Autocunoașterea nu e esențială doar pentru această viață, ci mai degrabă e fundamentul pentru viața de apoi.
Un factor esențial al acestei autocunoașteri directe, la prima mână, fără intermediari plătiți sau neplătiți (ghizi, guru, curu și alte câte…) este SINCERITATEA DEPLINĂ. Acesta e mobilul care vă ajută să vă cunoașteți cu bunele și relele voastre în mod REAL.
Există o confuzie mare, care îi și face pe unii să se auto-intituleze iluminați sau ghizi de lumină, sau pur și simplu “aleși”. Această confuzie e între 2 tipuri de autocunoaștere:
AUTOCUNOAȘTERE SINCERĂ/ REALĂ
și…
AUTOCUNOAȘTERE PREFERATĂ/ ILUZORIE
Știți revistele alea din copilărie în care erau incluse tot felul de teste psihologice la finele cărora adunai punctajul fiecărei întrebări și rezultau 3 variante de personalități. De mică am realizat că dacă aleg anumite răspunsuri, îmi va plăcea rezultatul final.
Ei! La fel și cu autocunoașterea. Din maldărul de informații despre noi, alegem doar ce ne place să credem (preferăm) și ne adâncim în iluzie, sau… vedem tot, chiar și ceea ce nu ne place să vedem la noi înșine și săltăm un pic vălul iluziei spre fibra REALULUI?
De ce autocunoașterea servește ca fundament în trecerea spre lumea de apoi?
Ce e această trecere? Săltarea vălului, nu? Dizolvarea iluziei, da?
Cu cât iluzia e mai profundă, cu atât trezirea din ea e un șoc oribil.
Cu cât pânza iluziei e mai subțiată, avem parte de o trezire firească, lină, ca într-o bună dimineață, la auzul clinchetului linguriței în cana cu ceai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu