“In ultimii 3 ani au venit Copii de Aur ,sunt ultimii din seria copiilor speciali veniți să ajute familia în care vin și pregatiți pentru Lumea Noua
Din anii ’50, pe Pământ au început să vină Copiii indigo, care au fost niște pionieri ai Schimbării, au fost cei care au “spart gheața”, adică vechile tipare/credințe/reguli 3D.
În acel context a apărut mai apoi mișcarea hippie, care a fost o revoluție pentru umanitate.
Acei copii indigo sunt liderii care au pregătit umanitatea pentru a urca la un alt nivel vibrațional/ de Conștiință.
De asemenea, Copiii indigo au pregatit calea pentru Copiii de cristal, care s-au născut începând de prin anii ’70.
Copiii de cristal aveau o vibrație mai înaltă decât cei indigo; structura corpului lor, la un anumit nivel, era mai apropiată de cea cristalină, decât de structura “clasica”, de carbon, a corpului uman.
Mai apoi, prin anii ’90 au început să se nască pe Pământ Copiii curcubeu, iar aceștia aveau o vibrație și mai înaltă decât Copiii de cristal.
Mai nou, din 2012, vin pe planetă Copiii Soarelui. Aceștia se nasc cu o vibrație mult superioară, sunt complet diferiți de oamenii “obisnuiți” și ei vor construi Epoca de Aur a omenirii. Sunt foarte inteligenți, foarte evoluați, iar vechile tipare/credințe/reguli nu țin, în cazul lor; ei funcționează la un nivel mult mai înalt. Și de aceea este atât de important ca din momentul în care se nasc, aceștia să beneficieze de susținerea de care au nevoie ca să-și poată urma Calea lor, nu să fie obligați “să se integreze”, să nu fie înghesuiți de părinți în vechile “cutii” 3D.
De aceea, este atât de important să nu fie etichetați/diagnosticați în fel și chip și să li se deie medicamente care să-i amorțească. Nu distrugeți acești copii!!!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu