29.12.23

Importanța cifrei 5️⃣ -Stima de sine -Imunitate

 ❗Importanța cifrei 5️⃣ -Stima de sine -Imunitate❗

  Dacă există respectul pentru tine însuți/ însăți, atunci ai respect și pentru ceilalți, pentru oameni, pentru viață.

Lipsa stimei de sine, te va ține în stări joase, în neputință și frustrări și va influența fiecare aspect al vieții tale.

Stima de sine este un "dat" al nostru prin care, noi oamenii, evoluăm. Fiecare dintre noi va avea de lucrat la stima de sine toată viața, indiferent de nivelurile de conștiință și conștiență.

Numerologia ne arată cât de multe, sau puține, provocări avem fiecare dintre noi în lucrul cu stima de sine.

Acest proces începe încă din copilărie, în contextul educației primite în familie, a comportamentului părinților, sau, în unele cazuri, a acelor persoane care te cresc.


 Cum te afectează lipsa stimei de sine?!

* lipsa încrederii în tine și, implicit, în oameni și viață

* lipsa cunoașterii de sine

* te complaci într-o situație care îți produce suferință, neîmplinire (stare de disconfort)

* lipsa dorinței de cunoaștere, educație

* imunitate scăzută

* sănătate precară

* disfuncții sexuale

* anxietate și depresie

* adicții

* instabilitate psihică

* tendința de a vorbi urât despre ceilalți

* dorința de răzbunare

* aroganță, etc...

 

 Ce poți face?!

* Să conștientizezi și să accepți că sunt provocări legate de stima de sine

* Să îți dorești, sincer, să lucrezi cu tine, zi de zi, pentru a o crește și întări

* Să accesezi forme de cunoaștere care te ajută în a-ți crește stima de sine

* Să ai credință

* Să binecuvântezi momentul prezent

* Să fii recunoscător

* Să începi să te iubești și să te accepți exact așa cum ești.

* Să cauți un mentor, un terapeut care să te susțină în tot acest proces

* Să faci curat în gândurile tale

* Să te plimbi cât mai mult prin natură.


Să vă fie de folos.

Infinite binecuvântări! 🤗 ❤️🙏

VIATA LA FRONTIER CUNOASTERII - SINGURA PIRAMIDA DIN EGIPTUL ANTIC - SAL RACHELE

 VIATA LA FRONTIER CUNOASTERII - SAL RACHELE "SINGURA PIRAMIDA DIN EGIPTUL ANTIC CARE A AVUT PUTERE RADIONICA VREODATA A FOST MAREA PIRAMIDA.

Construita de PLEIADIENI  ca un TEMPLU de INITIERE, PIRAMIDA putea fi activata numai atunci cand un CRISTAL MARE aflat in epicentru (langa camera regelui) era acordat la frecventa din VARFUL PIRAMIDEI ( din care cea mai mare parte lipseste in prezent).

La scurt timp dupa ce PIRAMIDA a fost construita si ACTIVATA, pe Pamant au venit SIRIUSIENII care au preluat controlul ca ZEI ai oamenilor.

Au existat multi indivizi avizi de putere care urmareau sa foloseasca PIRAMIDA in interesul lor personal, prin urmare aceasta a fost DEZACTIVATA.

Egiptenii care s-au incarnat mai tarziu in dinastie nu au stiut cum sa o reactiveze, astfel ca au incercat tot soiul de magii si alchimii, inclusiv mumificarea corpurilor faraonilor si ridicarea diferitelor altare.

Desigur, nimic din toate acestea nu au functionat, deoarece pierdusera CUNOASTEREA RADIONICII si GEOMETRIA LUMINII.

S-au construit multe PIRAMIDE asemanatoare, cu un pret urias si cu multa sudoare a egiptenilor, in speranta de a crea din nou "elixirul magic", insa PLEIADIENII  nu s-au reintors sa ii lamureasca din cauza ca VIBRATIA egiptenilor se deteriorase foarte mult."

VENUS - VIATA LA FRONTIERA CUNOASTERII - SAL RACHELE

 CHEIA SPRE VENUS ESTE IUBIREA.

VENUS ESTE UN PUNCT INTERMEDIAR IN CALATORIA FIINTELOR DIN TOATA GALAXIA. Acolo ele sunt INITIATE in INVATATURI SPIRITUALE si multe suflete de pe Pamant AU ALES sa aiba pe VENUS o VIATA POST-INALTARE.

Am trecut prin INALTARE de cel putin 2 ori, de fiecare data pe ititnerariul meu aflandu-se si VENUS.

Pana cand nu vom EVOLUA la VIBRATIA a 5 a, nu vom putea sa privim acest PARADIS aevea. Caci VENUS in DENSIATATEA  a 3 a este un tinut arid, fierbinte si otravitor, care ii descurajeaza pe toti cei care ar incerca sa ajunga in PARADIS pe scurtatura.

VENUSIENII reprezinta o alta RASA care a avut un anumit grad de importanta pe Pamant. Aproximativ 1,07% din populatia curenta a Pamantului este formata din DESCENDENTI sau SUFLETE WALK-IN de pe VENUS.  

