Bolile ucigaşe ale domnitorilor
Radu Vodă s-a chinuit 7 ani într-un cărucior, blestemat de un preot, Matia Corvin a murit otrăvit, iar Lăpuşneanu a orbit
Ioan de Hunedoara a murit de ciumă, iar fiul său, Matia Corvin a fost otrăvit cu plumb.
Bolile cumplite au dus la moartea unui număr mare de domnitori din trecutul poporului român. Unele dintre afecţiunile care i-au chinuit ani în şir şi le-au pricinuit moartea ar fi putut fi tratate cu uşurinţă în prezent.
Cei mai mulţi dintre domnitorii din trecutul poporului român beneficiau de ajutorul unor medici renumiţi ai epocii, unii aduşi pe cheltuieli mari, din afara ţărilor române, însă în multe cazuri leacurile şi intervenţiile acestora s-au dovedit ineficiente.
Ştefan cel Mare a avut de suferit ani în şir de pe urma unei răni la picor, făcută de un glonţ. A fost bolnav şi de podagră şi în ultimele luni din viaţă afecţiunea îl împiedica să îşi mai mişte mâinile şi picioarele. Rana de glonţ primită în 1462, în timpul asediului Chiliei, l-a chinuit peste patru decenii, iar domnitorul Moldovei avea o suită de medici străini care se ocupau de îngrijirea lui.
În ultimele zile din viaţă, starea de sănătate a lui Ştefan cel mare s-a agravat, iar medicii au hotărât să ardă rana de la picior, deşi şansele ca domnitorul să supravieţuiască erau slabe. Ştefan cel Mare nu a supravieţuit intervenţiei medicale din 1504.
Ucis de epidemie
Ioan de Hunedoara (1407 - 1456) a condus armatele care au apărat Europa de invaziile otomane şi au reuşit în vara anului 1456 să alunge oştirile sultanului Mehmet II Cuceritorul de la porţile cetăţii Belgradului.
În 11 august 1456, la doar trei săptămâni după victoria strălucită asupra otomanilor, Ioan de Hunedoara a murit în tabăra militară din apropiere de Belgrad. Cea mai plauzibilă cauză a morţii marelui comandant de oşti al Ungariei este cea a epidemiei de ciumă.
„Fizicul său slăbit şi eşafodat de puteri în urma marilor sforţări depuse n-a putut rezista la timp. Huniade încă din tabără primise microbii acelei boale periculoase”, afirma Teodor Popa, în cartea Iancu Corvin de Hunedoara (1928).
Cum a orbit Alexandru Lăpuşneanu
Alexandru Lăpuşneanu (1499 - 1568) a orbit în ultimii ani de viaţă. „Suferea de o boală gravă de ochi, pentru că după cum spune singur, i curgea puroi din ochi”, scriau autorii volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc" (1900).
Cronicarii relatau că Lăpuşneanu a fost tratat de mai mulţi medici, dar fără succes. În final, afecţiunile i-au adus moartea.
„Alexandru Lăpuşneanu, domn, al Moldovei între 1552 şi 1568, a fost un sanghinar de pomină, un bolnav care suferea când de picioare, când de ochi, din care cauză mereu avea nevoie de medici ca să-l îngrijească”, informau autorii volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc" (1900).
Asola din Bressano, un medic tânăr a fost la un pas să fie ucis, prin tăierea capului, pentru că doctoria administrată domnitorului i-a înrăutăţit acestuia situaţia.
Patriarhul a intervenit şi l-a salvat pe medic de la moarte.
În ultimul zile ale domniei sale, potrivit cronicarului Grigore Ureche, „Lăpuşneanu Vodă fiind greu bolnav în 1568 a rugat pe episcopi să-l călugărească înainte de a muri şi văzându-l ei că a leşinat şi-i mai mult mort decât viu”.
Şi Bogdan al treilea, fiul lui Ştefan cel Mare, domnitor al Moldovei între anii 1504 şi 1506, era orb la un ochi, potrivit cronicarilor vremii.
Otrăvit cu plumb
Matia Corvin (1443 - 1490), fiul cel mic al lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490.
Regele Matia Corvin a murit de saturnism, o intoxicaţie cronică de plumb, înainte să ajungă la vârsta de 50 de ani. Istoricii susţin că în ultima parte a vieţii sale Matia nu se mai putea deplasa din cauza bolii şi că moartea ar fi survenit în urma unui atac cerebral, cauzat de maladie.
Potrivit istoricilor, marea nobilime din Ungaria nu s-a împăcat cu prezenţa lui Matia pe tronul Ungariei şi a uneltit pentru a-l detrona. Marii nobili ar fi reuşit să-şi pună planul în aplicare cu ajutorul reginei Beatrice, soţia regelui.
Medicul reginei îl trata de reumatism pe regele Matia otrăvindu-l cu plumb.
Radu Vodă al IV-lea a domnit în Ţara Românească, între 1495 şi 1508, iar în şapte dintre cei 13 ani din durata domniei sale a fost bolnav de picioare, fiind transportat într-un cărucior.
Boala sa era groaznică şi cumplită, scriau cronicarii vremii, care susţineau că acesta ar fi fost blestemat de patriarhul Nifon, cel pe care îl trimisese la Muntele Athos, împotriva voinţei lui.
În primăvara anului 1508, boala domnitorului s-a agravat şi i-a pricinuit moartea.
Pătraşcu Vodă (1554 - 1557), despre care s-a scris că a fost tatăl lui Mihai Viteazul, s-a îmbolnăvit atât de tare încât a murit cu zile, în ziua Crăciunului din 1557. Doctorii n-au mai putut face nimic pentru a-l salva, se arată în volumul "Medicina şi farmacia în trecutul românesc" (1900).
Mihai Viteazul a fost la un pas de moarte după ce în 1597 a căzut de pe cal. Mai mulţi doctori străini se ocupau de îngrijirea sa.
În ultimii doi ani de viaţă, Matei Basarab (1580 - 1654) era un om suferind. Fusese rănit în luptă şi avea crize asistolice.
Dimitrie Cantemir a murit de diabet.
„Fostul domnitor al Moldovei, după retragerea lui în Rusia, a însoţit pe ţar în 1721, în expediţia din Caucaz. Pe drum, la Colomna a prins a avea dureri de genunchi şi nişte friguri uşoare. Pe lângă acestea, din când în când se simţea atât de slab, încât trebuia să stea câte două trei zile în pat, Curând s-a aflat că suferă de diabetes, adică scurgerea udului, care într-atât îl debilitase, încât nu se mai putea pune pe cal.
La 15 august 1723 „îl apucară friguri mortăreţe, iar scurgerea udului crescuse în aşa măsură, încât la 21 august a murit în etate de 49 de ani.
Ţinând seama că o fată şi soţia lui Cantemir au murit de tuberculoză, socotim că şi el a murit de complicaţia obişnuită a diabetului, adică tot de tuberculoză”, potrivit autorilor volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc" (1900).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu