2.3.23

Treaba stă așa (sursa net)

 Anunț de importanță foarte importantă!

Ăm și io un crush! De la mine din cartier! N-am mai avut unu’, un crush, zic, de nu mai țin minte!..

Feels good!

Acestea fiind spuse, nu știu ce mama naibii aveam nevoie, ieri, de la mega, și ca prin casă, în pantaloni de trening, vag nepieptănată, naturală toată, ca o arărare, am tras pe mine un pulover și m-am dus. La mega, zic.

Cu câteva secunde înainte intrase crush-ul.  Tot la mega.

L-am văzut, da’ mi s-a părut ridicol să mă-ntorc și s-o rup la fugă, pe motiv că arăt ca Fefeleaga, așa că am intrat cu capul în jos, pe low profile mode și am sperat să nu mă vadă. 

Nu m-a văzut, slavă domnului, da’ am rămas traumatizată pe viață, că aici voiam să ajung:

- dacă mă vedeți prin cartier, cu coc, îmbrăcată de nuntă și boită ca o pațachină , să știți că nu m-am ”screlozat”, am și io un crush!

Nici doamnele nu mai sunt ce erau odată!.. ( sursa net)

 Nici doamnele nu mai sunt ce erau odată!..

Prietena mea ajunge la muncă frântă. 

E transpirată şi răvăşită. 

În halul în care se prezintă, nu poate să-mi treacă prin cap decât că vine de la un amant. 

Mă mai uit o dată la ea. Pe naiba, vine de la doi. 

E îmbrăcată într-un deux-pieces şi adidaşi. 

Nu sunt eu cea mai în măsură să critic stilul vestimentar al cuiva, dar, totuşi, nu-mi pot lua ochii de la picioarele ei. E un contrast care-ţi sterpezeşte dinții. 

Se uită speriată în spate. Încep să mă îngrijorez.

- Eşti ok? întreb, deşi realizez că nu e ok deloc.

- Da, da, răspunde, aruncându-şi ochii peste umăr.

- Te urmăreşte cineva? mă panichez deja. 

Mă ridic în picioare şi-mi arunc ochii prin cameră gândindu-mă cu ce să baricadez uşa.

- Sper că nu! spune în timp ce-şi scoate pantofii cu toc din geantă şi se încalţă, revenind, cât de cât, la o postura mai de femeie.

Respir uşurată. Mă rog, doar respir. Uşurată nu sunt deloc. Mi-ar prinde chiar bine să mă ușurez de vreo zece kile, dar..

- Am venit pe jos. Mi-a fost frică să iau metroul.

Rămân cu cafeaua suspendată în dreptul gurii şi cu ochii suspendaţi la ea. Aş râde, dacă situaţia mi s-ar părea mai puţin gravă. 

Pe draculea, râd de nu mai pot, de-mi sare cafeaua din cană. 

O fentez la un mare fix. 

Accesele mele de râs, m-au făcut agilă ca o pantera damblagi3. 

Mă rog, în rare cazuri nu vărs ce am în mâna şi în gură. În dese cazuri, da.

- Ţi-a fost frică să iei metroul? repet ca o pr0stăloaică. De ce?

- De mă-ta! îmi răspunde academic prietena mea.

Îmi dau seama că e treaba serioasă şi încerc să mă stăpânesc. Mă uit în jos, un timp, apoi îmi iau o ţigară.

- Gata, uite, nu mai râd. Iartă-mă! Te rog, spune, ce s-a întâmplat?

Îşi trece gânditoare mâna prin păr, în timp ce-şi muscă preocupată buzele.

- Ok, să încep cu începutul, zice. 


Aseară eram cam obosită când am plecat de la muncă, poate ai observat.

Înclin din cap că am observat, deşi observasem pe draculea’ să mă pieptene-n cap.

- M-am îmbrăcat, mi-am pus căciula, ştii căciula aia nouă, maro, cu ciucure?!

Fac semn din cap că ştiu, deşi tot pe draculea’ să mă pieptene ştiu, moment în care mi se configurează un deficit clar de atenţie, în ceea ce mă priveşte, care m-ar putea îngrijora, dacă mi-ar păsa.

- Am plecat frântă spre casă, continuă povestea prietena mea, m-am urcat în metrou şi m-am repezit ca o tzăcănită spre un scaun gol, că ţi-am spus, eram foarte obosită. 

E posibil să fi călcat în picioare câteva băbuţe, dar nu mai puteam să stau în picioare. M-am aşezat pe scaun şi am început să mă gândesc la ce mai am de făcut când ajung acasă. Cred că m-am gândit un minut şi, ce crezi, am adormit. 

Am adormit în metrou ca ultima aur0lacă.

- Nu mi se pare aşa de grav. Mi s-a întâmplat şi mie.

Prietena mea se uită urât la mine, aşa că îmi înghit restul meu de poveste, aşteptând restul ei de poveste.

- Cum spuneam, am adormit. 

Nu ştiu cât am dormit, cert este că, la un moment dat, m-am trezit. M-am reorganizat, că mă lăţisem toată pe scaun, cu capul dat pe spate, deh, mă făcusem comodă. Am zis că mor de ruşine. Se uitau câţiva la mine să vadă dacă sunt beată. 

Tocmai când mă pregăteam să-i admonestez din privire, îmi pică ochii pe un domn care stătea pe scaunul din faţa mea. 

Mdaaaa, cum să-ţi zic? Acest domn de 3tnie, din faţa mea, de vreo 150 de kilograme, degajat îmi zâmbea.

- Aoleu, zic!!

- Aoleu, ce? mi-o întoarce prietena mea.

- Scuze, am crezut că ăsta e punctul culminant.

- Ai crezut pr0st, se răţoieşte femeia la mine.

- Deci, domnul rr0m îmi zâmbea.. cum crezi?

- Cum?… bâigui cuprinsă de frisoanele poveştii Cum?

- Cu căciula mea pe cap.

- Cu căciulă ta pe cap??!!, zbier că o bezmetică

- Da, cum auzi. 

Rămân siderată, fără reacţie. Într-un gest discret, duc mâna la cap. Poate totuşi nu e căciula mea. Căciula mea lipseşte. 

Iată, prin deducţie logică, e căciula mea. 

Nu-mi vine să cred. Nu a văzut nimeni când m-a tâlhărit? Ce credea că sunt m0artă? 

Bine draculea că nu m-a lăsat în cooru’ gol în metrou. 

Mă uit în jur, toată lumea calmă. Nu-mi vine să cred în ce ţară de căcat trăiesc!!! M000r de nervi. Simt cum mi se urcă n3buneala la cap şi-ncep să-mi tremure mâinile. 

Ce pot să fac, să mă duc să-l rog să-mi dea căciula înapoi? 

Cum să fac asta? Să-i zic ”Domnule, nu va supăraţi, vreţi să-mi înapoiaţi căciula pe care mi-aţi furat-o?”. 

Să întrebe obraznic ”De ce?” şi eu ce să răspund? ”Pentru că mi-e frig?”. 

Scrâşnesc din dinţi de furie şi de frustrare şi la prima trebuie să cobor. Nu am fost niciodată un om foarte curajos, dar nervii ăştia îmi nasc în cap un gând halucinant. 

Zâmbesc t3mb3lă, în timp ce mă ridic şi mă apropii de uşă. Stau calmă numărând secundele. 

Uşa se deschide. Rămân tot calmă, numărând în minte. 

Chiar înainte să se închidă uşa, îi smulg ”domnului” căciula mea din capul lui şi o zbughesc afară.

Uşa se închide. 

Aşa cum m-am simţit atunci, nu m-am simţit în viaţa mea. M-am simţit ca Xena, prinţesa syfy! 

Mi-am făcut dreptate. Nu mai pot să mă ţin pe picioare de tremurat, dar mi-e şi frică să mai rămân acolo, aşa că o iau la fugă spre casă, cu rezerva de adrenalină pe care o mai am. 

Victoria asta o să o povestesc din generaţie în generaţie.

Eu sunt într-un fel de catharsis. Mă uit uluită la prietena mea. Nu-mi cred urechilor.

- Ai făcut ce?? I-ai luat ăluia căciula din cap? Eşti paralila?

- N-am terminat! mă pune la punct, prietena mea.

- Ajung acasă într-un suflet. Al meu mă aştepta să mâncăm. Îmi dau geaca jos şi o pun în cuier, în timp ce povestesc febrilă. 

Al meu, panicat de ce povestesc, ascultă cu atenţie, îngrijorare și gura căscată. Povestesc b3zmetică, nici măcar nu ştiu dacă mă poate urmări, aşa sunt de febrilă. Am degetele încleştate pe căciulă, de zici că-s pitbull. Vântur căciula în aer, în timp ce povestesc aventura vieţii mele. 

Al meu e din ce în ce mai palid. Aruncă priviri când spre mine, când spre cuier. Eu din ce în ce mai ambalată, de zici că povestesc bătălia de la Călugăreni, mă enervez. Nu mi se pare că am toată atenţia lu’ bărbată-miu. Urlu la el nişte bolboroseli urmate de” Căciula, caciulaaaaa!!!”.

Al meu se apropie de geaca din cuier, extrage din gluga acesteia o căciulă şi mă întreabă:

- Căciula asta, iubito?

Mă uit ca o 0lig0frenă când la căciula din mâna lui, când la căciula din mâna mea.

- Doamne-Dumnezeulică, ce-am făcut?

- Ce să faci, i-ai furat căciula omului.. 

- Aoleeeeuuu! Ce-o fi crezut lumea? Ce-o crede omul ăla despre mine?

- Eh, ce să creadă, că nici doamnele nu mai sunt ce erau odată…

Mă înec de ras şi, cu înţelepciunea unui cimpanzeu ”drobat”, îi spun prietenei mele: 

- Asta da poveste pe care să o transmiţi din generaţie în generaţie!

Fragment din "Texte dubioase la cap"

25.2.23

FERICIREA...

Cand prezentatorul de radio l-a întrebat pe miliardarul nigerian Femi Otedola, într-un interviu telefonic: „Domnule ce vă amintiți că v-a făcut cel mai fericit bărbat din toate timpurile?”

 Femi a spus:

 „Am trecut prin patru etape ale fericirii în viață și, în sfârșit, am înțeles sensul fericirii adevărate.

  „Primul pas a fost să acumulez bogăție și resurse. Dar în această etapă nu am obținut fericirea pe care mi-am dorit-o.

  „A urmat a doua etapă de colectare a obiectelor de valoare. Dar mi-am dat seama că efectul acestui lucru este temporar și strălucirea lucrurilor valoroase nu durează mult.

  „A urmat apoi a treia fază de obținere a proiectelor mari. Atunci aveam 95% din aprovizionarea cu motorină în Nigeria și Africa. Am fost și cel mai mare armator din Africa și Asia. Dar nici aici nu am primit fericirea pe care mi-am imaginat-o.

  „A patra etapă a fost când un prieten mi-a cerut să cumpăr scaune cu rotile unor copii cu dizabilități. Aproape 200 de copii.

  „La cererea prietenului meu, am cumpărat imediat scaunele cu rotile.

  „Dar prietenul a insistat să merg cu el și să le dau copiilor scaunele cu rotile. M-am pregătit și am plecat cu el.

  „Acolo le-am dat acestor copii aceste scaune cu rotile cu propriile mele mâini. Am văzut strălucirea ciudată de fericire pe chipurile acestor copii. I-am văzut pe toți stând în scaune cu rotile, mișcându-se și distrându-se.

  „Parcă ar fi venit la un loc de picnic unde au împărțit un jackpot.

  „Am simțit o ADEVĂRATĂ bucurie în interiorul meu. Când am decis să plec, unul dintre copii m-a prins de picioare. Am încercat să-mi eliberez ușor picioarele, dar băiatul s-a uitat la fața mea și mi-a ținut picioarele strâns.

  „M-am aplecat și l-am întrebat pe băiat: Mai ai nevoie de ceva

  „Răspunsul pe care mi l-a dat acest copil nu numai că m-a făcut fericit, dar mi-a schimbat complet atitudinea față de viață. Acest băiat a spus:

 „Vreau să-mi amintesc chipul tău, astfel încât atunci când te voi găsi în rai, să te pot recunoaște și să-ți mulțumesc încă o dată”

  „Acela a fost cel mai fericit moment din viața mea”.

24.2.23

Afirmații pentru ziua de azi (sursa net)

Afirmații pentru ziua de azi

Faceți ca fiecare zi să fie unică cu aceste afirmații pentru astăzi

Fiecare zi este unică; în fiecare zi, aventura începe din nou și cu cât folosești mai mult gândirea pozitivă, cu atât vei observa mai mult că acesta este cazul.

..Este în puterea voastră să faceți ca fiecare zi să conteze, deoarece puteți invita experiențele pe care le doriți în viața dvs. prin afirmații de gândire pozitivă.

...De aceea, atunci când adăugați cuvântul „azi” la afirmarea voastră pozitivă, puterea sa este și mai mare. 

..Cu cuvântul „azi” îți exprimi intenția clară de a experimenta ceva, nu mâine sau în viitor, ci astăzi, în acest timp prezent al vieții tale.

...De exemplu, îți poți începe ziua cu o afirmare puternică despre sănătatea ta, despre viața ta amoroasă sau despre bani - având intenția de a privi aspectele pozitive ale subiectului pe care îl alegi.

...Petreceți câteva momente pe tot parcursul zilei pentru a rămâne din nou cu afirmația, pentru a-i menține puterea „activă” în timpul zilei.

...La sfârșitul zilei, înainte de a merge la culcare, privește-ți ziua în lumina afirmației pe care ai ales-o. Cum a mers? Unde v-a surprins viața depășind ceea ce vă așteptați?

Nu mai așteptați și apucați-vă afirmațiile pentru azi chiar mai jos.


Afirmații pentru ziua de azi

Astăzi aleg să fiu în pace cu mine

Astăzi aleg să văd toate dificultățile ca pe niște oportunități de a mă face mai puternic

Astăzi sunt recunoscător pentru tot ce am

Azi salut abundența în viața mea

Astăzi intenționez ca acțiunile mele să aibă un impact pozitiv

Astăzi eliberez complet furia, frica și vinovăția complet

Astăzi aleg să mănânc alimente care contribuie la sănătatea și bunăstarea mea

Astăzi îmi eliberez frica de a greși și îmi exprim creativitatea liber

Astăzi aleg să mă uit la calitățile pozitive ale fiecărei persoane pe care o întâlnesc

Astăzi sunt dispus să vorbesc mai puțin și să ascult mai mult

Astăzi mă aprob pe deplin și iubesc persoana care sunt

Astăzi mă simt vibrant și plin de energie

Astăzi sunt recunoscător că trăiesc

Astăzi mă simt încrezător și capabil să fac față cu orice cu calm

Astăzi aleg să mă bucur de fiecare experiență care vine

Astăzi îndeplinesc cu ușurință orice sarcină

Astăzi aleg să mă îngrijesc cu dragoste profundă 

"Astăzi aleg viața. În fiecare dimineață când mă trezesc pot alege bucurie, fericire, negativitate, durere ... Să simt libertatea care vine din faptul că pot continua să fac greșeli și alegeri - astăzi aleg să simt viața, nu să-mi refuz umanitatea, dar să o îmbrățișez ”.

Venerăm morții (sursa net)

 Venerăm morții, când de fapt nu știm ce este moartea și ignorăm viii când suntem vii și avem "ființele dragi vii" lângă noi.

    Trimitem "pomeni" fizice când de fapt aceste "spirite" sunt într-un plan "metafizic" ,crezând în micimea noastră că vom fi iertați pentru ignoranța cu care i-am "tratat" când au fost în fizic! 

    Creem în continuare haos ,hrănim acest haos zi de zi cu știință și apoi ne plângem de neputință .

    Asta este realitatea zilei în care omul hrănește întunericul deși se crede trezit în miezul zilei/vieții .

   Dormi omule ,dormi fiindcă viu de fapt ai somnul de "veci"! 

   Acum "treaz" fiind ești "mort" în realitatea materială , si din ignoranță hrănești propria iluzie mentală .

Mă întreb ironic : 

- Ieri , ieri ! Oare câți bani ai cheltuit "hrănind" un "mort" , în timp ce "viul" se usucă pe picioare?

- Ieri,  ieri! Oare câte "mătănii" ai făcut , doar că ai "uitat" în zarva zilei să-ți îmbrățișezi vecinul ,prietenul, omul de lângă tine? 

Îi luminezi tu întunericul cu o lumânare?! 

-   "Nebunie" lumească!

Il luminezi cu propria lumină, cu vibrația trupului și a vorbelor tale ce o creează ! 

Asta să știi "omule" , ne'om!

Omul fals produce hrană întunericului și haos propriei existențe emanând în tot universul ,mințindu-se cu nerușinare că este în lumină...

Trist ,dar Adevărat! 

Cu siguranță se vor vinde curând multe lămâi!!!

11.2.23

Viaţa este cu autoservire (sursa net)

 Viaţa este cu autoservire. Ne punem fiecare în farfuria destinului, atât cât putem şi ştim. Uneori, consumăm frică pentru că asta au consumat şi cei din familia noastră, şi credem că nu se poate altfel. Alteori, ne lăcomim şi ne punem în farfurie mai mult decât putem duce. Apoi, ne dăm seama că echilibrul cere să dăm şi celor care nu au nimic în farfurie, tocmai ca să ne bucurăm de ce avem chiar noi. Iubirea este felul principal dar ea nu poate fi consumată cu garnitură de frică, de aceea ieşirea din condiţionare înseamnă să realizezi că ai în farfurie doar ce ştii singur să îţi pui. Credem că mereu va veni cineva să ne facă dreptate, să ne spună ce e bine pentru noi...dar de fapt, alegem doar din ceea ce ştim, înţelegem şi gustăm cu starea emoţiei noastre. Uneori, nu ne place deloc ce noi singuri am luat. Atunci viața ne "serveṣte" o bună porţie de conṣtientizare, echivalentă cu trezirea la ... realitatea de care nu ştiam că avem nevoie.

M-am întâlnit cu mine la bătrânețe ( sursa net)

 M-am întâlnit cu mine la bătrânețe,

M-am întrebat ce mai fac?

Sufletul meu mi-a dat binețe

Și mi-a făcut semn să tac.

Încet, încet mi-a arătat

Tot ce trăisem până atunci

Din zorii vieții, până pe-nserat:

De oriunde pleci, tot la tine ajungi.

Am întrebat dacă să mă întorc în timp?

La vârsta la care scriam această poezie

Dacă este nevoie ceva să schimb:

Să pun mai multă rațiune, sa poate nebunie?

Sufletul meu râdea amuzat

Mă gândeam dacă râde de el sau de mine,

"Tu ești aici din tot ce ai creat,

Tot ce ai iubit cu adevărat îți aparţine.

Nu ai nevoie de nimic altceva

Decât de ceea ce a fost și ce va fi,

Dacă ai învățat ce e iubirea

Din fiecare abis, punte vei deveni".

Atunci nu m-am întors în timp,

Am rămas în eternul prezent al simțirii

Am înțeles că nu trebuie să schimb

Trăirea, zestrea-ntreagă a nemuririi.

Mi-am privit clipele cu bucurie,

Ele m-au îmbrățișat

Am avut doar o nelămurire

Eu sau ele fusesem ceea ce timpul a creat?