Cînd Dumnezeu a făcut toate cîte sînt pe pămînt, iarbă, buruieni şi flori, le-a împodobit cu tot felul de culori frumoase. Cînd a făcut şi zăpada, i-a zis :
- Să-ţi cauţi tu singură culoarea care-ţi place, fiindcă tu umbli peste tot.
Atunci zăpada se duse la iarbă şi-i spuse :
- Dă-mi şi mie din culoarea ta verde şi aşa de frumoasă !
Iarba nu vru însă. Rugă apoi pe trandafir să-i dea culoarea lui roşie, strălucitoare. Dar nici trandafirul nu voi. Ceru culoarea albăstruie de la viorea, culoarea galbenă de la floarea soarelui. Nici una nu ascultă rugămintea zăpezii. Tristă şi amărîtă, zăpada ajunse în dreptul ghiocelului. Către el îşi plînse ea durerea, grăind:
- Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea sa. Toate ma alungă şi-şi bat joc de mine.
Ghiocelul, milos, se înduioşă, de soarta zăpezii şi-i zise :
- Dacă-ţi place culoarea mea albă, eu o împart bucuros cu tine.
Zăpada primi cu mulţumire darul ghiocelului. De atunci ea poartă veşmîntul alb ca al ghiocelului. Drept recunoştinţă, îl lasă să scoată căpşorul afară, de cum începe să se arate primăvara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu