PROBLEMELE AMÂNATE SE REÎNTORC CICLIC PÂNĂ LE REZOLVĂM (sursa Edith Kadar)

 

Că vrem o viață fără probleme, e de la sine înțeles. Am face orice să evităm neplăcerile, nefericirea și blocajele de orice fel. Iar atunci când ni se întâmplă așa ceva, avem tendința de a da vina pe oricine altcineva decât să ne uităm în propria noastră ogradă, doar e viața noastră.

Găsirea vinovatului de serviciu a ajuns un „sport” aplicat la scară largă și ocupă o mare parte din viața noastră. Cum am putea accepta că noi ne-am creat nefericirea prin deciziile pe care le-am luat? Cum adică deciziile noastre ne-au adus aici, în acest moment? Nu! Dumnezeu e nedrept! Dracu' ne-a pus! Conspirațiile, guvernele sunt de vină! Oamenii ne vor nefericiți și ne creează probleme. Noi nu putem fi de vină că mariajul nostru e un dezastru. Nu, e de vină doar celălalt că ne pune neuronii pe bigudiuri și că își bate joc de sănătatea și de binele nostru. Doar șeful și colegii sunt de vină că la serviciu ne simțim neapreciați și nedreptățiți, cum am putea noi alege cele mai neinspirate variante?

Părinții sunt de vină pentru că nu am devenit altceva, iar copiii sunt vinovați pentru oboseala noastră. 

Ori de câte ori ni se întâmplă ceva neplăcut, primul lucru căutăm spre cine să arătăm cu degetul. Pentru a ajunge să arătăm spre noi și să vedem ce din noi a produs problema, e nevoie să ne maturizăm, să creștem și să renunțăm la beneficiile copilăriei târzii. Care sunt aceste beneficii? Păi exact lipsa de asumare a responsabilității pentru faptele și viața proprie. 

Desigur, mai avem și spiritualiștii care-și urlă trezirea pe facebook și care o servesc rapid p-aia cu „pfff, e normal să ne uităm în noi, cine nu știe asta?!... ce puține știu oamenii!”. P-ăștia îi lăsăm în plata lor cu jucăriile lor, că au uitat că nu s-au născut învățați, că și ei au fost acolo unde sunt cei pe care îi arată cu degetul, și că un om matur îi ajută pe cei care au nevoie, nu râde de ei, nu îi judecă, nu îi condamnă. 

Ideea este că trebuie să lucrăm mult cu noi pentru a șterge din codul genetic programele care ne fac degrabă arătători spre ceilalți și căutători de vinovați. Ani buni. Durează până ce acceptăm că noi suntem responsabili pentru ceea ce avem acum în viața noastră. Nu este suficient să apunem „îhâm, accept că nu altcineva e de vină pentru ce am”. Nu, nu așa merge. Și nici nu se poate da un răspuns la întrebarea „dar cum să o fac, dar mai repede că am pierdut cam mult timp în viața asta și vreau să recuperez... cum nu se poate?!!!... înseamnă că nu ești bun de nimic!... io acum vreau!”. Ăsta e comportament de copil. 

Cum ajungem să ne dăm seama că noi suntem creatorii (ne)fericirii proprii? Dând cu capul de multe ori. De câte ori? De câte este nevoie să ajungem să zicem „stai, ceva nu fac bine!”. Din păcate este nevoie ca o situație să revină în viața noastră și să se repete ciclic pentru a putea observa tiparul care creează eroare în viața noastră. 

Dacă ar fi după noi, nu am schimba nimic, dar Universul ne pune față în față cu deciziile noastre atunci când ceva se repetă. Mulți preferă să moară decât să accepte că ei au creat ceea ce trăiesc.

FUGA DE PROBLEME NU ÎȚI VA REPARA VIAȚA (sursa Edith Kadar)

 

Nimănui nu-i plac problemele, nici la modul general, dar mai ales în viața personală. 

Când apar problemele și ce sunt ele? Apar atunci când ceea ce se întâmplă este total diferit de ceea ce ne-am gândit, ce am planificat, ce am preconizat. Când una vrem și alta se întâmplă. Când așteptăm ceva și primim cu totul altceva. De fapt această discrepanță e numită „problemă” și face ravagii în viață. 

Când ne imaginăm că un plan va reuși dar intervine ceva neprevăzut, este o problemă. 

Când zicem că vom merge într-un concediu mult visat dar nu avem suficienți bani sau ceva neașteptat are loc în ultimul moment, este o problemă. 

Când suntem convinși că relația de vis va dura o viață dar la un moment dat se termină tot, este o problemă. 

Când suntem siguri că locul de muncă și funcția sunt solide și stabile dar suntem concediați, este o problemă. 

Când suntem la un pas de a ne împlini orice vis important dar se schimbă datele și condițiile în ultimul moment, este o problemă. 

Tot ceea ce e neplăcut e problemă, tot ce este conform așteptărilor este o reușită. 

Dacă reușim să avem mai multe reușite, spunem că avem o viață de vis. Dacă problemele predomină, de vină este Universul, Dumnezeu care ne bate, dracu' că ne-a pus, vecinul, guvernul și conspirațiile iudeo-masonice.

O viață cu probleme este aceea în care nu ne asumăm nicio responsabilitate, dăm vina pe tot și pe toți, și considerăm că ceea ce ni se întâmplă e provocat de altcineva, noi fiind simpli observatori la spectacolul vieții noastre.  

Problemele pot fi cu banii, cu sănătatea, cu copiii, cu părinții, cu restul familiei, cu serviciul, cu colegii, cu șeful, cu vecinii, cu oricine nu face sau spune așa cum ne imaginăm că ar trebui sau că am merita. 

Problema cu banii apare când ei sunt prea puțini, nu ajung, nu se primesc atâția cât ne-am așteptat sau când ceva costă cu mult mai mult decât ne-am permite. 

Problema cu sănătatea apare atunci când boala ne împiedică să ne continuăm viața așa cum ne-a plăcut, și vrem să ne facem bine pentru a putea relua obiceiurile care ne-au dus la boală. 

Copiii ne fac probleme atunci când nu fac ce le spunem și când le spunem, și când nu sunt cuminți. Când ne fac pe plac, e bine, că-s ascultători. 

La serviciu apar probleme atunci când cantitatea de muncă e diferită decât ne-am așteptat sau ni s-a apus. Colegii ne fac probleme când nu ne respectă așa cum vrem. Și uite așa putem continua, dar cred că s-a înțeles. 

Ideea este că aceste probleme ne arată exact ce și unde ar trebui să lucrăm cu noi pentru a schimba ceva. Din păcate nu suntem învățați să facem asta, ci doar să ne plângem, să ne victimizăm, să dăm vina pe alții și să așteptăm ca cineva să vină să ne repare pe noi și viața noastră. Și, în așteptarea salvatorului, să ne ascundem de probleme, să le negăm, să le cosmetizăm, să fugim de ele, criticându-i pe toți cei care îndrăznesc să ne strice zen-ul spunând că noi am fi de vină. 

Toți cei care ne țin isonul și ne plâng de milă sunt prietenii noștri; toți cei care ne arată că viața e a noastră, deci și problemele ni le-am creat singuri, sunt dușmani, sunt răi și insensibili.

Putem fugi oricât, problemele nu se rezolvă singure și nici nu le șterge cineva din traiul zilnic. Fuga de probleme nu va repara viața noastră. Suntem creatorii propriei vieți și a propriului destin.

Trăim vremuri intense care ne arată că a venit momentul să ne oprim din fuga de responsabilitate, de probleme, să ne întoarcem spre ele pentru a le privi în față și a le spune: „da, eu v-am creat, eu vă rezolv”.

NU MÂNCAREA ÎNGRAȘĂ, CI EMOȚIILE NEDIGERATE (sursa Edith Kadar)

 Desigur, știu că la citirea titlului vor fi mulți care vor putea jura că mâncarea îi îngrașă pe oameni, că mesele haotice și caloriile necontabilizate sunt inamicul sănătății și că o greutate normală se obține doar prin controlul a tot ce se bagă în gură. Mai știu că sunt domenii întregi care și-au câștigat credibilitatea convingând oamenii că dacă renunță la stilul lor de viață și îl schimbă cu unul mai conștient, ei vor obține greutatea ideală. 

Nu contrazic toate acestea, cine sunt eu să fac așa ceva? 

Am doar o întrebare: unde se duc emoțiile neprocesate? 

Ce fac oamenii cu frustrarea pe care nu o pot exprima și care îi împinge să mănânce? 

Unde dispare foamea de iubire, de tandrețe, de înțelegere și de liniște? Aceea rămâne tot o foame care se cuibărește confortabil în om și va cere mâncare. Iar dacă nu primește hrana emoțională, va trimite omul direct la frigider și va da iama în oalele de acolo.

Cine preia toate greutățile sufletești, toate kilogramele de îngrijorări, de frici și de nesiguranțe acumulate de-a lungul anilor din viață? 

Cine sau ce va sparge zidurile construite ca o fortăreață de către om, ziduri menite să țină la distanță dezamăgirile, lipsa de valoare în ochii celorlalți și în ochii proprii?

Cât cântăresc nesiguranțele, nevoia de iubire, și cât trage la cântar nevoia de control care umple toate lipsurile descrise mai sus? 

Ce dietă, regim sau cură va face ca toate emoțiile adunate și neprocesate să dispară? 

A aborda problemele de greutate doar din perspectiva corpului fizic, ignorând mentalul, emoționalul, psihicul, sufletul, spiritul, denotă o superficialitate și o nedreptate făcută omului ca întreg. 

Când cineva provine dintr-o familie în care violența, lipsa de respect, abuzurile de orice fel erau la ordinea zilei, și când copilăria și adolescența au fost marcate de traume puternice ținute ascunse, îngropate adânc în subconștient, problemele de greutate apar de fiecare dată, fie că este vorba despre surplus sau despre minus. 

Când cineva are o foame imensă de a fi iubit, aprobat, apreciat, acceptat, impunerea de restricții alimentare nu numai că nu ajută, ci mărește frustrările, lipsa de valoare în ochii proprii („vezi, nu sunt în stare nici să slăbesc!”), și descurajează omul să mai spere că poate să fie mai bine într-un viitor aproximativ. 

La ora actuală, societatea este „educată” să râdă și să arate cu degetul spre cei care nu se încadrează în niște standarde corporale inventate de oameni nu pentru a-i ajuta pe semeni ci pentru a-i menține în frustrările care îi fac să cumpere orice și oricât, doar să uite că nu sunt la nivelul așteptărilor celor care dictează standardele. 

La ora actuală, cel mai simplu mod de a pasa nepăsarea față de traumele acumulate de oameni este să-i faci să creadă că nu merită nimic, că nu sunt demni de a-și împlini visele pentru că nu au nu știu ce greutate, pentru că nu arată într-un anumit fel (de parcă toți ar trebui să fie uniformi!); cel mai simplu este să creezi diete și rețete pentru corpul fizic, să ignori celelalte aspecte ale omului, și apoi să-i spui că nu e în stare de nimic. Așa nu numai că ai obținut oameni rușinați de cum arată, dar ai înfrânt și bruma de spirit care le-a mai rămas. 

Omul este o ființă complexă, iar a-l aborda doar prin prisma fizicului și a minții denotă nu doar superficialitate, dar și o lipsă de empatie și de înțelegere pentru semeni. 

Nu mâncarea îngrașă, ci ceea ce se află dincolo de fațadă, ce e nerezolvat și face omul să-și potolească foamea de iubire și de Dumnezeu cu mâncare.

Mintea noastră deține o serie de “gânduri tipar” (sursă net)

🧠 Mintea noastră deține o serie de “gânduri tipar” pe care le utilizează drept model pentru a face față diverselor situații de viață. Unele sunt constructive și te ajută, altele te sabotează poate chiar fără să-ți dai seama.

În continuare îți voi prezența 3 asemenea tipare verbale frecvent întâlnite, prin care mintea te abate de la calea sufletului.

1️⃣ “da, dar…”

Pe cât de scurtă este exprimarea, pe atât de fundamental este procesul care se află în spatele ei. Prin cuvântul “da” mintea este de acord cu o anumită conștientizare, și în același timp prin intermediul cuvântului “dar” ea anihilează în secunda următoare efectul ei. Mintea face asta pentru că nu dorește să riște sau să depună efort pentru a schimba ceva.

De aceea, de fiecare dată când sesizezi că folosești acest tipar verbal “da, dar…” înlocuiește- l cu “da, foarte bine” sau “da, interesant”. Astfel îți vei orienta gândurile într-o direcție diferită.

Exprimarea “da, dar…” este asemenea unui macaz care îți va direcționa gândurile permanent pe o linie secundară.

Exprimarea “da, foarte bine” sau “da, interesant” va orienta macazul pe o cale deschisă și te poate conduce mai departe, recepționând un impuls al sufletului și transformându-l în mod constructiv.

Dacă interacționezi cu persoane care folosesc frecvent tiparul verbal “da, dar…” poți să le explici ce se întâmplă la nivel profund. Astfel le oferi posibilitatea să aleagă dacă lucrează să schimbe acest tipar sabotor. Dacă continuă să îl folosească, poți să decizi tu dacă mai dorești să continui comunicarea la nivelul lui “da, dar…” și să-ți consumi energia inutil.

2️⃣ “știu deja”

Tiparul verbal “știu deja” înseamnă în realitate “nu vreau să știu nimic despre ce vrei să-mi spui”.

Respingerea interioară este dată de o structura mentală care stopează orice formă de cunoaștere nouă. Această atitudine de respingere este adeseori manifestată și printr- un gest al mâinii.

Desigur că această decizie aparține fiecărei persoane și în unele cazuri ea poate să fie o decizie bună. Totuși uneori exprimarea vine ca un tipar automat al minții, deși sufletul ar face un pas înainte. În cazul acesta ai posibilitatea să te oprești pentru puțin timp și să faci o altă alegere.

Atunci când apare impulsul interior să spui “știu deja” îți recomand să-ți pui următoarele întrebări:

Știu într- adevăr ce va urma?

Cunosc toate detaliile?

Știu într-adevăr rezultatul?

Sunt oare cunoștințele mele de actualitate sau poate s-au învechit deja?

Adeseori nici nu este vorba despre ce știi deja, ci despre a asculta altă persoană, arătându-i în felul acesta că îi ești alături. Unele persoane vorbesc din dorința de a se face remarcate și pentru a le fi alături în semn de iubire.

Ca să te deschizi să permiți noului să pătrundă în viața ta, înlocuiește “știu deja” cu “ce interesant” sau “am auzit câte ceva și mi-ar plăcea să-mi povestești mai multe”.

Dacă interacționezi cu o persoană care aparent “știe deja” totul, este vorba de fapt de un mecanism subconștient de apărare.

Acest mecanism se poate datora faptului că acea persoană crede că nu îi este permis să se situeze pe un plan inferior în cazul aparentei competiții în cunoaștere. Sau a fost soluția folosită în copilărie pentru a se proteja de influența dominantă a părinților. Ca să comunici armonios cu astfel de persoane, când afirmă “știu deja” răspunde în mod firesc și normal cu exprimarea “interesant! povestește-mi și mie te rog ceea ce știi”.

3️⃣ “nu se poate, deoarece…”

Când sufletul transmite minții un implus asociat cu o schimbare, cu un efort sau cu un anumit risc, apare de multe ori un mecanism automat de apărare. Astfel chiar dacă un anumit lucru este ușor de făcut, dintr- odată devine complicat și anevoios.

Când te surprinzi exprimându- te cu “nu se poate, deoarece…” , începe prin a- ți accepta plenar gândurile. Apoi notează pe rând toate argumentele din a căror cauză nu poți face lucrul respectiv. Scrie cât mai detaliat astfel încât să vezi cu ochii tăi ceea ce oricum rulează în mintea ta.

Când termini de scris, recitește toate argumentele și verifică dacă mai ai ceva de adăugat.

Apoi ia fiecare argument în parte și analizează- l și prin prisma sufletului. Descoperă dacă există vreo posibilitate prin intermediul căreia ai mai putea face un pas, oricât de mic ar fi el și notează- ți soluțiile acolo unde le găsești. Chiar dacă nu descoperi nici o soluție, îi transmiți minții că nu mai accepți tipare de gândire și verbalizare ce vin pe pilot automat și ții cont și de ceea ce simți la nivel de suflet. În timp acest tipar “nu se poate, deoarece…” nu te va mai sabota fără ca tu poate să nici să nu-ți dai seama.

Dacă interacționezi cu o persoană care manifestă o stare continuă de rezistență prin folosirea exprimării “nu se poate, deoarece…”, sugerează- i să facă un exercițiu de imaginație spunându- i: “presupunând prin absurd că ai putea face acest lucru, care ar fi cel mai simplu pas cu care ai începe?

Apoi, acordă-i timpul și spațiul necesar să prelucreze informația. Reamintește- ți că fiecare persoană are liberul arbitru să aleagă dacă face o anumită schimbare sau nu.

✍️ Acestea fiind zise, mi-ar plăcea să-mi scrii dacă pe tine personal te sabotează vreunul din cele 3 tipare verbale:

“da, dar…”

“știu deja”

“nu se poate, deoarece…”

Câtă importanță acorzi cuvintelor pe care le folosești? (sursa net)

 Prinși în vâltoarea vieții de zi cu zi, uneori nu conștientizăm că folosirea anumitor cuvinte blochează, în mod inconștient, o intenție bună.

😀Și ca să mă fac mai bine înțeleasă, hai să începem cu un experiment.

Presupun că ești în fața telefonului sau calculatorului și citești acest material. Încearcă acum să te ridici și să îți iei un pahar cu apă.

⁉ Ai reușit?

✅Dacă ai reușit e foarte bine și te felicit! Însă nu ai citit cu atenție ce ți-am propus eu. Pentru că nu ți-am spus să te ridici să îți iei un pahar cu apă, ți-am spus să încerci.

✅Dacă nu ți-a reușit, te felicit că ai citit cu atenție! Nu ți-a reușit pentru că subconștientul nu înțelege ce urmează după cuvântul încerc și de aceea nu acționează.

⭕️Când folosești cuvântul ÎNCERC, comanzi Universului să rămâi în aceeași situație. Pentru că vibrația cuvântului “încerc” este totuna cu “ÎN + CERC”.

Așa că nu te mira dacă situația ta e cam aceeași de multă vreme. Conștientizează de câte ori pe zi folosești cuvântul “încerc” și ai găsit explicația.

Fă tot posibilul să înlocuiești cu testez sau fac. O să observi în scurt timp diferența.

▶️ Un alt cuvânt care te sabotează este TREBUIE.

Amintește-ți de perioada copilăriei când mama ta îți spunea că trebuie să faci ceva. Așa-i că nu îți plăcea?

😙 Cuvântul trebuie face ca subconștientul tău să se închidă la nivel energetic. Transmisia de informații între neuroni devine fragilă și dacă totuși te mobilizezi să faci acel lucru de cele mai multe ori îl faci în silă.

Ce soluții alternative folosesc eu? Am observat că atunci când înlocuiesc “trebuie să fac” cu “e important să fac” nivelul energetic crește datorită curiozității.

▶️Tot la nivel energetic îți reduci fluxul conexiunii cu energia Universului când folosești cuvântul “INCREDIBIL”.

De obicei spui incredibil când ți se întâmplă ceva neașteptat, adică atunci când Universul răspunde la un gând sau o dorință a ta mai repede decât ți-ai închipuit.

⁉️ Ce transmiți tu, de fapt, când spui “incredibil”?

Că nu prea îți vine să crezi. Și dacă nu crezi, de ce să mai primești astfel de sincronicități?

Transmite mulțumire și recunoștință Universului pentru ceea ce ai primit, spune “surprinzător” și sincronicitatile se vor înmulți.

▶️ De multe ori, în timpul terapiilor, primul răspuns la unele întrebări pe care le pun clienților este “NU ȘTIU”. De fapt nici nu își acordă răgazul să vadă dacă știu, răspund din reflex : “nu știu”.

Imaginează-ți că ești într-o cameră luminată de o veioză și cauți ceva. Ce faci ca să ai vizibilitate mai bună și să găsești mai repede ce cauți? Stingi veioza sau apeși pe întrerupător să lumineze și becul din tavan?

⚫️ Când spui “nu știu”, de fapt tu stingi singura sursă de lumină, veioza în cazul nostru. Poate o să găsești și pe întuneric ceea ce cauți, doar că va dura mult mai mult.

😀 Dacă când ți se pune o întrebare care te ia prin surprindere îți spui: “ia să văd ce răspuns găsesc”, atunci aprinzi și lumina din tavan.

▶️“VREAU” este cuvântul care te ține la ceva distanță de dorința ta.

Folosindu-l pui în încurcătură subconștientul și Universul, pentru că de atâtea ori ai vrut și pentru că nu ai făcut nimic în acest sens lucrurile nu s-au întâmplat.

😀Când te surprinzi spunând “vreau”, înlocuiește-l cu “aleg” sau “acționez” și o să vezi ce rezultate frumoase o să obții.

▶️“Aoleu, ce bine mă simt” îmi spun câteodată prietenii. Și eu nu înțeleg dacă se simt bine sau nu, de aceea întreb e aoleu sau e “wow, ce bine mă simt”?

Abia atunci conștientizează ce mesaj au transmis. La fel și expresia “îmi place la nebunie” ia prin surprindere subconștientul și nu știe cum să te mai ghideze. El nu își dorește ca tu să înnebunești, vrea să te bucuri.

Despre conștientizarea cuvintelor pe care le folosim sunt multe de spus. Azi ți-am împărtășit impactul celor mai uzuale cuvinte care te sabotează fără să-ți dai seama.

‼ Concluzia este că subconștientul și Universul nu știu de glumă.

☺️Primești ceea ce ceri.

Cuvintele sunt butoanele telecomenzii cu care tu îți programezi subconștientul și trimiți dorințele în Univers.

✅Dacă ești mulțumit/ă de “filmul” tău e foarte bine; dacă nu, poate a venit momentul să schimbi butoanele telecomenzii.

Einstein spunea: “Nebunia este să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți să obții alt rezultat.”

Și dacă acum o să te surprinzi spunând:

▶️ “Am citit lucruri interesante, dar îmi este greu să le aplic”,

de fapt, aceste lucruri nu sunt interesante pentru tine. Pentru că subconștientul anulează tot ce este înaintea cuvântului “dar”.

⁉ Tu câtă importanță acorzi cuvintelor pe care le folosești?

✍️ Reflectează la ți-am scris și dacă simți să împărtășești ce descoperi te încurajez să scrii la comentarii.

De ce mi se întâmplă asta (sursă net)

 În ultima vreme tot întâlnesc întrebarea “De ce…?” sub diverse forme.

 De ce mi se întâmplă asta tocmai mie?

⁉ De ce eu nu am noroc?

⁉ De ce nu reușesc să fac ce-mi propun?

😀 Dacă și tu te surprinzi folosind astfel de întrebări, recomandarea mea este să te oprești și să schimbi această abordare care nu te ajută cu nimic. Ba din contra, consumi multă energie vitală pe care ai putea- o folosi să faci schimbările necesare să depășești situația prin care treci.

✅ Când începi o întrebare cu “de ce…?” îi dai comandă ființei tale să caute în tot trecutul tău răspunsuri justificative. Astfel subconștientul tău va scoate la suprafață amintiri mai puțin plăcute și emoții captive de vibrație joasă. 

Dacă nu ți-ai dezvoltat abilități de autovindecare sau nu ai pe moment energie să lucrezi cu tine, te vei trezi deodată într-un ocean de emoții distructive care te va copleși. Starea ta se va înrăutăți și vei avea mai mult de lucru cu tine să o schimbi.

Și asta se datorează doar unor întrebări formulate neinspirat care de-a lungul timpului s-au transformat în tipare care te sabotează. Astfel îți trăiești viața pe pilot automat în loc să te bucuri de prezent.

‼ Întrebările constructive NU încep cu “de ce…?”.

✅ Întrebările constructive au formulări de genul:

Cum să fac mai bine….?

Ce am de făcut să reușesc?

Cum mă voi simți dacă fac ceea ce-mi propun?

👉 De exemplu:

♦ dacă treci printr-o perioadă dificilă în loc să te întrebi: “De ce mi se întâmplă mie toate astea?”, întreabă-te:

“Ce am de făcut ca să înțeleg adevăratul mesaj al întâmplărilor din viața mea?”

