înscăunare), a purtat un steag alb cu emblema “Dumnezeu binecuvântează Franța ”, sub forma unei flori de iris, atunci când a condus trupele franceze către victorie împotriva celor engleze. Din aceste legende derivă semnificația irisului ca reprezentare a regalității si protecției divine.

Floarea de iris este alături de crizantemă simbolul oficial al Japoniei, ca simbol al eroismului, în mitologia japoneza, legenda floarea de iris fiind legata de cea a crizantemei. 

    În China, irisul a fost recunoscut ca spirit al dansului și al începutului de vară. Petalele lui moi, fluturând gingașe, amintesc poporul chinez de aripile de fluture și, de aceea floarea de iris este cunoscută în China sub numele de Tze Hu-Tieh sau "Purple Butterfly."

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata (sursa net)

 Gabriel Garcia Marquez : Oamenilor le-aș demonstra cât se 

                                          înșala crezând că nu se mai 

                                          îndrăgostesc când îmbătrânesc, 

                                          neștiind că îmbătrânesc când nu se 

                                          mai îndrăgostesc !

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare.

 As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii.

 As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. 

As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! 

Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. 

Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. 

Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii…

 Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. 

Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca un om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. 

Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti.

 Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. 

Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. 

Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. 

Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran.

 Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. 

De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. 

Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete.

 Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. 

Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.

Atmosfera toxica (sursa net)

Dacă unii membri ai familiei tale creează în casă o atmosferă toxică și încerci să crești vibrațional/ evoluezi în timp ce rămâi alături de ei, „ca să ai grijă de ei”, lucrurile sunt cam așa: lucrezi cu tine însuți și mai

mai crești puțin vibrațional, după care ei, prin comportamentul lor abuziv/ toxic, te trag în jos; tu mai lucrezi puțin cu tine însuți, folosești diverse practici ca să ajungi la un nivel mai înalt de vibrație, după care ei, prin comportanmentul lor abuziv/ toxic, te trag în jos - și tot așa. Nu vreau să folosesc cuvântul „imposibil”, dar într-un asemenea mediu toxic este foarte greu să crești vibrațional. 

Eu am niște prieteni care sunt în această situație și care rămân în acel mediu toxic pentru că vor să aibă grijă de acei membri ai famililei care se comportă în mod abuziv. Ei nu conștientizează că au grijă de mama/ tatăl lor, dar nu au grijă de ei înșiși și își distrug sănătatea și își coboară propria vibrație, fiindcă speră că vor putea să-i ajute să ascensioneze pe părinții care au astfel de comportamente. 

Dacă toți Lucrătorii în Lumină, în loc să se concentreze pe a lucra cu ei înșiși, pe a crește vibrațional, și-ar coborî vibrația și ar rămâne la un nivel scăzut de vibrație ca să încerce să-și „salveze” mama/ tata/ soția/ soțul, gândiți-vă cum ar fi lumea în prezent… 

Calea Ascensiunii implică să faci o prioritate din creșterea ta vibrațională, să eliberezi din viața ta ceea ce nu mai rezonează cu tine, ceea ce te trage în jos, să pui capăt relațiilor toxice (nu doar celor de cuplu). Noi am venit aici cu o Misiune care are de-a face, printre altele, cu a susține Ascensiunea colectivă. Nu putem face asta rămânând la un nivel de vibrație 3D. 

Înainte să putem ajuta la „curățenia generală” care se face în lume, este necesar să dovedim că suntem capabili să facem curățenie în propria viață. Eliberați-vă, ieșiți din mediile/ relațiile toxice, nu vă sabotați propria evoluție!

Nu avertiza, PREvesti, PREveni ( sursa net)

 "Nu pune răul inainte, nu avertiza, PREvesti, PREveni. 

Nu PREzice decât tot ce vrei sa găsești în viață. 

Ce pui INAINTE, vei culege. Așa cum te vezi, așa ești. Așa cum gândești, așa vei trăi. 

Pune BINELE inainte. Pleacă întotdeauna de la PREMIZA că lucrurile merg spre BINE. 

CUM ÎȚI AȘTERNI, AȘA DORMI.

PREvestește ceea ce DOREȘTI, nu ceea ce îți provoacă teamă. 

Nu te lupta cu nimic, viața nu e un câmp de luptă, ci un mare LOC DE JOACĂ. 

Viața e o aventură😃

Nu lua in serios decât ce conține iubire, umor, detașare, joacă. Toată atenția, toată energia acolo. Nu da energie decât la ceea ce te inspiră. 

Răspunde cu afecțiune la ceea ce pare a fi agresiune, separare, vină. E FRICĂ CAMUFLATA ce urlă după iubire. E ca urletul unui copil speriat, stresat. Nu te speria de frica lui, nu da nume și etichete fricii lui, Ia-l in brațe, arată-i că a visat urât.

Pune lumină, pune zâmbet acolo unde mintea, privirea e întunecată și umbrele fricii se vor dizolva. Ceea ce frica PARE CĂ SEPARĂ, iubirea UNEȘTE LA LOC, arată că SEPARAREA NU A AVUT LOC NICIODATĂ, e o ILUZIE. 

Dar o iluzie, care menținută, creează, după chipul si asemanarea ei, anomalii. Corectează-ți percepția, schimbă interpretarea și lumea se va schimba.

Legenda cucului (sursa net)

 Erau odată doi fraţi tare neastîmpăraţi. Şi într-o bună zi, mergînd ei prin pă­dure, s-au depărtat de casă. În adîncimile pădurii s-au întîlnit cu-n lup, de care s-au speriat foarte tare. Şi au luat-o care şi de care: unul într-o parte şi unul în alta şi s-au rătăcit. La un frate era numele Cucu, da la celălalt era numele Ion.

Tot atunci, prin locurile acelea, trecea Dumnezeu cu Sfîntul Petrea. Şi întreabă Sfîntul Petrea:

— Doamne, zice, de ce aşa-s năcăjiţi copiii aceştia?

Dumnezeu îi răspunse:

—   Iată, acești doi copii copii sunt fraţi, însă s-au rătăcit şi s-au prăpădit unul de altul. A ieşit lupul înaintea lor şi ei au fugit unul într-o parte și unul în alta:

Atunci Sfîntul Petrea zise:

—   Păcat. Da oare ei nu s-ar găsi?Te rogu Doamne ia şi-i uşurează căutarea, fă-l pe unul o pasăre şi poate așa s-or găsi mai degrabă.

Dumnezeu în timpul acela a făcut semnul crucii cu mîna şi l-a făcut pe Ion pasăre. Imediat cum s-a prefăcut în pasăre, Ion s-a ridicat sus, în înaltul cerului, şi zboară de atunci pe­ste păduri, peste cîmpuri, peste dealuri şi tot strigă: Cucu, Cucu şi Cucu. Da Cucu….ni­căieri.

Țara Soarelui Răsare. De ce se numește așa?

 Toată lumea știe că Japonia se mai numește și Țara Soarelui Răsare. De ce se numește ea așa? Pentru că de la Est vine lumina. Dăăă!!! E simplu ca „bună ziua”. Dar cine a numit-o așa prima dată? Ei, aici e aici, că nu multă lume știe. Dar, nu intrați în panică, rezolvăm noi această problemă stringentă, ca să nu vă stricați ziua cu dilema asta.

Cel care a venit cu ideea Țării Soarelui Răsare s-a numit Shōtoku, era prinț, și ar fi trăit prin secolul al VII-lea d.Hr. Am spus „ar fi trăit” că nu se știe nimic sigur despre individ. Nici măcar dacă ar fi existat în realitate. Tot ce știm despre el vine din cea mai veche cronică a Japoniei, intitulată sugestiv „Cronica Japoniei”. Sau Nihon Shoki. Asta  a fost scrisă prin secolul al VIII-lea și, cel puțin în prima parte, aduce teribil cu poveștile cu feți-frumoși japonezi și cu dragoni, tot de pe acolo.

Ideea este că prințul ăsta ar fi pus bazele Japoniei, cu primul guvern centralizat, cu prima constituție, cu reguli, cu toate cele. A mai adus și budismul în țară, că ăia erau cam recalcitranți și era nevoie de o religie să îi ții în frâu, altfel nu te înțelegeai cu nebunii. De fapt, cam tot ce ar fi făcut el are legătură cu budismul. Inclusiv acea constituție, una dintre primele din lume. 

Faza cu ea este că nu are decât vreo 17 articole, adică e un fel de culegere cu cele zece porunci biblice, doar că aici sunt 17. Ele se referă în primul rând la regulile de bună purtare, pe bază de budism, adică să nu faci nasoale, să nu fumezi în biserică, să nu te dai la nevasta altuia, decât dacă ești nobil sau, mai ales, împărat, caz în care te cam durea la bască. La cât se hăcuiau ăia între ei, putem deduce, de asemenea, că au omis partea cu „să nu ucizi”. Nici nu se făcea să le iei japonezilor această mică și nevinovată plăcere în viață. 

Foarte important era articolul ăla cu iubirea aproapelui, în cazul de față cel mai apropiat fiind împăratul. Pe ăsta era musai să îl iubești necondiționat, că altfel te umflau milițienii și securiștii vremii și te făceau exponatul principal la ora de biologie, cursul de disecție fără anestezic la broaște proaste și cu gura mare. 

Ei bine, ca să nu o lungim, după atâtea lucruri bune pentru japonezi, prințul Shōtoku a deschis și primele relații diplomatice cu vecinii chinezi, trimițându-le ălora o scrisoare care începe duios cu expresia „De la suveranul Țării Soarelui Răsare către suveranul Țării unde Apune Soarele”. Cu asta, v-ați prins și cam câtă geografie știa el. Japonezilor le-a plăcut la nebunie denumirea, așa că au adoptat-o, ceea ce nu se poate spune și despre chinezi. Deci, de-acolo a venit. Acum o știți și pe asta.