Desi aceste fiinte au venit din propriul nostru sistem solar, multe din ele sunt CALATORI SPATIALI care isi petrec o INTRUPARE OCAZIONALA pe VENUS sau pe pamant.

VENUS este o PLANETA destinata INITIERILOR SPECIALE, fiind organizata de CONFEDERATIE in scopul PREGATIRII SUFLETELOR pentru ADEVARURI SPIRITUALE mai INALTE, INTRE INCARNARILE de pe Pamant.

VENUS este o lume de densitatea a 6 a de o frumusete si o realizare artistica incredibile. Imagineaza-ti cel mai frumos apus de soare, Apoi, imagineaza-ti ca traiesti intr-o lume in care cerul straluceste de splendoare tot timpul.

Nuante de galben, auriu, portocaliu, roz si rosu uimesc privirea. TEMPLE MARETE SE RIDICA IN SPIRALA PANA LA CERURI. Exista foarte multe gradini de o vegetatie exotica. CURENTI SCLIPITORI DE LUMINA LICHIDA CURG PERMANENT asigurand hrana pentru toate formele de viata.

PALATE DE CRISTAL si TEMPLE AURII SCANTEIETOARE ii asteapta pe INITIATII care vin sa afle SECRETELE UNIVERSULUI. Putine fiinte ISI AMINTESC aceste imagini, insa ele pot fi vazute pe Pamant numai pe sevaletului vreunui artist VIZIONAR.

Apoi, exista MUZICA ce cheama dincolo de timpul si spatiul unui LOC UITAT de SUFLETELE CANTONATE PE PAMANT - un loc unde IUBIREA inconjoara si impregneaza totul, punand capat separarii pentru totdeauna.

Aceasta este VENUS - CENTRU DE ANTRENAMENT pentru DUMNEZEI si DUMNEZEITE si APOGEUL VIETII DIN ACEST SISTEM SOLAR.

VENUSIENII au aparut de multe ori in timpul efectuarii TESTELOR ATOMICE din anii "40, "50, contactandu-i pe GEORGE ADAMSKI , GEORGE VAN TASSEL si pe altii. Desi acesti indivizi, in prezent decedati, au fost discreditati foarte mult de cei care pretindeau ca ii demasca, ei au lasat in urma multa documentatie, fotografii si jurnale, care pot fi gasite daca stii unde sa cauti.

VIATA LA FRONTIERA CUNOASTERII - SAL RACHELE

  "SIRIUSIENII sunt implicati in treburile Pamantului de circa 300.000 ani. Ei au fost una din primele rase care s-a incrucisat cu descendentii ADAMICI/PLEIADIENI.

Majoritatea SIRIUSIENILOR arata ca oamenii, chiar daca in starea lor nativa au ochii in forma de MIGDALA si nuanta pielii mai deschisa.

SIRIUSIENII sunt in curs de a deveni mai pasnici in PREZENT, desi au avut multe framantari in trecut.

Ei au incercat sa ia in stapanire Pamantul de mai multe ori, deoarece planeta lor de domiciliu era groaznic de poluata, din cauza razboaielor pe care le-au purtat.

Un grup mic, dar puternic inca mai incearca sa controleze Pamantul.

Multi SIRIUSIENI au fost ZEII la care fac referire MITOLOGIILE PAMANTULUI, intrucat au PUTERI PSIHICE EXTRAORDINARE si un COMPLEX MESIANIC.

Cel mai recent, SIRIUSIENII au invadat Pamantul in urma cu cca 10.000 ani luand in stapanire o mare parte a EGIPTULUI si a PAMANTULUI SFANT.

REGII PREOTI ai EGIPTULUI ANTIC erau descendenti din ATLANTIDA - o civilizatie distrusa in urma cu 25.ooo ani.

Ei s-au reincarnat in EGIPT in jurul anului 11.000 i.Ch. si au primit ajutor pentru construirea civilizatiei lor de la PLEIADIENII din densitatea a 7 a.

MAREA PIRAMIDA A FOST CONSTRUITA DE PLEIADIENI.

Cunoasterea secreta a MISTICILOR ATLANTI a fost adusa in EGIPT de catre PLEIADIENI.

Atunci cand SIRIUSIENII au invadat si s-au incrucisat cu populatia nativa, VIBRATIILE EGIPTENILOR au scazut  pana la punctul in care PLEIADIENII au trebuit sa isi retraga CUNOASTEREA SECRETA pentru ca nu cumva SIRIUSIENII sa o foloseasca in mod gresit si sa distruga Pamantul.

SIRIUSIENII figureaza proieminent in istoria biblica. IEHOVA - Dumnezeul lui MOISE - era un SIRIUSIAN de densitatea a 7a . Acest fapt explica partial contradictiile din VECHIUL TESTAMENT. 

La inceputul Bibliei, IEHOVA este portretizat ca un Dumnezeu SUPARAT si GELOS care abate frecvent PLAGI, EPIDEMII si tot felul de PEDEPSE asupra israelitilor si dusmanilor lor. 

Ca LIDER al unei RASE de EXTRATERESTRI INSETATI de PUTERE, CONDUCEREA TIRANICA a lui IEHOVA asupra Pamantului a fost realizata prin a pretinde supunere stricta fata de DOCTRINA SA binecunoscuta sub denumirea de "CELE 10 PORUNCI"

Desi SIRIUSIENII cantonati pe Pamant s-au aflat intr-o alianta cu ORIONIENIU cantonati pe Pamant, SIRIUSIENII care traiesc in sistemul lor stelar inca mai viziteaza Pamantul. 

Ei au evoluat foarte mult dupa perioada EGIPTULUI, iar acum se intorc pe Pamant prin intermediul TELEPATIEI si CHANNELING-ULUI de TRANSA.

NAVELE lor aterizeaza pe Pamant rareori, insa raman in atmosfera in timpul contactului cu oamenii. Sunt LUMINISCENTE, AURII, uneori TRIUNGHIULARE, dar nu OPACE.

Multi SIRIUSIENI sunt " facatori de bine" rascumparandu-si abuzurile de putere din trecut si furnizeaza un volum imens de informatii mediumurilor care lucreaza de ei.

PLEIADIENII de pe Pamant erau o RASA BLANDA, FEMININA care si-au creat legaturi puternice cu natura FEMININA a Mamei Terra.

CIVILIZATIA de AZI este alcatuita din MULTE RASE de fiinte intretesute prin INCRUCISARE si EXPERIMENTARE GENETICA.

Povestea cu ADAM si EVA din GENEZA este in mare masura SIMBOLICA chiar daca dinamica acesteia a fost pusa in scena in Sistemul Stelar LIRA in urma cu aproape 1 miliard de ani, in PLEIADE cu aproape 100.000 ani, iar pe Pamant in urma cu 10.000.000 de ani.

ADAM il reprezenta de fapt pe Tatal Ceresc, iar EVA pe Mama Divina. GRADINA reprezenta STAREA DE CONSTIINTA de dinaintea separarii, iar COPACUL CUNOASTERII BINELUI si al RAULUI reprezenta LUMEA DUALITATII in care se intrupau.

De indata ce ASPECTELE FEMININ si MASCULIN au cobarat in DUALITATE, ele si-au uitat adevarata origine si au ajuns sa fie fascinate, hipnotizate si atasate de densitatile mai joase.

In cartea " ZEII EDENULUI" dl. Bramley postuleaza faptul ca LIDERII ET ai Pamantului si-au mentinut puterea prin crearea dezbinarii si conflictelor in randurile triburilor si popoarelor, impiedicand astfel tipul de unitate care ar fi facut RASA ADAMICA suficient de puternica sa se elibereze de lanturile gruparii ILLUMINATI.

El merge mai departe si sugereaza in cartea sa ca ADAM si EVA au reprezentat ORIGINEA unei RASE de SCLAVI, creata pentru minerit si recoltarea culturilor de plante pentru SIRIUSIRENI."

Bolile ucigaşe ale domnitorilor (sursa net)

Bolile ucigaşe ale domnitorilor

     Radu Vodă s-a chinuit 7 ani într-un cărucior, blestemat de un preot, Matia Corvin a murit otrăvit, iar Lăpuşneanu a orbit

     Ioan de Hunedoara a murit de ciumă, iar fiul său, Matia Corvin a fost otrăvit cu plumb.

      Bolile cumplite au dus la moartea unui număr mare de domnitori din trecutul poporului român. Unele dintre afecţiunile care i-au chinuit ani în şir şi le-au pricinuit moartea ar fi putut fi tratate cu uşurinţă în prezent. 

     Cei mai mulţi dintre domnitorii din trecutul poporului român beneficiau de ajutorul unor medici renumiţi ai epocii, unii aduşi pe cheltuieli mari, din afara ţărilor române, însă în multe cazuri leacurile şi intervenţiile acestora s-au dovedit ineficiente. 

     Ştefan cel Mare a avut de suferit ani în şir de pe urma unei răni la picor, făcută de un glonţ. A fost bolnav şi de podagră şi în ultimele luni din viaţă afecţiunea îl împiedica să îşi mai mişte mâinile şi picioarele. Rana de glonţ primită în 1462, în timpul asediului Chiliei, l-a chinuit peste patru decenii, iar domnitorul Moldovei avea o suită de medici străini care se ocupau de îngrijirea lui.

       În ultimele zile din viaţă, starea de sănătate a lui Ştefan cel mare s-a agravat, iar medicii au hotărât să ardă rana de la picior, deşi şansele ca domnitorul să supravieţuiască erau slabe. Ştefan cel Mare nu a supravieţuit intervenţiei medicale din 1504.


        Ucis de epidemie        

      Ioan de Hunedoara (1407 - 1456) a condus armatele care au apărat Europa de invaziile otomane şi au reuşit în vara anului 1456 să alunge oştirile sultanului Mehmet II Cuceritorul de la porţile cetăţii Belgradului. 

         În 11 august 1456, la doar trei săptămâni după victoria strălucită asupra otomanilor, Ioan de Hunedoara a murit în tabăra militară din apropiere de Belgrad. Cea mai plauzibilă cauză a morţii marelui comandant de oşti al Ungariei este cea a epidemiei de ciumă.

         „Fizicul său slăbit şi eşafodat de puteri în urma marilor sforţări depuse n-a putut rezista la timp. Huniade încă din tabără primise microbii acelei boale periculoase”, afirma Teodor Popa, în cartea Iancu Corvin de Hunedoara (1928).


          Cum a orbit Alexandru Lăpuşneanu

     Alexandru Lăpuşneanu (1499 - 1568) a orbit în ultimii ani de viaţă. „Suferea de o boală gravă de ochi, pentru că după cum spune singur, i curgea puroi din ochi”, scriau autorii volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc" (1900).

      Cronicarii relatau că Lăpuşneanu a fost tratat de mai mulţi medici, dar fără succes. În final, afecţiunile i-au adus moartea.

        „Alexandru Lăpuşneanu, domn, al Moldovei între 1552 şi 1568, a fost un sanghinar de pomină, un bolnav care suferea când de picioare, când de ochi, din care cauză mereu avea nevoie de medici ca să-l îngrijească”, informau autorii volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc" (1900).

      Asola din Bressano, un medic tânăr a fost la un pas să fie ucis, prin tăierea capului, pentru că doctoria administrată domnitorului i-a înrăutăţit acestuia situaţia. 

       Patriarhul a intervenit şi l-a salvat pe medic de la moarte.

În ultimul zile ale domniei sale, potrivit cronicarului Grigore Ureche, „Lăpuşneanu Vodă fiind greu bolnav în 1568 a rugat pe episcopi să-l călugărească înainte de a muri şi văzându-l ei că a leşinat şi-i mai mult mort decât viu”.

       Şi Bogdan al treilea, fiul lui Ştefan cel Mare, domnitor al Moldovei între anii 1504 şi 1506, era orb la un ochi, potrivit cronicarilor vremii.


         Otrăvit cu plumb

     Matia Corvin (1443 - 1490), fiul cel mic al lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. 

        Regele Matia Corvin a murit de saturnism, o intoxicaţie cronică de plumb, înainte să ajungă la vârsta de 50 de ani. Istoricii susţin că în ultima parte a vieţii sale Matia nu se mai putea deplasa din cauza bolii şi că moartea ar fi survenit în urma unui atac cerebral, cauzat de maladie. 

      Potrivit istoricilor, marea nobilime din Ungaria nu s-a împăcat cu prezenţa lui Matia pe tronul Ungariei şi a uneltit pentru a-l detrona. Marii nobili ar fi reuşit să-şi pună planul în aplicare cu ajutorul reginei Beatrice, soţia regelui. 

      Medicul reginei îl trata de reumatism pe regele Matia otrăvindu-l cu plumb.

    Radu Vodă al IV-lea a domnit în Ţara Românească, între 1495 şi 1508, iar în şapte dintre cei 13 ani din durata domniei sale a fost bolnav de picioare, fiind transportat într-un cărucior.

        Boala sa era groaznică şi cumplită, scriau cronicarii vremii, care susţineau că acesta ar fi fost blestemat de patriarhul Nifon, cel pe care îl trimisese la Muntele Athos, împotriva voinţei lui. 

     În primăvara anului 1508, boala domnitorului s-a agravat şi i-a pricinuit moartea.

     Pătraşcu Vodă (1554 - 1557), despre care s-a scris că a fost tatăl lui Mihai Viteazul, s-a îmbolnăvit atât de tare încât a murit cu zile, în ziua Crăciunului din 1557. Doctorii n-au mai putut face nimic pentru a-l salva, se arată în volumul "Medicina şi farmacia în trecutul românesc" (1900).

       Mihai Viteazul a fost la un pas de moarte după ce în 1597 a căzut de pe cal. Mai mulţi doctori străini se ocupau de îngrijirea sa.

    În ultimii doi ani de viaţă, Matei Basarab (1580 - 1654) era un om suferind. Fusese rănit în luptă şi avea crize asistolice.


     Dimitrie Cantemir a murit de diabet.

 „Fostul domnitor al Moldovei, după retragerea lui în Rusia, a însoţit pe ţar în 1721, în expediţia din Caucaz. Pe drum, la Colomna a prins a avea dureri de genunchi şi nişte friguri uşoare. Pe lângă acestea, din când în când se simţea atât de slab, încât trebuia să stea câte două trei zile în pat, Curând s-a aflat că suferă de diabetes, adică scurgerea udului, care într-atât îl debilitase, încât nu se mai putea pune pe cal.

       La 15 august 1723 „îl apucară friguri mortăreţe, iar scurgerea udului crescuse în aşa măsură, încât la 21 august a murit în etate de 49 de ani. 

    Ţinând seama că o fată şi soţia lui Cantemir au murit de tuberculoză, socotim că şi el a murit de complicaţia obişnuită a diabetului, adică tot de tuberculoză”, potrivit autorilor volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc" (1900).

Top 10 cei mai mari războinici din istorie (sursa net)

 Atâta vreme cât au existat civilizaţii, au avut loc războaie pentru putere şi teritorii. Acestea războaie au produs unele dintre cele mai crâncene bătălii ce au fost văzute în lume vreodată. Au fost unii conducători, care pe lângă faptul că mânuiau foarte bine armele, erau mari lideri şi strategi geniali.

 În cele ce urmeaă vom prezenta 10 dintre cei mai mari războinici ce au existat de-a lungul timpului.

            10. Spartacus - fără îndoială cel mai faimos şi înzestrat gladiator care a trăit vreodată,

              Spartacus, împreună cu Crixus, Oenomaus, Castus şi Gannicus, a fost unul dintre liderii celei de-a treia răscoale a scalvilor, o revoltă majoră a sclavilor împotriva Republicii Romane. 

         Nici un alt individ nu a reuşit să-i terorizeze pe romani, aşa cum a reuşit Spartacus.

           El a fost ucis în luptă, însă pentru istoricii romani a rămas cel mai mare duşman al Romeni, după Hannibal şi cel mai bun gladiator roman.

            9. Xiahou Dun – acesta şi-a oferit serviciile sale generalului chinez Cao Cao la sfârşitul dinastiei Han şi a devenit o legendă atunci când în timpul unei lupte a fost lovit de o săgeată în ochiul stâng.

        În faţa soldaţilor şi a duşmanilor săi, Xiahou Dun a scos săgeata şi a înghiţit propriul său glob ocular. În urma acestui incident, armatele inamice din China au fost cuprinse de teama de „Orbul Xiahou, războinicul cu un singur ochi”.

         8. Hannibal Barca – a fost născut în anul 247 î.Hr., în Cartagina, în perioada în care Cartagina a pierdut un război lung şi foarte important cu Republica Romană, odată cu înfrângerea pierzând şi mai multe teritorii.

         Hannibal a fost menit să recucerească aceste ţinuturi odată ce a devenit adult. El este considerat unul dintre cei mai mari generali şi lideri militari ai luminii antice, precum şi un strateg genial, ce a dezvoltat mai multe tactici militare.

          Războaiele sale cu Imperiul Roman au fost unele dintre cele mai spectaculoase bătălii din antichitate.

           7. Pyrrhus din Epir – rege al moloşilor, Pyrrhus a fost una dintre cele mai mari ameninţări pentru Imperiul Roman. El a învins în mai multe rânduri legiunile romane, iar unii istorici consideră că istoria ar fi fost diferită dacă Pyrrhus nu ar fi fost ucis în Argos. 

           Unele dintre bătăliile sale, cu toate că se sfârşeau cu victorii, au fost atât de sângeroase şi a dus la pierderi numeroase în rândul soldaţilor săi, astfel încât au dat naştere expresiei „victorie a la Pyrrhus”.

         6. Richard Inimă de Leu – Richard a fost rege al Angliei, dobândind mai târziu numele de „Inimă de Leu”.

        Acesta a condus cea de-a treia cruciadă şi pe parcursul a 10 ani de zile, şi-a petrecut numai şase luni în Anglia.

      Richard este descris de istorici ca un luptător extrem de abil, care nu a arătat nici un fel de milă faţă de duşmani. Curajul său fără margini i-a adus numele de „Inimă de Leu”.

         5. Miyamoto Musashi – a fost un spadasin japonez iscusit şi un samurai invincibil. El a devenit o legendă în principal datorită duelurilor remarcabile pe care le-a purtat, începând cu vârsta de 13 ani.

        Musashi este fondatorul stilului Hyōhō Niten Ichi-ryu. După ce a perfectat stilul său distinctiv de a lupta cu două săbii, acesta a urcat pe munte şi a scris „Cartea celor cinci cercuri - Pământul, Apa, Focul, Vântul şi Vidul”

     Mulţi istorici în consideră pe Musashi cel mai mare spadasin care a trăit vreodată.

        4. Iulius Cezar – este probabil cel mai faimos şi de succes lider roman.

         Generalul roman a condus armata Imperiului Roman în numeroase bătălii victorioase ce au dus la extinderea teritoriilor ţării. 

         Mai mult, Iulius Cezar a scris despre aventurile sale militare, din care reiese că a fost un geniu şi războinic foarte curajos pe câmpul de luptă.

        3. Leonidas – a fost unul dintre cei doi împăraţi ai Spartei în timpul războaielor greco – persane şi conducătorul uneia dintre cele mai feroce unităţi militare din istorie: cei 300 de spartani.

         Leonidas avea un curaj fără egal, astfel că a apărut o legendă conform căreia la sfârşitul bătăliei de la Termopile a rămas să lupte singur împotriva a câtorva mii de soldaţi persani, înainte de a fi ucis.

          2. Ginghis Han – marele lidel mongol este considerat unul dintre cei mai importanţi conducători militari din istorie.

             Ginghis Han a reuşit să cucerească un sfert din populaţia lumii, fiind unul dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile.

            Poporul său îl consideră cel mai mare om al tuturor timpurilor şi că ar fi fost trimis din cer, motiv pentru care mai este cunoscut sub numele de „Războinicul Sfânt”.

          1. Alexandru cel Mare – deşi a murit la vârsta de 33 de ani, celebrul rege al Macedoniei a reuşit să cucerească cea mai mare parte a lumii cunoscute la acea vreme.

          Acesta este şi motivul pentru care majoritatea istoricilor îl consideră cel mai mare general care a trăit vreodată.

          De asemenea, Alexandru cel Mare a luptat pe linia frontului în fiecare luptă, spre deosebire de mulţi alţi conducători care doar îşi urmăreau trupele în luptă.

         El a rămas neînvins şi a reuşit să cucerească cele mai importante regate ale vremii sale, printre care se numără Persia, India şi Egipt, fiind cel care a răspândit civilizaţia în acea parte de planetă.

20.12.23

Folclorul pornografic la români (sursa net)

Folclorul pornografic la români. Cele mai vulgare 

povestiri care au făcut deliciul ascultătorilor de-a lungul timpului, Ion Creangă şi Mihai Eminescu au fost cei mai cunoscuţi autori care au redat sub o formă cizelată snoavele şi povestirile pornografice inspirate din folclorul românilor.


Folclorul românilor aduce numeroase omagii erotismului, însă unele dintre operele sale stârnesc controverse prin limbajul vulgar. 

În 1930 a apărut una dintre primele culegeri dedicate folclorului pornografic.


Volumul „Folclor pornografic bănăţan”, semnat de Emilian Novacoviciu, prezenta zeci de povestiri şi snoave culese din satele Banatului.

Iată câteva dintre cele mai vulgare: „Un preot, întâlnindu-se cu o fetişcană, puţin ruşinoasă, ce avea talie şi exterior atrăgător, intră în conversaţie cu fata. Preotul pune mâna pe ochii negrişori ai fetei şi o întreabă. Ce-s astea fată mare ? Fata răspunse: Ochii Sfinţiei tale... Preotul pune mâna pe guriţa fetei şi întreabă: ce-i asta, fată mare ? Fata răspunse: Guriţa Sfinţiei tale... Preotul pune mâna pe ţâţele îmbujorate (încordate) ale fetei şi întreabă: Dar ce-s astea fată mare ? Fata răspunde: Jucărei Sfinţiei tale. Preotul coboară mâna mai în jos şi o prinde de pierii de sub sucnă şi întreabă: Dar ce-i asta, fată mare ? Fata răspunde: Barba Sfinţiei tale... Preotul văzându-se păcălit, a lăsat fata şi s-a depărtat ruşinat.”


„Păcală se îmbrăcă muiereşte şi se pune slujnică. Gazda avea două fete. Vara, Păcală se culca împreună cu fetele în podul grajdului. Noaptea, se vorbeşte el cu fetele cât de bine ar fi ca una din ele să aibă p.. (organul genital bărbătesc). După aceea, tot el le îndeamnă pe rând să se roage de lună să le dea o p... bună. Se roagă mai întâiu fata mai mare, apoi cea mică, dar în zadar. Sfânta lună nu le împlineşte rugarea. În sfârşit o să se roage şi el, Păcală: Lună, lună, sfântă lună, dă-mi o p.. bună. Sfânta Lună îi îndeplineşte rugarea. În toate serile viitoare, fetele au avut multă desmierdare şi bucurie de darul primit de la Sfânta Lună.”


„În vremurile vechi, femeile purtau poalele lungi, până jos la nodiţe, aşa, încât, nu ca astăzi ca să li se vadă pulpele picioarelor, producând în felul acesta conturbări şi atracţiuni sexuale. Numai în timpul când femeile vechi îşi duceau rufele la râu ca să le limpezească în apă, ca să nu li se ude poalele, îşi ridicau şi îşi suflecau poalele, sus, sus, mult sus de genunchi, prinzându-le de brâu. O femeie limpezea cămeşile în apa unui râu, suflecată bine sus ca să nu se ude. Zice-se că un preot avea să treacă puntea peste acel râu, în care femeia limpezea albiturile. Preotul văzând năzdrăvănia de ţâmpi i se lăsă de nevastă şi grăi: N-auzi, soro, dragă, nu vrei să băgăm carne în carne. Femeia îi răspunde, curat şi limpede, fără gienare şi fără multă cugetare: Ba vreau părinte, vino încoace şi bagă-ţi nasul în c... meu.“


„O fată mare, în noaptea de sfântul Gheorghe, merse la râu cu o prăjină lungă, ca să lovească apa şi să ceară, să cheme prin vraja apei, să vină lumea, s-o năpădească cu peţaniile în căsătorie.

Adică, poporul susţine că în apă locuiesc duhurile rele, care au puterea de a fermeca şi de a îndemna la îndeplinrea dorinţelor omeneşti, celora ce-şi au refgiul la ele. Fata loveşte cu prăjina în apă de trei ori şi îşi descântă sieşi, zicând: «Cum apa curge, aşa să vină la mine peţitorii...» Ca să-şi arate dorinţa ce fel de peţitori să vină, continuă: «Câţi stropi săriră, atâţia juni mă năvăliră, mestecaţi cu d-ai însuraţi»“ „Laie, băiat nevârstnic, întreabă pe tatăl său în cântec: Hei, dadă! (tată) O să mă-nsor, o să mă-nsor ? Să-mi iau cioacă la mosor, Că-i cu capul gol. Tatăl său îl îndrumă să-şi caute una. Laie alege pe Sanda, fată nevârstnică întocmai ca el. O angajază în dansul ţigănesc „halaripu”. Dansând, cântă: Hala ripu, ripu, Pasărea belitu. Cucurigu banda, O să te măriţi, Sanda, După Laie ori după Paie, O după haia miae ? Sanda se merită după Laie... Trec câteva nopţi. Într-o noapte, Laie, supărat că Sanda n-are, strigă: Dado, Dado ! Nu-i pişcă nicăiurea ! Dada îi răspunde: Caut-o, că-i aici, bre ! Alându-o, strigă iar: Dado, Pisca-i lungăiuşă, trăbă haia mia, plană. Nu merge... Dă-i că merge... Apoi vino tu de-mi arată că eu nu pot. Dada se duce ca să-şi înveţe fiul cum să manipuleze. Şi ca să vadă, face el, zicând: „Hă, fă aşa, aşa. Te pui aşa... O pui aşa. Freci aşa, aşa, aşa... aşa, aha. Iac-aşa şi eşti gata, bre... Ia fă şi tu ca mine, năcucule.”


              Inspiraţie pentru marii scriitori


Folclorul românesc cu caracter pornografic i-a inspirat şi pe marii autori români Mihai Eminescu şi Ion Creangă.


Mihai Eminescu a scris zece poezii cu limbaj licenţios, în care a descris actele sexuale: „Ia te dă”, „Cum mă trece”, „Alei puică”, „Măi jupân funaragiu”, „Ah, cum nu-i aicea nime”, „Pune capul...”, „Se miră..”, „Vin la neica”, „Şezi călare...”, „Culegere de irmoase”.


Iată câteva dintre versurile sale, care au stârnit controverse de-a lungul timpului:

„Ia te dă cu curu-ncoace/ Ca să caut ce îmi place/ Pleacă-mi-te-n jos aici/ Rochia ta s-o ridic/ Rochie, cămaşă, poală,/ Ca la cur să-mi rămâi goală./ Ah, drăguţă, ce curată,/ Nici un păr pe pielea toată; (...) Dă-mi guriţa să m-adap/ Şi să-ţi pun poalelel-n cap;/ Ia te-ntoarce, te crăcană/ Şi te-nfige ici, puicană.” (Ia te dă).

„Fata mare stă călare/ Pe-o p... lată-n spinare/ Şi se vaită şi se plânge/ Vai de ea că nu-i ajunge/ Şi se plânge şi se vaită/ Vai de ea că nu-i mai lată.” (Măi jupân funaragiu).


„Cum mă trece cald şi frig/ Când mă ţii de bumburig./ Tu dă-ncoace mascarara/ Să mi-o joace bumbarara./ Cum mă trece-nfiorează/ Când mă ţii de bumbarază,/ De tăşulca care-ţi suge/ Tot vânatul care fuge/ Şi din p… şi din c…/ Când dai c… înapoi.” (Cum mă trece – Mihai Eminescu)


„Alei puică mişcă-ţi gura/ Să se vadă muşcătura./ Cum puicuţă nu te-nduri/ Să mă laşi să-ţi văd de curi./ De curi albi ca şi omătul,/ De l… sperietul./ Să-l punem la rânduială/ Cu niţică zgândăreală./ Vin colea şi-oi şti să lupt/ Crăpătura să ţi-o-nfrupt/ Că destul am stat pe post/ Sub pecete cât a fost./ Sub pecetea cea de fată/ Când pişai ca o săgeată./ De când dragă te purcişi/ Urlă valea când te pişi./ Merge drumul din l…/ Până chiar pe sub buric/ Şi buricul frică n-are/ Că el merge tot călare./ Da l…-i mânios/ Că el merge tot pe jos/ Pe spetezea p… late/ Pe bucile afumate./ Mult mă mir şi mă badur/ Cum stă p… lângă cur,/ Şi nu moare/ De putoare. (Alei puică - Mihai Eminescu).


„Ah, cum nu-i aicea nime/ Să mă scap de mâncărime/ Să storc boţul între craci,/ Să-i sug măduva din saci.” (Ah, cum nu-i aicea nime - Mihai Eminescu)


                 Poveştile pornografice ale lui Ion Creangă


Povestea poveştilor şi Povestea lui Ionică cel prost au fost scrise de Ion Creangă, fiind şi ele inspirate din snoavele populare.


                    Povestea poveştilor


„Amu cică era într-un sat un ţăran. Şi ţăranul acela a ieşit odată în ţarină să samene nişte păpuşoi. Şi cum sămăna el, tocmai atunci s-a nimerit să treacă pe acolo Hristos şi cu Sfântul Petrea. Hristos să nu tacă molcum şi să-şi caute de drum ? — Da ce sameni acolo, om bun ? întreabă el. — Ia, nişte p... samăn, răspunse ţăranul cu obrăznicie. — P... ai zis că sameni, p... să dea Dumnezeu să se facă, zise Hristos, blagoslovind sămănătura cu amândouă mânile, şi apoi se tot duse în drumul său împreună cu Sf. Petrea, care nu-şi putea stăpâni mierarea de cuvintele ce auzise că au ieşit din gura lui Hristos, pentru că niciodată nu mai vorbise Mântuitorul aşa de buruenos. 

Ţăranul, după ce mântui de sămănat, se întoarse acasă. Apoi, la vremea prăşitului, a venit de a prăşit păpuşoii după rânduială, şi iar s-a întors acasă. Dar când vine la cules, ce să vadă? În loc de păpuşoi, de fiecare strujan erau câte trei-patru drugăleţe de p..., care-de-care mai îmbojorate, mai dârze şi mai răzbelite!… — Ptiu! drace, iaca ce s-au ales de muncuşoara mea de toată vara, zise ţăranul, scărpinându-se-n cap şi trântind cuşma de pământ cât ce putu. Asta n-am păţit-o de când m-a făcut mama… ’tu-i maţele acrului! — Ei, ei! Amu ce-i de făcut? 

— ’Tu-i-aş descântecul celui cu blagoslovenia, că pocit a mai fost la gură. Şi cum şedea ţăranul uimit, numai iaca ce trecea pe-acolo un potâng de babă.

— Bună-vremea, om bun, zise ea.

— Să-mi bag genunchiul în vâjoiul cui ştiu eu, mătuşă, zise ţăranul îndrăcit de năcaz… 

— Dar ce, Doamne iartă-mă, eşti aşa de măscărăgios, măi omule, zise baba posomorâtă. Nu ţi-i oarecum să vorbeşti aşa, de faţă cu o bătrână ca mine ? 

— D-apoi cum să mai vorbesc şi eu, mătuşă, când vezi cum şi-a făcut Dumnezeu râs de muncuşoara mea. Dă, la sărăcia în care mă găsesc, p...-mi trebuie mie ? Uite colo pe ogor, şi-apoi mai zi şi dumneata dacă mai ai ce… Când se uită baba pe ogor, îşi pune mânile în cap de ce vede… p... şi iar p..., belite şi răsbelite, în toate părţile. 

— Vai de mine şi de mine, nepoate! Asta încă-i una. 

— Ba dac-ar fi numai una, ce ţi-ar fi, mătuşa! Dar aşa sînt sute de sute şi mii de mii, în c... să le ţii !… ’Tu-i aşa şi pe dincolo că nu ştiu ce să mai fac. Îmi vine să mă spânzur, nu altăceva. 

— Ia las’, nepoate, zise baba uitându-se cu jale la p… De unde ştii c-aista nu-i un noroc de la Dumnezeu pentru dumneata ?

— Norocul aista să nu-l mai dea Dumnezeu nici duşmanilor mei, mătuşă, dar unde s-a mai auzit o chiznovăţie ca asta - să mănânci pule în loc de păpuşoi! Ia învaţă-mă şi dumneata ce să fac? căci pe mine nu mă mai ajunge capul. Stă ea baba oleacă pe gânduri şi apoi zice: 

— Nepoate, eu te-aş învăţa ce să faci ca să te desfaci de dânsele răpede-răpede şi să scoţi bani înzăcit şi însutit decât pe păpuşoi, dar ce mi-i da ?

— Ce spui, mătuşă? Învaţă-mă, că ţ-oiu da ce mi-i cere şi un vrav de p... pe deasupra… Când a auzit baba de p..., i-a zvâcnit inima… căci îi curgea ochii după dânsele, când le vedea aşa de zdravene şi de bârzoete…“ (fragment din „Povestea Poveştilor”, de Ion Creangă).


                    Povestea lui Ionică cel prost


„Atîta i-a trebuit lui Ionică cel prost, ş-apoi atunci las’ pe dînsul că pe loc s-a dat la brazdă. Povestea cîntecului: „Scoas-o vînă cît o mînă,/ Bortelită-n căpăţînă,/ Strujită la rădăcină;/ Şi cum o puse,/ Cum se duse,/ Parcă fu, pustiea, unsă!…” Şi unde nu începe a lua pe Catrina cam în răspăr, coleá, cum ştia el de mai demult… de pe la părintele Cioric de-acasă… de prin păpuşoi şi de prin cele dudăe… cînd tăiau tăvi de cucută şi de soc şi le destupau cu huduleţul… Catrina, la început, ar cam fi şuvăit ea parcă, de ochii lui Vasile; dar de la o vreme a lăsat şi ruşine şi tot la o parte şi s-a pus şi ea pe drum. Vorba ceea: „Stai, cumătră, nu mişca/ Că de p… nu-i scăpa./ Nici eu nu vreu ca să scăp/ Că mi-i a f… de crăp!” 

—Văleu, băică, m-a ajuns tocmai la lingurică, zise Catrina, buricîndu-se cît ce putea şi apoi căzu într-un leşin!… 

—Ia aşa, zise Vasile: cu prostul ţi-i în cîrd; cît nu ştie, cică nu ştie, d-apoi şi cînd începe a învăţa, dă de tocmeală… 

—Încet, măi nătărăule, că mi-i spinteca nevasta… Hai, scoală-te acum de pe dînsa, mormolocule!… 

—Poţi să-l mai laşi oleacă, băică, nu-l zminti tocmai acum, că parcă mă unge cu unt, zise Catrina, trăgîndu-şi răsuflarea, de parcă se frigea… Ionică cel prost, sireicanul, era: Ciobănaş de la mînzări/ Cu p… pe trei spinări/ Face prin p… cărări…” (Povestea lui Ionică cel prost - fragment)