♦ dacă ai probleme cu sănătatea în loc să te întrebi: “De ce tocmai eu m-am îmbolnăvit?“, întreabă-te:

“Ce am de făcut ca să mă vindec de această boală?“

♦ dacă nu ți-ai întâlnit încă partenerul potrivit în loc să te întrebi: “De ce nu am noroc în dragoste?”, întreabă-te:

“Care sunt convingerile mele limitative legate de relațiile de iubire?”

🤩 Când înveți să reformulezi întrebările din mintea ta, te vei deschide către soluții și îți vei folosi energia să pui în practică ceea ce primești ca și ghidare.

✅ De asemenea poți să adaugi la recunoștința de dimineață și seară exprimări de genul:

Mulțumesc cu recunoștință pentru ghidarea clară pe care o primesc să descopăr ce am de făcut concret pentru a învăța lecțiile acestei situații mai puțin plăcute.

Mulțumesc cu recunoștință pentru ghidarea clară pe care o primesc să descopăr ce am de făcut concret pentru a-mi redobândi sănătatea.

Mulțumesc cu recunoștință pentru ghidarea clară pe care o primesc să descopăr ce am de făcut concret pentru a atrage o relație de iubire minunată.

🥰 Calitatea vieții noastre este dată de calitatea întrebărilor pe care ni le adresăm și de calitatea dialogului nostru interior.

🔵 În concluzie, observă- ți cu atenție gândurile și cuvintele. Când te surprinzi folosind formularea “de ce…?”, afirmă:

“STOP! Așa procedam până acum. Acum aleg să reformulez astfel încât să primesc ghidarea cea mai bună pentru mine în acest moment.”

Cuvântul „STOP!”, oprește pentru un moment toate gândurile și proiecțiile.

Prin afirmația „Așa procedam până acum.” transmiți minții că accepți și îți asumi atitudinea de până acum. Astfel te împrietenești cu „neuronii poznași” și poți să schimbi cu blândețe focusul.

Afirmația „Acum aleg să reformulez astfel încât să primesc ghidarea cea mai bună pentru mine în acest moment.” trasează deja noua direcție. Adică pui focusul pe crearea unui alt traseu neuronal.

După ce faci aceste afirmații, chiar reformulează exprimarea cu “de ce…?” astfel încât să trimiți o nouă intenție în Univers și să ai energia să pui în practică ghidarea pe care o primești.

🤔 Cum ți se pare⁉ E greu de aplicat ⁉ E ușor ⁉

Mantra iertării (sursă net)

 MANTRĂ DE MULȚUMIRE

"Mulțumesc vieții care mă inspiră, mă reînnoiește și îmi oferă posibilitatea de a evolua zilnic.

Mulțumesc loculului în care mă aflu aici și acum, pentru că acest loc are nevoie de mine, iar eu am nevoie de el.

Mulțumesc tuturor organelor din corpul meu, care funcționează în deplină armonie și perfecțiune.

Mulțumesc casei în care locuiesc, care servește ca refugiu și odihnă.

Mulțumesc , realizărilor, succeselor, evoluției și oportunităților care se deschid zilnic înaintea mea.

 Mulțumesc fiecărei plăți primite, deoarece în acest fel îmi onorez numele, îmi respect angajamentele și banii mei se înmulțesc. 

Mulțumesc pentru tot ceea ce cumpăr sau dobândesc, pentru că este rodul muncii mele.

Mulțumesc tuturor oportunităților de succes financiar și personal pe care le primesc, le identific și le accept.

 Mulțumesc tuturor oamenilor care îmi traversează calea.

Mulțumesc oamenilor care aparent îmi fac rău,deoarece mă ajutată să răspund cu bunătate și să fac mai mult bine. 

Mulțumesc  că am găsit recunoștință în  oamenii, lucruri și fapte.

 Mulțumesc  Universului, care conspiră în favoarea gândurilor mele, așa că aleg foarte atent ceea ce gândesc, vorbesc sau îmi doresc ...

Mulțumesc Spiritului Divin care se manifestă prin mine , căci datorită Lui radiez  lumină, iubire și pace oriunde mă aflu ...

MULȚUMESC,MULȚUMESC,MULȚUMESC!!!"