LEGENDA REGINEI NOPȚII -
O veche și frumoasă legendă ne spune că undeva departe trăia un tânăr foarte bogat, atât de bogat încât se zicea că ar fi putut construi un pod de la palatul său până la lună, din bijuteriile pe care le avea iar din banii săi ar fi putut îmbrăca în aur tot Pământul. Și, acest tânăr tăria într-un lux inimaginabil și o ducea din petreceri în petreceri, în compania multor femei frumoase și bogate.
Tânărul nici nu simțea cum i-au trecut anii iar la un moment dat a simțit că i-a venit timpul să se așeze la casa lui. Însă, el nu și-a dorit o fată din cele cu care se distrase ani în șir în petreceri pline de strălucire... voia o fata simplă, dar care să-l iubească. Într-o bună zi, călătorind pe moșia sa a zărit o fată culegând flori de leac, pe care a plăcut-o, a luat-o cu sine, s-au căsătorit și au trăit fericiți o bună bucată de timp.
Cu toate acestea, la un moment dat, tânărul nostru începu să tânjească după petrecerile strălucitoare și conversațiile de salon, după viața ce-o dusese înainte... i se părea că soția lui era fără gust și strălucire și parcă nici nu mai era atât de frumoasă ca atunci când o văzuse culegând flori de leac... îi admira inteligența și înțelepciunea, că-l iubea, dar el voia și altceva... astfel, s-a decis să se întoarcă la viața dinainte.
Soția lui îi ducea dorul și, într-o noapte, uitându-se la regele Lunii ce părea că-și mână turma ca mai înainte, cum făcuse dintotdeauna pe câmpiile fără iarbă ale Lunii îi zise:
- Ce să-ți dau ca să-mi aduci bărbatul înapoi și să-l faci să nu mai plece niciodată de lângă mine?
Și, pasămi-te că regele Lunii era și îngerul morții căci îi răspunse imediat:
- Iubește-mă pe mine și eu îți voi înapoia tot ce-mi ceri!
- Te voi iubi și pe tine, că e singurul dar de mi l-a dat Dumnezeu, iubirea sinceră, a răspuns ea.
Și, atunci ea a simțit că au să-i crească aripi, rochia i se transformă în mătase țesută cu fire de aur și nestemate, pletele aurii i se făcură precum catifeaua în care străluceau stele de foc...
În acest timp bărbatul cel bogat se întoarse acasă si își striga soția să vină să-i aducă veșmintele de noapte... însă, deși străbătu întreg palatul chemând-o, nu fu chip să o găsească. Reveni mirat și complet uluit în dormitor... și se aplecă pe fereastra deschisă și începu să-și strige soția însă, ca răspuns simți că intră un parfum divin pe care nu-l mai simțise niciodată... nici în vreunul din saloanele de lux și nici o altă femeie, oricât de bogata. Privind mirat pe fereastră și, stupoare... ca prin minune, în mijlocul grădinii văzu că răsărise un superb covor de flori mici, albe și roz, strălucitoare, cu un puternic, suav și diafan parfum iar in mijlocul lor, stătea însăși Regina nopții împodobită, parfumată și frumoasă, așa cum n-o mai văzuse niciodată. Și-o dori mai mult ca oricând... însă , în zadar, nu fu niciun chip să se apropie de ea.
- Am luat eu ce-ai disprețuit tu, ceea ce n-ai fost în stare să vezi... ai să-i simțit parfumul divn în fiecare noapte în care va dori să se oglindească în lumina mea ...dar n-ai s-o mai poți atinge vreodată", spuse Regele Lunii, apoi se făcu liniște.
Și, de atunci încoace, omul nostru cel bogat stă în fiecare noapte la aceeași fereastră sperând să-și revadă femeia pe care o pierduse definitiv, din vina sa, alergând după altele...doar pentru a-i mai simți fie și măcar o dată din parfumul pe care nu avusese înțelepciunea să-l simtă și să-l păstreze doar pentru sine, așa cum se mai întâmplă și acum în viață... când unii mai aleargă după plăceri efemere.
Și, poate că o mai fi stând și acum când va povestesc la aceeași fereastră, de n-o fi murit, între timp... de dor, de jale, de tristețe, remușcări și bătrânețe.
...Iar tu să-ți amintești mereu de povestea bogatului fără minte când vei vedea floarea iubitei Regelui Lunii: REGINA NOPȚII!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu