Bolile ucigaşe ale domnitorilor (sursa net)

Bolile ucigaşe ale domnitorilor

     Radu Vodă s-a chinuit 7 ani într-un cărucior, blestemat de un preot, Matia Corvin a murit otrăvit, iar Lăpuşneanu a orbit

     Ioan de Hunedoara a murit de ciumă, iar fiul său, Matia Corvin a fost otrăvit cu plumb.

      Bolile cumplite au dus la moartea unui număr mare de domnitori din trecutul poporului român. Unele dintre afecţiunile care i-au chinuit ani în şir şi le-au pricinuit moartea ar fi putut fi tratate cu uşurinţă în prezent. 

     Cei mai mulţi dintre domnitorii din trecutul poporului român beneficiau de ajutorul unor medici renumiţi ai epocii, unii aduşi pe cheltuieli mari, din afara ţărilor române, însă în multe cazuri leacurile şi intervenţiile acestora s-au dovedit ineficiente. 

     Ştefan cel Mare a avut de suferit ani în şir de pe urma unei răni la picor, făcută de un glonţ. A fost bolnav şi de podagră şi în ultimele luni din viaţă afecţiunea îl împiedica să îşi mai mişte mâinile şi picioarele. Rana de glonţ primită în 1462, în timpul asediului Chiliei, l-a chinuit peste patru decenii, iar domnitorul Moldovei avea o suită de medici străini care se ocupau de îngrijirea lui.

       În ultimele zile din viaţă, starea de sănătate a lui Ştefan cel mare s-a agravat, iar medicii au hotărât să ardă rana de la picior, deşi şansele ca domnitorul să supravieţuiască erau slabe. Ştefan cel Mare nu a supravieţuit intervenţiei medicale din 1504.

        Ucis de epidemie        

      Ioan de Hunedoara (1407 - 1456) a condus armatele care au apărat Europa de invaziile otomane şi au reuşit în vara anului 1456 să alunge oştirile sultanului Mehmet II Cuceritorul de la porţile cetăţii Belgradului. 

         În 11 august 1456, la doar trei săptămâni după victoria strălucită asupra otomanilor, Ioan de Hunedoara a murit în tabăra militară din apropiere de Belgrad. Cea mai plauzibilă cauză a morţii marelui comandant de oşti al Ungariei este cea a epidemiei de ciumă.

         „Fizicul său slăbit şi eşafodat de puteri în urma marilor sforţări depuse n-a putut rezista la timp. Huniade încă din tabără primise microbii acelei boale periculoase”, afirma Teodor Popa, în cartea Iancu Corvin de Hunedoara (1928).

          Cum a orbit Alexandru Lăpuşneanu

     Alexandru Lăpuşneanu (1499 - 1568) a orbit în ultimii ani de viaţă. „Suferea de o boală gravă de ochi, pentru că după cum spune singur, i curgea puroi din ochi”, scriau autorii volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc" (1900).

      Cronicarii relatau că Lăpuşneanu a fost tratat de mai mulţi medici, dar fără succes. În final, afecţiunile i-au adus moartea.

        „Alexandru Lăpuşneanu, domn, al Moldovei între 1552 şi 1568, a fost un sanghinar de pomină, un bolnav care suferea când de picioare, când de ochi, din care cauză mereu avea nevoie de medici ca să-l îngrijească”, informau autorii volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc" (1900).

      Asola din Bressano, un medic tânăr a fost la un pas să fie ucis, prin tăierea capului, pentru că doctoria administrată domnitorului i-a înrăutăţit acestuia situaţia. 

       Patriarhul a intervenit şi l-a salvat pe medic de la moarte.

În ultimul zile ale domniei sale, potrivit cronicarului Grigore Ureche, „Lăpuşneanu Vodă fiind greu bolnav în 1568 a rugat pe episcopi să-l călugărească înainte de a muri şi văzându-l ei că a leşinat şi-i mai mult mort decât viu”.

       Şi Bogdan al treilea, fiul lui Ştefan cel Mare, domnitor al Moldovei între anii 1504 şi 1506, era orb la un ochi, potrivit cronicarilor vremii.

         Otrăvit cu plumb

     Matia Corvin (1443 - 1490), fiul cel mic al lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. 

        Regele Matia Corvin a murit de saturnism, o intoxicaţie cronică de plumb, înainte să ajungă la vârsta de 50 de ani. Istoricii susţin că în ultima parte a vieţii sale Matia nu se mai putea deplasa din cauza bolii şi că moartea ar fi survenit în urma unui atac cerebral, cauzat de maladie. 

      Potrivit istoricilor, marea nobilime din Ungaria nu s-a împăcat cu prezenţa lui Matia pe tronul Ungariei şi a uneltit pentru a-l detrona. Marii nobili ar fi reuşit să-şi pună planul în aplicare cu ajutorul reginei Beatrice, soţia regelui. 

      Medicul reginei îl trata de reumatism pe regele Matia otrăvindu-l cu plumb.

    Radu Vodă al IV-lea a domnit în Ţara Românească, între 1495 şi 1508, iar în şapte dintre cei 13 ani din durata domniei sale a fost bolnav de picioare, fiind transportat într-un cărucior.

        Boala sa era groaznică şi cumplită, scriau cronicarii vremii, care susţineau că acesta ar fi fost blestemat de patriarhul Nifon, cel pe care îl trimisese la Muntele Athos, împotriva voinţei lui. 

     În primăvara anului 1508, boala domnitorului s-a agravat şi i-a pricinuit moartea.

     Pătraşcu Vodă (1554 - 1557), despre care s-a scris că a fost tatăl lui Mihai Viteazul, s-a îmbolnăvit atât de tare încât a murit cu zile, în ziua Crăciunului din 1557. Doctorii n-au mai putut face nimic pentru a-l salva, se arată în volumul "Medicina şi farmacia în trecutul românesc" (1900).

       Mihai Viteazul a fost la un pas de moarte după ce în 1597 a căzut de pe cal. Mai mulţi doctori străini se ocupau de îngrijirea sa.

    În ultimii doi ani de viaţă, Matei Basarab (1580 - 1654) era un om suferind. Fusese rănit în luptă şi avea crize asistolice.

     Dimitrie Cantemir a murit de diabet.

 „Fostul domnitor al Moldovei, după retragerea lui în Rusia, a însoţit pe ţar în 1721, în expediţia din Caucaz. Pe drum, la Colomna a prins a avea dureri de genunchi şi nişte friguri uşoare. Pe lângă acestea, din când în când se simţea atât de slab, încât trebuia să stea câte două trei zile în pat, Curând s-a aflat că suferă de diabetes, adică scurgerea udului, care într-atât îl debilitase, încât nu se mai putea pune pe cal.

       La 15 august 1723 „îl apucară friguri mortăreţe, iar scurgerea udului crescuse în aşa măsură, încât la 21 august a murit în etate de 49 de ani. 

    Ţinând seama că o fată şi soţia lui Cantemir au murit de tuberculoză, socotim că şi el a murit de complicaţia obişnuită a diabetului, adică tot de tuberculoză”, potrivit autorilor volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc" (1900).

Top 10 cei mai mari războinici din istorie (sursa net)

 Atâta vreme cât au existat civilizaţii, au avut loc războaie pentru putere şi teritorii. Acestea războaie au produs unele dintre cele mai crâncene bătălii ce au fost văzute în lume vreodată. Au fost unii conducători, care pe lângă faptul că mânuiau foarte bine armele, erau mari lideri şi strategi geniali.

 În cele ce urmeaă vom prezenta 10 dintre cei mai mari războinici ce au existat de-a lungul timpului.

            10. Spartacus - fără îndoială cel mai faimos şi înzestrat gladiator care a trăit vreodată,

              Spartacus, împreună cu Crixus, Oenomaus, Castus şi Gannicus, a fost unul dintre liderii celei de-a treia răscoale a scalvilor, o revoltă majoră a sclavilor împotriva Republicii Romane. 

         Nici un alt individ nu a reuşit să-i terorizeze pe romani, aşa cum a reuşit Spartacus.

           El a fost ucis în luptă, însă pentru istoricii romani a rămas cel mai mare duşman al Romeni, după Hannibal şi cel mai bun gladiator roman.

            9. Xiahou Dun – acesta şi-a oferit serviciile sale generalului chinez Cao Cao la sfârşitul dinastiei Han şi a devenit o legendă atunci când în timpul unei lupte a fost lovit de o săgeată în ochiul stâng.

        În faţa soldaţilor şi a duşmanilor săi, Xiahou Dun a scos săgeata şi a înghiţit propriul său glob ocular. În urma acestui incident, armatele inamice din China au fost cuprinse de teama de „Orbul Xiahou, războinicul cu un singur ochi”.

         8. Hannibal Barca – a fost născut în anul 247 î.Hr., în Cartagina, în perioada în care Cartagina a pierdut un război lung şi foarte important cu Republica Romană, odată cu înfrângerea pierzând şi mai multe teritorii.

         Hannibal a fost menit să recucerească aceste ţinuturi odată ce a devenit adult. El este considerat unul dintre cei mai mari generali şi lideri militari ai luminii antice, precum şi un strateg genial, ce a dezvoltat mai multe tactici militare.

          Războaiele sale cu Imperiul Roman au fost unele dintre cele mai spectaculoase bătălii din antichitate.

           7. Pyrrhus din Epir – rege al moloşilor, Pyrrhus a fost una dintre cele mai mari ameninţări pentru Imperiul Roman. El a învins în mai multe rânduri legiunile romane, iar unii istorici consideră că istoria ar fi fost diferită dacă Pyrrhus nu ar fi fost ucis în Argos. 

           Unele dintre bătăliile sale, cu toate că se sfârşeau cu victorii, au fost atât de sângeroase şi a dus la pierderi numeroase în rândul soldaţilor săi, astfel încât au dat naştere expresiei „victorie a la Pyrrhus”.

         6. Richard Inimă de Leu – Richard a fost rege al Angliei, dobândind mai târziu numele de „Inimă de Leu”.

        Acesta a condus cea de-a treia cruciadă şi pe parcursul a 10 ani de zile, şi-a petrecut numai şase luni în Anglia.

      Richard este descris de istorici ca un luptător extrem de abil, care nu a arătat nici un fel de milă faţă de duşmani. Curajul său fără margini i-a adus numele de „Inimă de Leu”.

         5. Miyamoto Musashi – a fost un spadasin japonez iscusit şi un samurai invincibil. El a devenit o legendă în principal datorită duelurilor remarcabile pe care le-a purtat, începând cu vârsta de 13 ani.

        Musashi este fondatorul stilului Hyōhō Niten Ichi-ryu. După ce a perfectat stilul său distinctiv de a lupta cu două săbii, acesta a urcat pe munte şi a scris „Cartea celor cinci cercuri - Pământul, Apa, Focul, Vântul şi Vidul”

     Mulţi istorici în consideră pe Musashi cel mai mare spadasin care a trăit vreodată.

        4. Iulius Cezar – este probabil cel mai faimos şi de succes lider roman.

         Generalul roman a condus armata Imperiului Roman în numeroase bătălii victorioase ce au dus la extinderea teritoriilor ţării. 

         Mai mult, Iulius Cezar a scris despre aventurile sale militare, din care reiese că a fost un geniu şi războinic foarte curajos pe câmpul de luptă.

        3. Leonidas – a fost unul dintre cei doi împăraţi ai Spartei în timpul războaielor greco – persane şi conducătorul uneia dintre cele mai feroce unităţi militare din istorie: cei 300 de spartani.

         Leonidas avea un curaj fără egal, astfel că a apărut o legendă conform căreia la sfârşitul bătăliei de la Termopile a rămas să lupte singur împotriva a câtorva mii de soldaţi persani, înainte de a fi ucis.

          2. Ginghis Han – marele lidel mongol este considerat unul dintre cei mai importanţi conducători militari din istorie.

             Ginghis Han a reuşit să cucerească un sfert din populaţia lumii, fiind unul dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile.

            Poporul său îl consideră cel mai mare om al tuturor timpurilor şi că ar fi fost trimis din cer, motiv pentru care mai este cunoscut sub numele de „Războinicul Sfânt”.

          1. Alexandru cel Mare – deşi a murit la vârsta de 33 de ani, celebrul rege al Macedoniei a reuşit să cucerească cea mai mare parte a lumii cunoscute la acea vreme.

          Acesta este şi motivul pentru care majoritatea istoricilor îl consideră cel mai mare general care a trăit vreodată.

          De asemenea, Alexandru cel Mare a luptat pe linia frontului în fiecare luptă, spre deosebire de mulţi alţi conducători care doar îşi urmăreau trupele în luptă.

         El a rămas neînvins şi a reuşit să cucerească cele mai importante regate ale vremii sale, printre care se numără Persia, India şi Egipt, fiind cel care a răspândit civilizaţia în acea parte de planetă.

Folclorul pornografic la români (sursa net)

Folclorul pornografic la români. Cele mai vulgare 

povestiri care au făcut deliciul ascultătorilor de-a lungul timpului, Ion Creangă şi Mihai Eminescu au fost cei mai cunoscuţi autori care au redat sub o formă cizelată snoavele şi povestirile pornografice inspirate din folclorul românilor.

Folclorul românilor aduce numeroase omagii erotismului, însă unele dintre operele sale stârnesc controverse prin limbajul vulgar. 

În 1930 a apărut una dintre primele culegeri dedicate folclorului pornografic.

Volumul „Folclor pornografic bănăţan”, semnat de Emilian Novacoviciu, prezenta zeci de povestiri şi snoave culese din satele Banatului.

Iată câteva dintre cele mai vulgare: „Un preot, întâlnindu-se cu o fetişcană, puţin ruşinoasă, ce avea talie şi exterior atrăgător, intră în conversaţie cu fata. Preotul pune mâna pe ochii negrişori ai fetei şi o întreabă. Ce-s astea fată mare ? Fata răspunse: Ochii Sfinţiei tale... Preotul pune mâna pe guriţa fetei şi întreabă: ce-i asta, fată mare ? Fata răspunse: Guriţa Sfinţiei tale... Preotul pune mâna pe ţâţele îmbujorate (încordate) ale fetei şi întreabă: Dar ce-s astea fată mare ? Fata răspunde: Jucărei Sfinţiei tale. Preotul coboară mâna mai în jos şi o prinde de pierii de sub sucnă şi întreabă: Dar ce-i asta, fată mare ? Fata răspunde: Barba Sfinţiei tale... Preotul văzându-se păcălit, a lăsat fata şi s-a depărtat ruşinat.”

„Păcală se îmbrăcă muiereşte şi se pune slujnică. Gazda avea două fete. Vara, Păcală se culca împreună cu fetele în podul grajdului. Noaptea, se vorbeşte el cu fetele cât de bine ar fi ca una din ele să aibă p.. (organul genital bărbătesc). După aceea, tot el le îndeamnă pe rând să se roage de lună să le dea o p... bună. Se roagă mai întâiu fata mai mare, apoi cea mică, dar în zadar. Sfânta lună nu le împlineşte rugarea. În sfârşit o să se roage şi el, Păcală: Lună, lună, sfântă lună, dă-mi o p.. bună. Sfânta Lună îi îndeplineşte rugarea. În toate serile viitoare, fetele au avut multă desmierdare şi bucurie de darul primit de la Sfânta Lună.”

„În vremurile vechi, femeile purtau poalele lungi, până jos la nodiţe, aşa, încât, nu ca astăzi ca să li se vadă pulpele picioarelor, producând în felul acesta conturbări şi atracţiuni sexuale. Numai în timpul când femeile vechi îşi duceau rufele la râu ca să le limpezească în apă, ca să nu li se ude poalele, îşi ridicau şi îşi suflecau poalele, sus, sus, mult sus de genunchi, prinzându-le de brâu. O femeie limpezea cămeşile în apa unui râu, suflecată bine sus ca să nu se ude. Zice-se că un preot avea să treacă puntea peste acel râu, în care femeia limpezea albiturile. Preotul văzând năzdrăvănia de ţâmpi i se lăsă de nevastă şi grăi: N-auzi, soro, dragă, nu vrei să băgăm carne în carne. Femeia îi răspunde, curat şi limpede, fără gienare şi fără multă cugetare: Ba vreau părinte, vino încoace şi bagă-ţi nasul în c... meu.“

„O fată mare, în noaptea de sfântul Gheorghe, merse la râu cu o prăjină lungă, ca să lovească apa şi să ceară, să cheme prin vraja apei, să vină lumea, s-o năpădească cu peţaniile în căsătorie.

Adică, poporul susţine că în apă locuiesc duhurile rele, care au puterea de a fermeca şi de a îndemna la îndeplinrea dorinţelor omeneşti, celora ce-şi au refgiul la ele. Fata loveşte cu prăjina în apă de trei ori şi îşi descântă sieşi, zicând: «Cum apa curge, aşa să vină la mine peţitorii...» Ca să-şi arate dorinţa ce fel de peţitori să vină, continuă: «Câţi stropi săriră, atâţia juni mă năvăliră, mestecaţi cu d-ai însuraţi»“ „Laie, băiat nevârstnic, întreabă pe tatăl său în cântec: Hei, dadă! (tată) O să mă-nsor, o să mă-nsor ? Să-mi iau cioacă la mosor, Că-i cu capul gol. Tatăl său îl îndrumă să-şi caute una. Laie alege pe Sanda, fată nevârstnică întocmai ca el. O angajază în dansul ţigănesc „halaripu”. Dansând, cântă: Hala ripu, ripu, Pasărea belitu. Cucurigu banda, O să te măriţi, Sanda, După Laie ori după Paie, O după haia miae ? Sanda se merită după Laie... Trec câteva nopţi. Într-o noapte, Laie, supărat că Sanda n-are, strigă: Dado, Dado ! Nu-i pişcă nicăiurea ! Dada îi răspunde: Caut-o, că-i aici, bre ! Alându-o, strigă iar: Dado, Pisca-i lungăiuşă, trăbă haia mia, plană. Nu merge... Dă-i că merge... Apoi vino tu de-mi arată că eu nu pot. Dada se duce ca să-şi înveţe fiul cum să manipuleze. Şi ca să vadă, face el, zicând: „Hă, fă aşa, aşa. Te pui aşa... O pui aşa. Freci aşa, aşa, aşa... aşa, aha. Iac-aşa şi eşti gata, bre... Ia fă şi tu ca mine, năcucule.”

              Inspiraţie pentru marii scriitori

Folclorul românesc cu caracter pornografic i-a inspirat şi pe marii autori români Mihai Eminescu şi Ion Creangă.

Mihai Eminescu a scris zece poezii cu limbaj licenţios, în care a descris actele sexuale: „Ia te dă”, „Cum mă trece”, „Alei puică”, „Măi jupân funaragiu”, „Ah, cum nu-i aicea nime”, „Pune capul...”, „Se miră..”, „Vin la neica”, „Şezi călare...”, „Culegere de irmoase”.

Iată câteva dintre versurile sale, care au stârnit controverse de-a lungul timpului:

„Ia te dă cu curu-ncoace/ Ca să caut ce îmi place/ Pleacă-mi-te-n jos aici/ Rochia ta s-o ridic/ Rochie, cămaşă, poală,/ Ca la cur să-mi rămâi goală./ Ah, drăguţă, ce curată,/ Nici un păr pe pielea toată; (...) Dă-mi guriţa să m-adap/ Şi să-ţi pun poalelel-n cap;/ Ia te-ntoarce, te crăcană/ Şi te-nfige ici, puicană.” (Ia te dă).

„Fata mare stă călare/ Pe-o p... lată-n spinare/ Şi se vaită şi se plânge/ Vai de ea că nu-i ajunge/ Şi se plânge şi se vaită/ Vai de ea că nu-i mai lată.” (Măi jupân funaragiu).

„Cum mă trece cald şi frig/ Când mă ţii de bumburig./ Tu dă-ncoace mascarara/ Să mi-o joace bumbarara./ Cum mă trece-nfiorează/ Când mă ţii de bumbarază,/ De tăşulca care-ţi suge/ Tot vânatul care fuge/ Şi din p… şi din c…/ Când dai c… înapoi.” (Cum mă trece – Mihai Eminescu)

„Alei puică mişcă-ţi gura/ Să se vadă muşcătura./ Cum puicuţă nu te-nduri/ Să mă laşi să-ţi văd de curi./ De curi albi ca şi omătul,/ De l… sperietul./ Să-l punem la rânduială/ Cu niţică zgândăreală./ Vin colea şi-oi şti să lupt/ Crăpătura să ţi-o-nfrupt/ Că destul am stat pe post/ Sub pecete cât a fost./ Sub pecetea cea de fată/ Când pişai ca o săgeată./ De când dragă te purcişi/ Urlă valea când te pişi./ Merge drumul din l…/ Până chiar pe sub buric/ Şi buricul frică n-are/ Că el merge tot călare./ Da l…-i mânios/ Că el merge tot pe jos/ Pe spetezea p… late/ Pe bucile afumate./ Mult mă mir şi mă badur/ Cum stă p… lângă cur,/ Şi nu moare/ De putoare. (Alei puică - Mihai Eminescu).

„Ah, cum nu-i aicea nime/ Să mă scap de mâncărime/ Să storc boţul între craci,/ Să-i sug măduva din saci.” (Ah, cum nu-i aicea nime - Mihai Eminescu)

                 Poveştile pornografice ale lui Ion Creangă

Povestea poveştilor şi Povestea lui Ionică cel prost au fost scrise de Ion Creangă, fiind şi ele inspirate din snoavele populare.

                    Povestea poveştilor

„Amu cică era într-un sat un ţăran. Şi ţăranul acela a ieşit odată în ţarină să samene nişte păpuşoi. Şi cum sămăna el, tocmai atunci s-a nimerit să treacă pe acolo Hristos şi cu Sfântul Petrea. Hristos să nu tacă molcum şi să-şi caute de drum ? — Da ce sameni acolo, om bun ? întreabă el. — Ia, nişte p... samăn, răspunse ţăranul cu obrăznicie. — P... ai zis că sameni, p... să dea Dumnezeu să se facă, zise Hristos, blagoslovind sămănătura cu amândouă mânile, şi apoi se tot duse în drumul său împreună cu Sf. Petrea, care nu-şi putea stăpâni mierarea de cuvintele ce auzise că au ieşit din gura lui Hristos, pentru că niciodată nu mai vorbise Mântuitorul aşa de buruenos. 

Ţăranul, după ce mântui de sămănat, se întoarse acasă. Apoi, la vremea prăşitului, a venit de a prăşit păpuşoii după rânduială, şi iar s-a întors acasă. Dar când vine la cules, ce să vadă? În loc de păpuşoi, de fiecare strujan erau câte trei-patru drugăleţe de p..., care-de-care mai îmbojorate, mai dârze şi mai răzbelite!… — Ptiu! drace, iaca ce s-au ales de muncuşoara mea de toată vara, zise ţăranul, scărpinându-se-n cap şi trântind cuşma de pământ cât ce putu. Asta n-am păţit-o de când m-a făcut mama… ’tu-i maţele acrului! — Ei, ei! Amu ce-i de făcut? 

— ’Tu-i-aş descântecul celui cu blagoslovenia, că pocit a mai fost la gură. Şi cum şedea ţăranul uimit, numai iaca ce trecea pe-acolo un potâng de babă.

— Bună-vremea, om bun, zise ea.

— Să-mi bag genunchiul în vâjoiul cui ştiu eu, mătuşă, zise ţăranul îndrăcit de năcaz… 

— Dar ce, Doamne iartă-mă, eşti aşa de măscărăgios, măi omule, zise baba posomorâtă. Nu ţi-i oarecum să vorbeşti aşa, de faţă cu o bătrână ca mine ? 

— D-apoi cum să mai vorbesc şi eu, mătuşă, când vezi cum şi-a făcut Dumnezeu râs de muncuşoara mea. Dă, la sărăcia în care mă găsesc, p...-mi trebuie mie ? Uite colo pe ogor, şi-apoi mai zi şi dumneata dacă mai ai ce… Când se uită baba pe ogor, îşi pune mânile în cap de ce vede… p... şi iar p..., belite şi răsbelite, în toate părţile. 

— Vai de mine şi de mine, nepoate! Asta încă-i una. 

— Ba dac-ar fi numai una, ce ţi-ar fi, mătuşa! Dar aşa sînt sute de sute şi mii de mii, în c... să le ţii !… ’Tu-i aşa şi pe dincolo că nu ştiu ce să mai fac. Îmi vine să mă spânzur, nu altăceva. 

— Ia las’, nepoate, zise baba uitându-se cu jale la p… De unde ştii c-aista nu-i un noroc de la Dumnezeu pentru dumneata ?

— Norocul aista să nu-l mai dea Dumnezeu nici duşmanilor mei, mătuşă, dar unde s-a mai auzit o chiznovăţie ca asta - să mănânci pule în loc de păpuşoi! Ia învaţă-mă şi dumneata ce să fac? căci pe mine nu mă mai ajunge capul. Stă ea baba oleacă pe gânduri şi apoi zice: 

— Nepoate, eu te-aş învăţa ce să faci ca să te desfaci de dânsele răpede-răpede şi să scoţi bani înzăcit şi însutit decât pe păpuşoi, dar ce mi-i da ?

— Ce spui, mătuşă? Învaţă-mă, că ţ-oiu da ce mi-i cere şi un vrav de p... pe deasupra… Când a auzit baba de p..., i-a zvâcnit inima… căci îi curgea ochii după dânsele, când le vedea aşa de zdravene şi de bârzoete…“ (fragment din „Povestea Poveştilor”, de Ion Creangă).

                    Povestea lui Ionică cel prost

„Atîta i-a trebuit lui Ionică cel prost, ş-apoi atunci las’ pe dînsul că pe loc s-a dat la brazdă. Povestea cîntecului: „Scoas-o vînă cît o mînă,/ Bortelită-n căpăţînă,/ Strujită la rădăcină;/ Şi cum o puse,/ Cum se duse,/ Parcă fu, pustiea, unsă!…” Şi unde nu începe a lua pe Catrina cam în răspăr, coleá, cum ştia el de mai demult… de pe la părintele Cioric de-acasă… de prin păpuşoi şi de prin cele dudăe… cînd tăiau tăvi de cucută şi de soc şi le destupau cu huduleţul… Catrina, la început, ar cam fi şuvăit ea parcă, de ochii lui Vasile; dar de la o vreme a lăsat şi ruşine şi tot la o parte şi s-a pus şi ea pe drum. Vorba ceea: „Stai, cumătră, nu mişca/ Că de p… nu-i scăpa./ Nici eu nu vreu ca să scăp/ Că mi-i a f… de crăp!” 

—Văleu, băică, m-a ajuns tocmai la lingurică, zise Catrina, buricîndu-se cît ce putea şi apoi căzu într-un leşin!… 

—Ia aşa, zise Vasile: cu prostul ţi-i în cîrd; cît nu ştie, cică nu ştie, d-apoi şi cînd începe a învăţa, dă de tocmeală… 

—Încet, măi nătărăule, că mi-i spinteca nevasta… Hai, scoală-te acum de pe dînsa, mormolocule!… 

—Poţi să-l mai laşi oleacă, băică, nu-l zminti tocmai acum, că parcă mă unge cu unt, zise Catrina, trăgîndu-şi răsuflarea, de parcă se frigea… Ionică cel prost, sireicanul, era: Ciobănaş de la mînzări/ Cu p… pe trei spinări/ Face prin p… cărări…” (Povestea lui Ionică cel prost - fragment)

Taxează pământul (sursa net)

 “- Nu uitați să citiți până la sfârșit !

Taxează-i pământul,

Taxează-i patul,

Taxează-i masa

La care este hrănit.

Taxează-i munca,

Taxează-i salariul,

El lucrează pentru alune

Oricum !

Taxează-i vaca,

Taxează-i capra,

Taxează-i pantalonii,

Taxează-i haina.

Taxează-i tutunul,

Taxează-i băutura,

Taxează-l dacă

Încearcă să gândească.

Taxează-i mașina,

Taxează-i benzina,

Găsește alte căi

Să-i taxăm fundul.

Taxează tot ce are

Și apoi să știe

Că nu veți termina

Până când nu va mai avea bani.

Când va țipa și va urla;

Atunci taxează-l și mai mult,

Taxează-l până când

Până când va fi bun și supărat.

Apoi îi taxează sicriul,

Taxează-i mormântul,

Taxează-i pământul

În care a fost pus.

Când se va duce,

Nu vă relaxați,

E timpul să aplici

Impozitul pe moștenire.

Impozitul pe conturi de încasat

Taxa de suprataxare a companiilor aeriene

Taxa pe combustibilul de la companiile aeriene

Taxa de întreținere a aeroporturilor

Taxa pe autorizațiile de construcție

Taxa pe țigări

Taxa de gătit

Impozitul pe venitul societăților comerciale

Taxa pe bunuri și servicii (GST)

Taxa pe deces

Taxa pe permisul de conducere

Taxa de mediu (taxă)

Accize

Impozitul pe venit

Taxa pe licență de pescuit

Taxa de licență pentru alimente

Taxa pe benzină (prea mult pe litru)

Impozitul pe veniturile brute

Taxa de sănătate

Taxa de încălzire

Impozitul pe moștenire

Taxa pe dobânzi

Impozitul pe iluminat

Impozitul pe băuturi alcoolice

Impozite de lux

Impozitul pe licențe de căsătorie

Impozit pe medicamente

Taxa pe ipotecă

Impozitul pe pensie

Impozitul pe venitul personal

Impozitul pe proprietate

Impozitul pe sărăcie

Taxa pe medicamentele cu prescripție medicală

Impozitul pe bunurile imobiliare

Impozitul pe vehiculele de agrement

Taxa pe vânzările cu amănuntul

Taxa pe servicii

Taxa școlară

Taxa de telefonie

Taxa pe valoarea adăugată

Taxa de înmatriculare a vehiculelor

Taxa de vânzare a vehiculelor

Taxa pe apă

Taxa de compensare a lucrătorilor

Taxa (TVA) pe impozit.

Și acum vor o taxă de carbon înfloritoare!

ÎNCĂ MAI CREDEȚI CĂ ESTE AMUZANT?

Niciuna dintre aceste taxe nu exista acum 100 de ani, iar națiunea noastră era una dintre cele mai prospere din lume... Nu aveam absolut nicio datorie națională, aveam o clasă de mijloc numeroasă, o bază manufacturieră uriașă, iar mama stătea acasă pentru a crește copiii.

Ce naiba s-a întâmplat? 

Oh, și nu uitați de taxele bancare relativ noi....

Și știm cu toții ce părere avem despre bancheri.

Sper ca acest lucru să circule de cel puțin 1000 de ori !! Pe minut !

TREZIȚI-VĂ !!!!

Din fericire sintem si asteptam  implicindu ne, atit cit ne duc mintea si sufletul, reinvatam sa ne iubim, sa daruim ceea ce este frumos si normal in sufletul fiintei umane !!!

De ce trebuie să înceteze sarbătorirea Crăciunului ? (sursa net)

 “Faptul că nu crezi sau nu cunoști semnificația unui ritual , nu înseamnă că acesta nu-și produce efectele.  ~Mircea Eliade~

De ce trebuie să înceteze sarbătorirea Crăciunului ?

Ceea ce majoritatea oamenilor Nu Știu despre Crăciun , este că acesta este un Ritual Religios și , totodată , un CONTRACT DE MAGIE !

Creatorii acestui ritual , forțele întunecate , se folosesc de el pentru a păcăli oamenii în ceea ce privește un ACORD , UN CONSIMȚĂMÂNT LIBER EXPRIMAT !

Ceea ce trebuie să știți despre ritualuri...este faptul că acestea au forțe sau energii obligatorii , ce le sînt atașate.

Aceste energii atașate...nu depind de cunoștințele acumulate sau de credința religioasă personală. Doar prin simpla

ACȚIUNE A EFECTUĂRII RITUALULUI RELIGIOS cunoscut sub numele de ,,CRĂCIUN".

Efectele sau rezultatele acestuia sînt atinse și , prin urmare , cei care l-au efectuat...sînt obligați să respecte și să accepte condițiile acestuia.

Pentru a ne păcăli să participăm la acest Ritual al sărbătorii de Craciun , sau ,,Ziua Sfântă" sau 

,,Ziua Magică" , forțele întunecate au conceput un ,,Crăciun" atrăgător , foarte colorat !...

Acesta este motivul pentru care există atât de multe creaturi drăguțe , bomboane colorate , alimente și dulciuri delicioase și muzică veselă în timpul ,,Crăciunului"(valabil și pentru alte sărbători).

Scopul lor este să ne atragă să participăm la ritualurile lor de ,,sărbătoare" manipulându-ne și hipnotizându,ne , determinând astfel scurgerea ENERGIEI către ei , și înrobirea sufletelor noastre.

Forțele întunecate sînt foarte viclene...ei sînt maeștrii minciunilor , înselăciunilor și manipulărilor.

Unii dintre voi poate vă întrebați de ce aceste forțe întunecate nu ne pot forța , obliga să facem ceea ce vor ele să facem.

Motivul pentru care nu ne pot forța îl reprezintă

LEGEA LIBERULUI ARBITRU.

Pentru a evita încălcarea acestei Legi Divine a Universului , forțele întunecate au creeat , 

au conceput anumite Contracte , zile de 

,,Sărbatoare" și alte trucuri pentru a ne înșela , pentru a le oferi de bună voie și nesiliți

ACORDUL , CONSIMȚĂMÂNTUL NOSTRU.

De aceea , este vital și esențial să fiți foarte conștienți de toate aceste trucuri ale lor , astfel încât să putem Elimina , Refuza acordarea 

Liberului Arbitru , Consimțământul , stopând Efectuarea Ritualurilor lor de cerebrare și așa-ziselor ,,zile sfinte".

În ceea ce privește ritualul de ,,Crăciun", atunci când devii conștient de el , stopând acordarea liberului-consimțământ , vrăjile , magiile acestui Ritual sau contract nu te mai pot afecta.

În anul 264 Saturnaliile , adică sărbătorirea Solistițiului de iarnă , a căzut pe 25 decembrie și împăratul roman Aurelian a proclamat această dată ,,Dies Natalis Solis Invicti" , ziua nașterii invincibiului Soare.

Saturnaliile era punctul culminant al lunii de sărbători de la sfârșitul anului ,,Brumariile"

(în latină Brumalia) care țineau de pe 

24 noiembrie pînă pe 25 decembrie.

Așadar , oameni buni , marea majoritate nu știu ce sărbătoresc , nu cunoaște originea păgână a sărbătorilor , simbolurile și semnificațiile.

Toate sînt tradiții perpetuate din generație în generație , și toate sînt sărbători păgâne adus tribut satanei și demonilor săi.

Ceea ce-i foarte trist este că oamenii se cred liberi și se distrează , nu știu că îl sărbătoresc le satana cu toate ritualurile de sacrificarea porcului , bradul , globurile , cadourile , beteala.

Își dau consimțământul , puterea și energia acestor sărbători sataniste , și-apoi se întorc la munca de sclav storși de oboseală.

Asta se întâmplă an de an , generație de generație de mii de ani.

Din păcate , o mare majoritate încă dorm somn adânc...se învârt într-un cerc vicios de secole și execută Ritualul satanic ca la carte , mai ales cu tăierea porcului , adică sacrificiu satanic.

Majoritatea nu vor să creadă că au fost înselați și păcăliți , și că l-au părăsit pe adevăratul

Prim-Creator-Sursa noastră Primordială.

Atenție ! 

Oamenii nu ne ascultă pe noi cei care ne-am trezit înaintea lor , și sîntem aici să-i ajutăm la trezire și pe ei , și nu pentru a câștiga bani , notorietate sau a înșela oamenii !!!

Asa am procedat și când a început falsa plandemie , vaccinările , războaiele false și alte minciuni , înșelăciuni și alte aberații ale întunecaților. Și atunci , dar și acum , oamenii adormiți , spălați pe creier , programați și încăpățânați nu ne ascută , și nu au încredere în noi cei care vrem să-i ajutăm să nu mai cadă în capcanele întinse ! Ei au încredere în sistemul parazit , în ,,știință" care i-a condus spre boală , suferință și moarte , în știrile oficiale false și mincinoase de la televizor , 

ei au incredere în sistemul corupt și parazit care-i duc spre ruină și moarte.

Abia atunci când vor realiza că am avut dreptate și că le-am dorit binele să-i salvăm să nu cadă în capcană , va fi prea târziu.

Așa au făcut și cu vaccinarea...și acum vedem consecințele.

Noi ne-am îndeplinit misiunea , ne-am făcut datoria...în rest...este alegerea lor.”

Sursa: Miriam Ionescu

LEGENDA CREȘTINĂ a CRĂCIUNIȚEI (sursa net)

În credința populară se spune că atunci când Dumnezeu a creat natura pe pământ a cerut plantelor să facă flori minunate pentru a le încredința lumii iar fiecare dintre plante să își aleagă un anotimp pentru înflorire. A mai cerut florilor să dăruiască mereu celor din jur frumusețe, dragoste, liniște și înțelepciune. 

    Într-o zi Dumnezeu a văzut între toate plantele, una care de la nașterea sa, dăruia tot ceea ce era mai prețios pentru ea, doar ca să fie aleasă de către oameni. Oricât se chinuia această floare, nimeni nu se oprea în fața ei pentru a o admira și nimeni nu o aprecia pentru că avea floarea foarte micuță iar frunzele foarte mari. Ea încerca din răsputeri să fie fericită în ciuda faptului că nimeni nu o dorea și, de aceea, văzând toate acestea, Dumnezeu i-a spus: “Vad că ești o planta foarte frumoasă și că îți faci datoria cu multă dăruire chiar daca frumusețea ta nu-i apreciată și asta te întristează. Luptă pentru a fi fericită oferind dragostea ta necondiționată oamenilor deoarece știi bine că au nevoie de ea. Pentru aceasta îți dăruiesc sângele meu, frunzele tale transformându-te în roșu iar pentru dragostea și înțelepciunea ta vei deveni cea mai frumoasă floare în perioada cea mai importantă a anului. De azi inainte tu vei  reprezenta dragostea și esența divină a Universului”. 

     Acesta a fost momentul în care planta cu o floare mică și frunze mari s-a transformat într-o minunată Stea de Crăciun, simbolul iubirii și a speranței. În fiecare an, în preajma Crăciunului aceasta floare reușește să-și facă datoria de a aduce frumusețe, dragoste, înțelepciune și armonie în viețile noastre, îndeplinind misiunea data de Dumnezeu.

     Indiferent daca o primim sau o facem cadou, indiferent dacă mai credem sau nu în povești, Crăciunița ar trebui să existe în casa fiecăruia dintre noi întrucât ne aduce aminte despre dragoste, care este cel mai prețios și mai important dar. 

     Și... un mic secret, se spune că aduce și mult noroc celor care o dăruiesc.

Alfabetul umoristic al limbii române (sursa net)

 Alfabetul umoristic al limbii române 

- Tudor Mușatescu -

 

Amor: maladie care te trânteşte, sănătos, la pat. 

Bis: un cuvânt care nu mai are niciun sens pentru bărbaţii care au trecut de 50 de ani. 

Cerb: unul fericit că e încornorat. 

Decolteu: aeroport pentru aterizarea privirilor şi decolarea dorinţelor. 

Est: cel mai răsărit dintre punctele cardinale. 

Fă: bă, cu fustă. 

Gâgă: filozof român profund, dar adânc. 

Harem: visul soţului după ce s-a certat cu nevasta şi doarme pe 

canapeaua din sufragerie. 

Infidelă: cea fidelă altuia. 

Justiţie: oarba care vede ce face. 

Lăuză: femeie mai uşoară cu nouă luni. 

Mireasă: alba care îţi face zile negre. 

Nevastă: persoană care te încântă o lună şi te descântă toată viaţa. 

Omidă: fluture căsătorit. 

Prostie: creieri cu intermediari excluşi. 

Ramolit: bărbat care se gândeşte la femei, numai pentru a se răzgândi. 

Soţi: condamnaţi la somn comun, dar la visuri separate. 

Tact: ceea ce trebuie să ai ca să nu strici ritmul în căsnicie. 

Usturoi: creşă de căţei. 

Vis: viaţă de rezervă. 

X: Eternul necunoscut. 

Y: Praştia alfabetului. 

Zvon: știre în neştire.