Oamenii frumoși (sursa net)

 “Oamenii frumoși poartă ciorapi cu dungi, chiloți cu desene și privirea cu dragoste și bunătate.

💐Oamenii frumoși se împiedică în timp ce se îmbracă, pentru că se grăbesc mereu și mănâncă același lucru de mai multe ori pe săptămână.

💐Oamenii frumoși plâng când se uită la un film romantic, dar rămân puternici când trebuie să șteargă lacrimile cuiva.

💐Oamenii frumoși care spun "te iubesc" sărută pe frunte.

💐Oamenii frumoși sunt mai frumoși pentru ceea ce vor să știe decât pentru ceea ce știu deja.

💐Oamenii frumoși iubesc,  sărută, râd, dansează, beau, cântă, cad, greșesc, se ridică, își cer iertare, îmbrățișează, citesc, trăiesc și supra trăiesc… supraviețuind la tot și toate!!!”

Poezie (sursa net)

 Mă întrebi de m-aș întoarce

Azi în anii tinereții?

Drept să spun nu prea mi-ar place

Să repet corvoada vieţii. 

De greșeli mi-am făcut stocul

Și n-aș vrea să mai fac alte,

Dar aș vrea să am norocul

Să le dau uitării toate! 

Timpurile ce trecură?

Mulțumesc nu le mai vreau!

Oase rupte, alergatură ...

Îmi doresc să... mai și stau! 

Îmi doresc timpu-nainte!

Cât mai lung dacă se poate!

La nepoți să fac placinte,

Să am timp și de o carte. 

Să mă plimb în lumea largă,

Să  văd ce nu am văzut 

Viața, asta! mi-ar fi dragă!

Nu s-o iau de la-nceput. 

Vreu timpuri mai liniștite...

Să privesc cum crește Iarba,

Pe întinderi nesfârșite !

Și să uit ce este graba. 

Poate-aș vrea să mă întorc...

Puțin prin copilărie!

Cu amicii să fac cerc,

Să râdem de-orice prostie! 

Să-mi mai văd mama și tata,

Chiar de ar fi să mă mai certe!

Să le spun ca:-Uite gata!

Am să pun mâna pe carte. 

Și să-i strâng în brațe tare

Că mi-a fost așa de dor

Ca-au plecat în depărtare 

Și nu-mi e deloc ușor. 

În rest Doamne-s mulțumită!

Să-mi întorc anii n-aș vrea.

Nu mă dau încă bătută,

Și mă-mpac cu vârsta mea.

Text (sursa net)

 Vine o vreme când se termină tot.

 Pleci într-o unică clipă, fără telefon, fără mașină, fără dulapul tău plin de haine, fără bijuterii, fără casă, fără o scrisoare de rămas bun și fără contul ăsta al tău de facebook. 

Pleci fără imagini, fără cuvinte, fără planuri, fără gânduri, fără like-uri, pleci fără nimic. 

Pleci singur și probabil fără să știi că ai plecat sau că ai fost… sau cine ai fost. 

Mai devreme sau mai târziu toți primim un block de la viață. 

De amintirile tale grozave te poți bucura doar în viața asta. Construiește ceva și rămâi în amintirile altora. 

Lasă un semn că ai fost. 

Permite să rămână din tine un colțișor de poveste. 

Bucură-te tare de oameni și de clipă, zâmbește ochilor care nu știu să zâmbească și ține cu bucurie de mână pe cineva chiar străin ție dar care de o mână care să îl țină o clipă are nevoie… pentru că adesea strânsoarea caldă a mâinii cuiva venită pe neașteptate e unicul detaliu ce nu se poate uita pentru o viață întreagă. 

Pentru că adesea doar clipa din strânsoarea caldă a mâinii cuiva, venită pe neașteptate, salvează și se transformă în veșnicie.

Text ( sursa net)

 Am învățat să facem sex, dar n-am învățat să iubim.

Ne întâlnim în întuneric, trupuri străine, suflete pustii.

În această lume a ecranelor, ne pierdem în fațade,

Între swipe-uri și like-uri, ne uităm adevăratele nevoi.

Am învățat să urâm înainte să dăruim.

Ne închidem în carapace, construind ziduri din vorbe grele.

Privim cu suspiciune și frică, uitând de empatie,

Într-o lume rece, sufletele se sting, una câte una.

Am învățat să plângem înainte să râdem.

Lacrimi mute se scurg pe fețe nevăzute,

Într-o tăcere apăsătoare, râsul e doar o amintire,

Ne pierdem în dureri nesfârșite, căutând alinare.

Suntem pierduți în episoade spasmice, fără medicament,

Rătăcim prin întunericul cotidian, căutând sens.

În acest abis modern, inima noastră e doar o umbră,

O fantomă a ceea ce ar fi putut fi, dar nu este.

Ne-am pierdut în tehnologie, în goana după superficial,

Am uitat să iubim, să dăruim, să trăim cu adevărat.

Și astfel, rămânem captivi în propria noastră creație,

Prizonieri ai unui univers gol, fără speranță, fără lumina iubirii. 

LEGENDA SOARELUI și a LUNII (sursa net)

 LEGENDA SOARELUI și a LUNII

 O veche și frumoasă legendă ale cărei începuturi se pierd în negura timpului ne povestește că, atunci când Soarele și Luna s-au întâlnit pentru prima dată, s-au îndrăgostit nebunește și, din prima clipă au trăit o foarte frumoasă poveste de iubire.

    …Dumnezeu nu a fost de acord ca ei să părăsească cerul și a hotărât ca Soarele să lumineze ziua, iar Luna noaptea, astfel fiind obligați să trăiască singuri, chiar de erau împreună… Luna era mereu înlăcrimată și se ascundea după nori în fiecare noapte pentru a-și plânge dorul de Soare. Din aceste motive, asupra lor se abătu o mare tristețe înțelegând că nu se vor mai întâlni și îmbrățișa niciodată.

    Chiar și Soarele, care, deși câștigase numele de “Rege al astrelor” pentru lumina ce putea emana, era nefericit, motiv pentru care Dumnezeu i-a chemat și le-a spus: „nu trebuie să fiți triști, fiecare dintre voi posedă deja propria lumină. Tu, Soare, tu îți vei onora titlul căci vei fi cel mai important dintre astre, vei lumina ziua pământul, dând căldură oamenilor și simpla ta prezență îi va face mai fericiți! Tu, Lună, vei lumina nopțile calde și cele reci, vei încânta îndrăgostiții și vei inspira muza poeților”... dar, toate acestea nu au putut alunga tristețea Lunii, care a plecat abătută și cu lacrimile șiroindu-i pe chip…

    Soarele a mai rămas pentru a face o rugăminte lui Dumnezeu; ”Doamne, ajută Luna măcar, ea este mai fragilă decât mine și nu va suporta singurătatea... n-o lăsa singură în întuneric!” …Și Dumnezeu, înduplecat de rugămintea lui, a creat miliarde de stele pentru a-i ține de urât Lunii … Dar ea plângea în continuare întristată de soarta nedreaptă ce-o avea și pe care o considera nedreaptă…Se plângea stelelor și le cerea ajutorul, dar ele se străduiau s-o consoleze Atunci, Soarele a înțeles că unicul lucru pe care îl putea face era să o încurajeze și să o ajute să accepte ceea ce decisese Dumnezeu, dar văzând-o suferind atât de mult, se îngrijora tot mai tare și a decis să se roage: “Doamne, ajuta Luna! Ea e mai fragilă decât mine!” 

    ...În infinita sa bunătate, Bunul Dumnezeu a creat stelele ca să-i țină companie însă Luna continuă să fie foarte tristă deși stelele se străduiau să o consoleze. Se spune că, în planul lui Dumnezeu, Luna trebuia să fie mereu plină și luminoasă dar asta nu se întâmplă aproape niciodată, pentru că ea este femeie și femeile sunt așa, când sunt fericite, pline și luminoase, iar când sunt nefericite... se închid și ca atare lumina dispare.

    De atunci și până în zilele noastre ei trăiesc despărțiți... Soarele se arată mai mereu luminos și se preface că este fericit, însă arde de pasiune pentru Luna nu reușește să-și ascundă neîmplinirea și nu-și poate ascunde tristețea și dorul de iubitul ei Soare și continuă să trăiască în întunericul singurătății. Dumnezeu i-a spus Lunii că trebuie să fie întotdeauna fericită și plină, dar, ca orice femeie este mai mereu capricioasă și nu reușește mereu acest lucru… Astfel în majoritatea nopților este rece și tristă și nu-i putem vedea strălucirea…

     Luna și Soarele și-au acceptat și își urmează destinul, El solitar și puternic, Ea înconjurată de stele dar fragilă și neconsolată... El , singuratic și puternic… Oamenii au încercat zadarnic s-o cucerească… Au ajuns pană la ea dar s-au întors singuri fără s-o convingă să vină pe Pământ…

   Oamenii au tot încercat să cucerească Luna… ca și cum ar fi posibil dar, de fiecare dată când cineva merge spre ea, se întoarce singur și nimeni nu a reușit să o apropie de pământ și nimeni nu a reușit să o cucerească deși, mulți au încercat… Au ajuns pană la ea dar s-au întors singuri fără s-o convingă să vină pe Pământ…

    Se spune că Dumnezeu a decis că nici o iubire nu va fi total imposibilă, nici măcar cea dintre Soare și Lună și astfel, înduioșat de suferința lor a creat eclipsa... Iar ei trăiesc așteptând rarele momente ce le-au fost hărăzite pentru a se îmbrățișa… se spune că atunci când, privind cerul iar Luna acoperă Soarele însemnă că sunt întinși unul peste celălalt făcând dragoste… Este orbitoare strălucirea lor în clipa în care se ating iar noua, oamenilor, ne este imposibil să privim cerul în acele momente…

    Luna și Soarele trăiesc cu speranța acelui moment, în așteptarea acelor clipe rare și care aproape se petrec atât de rar... Lumina extazului lor este atât de puternică încât cei ce vor privi cerul în acel moment vor orbi.

    Este cea mai frumoasă poveste de dragoste trăită vreodată …Frumoasă și tristă.

LEGENDA TEIULUI (sursa net)

 LEGENDA TEIULUI

    O veche și emoționantă legendă ne spune că demult, demult undeva, departe, trăia o fată foarte frumoasă, pe nume TEIA iar în împrejurimi trăia și un băiat chipeș, ALBIN, care se iubeau reciproc. Despre povestea lor de dragoste a aflat și împăratul, un om crud și nedrept care a trimis oameni să o ia pe fata și să o aducă la el, că să o facă soție. Aceștia‚ i-au adus-o, luând-o cu forța, iar pe băiat l-au ucis cu săbiile iar în locul unde a murit a apărut o insectă mică, cu un ac în coadă, care îi poartă numele, albina.

    Fata adusă la palat, nu a cedat insistențelor împăratului, căruia i-a spus că va rămâne credincioasă iubitului ei... de supărare, după câteva zile TEIA a murit și, drept răzbunare a fost îngropată într-un loc pustiu. Însă, pe mormântul ei a crescut un copac falnic, cu flori mirositoare, pe care oamenii, în amintirea ei l-au numit TEI. 

    ...Și, de atunci, în fiecare vară, spiritul iubitului ei, ALBIN, ia forma unor micuțe albine ce vin la fiecare tei, astfel... continuând frumoasa și tulburătoarea povestea de dragoste povestea de dragoste dintre TEIA și ALBIN și dincolo de moarte.

LEGENDA ȘARPELUI și a LICURICIULUI (sursa net)

 LEGENDA ȘARPELUI și a LICURICIULUI

    O veche legendă ne spune că un șarpe a urmărit un licurici pentru a-l mânca, însă licuriciul încerca tot ce-i posibil să scape și fugea de teama prădătorului feroce dar șarpele nu avea de gând să se oprească... A fost o urmărire intensă zile întregi însă, după un timp, licuriciul epuizat s-a oprit și i-a spus șarpelui:

    -"Pot să-ți pun trei întrebări?"

Șarpele i-a răspuns:

    -"Nu obișnuiesc să răspund nimănui dar, dacă tot trebuie să te mănânc, poți întreba!"

    - Întâi: Locul meu este în lanțul tău trofic? a întrebat licuriciul?

-"Nu!" a răspuns șarpele.

    - Întrebarea numărul 2: Ți-am greșit cu ceva?

    -"Nu, absolut, nu!" a răspuns, din nou, șarpele.

- Și ultima întrebare: Deci, de ce vrei să mă mănânci?"

    -"Pentru că nu suport să te văd strălucind!", i-a răspuns șarpele.

     CONCLUZIA: În multe situații poți întâlni oameni care te critică, te condamnă, te etichetează, deși nu le-ai greșit niciodată cu nimic, în ciuda faptului că ai fost bun cu ei. Și, cu toate acestea, asemenea licuriciului, se întâmplă pentru să-ți stăpânești lumina interioară și să-ți îți luminezi nu doar calea ta ci și a multora care merg prin întuneric... Strălucești mai tare decât alții, ca un licurici noaptea și asta e greu de suportat pentru unii oameni pentru că nu au acea lumina interioară, acea strălucire proprie și suferă să te vadă strălucind. Pentru că sunt oameni care trăiesc în nefericire iar aceștia sunt invidioși pe realizările tale, pe succesul tău și te invidiază să te vadă strălucind!

     ...Când se întâmplă așa ceva, nu înceta niciodată să fii tu însuți, să strălucești cu acea lumină a ta, chiar dacă ii deranjează pe cei care trăiesc în întuneric deoarece ''lumina ta'' va rămâne intactă, esența ta va rămâne permanent, indiferent de ceea ce se va întâmpla... Șerpii care mănâncă licurici nu înțeleg că rămân definitiv în întuneric.

    MORALA: Nu trebuie sa-l invidiem pe cel ce strălucește.... ci trebuie doar să-i urmăm exemplul!!! Continua sa strălucești si nu te vor putea atinge!