SĂ NU CREZI CĂ MĂ JUSTIFIC. NU AM DE CE. NU SUNT MISOGIN. EȘTI TU ANALFABETĂ FUNCȚIONAL.
De astăzi înainte — deși și până acum o făceam, dar n-o spuneam direct — vă anunț public, solemn și fără drept de apel:
vă voi considera analfabete funcționale pe toate acelea care mai folosiți termenul de misogin în alt sens decât cel real, logic și definit.
Da, chiar dacă vă supărați.
Da, chiar dacă urlați pe internet.
Da, chiar dacă vă dați lovite pe Instagram, plângeți în story-uri sau vă aprindeți în live-uri cu lacrimi false și hashtaguri isterice.
Nu mă interesează. Pentru că am dreptate. Și voi nu știți măcar ce vorbiți.
Misoginismul, doamnelor, înseamnă ură viscerală, profundă și nejustificată față de femei.
Nu observație.
Nu ironie.
Nu critică.
Nu glumă.
Nu nervi.
U-r-ă. Ca ideologie. Ca respingere totală a genului feminin. Ca chemare uneori chiar si la distrugerea sau eliminarea fizica a femeilor. URA de intensitate maxima, viscerala. Misoginul nici nu suporta prezenta femeilor in preajma lui. Daca ai nimeri odata singura in lift cu un misogin, ti-ar ingheta sangele in vene pentru ca ai simti cu tot instinctul tau ca este extrem de periculos sa te afli langa acesta.
Când spun că unele femei se victimizează excesiv, nu urăsc femeile.
Când spun că multe au dublu standard emoțional, nu le disprețuiesc.
Când spun că unii bărbați au fost distruși psihic de manipulări feminine bine executate, nu scriu un manifest contra vaginului.
Ci spun un adevăr. Observabil. Verificabil. Statistic. Uman.
Dar voi? Când n-aveți argumente, atacați autorul. Nu ideea.
Nu textul. Nu logica. Nu faptele.
Treceți la om. Ca niște câini care latră de după gard – mult și agresiv, dar doar când poarta e închisă.
Când se deschide poarta, nu mai latră niciunul.
Asta sunteți: eroine imaginare cu tastatură și gard virtual.
Ecranul și wifi-ul vă dau tupeul pe care față în față nu l-ați avea niciodată.
Vă permiteți lipsă de tact, de respect, de limită. Aruncați cu jigniri, cu etichete, cu venin.
Nu pentru că aveți dreptate. Ci pentru că e ușor. E gratis. Și credeți că nu răspundeți.
Și mai e ceva: de unde, exact, ați luat ideea că orice părere care vă trece prin cap trebuie exprimată?
Că orice impresie personală, oricât de proastă, trebuie aruncată în public cu obrăznicie?
Știți ce cred eu?
Că unele dintre voi nici nu ar trebui să aibă dreptul la opinie exprimată, dacă nu sunt capabile s-o argumenteze.
Nu poți să vociferezi orice prostie și apoi să te ascunzi sub fusta „libertății de exprimare”.
Dacă nu poți răspunde cu logică, mai bine taci.
Opinia e un drept, dar vine cu o condiție:
să fii gata să ți-o iei peste ochi pentru ea. Exact ca între bărbați. Ca de la egal la egal.
Dacă ai curajul să spui ceva jignitor, ai și demnitatea să-ți asumi răspunsul.
În multe locuri din lume, o opinie greșită despre profetul Mahomed îți poate aduce moartea.
Acolo nu ți se cere să fii politically correct – ci să fii responsabil cu ce scoți pe gură.
La noi, însă, e invers.
Cu cât spui mai multe prostii, cu atât te simți mai îndreptățită.
Și când cineva îți dă peste nas cu un adevăr, ce faci?
Țipi „misogin”.
Pentru că nu știi altceva. Pentru că n-ai nimic mai bun. Pentru că nu poți raționa. Doar reacționezi.
Ei bine, eu refuz să mai accept acest reflex pavlovian.
Data viitoare când vrei să acuzi un bărbat de misoginism, fă-ți un bine și caută întâi definiția.
S-ar putea să afli că, în realitate, el e doar sincer. Iar tu…
doar guralivă, needucată și fără coloană.
Și dacă tot suntem aici — hai să te întreb ceva:
Tu știi măcar ce înseamnă cuvântul ăla pe care-l repeți ca o vrăjitoare isterică?
Ai deschis vreodată un dicționar în viața ta?
Ai citit un rând despre drepturile femeilor în secolele trecute? Despre misoginismul real, nu ăla imaginar de pe Instagram?
Ai simțit vreodată ura aia adevărată?
Când o femeie nu avea voie să voteze, să învețe, să vorbească?
Sau ți-ai inventat o traumă pentru fiecare bărbat care te-a contrazis pe net?
Când ai criticat ultima dată o femeie abuzivă?
O mamă toxică? O șefă instabilă? O influenceră narcisică?
Sau între voi e „sororitate” doar când vă susțineți în prostie?
Vrei exemple? Ține minte asta:
Când o femeie spune „toți bărbații sunt porci” – e considerată sinceră.
Când un bărbat spune „unele femei sunt manipulatoare” – e misogin.
Când o femeie râde de un bărbat sărac – e selectivă.
Când un bărbat refuză o femeie trecută prin 30 de relații – e toxic.
Când o femeie controlează, verifică, umilește – e puternică.
Când un bărbat pune o întrebare – e abuzator gelos.
Când o femeie îl face „ratat, impotent, prost” – e directă.
Când el spune „nu ai nimic în cap” – e agresiv.
Asta e dublul vostru standard. Ăsta e misoginismul vostru pe invers: misandrie.
Voi, cele care strigați „misogin” fără să înțelegeți termenul,
sunteți de fapt cele mai misandrice ființe din spațiul public.
Nu iubiți bărbații.
Vă folosiți de ei.
Vă temeți de ei.
Îi disprețuiți, dar aveți nevoie de ei.
Îi folosiți ca bancomate, scuturi, scări sociale, saci de box emoționali.
Și când unul vă ține oglinda,
când unul vă spune „uite cine ai devenit”,
îi spuneți misogin – ca să nu vă auziți propria rușine.
Nu vrei dreptate.
Nu vrei egalitate.
Vrei putere fără responsabilitate.
Vrei să jignești fără să fii atinsă.
Vrei să vociferezi fără să-ți asumi nimic.
Vrei egalitate doar când primești, nu și când ți se răspunde.
Așa că, dragă tastatură războinică,
data viitoare când îți vine să scrii misogin,
scrie mai bine:
„n-am înțeles nimic, dar m-am simțit atacată”
– și, culmea, o să fii, în sfârșit, sinceră.
Printre altele.
Mă aflu în faza scrierii unei cărți despre femei, relații și dinamici sociale, iar multe dintre comentariile primite în spațiul public – inclusiv cele mai agresive, jignitoare sau absurde – se vor regăsi în acea carte, ca material de analiză.
Dacă ai comentat public, ai făcut-o voluntar. Iar eu îți voi respecta exact libertatea pe care ți-ai asumat-o: aceea de a rămâne înregistrată în spațiul public, ca exemplu de reacție, mentalitate sau tipar comportamental.
Fiecare cuvințel scris de tine va apărea acolo ca dovadă a ceea ce generează un text lucid într-o societate isterizată. Și îți mulțumesc pentru contribuție. Nu-mi bat capul să te corectez acum. Te voi cita. În carte.
Acolo vor înțelege și alții cine ești.
Anatol Basarab.
