Liniște deplină acolo... M-am ridicat pe vârful picioarelor, am șters praful de pe sticla învechită, și am privit înăuntru... Sertarele erau aruncate și împrăștiate peste tot.
Mi-era dor de ele și de ordinea perfectă în care se aflau cândva...
-Cioc! Cioc! Sunt eu, proprietara!
Deschide-mi te rog! Aș vrea să stăm puțin de vorbă, dar nu găsesc intrarea...
Liniștea aceea îmi aducea aminte de vremurile cândva atât de pline de sentimente, vremuri când împlinirea mea era gălăgia făcută de zgomotul sertarelor; unul se închidea, două se deschideau... Vacarmul acela, numit viață. Zgomotul de pași în suflet, care te făcea să te simți atât de viu...
Acum era liniște, o liniște ce cuprindea întreaga suflare a sufletului...
Și o voce, abia șoptita, îmi raspunse stins: "E închis! Nu vezi? Ce vrei? "
Aș vrea să intru, dar nu găsesc ușa! i-am răspuns... Și brusc, un zgomot, rupse tăcerea din interior... Sufletul îmi deshisese un fermoar și mă invitase să intru.
Înăuntru, zărisem o siluetă .... Punea sertarele la locul lor, pe fiecare în parte. Și o făcea cu atât de multă grijă, atât de blând... Atât de tandru și afectuos...
I-am strigat răstit: tu cine ești și ce faci aici? Cum ai intrat???
- Tu ai închis ușa, mi-a răspuns...
Noroc cu sufletul tău, mi-a deschis fermoarul... Sunt eu, Iubirea, nu mă recunoști?
...Abia atunci descifrasem linia acelei siluete... Era a TA...
Am privit ceasul de pe perete... era aceeași oră ... Ora iubirii...
Era dragoste, era dor... și atât de multă LINIȘTE...
Buna dimineata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu