Elefantul din cameră (sursa Edith Kadar)

Cu toții am văzut sau am trăit situații în care ceva era foarte evident, dar am ales să ne prefacem că nu vedem, că nu există. Indiferent că era vorba despre o relație (de orice natură ar fi fost ea) care era clar moartă, sau o problemă la serviciu despre care toți știau dar au ales să tacă, evidența era negată.

„Elefantul din cameră” este expresia care exemplifică cel mai bine situația descrisă mai sus. Adică e mare, e vizibil, dar ne prefacem că el nu există în încăpere, încercăm să ne strecurăm pe lângă și să spunem că acea cameră e mare, e spațioasă.

Stai și gândește-te: ce există în viața ta, dar te prefaci că nu există? 

Soțul/soția te înșală, ai toate semnele, simți clar asta, dar alegi să te prefaci că totul e în regulă pentru că pentru tine este mai important ce zice lumea? 

Știi un secret urât despre cineva, ceva grav dar pe care îl ții ascuns și te comporți ca și cum nu este important, deși te mănâncă pe dinăuntru? 

Știi că cineva drag din familia ta a făcut ceva regretabil, știi că există un mare secret de familie (indiferent că este vorba despre viol, incest, delapidare, furt, accident de la care s-a fugit, etc.), dar alegi să participi la tăcerea în grup ca să nu faci opinie separată și să nu fii considerat trădător? 

Știi că un copil nu este al părinților (fie că e adoptat dar nu se spune, fie că tatăl biologic nu este soțul), dar participi la minciuna lor, că, deh, doar nu vei fi tu altfel, nu?

Faci parte dintr-un grup format pe interese comune, dar undeva, pe parcurs, intenția inițială s-a estompat, oamenii au început să evite grupul ca să vorbească între ei și să șunteze însăși scopul creării grupului? Te prefaci că totul este în regulă, iar când se intervine, vei avea grijă să te dai pușcat și să spui că altora li se pare? 

Ideea este că în situații ca cele exemplificate mai sus (și mai sunt multe, gândește-te la tine), atitudinea este de genul: „elefant? care elefant? nu există aici așa ceva, ți se pare... inventezi lucruri... ai luat-o razna... cu tine nu se poate discuta...etc.”

Oare de ce alegem să ne prefacem că ceva evident nu există? 

În primul rând pentru că e mai simplu, e mai ușor. Dacă nu vedem, ne putem continua viața așa cum a fost, nu suntem nevoiți să facem schimbări, să ne adaptăm la nou, lucru care implică ieșirea din zona de confort. Adică, nah, dacă ne prefacem că nu vedem, e un consum mai mic de energie decât dacă vedem și trebuie să facem ceva, să luăm o atitudine.

În al doilea rând pentru că nu vrem să supărăm, să deranjăm, să dezamăgim pe cineva, doamne ferește! Cine am mai fi noi dacă am pierde validarea cuiva, nu?

În al treilea rând pentru că ne ajută să exersăm „oficial” măștile pe care ni le punem și care jurăm că suntem noi cu adevărat. Adică nu e mai simplu să ne prefacem că nu există minciună și să fim admirați pentru integritatea noastră, decât să acceptăm că avem lacune la capitolul încredere în noi, caracter și integritate?

Indiferent de ce alegem să ignorăm „elefantul”, acesta va dărâma la un moment dat toată minciuna și va expune adevărul, doar că atunci consecințele vor fi mai grave și vor afecta mai mulți oameni.

O relație romantică nu este doar... (sursa net)

O relație romantică nu este doar despre „a simți dragoste”, despre ceea ce simțim pentru un altul.

O relație romantică este despre ceea ce se întâmplă, de fapt, în acel spațiu comun.

Este vorba de reciprocitate.

Este vorba de împărtășire, prietenie, vulnerabilitate.

Este vorba despre a-ți permite să fii tu însuți fără a fi judecat.

Este vorba despre comunicarea sănătoasă și rezolvarea sănătoasă a conflictelor.

Este vorba despre a te simți în siguranță.

Este vorba despre a te simți văzut.

Este vorba despre a fi o echipă atunci când ieși în lume.

Este vorba despre deschiderea completă a inimii.

De fapt, o relație nu este doar despre „dragoste", ci despre modul în care oferim iubim și primim iubire. Este despre a ne simți iubiți în modul „corect”, cel înalt vibrațional. 

Poate că o relație nu este despre "a avea sentimente pentru cineva" sau nu numai asta. Poate este vorba despre crearea și menținerea unui spațiu sacru.

Furtunile vieții sunt create personal (sursa net)

Furtunile vieții sunt create personal, de fiecare, de nimeni altcineva. Nicio persoană nu poate intra în viața și traiul omului și să le dea peste cap fără permisiunea lui.

Furtunile din viața ta reflectă furtunile din interiorul tău, create și întreținute de emoțiile negative: furii, frustrări, îndârjiri, frici, nesiguranțe, invidie, etc. 

Atunci când tu nu îți rezolvi aceste emoții conștientizându-le, ele rămân acolo, în interior, și atrag alte emoții, de aceeași calitate, „partenere” tăcute, care își unesc forțele. Iar la un moment dat, toate vor căpăta forța unei furtuni sau a unui uragan.

Energia emoțiilor poate fi incredibilă. 

Dacă sunt emoții pozitive, ele declanșează vindecarea corpului. Dar dacă sunt negative, distorsionează câmpul electromagnetic măsurabil al fiecărui organ, ajungând, în final, să destabilizeze întregul corp cu toate câmpurile lui. Şi uite aşa apare boala.

Nu poţi da vina pe toţi ceilalţi, pentru că nimeni nu te poate enerva fără acceptul şi voia ta.

Primul pas spre potolirea furtunii din tine şi readucerea liniştii este 

1. CONŞTIENTIZAREA: observă-ţi trăirea, sesizează furia, încrâncenarea, dorinţa de a face rău, de a jigni. 

Pentru aceasta ai nevoie să atingi un grad de maturitate. Cât timp alegi să te comporţi infantil, ca un prunc mic, vei arăta într-una spre ceilalţi, pârându-i.

2. Al doilea pas este ACCEPTAREA: acceptă că nu eşti perfect în anumite momente, şi permite-ţi să fii aşa cum eşti. 

Nu te judeca, nu te înfuria pe tine, nu regreta, că nu faci altceva decât să amplifici furtuna din tine. Acceptă-te aşa cum eşti.

3. Al treilea pas este ASUMAREA RESPONSABILITĂŢII pentru ceea ce faci şi ce eşti. Şi această etapă necesită maturitate, în special emoţională. Este pasul obligatoriu prin care te oprești să dai vina pe tot si pe toți, și realizezi că nimeni nu poate intra cu bocancii în sufletul tău decât dacă îi permiți. 

4. Iar al patrulea pas este ca după conştientizare şi acceptare, să hotărăşti instant că nu mai vrei să fii aşa. Este DECIZIA ta de schimbare atunci şi acolo, în mijlocul furt mai amâni, dacă tot vrei să aduci liniştea în viaţa ta? Decât dacă nu vrei cu adevărat, când furtuna este mai confortabilă şi atunci găseşti scuze şi justificări pentru a amâna schimbarea de gândire, de comportament şi de energie.

Orice lucru poate fi schimbat, iar orice învăţ are şi dezvăţ; dacă se vrea asta cu adevărat. Dacă nu, se aduc zeci de contraargumente de ce la oricine se poate, doar la tine, specialule, nu se poate.

Când afară e furtună, ce faci? Închizi geamurile, scoţi aparatura din priză, şi te adăposteşti din calea ei. Atunci o faci, nu după ce a trecut.

La fel şi cu furtunile emoţionale ale vieţii: atunci rezolvi problema şi faci schimbări, nu altă dată.

Nu poţi aduce liniştea şi pacea continuând războiul din tine, şi având pretenţia ca oricine altcineva să se schimbe, în afară de tine, cel fără de prihană. Sau poţi, dar îţi vei transforma viaţa într-un câmp de luptă cu morile de vânt.

Furtunile vieții sunt create de tine, de nimeni altcineva. Nicio persoană nu poate intra în viața și traiul tău, și să ţi le dea peste cap fără permisiunea ta.

Maturizează-te, fii conştient, acceptă-te şi decide că nu mai ai nevoie de furtuni care distrug, ci de liniştea care (re)construieşte.

Trăieşte ACUM şi AICI, conştient de forţa ta creatoare de realităţi.

Dar asumă-ţi responsabilitatea.

Fii conştient, acceptă-te, asumă-te, şi ia decizii. Câţi ani ai, în fond?

Nicio boală nu se vindecă până... (sursa net)

Nicio boală nu se vindecă până ce nu rezolvi emoția care ți-a creat-o. 

Schimbă gândirea, schimbă mediul, și te vindeci. 

Medicamentele nu-ți vindecă emoțiile, ci îți tratează simptomele. 

Vindecarea îți aparține. Tu te vindeci, nu medicul, nu terapeutul. Ei doar tratează. 

Fii conștient(ă) de puterea creației tale: dacă  ai putut crea una sau mai multe boli, sigur poti crea și vindecarea, sănătatea.

E viața ta. Nimeni nu te poate afecta decât dacă îi permiți tu. 

Nu poate fi altcineva de vină pentru problemele tale. 

E viața ta! Cum să îți pot eu face rău fără permisiunea ta?

Aa, permiți tuturor să îți mâzgalească viață și să îți arunce gunoiul lor în sufletul tau? E alegerea ta.

Viața ta e responsabilitatea ta, și doar a ta. 

Asumă-ți responsabilitatea pentru tine, pentru ceea ce ai permis să devii, și schimbă ceva de azi. 

Nu-ți mai plânge de milă,  ci folosește-ți energia să  cureți și să reconstruiești.

Cum? Nu mai fă ce ai facut până  acum.  Fă  invers. 

Ce ai de pierdut? Boala? Super! 

Sau rămâi acolo si spune-le tuturor că la tine nu se poate, la tine e greu, nimeni nu suferă ca tine, și că nimeni nu are boala pe care o ai tu. Plătește-i pe alții să-ți facă treaba. Felicitări!

Alegerea îți aparține. 

Alege-te!

Alegoria broscuțelor

A fost odata un grup de broscute...… care voiau sa se ia la intrecere. Telul lor era sa ajunga in virful unui turn foarte inalt.
Cursa urma sa inceapa...Totusi...Dintre spectatori nu credea nici unul ca vreuna din broscute va reusi sa ajunga in virful turnului.
Tot ce se auzea era exclamatii de genul: „Oh, ce obositor!!! Nu vor reusi niciodata sa ajunga sus!“ sau: „Nici nu au cum sa reuseasca, turnul este mult prea inalt!“
Broscutele incepura se abandoneze...Cu exceptia uneia singure, care se catara vioaie mai departe...Spectatorii continuau sa strige:„E mult prea obositor! Nu va putea nimeni sa ajunga sus!“
Tot mai multe broscute se resemnau si abandonau... ...Doar una singura se catara consecvent mai departe...
Nu voia cu nici un chip sa abandoneze!
In final renuntasera toate, cu exceptia acelei broscute, care cu o imensa ambitie si rezistenta reusi sa ajunga singura in virful turnului!
Unul din spectatori se duse la broscuta s-o intrebe cum de a reusit sa faca un efort atit de mare si sa ajunga in virful turnului.
Asa se afla ca...
Broscuta invingatoare era SURDA !!!
Morala?
Nu asculta niciodata de oamenii care au prostul obicei de a fi intotdeauna negativi si pesimisti...fiindca ei iti rapesc cele mai frumoase dorinte si sperante pe care le porti in suflet!
Gindeste-te mereu la puterea cuvintelor, caci tot ceea ce auzi, citesti sau vorbesti te influenteaza in ceea ce faci! Deci: Fii MEREU OPTIMIST!
Fii pur si simplu SURD cind cineva iti spune ca nu-ti poti realiza visurile

IUBIREA, esența care te definește (sursa net)

 Nu vine când vrei.
Nu vine cum vrei.
Nu vine pentru ce vrei.
Nu ține cont de calculele tale.
Ignoră definițiile pe care le-ai dat vieții tale de până atunci.

Vine atunci când trebuie...
Când ai nevoie de împlinire, de definire, de completare. 
Când Universul hotărăște că dorința ta merită ascultare... de obicei când te aștepți mai puțin...
Când crezi că deții controlul asupra vieții tale...
Când te crezi invincibil, de nestăpânit, de necontrolat. 
Când crezi și simți că ai rezolvat fiecare necunoscută a vieții tale de până atunci...

Vine, parcă, pentru a pune la încercare toate afirmațiile și crezurile enumerate mai sus.
Ca și cum cineva a hotărât să-ți zică „destul cu teoria...să trecem la practică!”

IUBIREA.

Te lovește din plin...Te lasă fără suflare, permițându-ți, eventual, să clipești des în căutarea aerului ieșit brusc din plămânii-ți de aramă. Adică roșii și grei de vid...

Iubirea...Meschina și neașteptata iubire, în stare să lovească pe la spate...

Ea poate fi însăși definiția vieții, dar oare te definește pe tine?

Sunt momente în care ţi se pare că timpul stă în loc. Clipe pe care le simţi "ţesute" special pentru tine de către Creator. 

Ele sunt perfecte pentru că se mulează şi îndeplinesc exact şablonul aşteptărilor şi vieţii tale de atunci. Poţi crede că L-ai prins pe Dumnezeu de unul sau de ambele picioare. Poţi simţi că totul îţi este dedicat ţie atunci. Te poţi simţi un mic creator.

Te poţi bucura că perfecţiunea momentului tău a "cizelat" perfecţiunea momentului...universal.

Atunci, fiecare celulă a corpului tău se bucură de prea-plinul fericit a ceea ce înţelegi tu prin perfecţiune.

Trăieşti. Savurezi. Încerci să integrezi clipa în ADN-ul tău pentru ca viitorul parcurs al vieţii tale să se aştearnă lin la picioare, gata ţesut după modelul momentului respectiv.

PERFECŢIUNE.

Dificil cuvânt. Uşor de pronunţat, greu de imaginat, dar imposibil de atins. Cel puţin aşa ai gândit până atunci.

Şi totuşi...

Deodată, toată nesiguranţa se risipeşte, şi se concretizează înaintea ta iluzia la care sperai, la care te rugai să ai dreptul.

Respiri. La început uşor, pentru a nu deranja ordinea armoniei.

A trecut o clipă. Şi încă una...E posibil? Deja respiri normal, iar momentul e încă acolo. 

Să speri că ai meritat? Să crezi că ţi se cuvine?

Înţelegi sintagma "prea-plin", simţindu-ţi sufletul.

Lămureşti adjectivul "uşor", comparându-l cu ticăitul inimii tale.

Trăieşti cuvântul "fericire", respirând viaţa!

 

IUBIREA.
Greu cuvânt. Simplu în teorie, dificil în înțeles, imposibil de definit. Accesat cu superficialitate, dar aprofundat cu teamă.

Și totuși...
Îți place ce simți. Ai visat la ceea ce simți. Ai sperat la acest moment...Să simți cum îți curge prin vene bucuria fiecărei celule, umplând de viață și ultimul locușor din corpul și sufletul tău.

Te bucuri de împlinirea dorinței exersată și exprimată din copilăria ta de prinț sau prințesă.
Te bucuri când îți dai seama că nu ai cerut baliverne, nu ai sperat prostii, nu ai visat himere.
Te bucuri de împlinire...de definire...de completare.

IUBIREA.
Te naști cu ea în codul genetic. Atârnă de tine ca un ecuson.
„Iubitor”... de dragoste...de lumină...de iubire...de pământ...de partener...de natură...de echilibru... de constanță...de armonie...etc”


Îți place ceea ce simți. Te bucuri de ceea ce simți. Mulțumești pentru ceea ce simți.

  Dar nu pierderea controlului...NU!!! Așa ceva nu este permis! Nu unei persoane ce deține controlul, sau iluzia controlului. 
Pentru că iubirea este acel ceva care e menit, parcă, să te facă să te simți stingher, nesigur, copilăros, fremătând. Viu. Uman. 
Este acel ceva care te coboară de pe piedestalul pe care ți l-ai ridicat singur. Acel ceva care te așează la locul cuvenit ție. Acel ceva care te face să pulsezi o dată cu întregul Univers. Acel ceva care poate îmblânzi fiara ego-ului din tine...

Nu te grăbi să tragi concluzii.
Nu-ți poți permite superficialitatea.
Pentru că nu este vorba despre a mea, nici despre a vreunei persoane cunoscute.
Am vorbit despre...IUBIRE... Dacă știi ce vreau să spun!...

”-Știi ceva, IUBIRE?!!...Lasă-mă-n pace! Nu vreau să mă deranjezi doar un moment... Vreau să rămâi cu mine toată viața. Nu pot fără tine. Pentru că mă împlinești total, mă definești corect și mă completezi cu adevărat.”

Poate fi însăși definiția vieții, dar oare te definește pe tine?
Este IUBIREA, esența care te definește. 
Pe mine, pe tine, pe oricine...

 

SCRISOARE CĂTRE MOȘ CRĂCIUN (sursa net)

Dragă Moș Crăciun,

nu ți-am mai scris demult, dar acum m-am hotărât să o fac.

Sunt supărată!

Sunt furioasă, agitată, dar mai ales tristă!...

Sunt supărată pentru că e mare gălăgie în jurul meu, în gura lumii, în activitatea oamenilor, în lipsa lor de conștiență, în furia lor.

Sunt furioasă deoarece zilnic mă văd nevoită să gust, să văd, să aud și să simt aceeași agitație.

Sunt agitată pentru că liniștea mea e acum condiționată de neliniștea celorlalți, rezultată din tristețea  deja impregnată în ADN-ul fiecărei celule.

Sunt tristă pentru că în supărarea, furia și agitația asta nu Îl mai aud pe Dumnezeu!...

Dă-mi voie să îți explic.

Știu că toată lumea te așteaptă, mulți își concep scrisori, reale sau imaginare, în care îți cer ceea ce simt ei că le lipsește.

Dar, dacă nu te superi, tu vii în noaptea de vis a nașterii unui Prunc magic - Iisus Hristos!

Este un moment de naștere, de renaștere, un moment în care fiecare om are posibilitatea de a  o lua de la capăt, de a se reînnoi, conform promisiunii pe care a făcut-o cel puțin o dată în viață, după câte o întâmplare care a zdruncinat din temelii existența sa.

Este un moment de celebrare a începutului.

De orice fel...e dispus omul să aleagă.

Să se lepede de viața veche, neîndestulătoare, pe care a dus-o.

De boala pe care a făcut-o tot din cauza hotărârilor dintr-un anumit moment trecut, șters deja din memorie.

De obiceiurile nesănătoase care i-au adus satisfacție pe moment, dar furii de neputință a doua zi.

De partenerul/a care nu i-a mai dat decât sentimentul că nu mai valorează nimic în ochii proprii.

De tot ceea ce îi amintește că face parte dintr-o societate majoritar materialistă, care își măsoară și își flutură valoarea prin obiecte: mașini, case, conturi, dar care a uitat semnificația, consistența, importanța și plăcerea SUFLETULUI. 

El, Iisus, s-a născut pentru a ne da posibilitatea să explorăm adâncurile sufletului propriu, pentru a coborî în abisurile disperării noastre umane, și a elimina toate balasturile create de umanitatea cu care am venit înzestrați pe acest Pământ, luându-L alături de noi, prin rugăciunea și viața pe care o ducem. Pentru că prin rugăciune, prin vorbele pe care I le adresăm, ne putem desprinde, un anumit timp, de ego-ul care ne dictează zi de zi doleanțele pentru fizica satisfacție...Rugăciunea ne duce lângă El, dându-ne posibilitatea de a-I auzi sfaturile, încurajările, dojenile, dar mai ales cuvintele de mângâiere care ne ajută să pășim mai departe, a doua zi, în viață.

Fiecare Crăciun ne dă posibilitatea să reluăm viața de la momentul distorsionant, pentru a o readuce unde trebuia demult să fie.

În loc de astea....

Ochii mei sunt bombardați cu globuri, beteală și alte podoabe de brad, începând din luna noiembrie, cam de când începe Postul Crăciunului.

Urechile mele sunt nevoite să asculte la nesfârșit aceleași melodii, pe toate posturile de radio, în toate magazinele și instituțiile în care (te vezi nevoit să) intri.

Vânzătoarele poartă pe cap fesuri roșii, făcându-mă să mă întreb oare câtă umilință trebuie să suporte un om pentru a-și păstra locul de muncă, răsplătit cu un salariu modic că, deh, e criză!...

Nervozitatea și agitația șoferilor este cu atât mai mare, cu cât momentul 25 decembrie se apropie.

Moșule drag, nu știu dacă știi, dar pentru a te aștepta, oamenii taie brazii frumoși, din natură, și îi vând la prețuri exorbitante pentru a ajunge în casele oamenilor, a fi împodobiți și...a fi aruncați după aceea, pentru că au murit în casa noastră, în cinstea ta și a vecinilor.

Tot de Crăciun, noi, oamenii, cumpărăm cantități industriale de alimente, gândindu-ne că „poate nu ajunge”, dar sfârșind, de fiecare dată, prin a arunca mai mult de jumătate.

In cinstea ta, Moșule, în noaptea de ajun, mulți beau și mănâncă atât de mult încât ajung în spital, de bucurie că ai venit cu tolba plină.

Dragă Moș Crăciun, nu știu dacă ți-am spus, dar... sunt supărată! Sunt furioasă, agitată, dar mai ales tristă!...Nu pe tine.

Îți scriu această scrisoare pentru că vreau și eu să-ți cer ceva.

Te rog frumos, Moș Crăciun, lasă-L pe Iisus să se nască!

E noaptea Lui magică!

Tu adu-ne ceea ce El crede că merităm fiecare din noi. 

Pe El îl rog să dea, mie și celor ce gândesc la fel, 

 

BUCURIA nașterii celui ce stă alături de noi tot timpul, 

EMOȚIA unui nou început de viață, 

PUTEREA de a trece cu bine fiecare probă pe care o aduce viața, 

DISCERNĂMÂNT pentru a vedea și înțelege binele și răul, 

UMILINȚA și MODESTIA de a înțelege că lucrurile simple dau valoare vieții, și 

IUBIRE pentru a încălzi sufletele lăsate în paragină!

Te rog să ne aduci acestea, și ce mai pune El în sacul tău pentru noi, oamenii care nu am uitat adevărata semnificație a Crăciunului.

Îți mulțumesc frumos Moș Crăciun!

* * * * * * * * *