8.10.22

Degetele noastre ne pot vindeca corpul (sursa net)

Degetele noastre ne pot vindeca corpul.

Flexibilitatea și mobilitatea degetelor indică starea organelor interne. Fiecare deget este responsabil pentru un anumit organ. În sistemul japonez de tratament shiatsu, N. Tekuhiro,  crede că degetele elastice și puternice au efect benefic asupra întregului organism.

Și medicina occidentală a recunoscut prezența canalelor energetice și meridianelor în corpul uman, care conectează diverse organe și formează un cadru energetic- informațional al corpului nostru. Toate organele interne au prize energetice de proiecție externă. Astfel comunicăm cu mediul exterior, inclusiv cu cosmosul.

Primul deget- îmbunătățește activitatea creierului

Degetul al 2-lea - stomacul

Degetul al 3-lea - intestinele

Degetul al 4-lea - ficatul

Degetul al 5-lea - inima

- pentru persoanele cardiace este util masarea degetului mic. 

Un alt exercițiu pentru cardiaci este acela de a încrucișa degetele mici de la ambele mâini și de a le flexa ( Încrucișați degetele mici , pumnii sunt strânși , îndreptați  în  jos, coatele sunt ridicate la nivelul umerilor, și  strângeți  degetele mici unul în  jurul celuilalt  cât  puteți , apoi eliberați  și  iar strângeți, etc... repetați  de mai multe ori exercițiul în  fiecare zi ) 

Pentru prevenirea bolilor cardiovasculare și eliberarea stresului, aducem palmele față în față, la o distanță mică  și  prin mișcări  circulare răsuciți  degetele  pereche, repetând  procedura cu fiecare deget în  parte  (  rotiți  degetele mici împreună , apoi inelarele , degetele mijlocii, arătătoarele, degetele mari )

- pentru durerile de cap, greutate în cap și tensiunea arterială ridicată un exercițiu care ajută este următorul :

Duceți (încrucișați)  degetul inelar peste degetul mic, degetul mijlociu  peste degetul inelar , degetul arătător  peste degetul mijlociu, degetul mare peste degetul arătător . Faceți  acest exercițiu  cu ambele mâini , simultan. Apoi repetați procedura  inversând  locul degetelor .(  degetul mic peste inelar , inelarul peste mijlociu, mijlociul peste arătător , arătătorul peste degetul mare )

-pentru bolile ureche și complicațiile auditive îndoaie degetul mijlociu astfel încât buricul degetului să atingă baza degetului mare și apasă în acel punct. Restul degetelor ar trebui îndreptate atât cât se poate, dar nu tensionate. Mențineți această poziție a mâinii timp de 2 minute și repetați exercițiul de mai multe ori pe zi.

- pentru sciatică, reumatism, dureri de coloană vertebrală și articulații, îndoaie degetul arătător astfel încât buricul să atingă baza degetului mare Și apasă acel punct. Efectuează această procedură timp de 10- 15 minute În fiecare zi. 

- pentru răceală, tuse, amigdalită, pneumonie, un exercițiu care activează sistemul imunitar este următorul:

Duceți palmele în dreptul pieptului, una îndreptată în jos iar cealaltă în sus. Coatele sunt ridicate la nivelul umerilor. Strângeți pumnii și încrucișați degetele  mari . Strângeți degetele mari unul în jurul celuilalt atât cât puteți și mențineți, apoi eliberați palmele și întindeți toate degetele. Strângeți pumnii iar, focusându-vă atenția  și  puterea pe degetele mari, mențineți și  eliberați . Repetați exercițiul de mai multe ori pe zi.

- pentru dureri  acute în zona inimii, duceți palmele față în față, buricul degetului arătător să atingă baza degetului mare, uniți inelarul și degetul mijlociu cu cel mare prin lipirea buricelor, iar degetul mic este ridicat  în sus. Apăsați cu degetul mijlociu  și inelar pe cel mare și mențineți  poziția. Apoi eliberați palmele și repetați procedura de mai multe ori.

- în oboseală cronică, iritabilitate, afecțiuni ale vederii conectați buricele degetului mic, inelar și degetul mare, iar arătătorul și mijlociul uniți-le și îndreptați-le în sus. Apăsați cu degetul mare buricele degetelor inelar

și mic și mențineți poziția. Eliberați și repetați procedura de mai multe ori. 

Ajută și îmbunătățește starea generală.

- dacă trebuie să te calmezi rapid după o emoție severă, Unește prin lipirea buricelor degetul mare cu arătătorul, celelalte degete fiind drepte și ține în această poziție palmele îndreptate în sus. Aceasta poziție a palmelor și a degetelor aduce pace internă și mărește puterea de concentrare.

- pentru inflamații de stomac, intestin, boli hepatice, balonare și colici, îndoaie degetul mic al mâinii drepte astfel încât să atingă baza degetului mare și apasă acel punct. Cu mâna stângă cuprinde parte de jos am mâinii drepte ( încheietura) , astfel încât degetul mare de la mână stângă să  fie  peste degetul mare al mâinii drepte și să îi apese cu buricul unghia. Menține această poziție, eliberează și repetă procedura de mai multe ori pe zi."

Ce mă nemultumește la viața mea sau ce îmi lipsește?

 Dacă m-ar întreba cineva în acest moment ce mă nemultumește la viața mea sau ce îmi lipsește? 

Aș răspunde scurt și sec: EU ÎNSUMI.

Cum vine asta? Așa bine.

Îmi lipsește EU-L meu liniștit, răbdător și înțelegător pe care l-am pierdut, nu știu când, nu știu unde și nu știu în ce condiții.

Mi-e dor de OMUL spontan care eram. 

Acel om a fost înlocuit de cineva pe care nu-l cunosc.

Timpul liber s-a transformat în timp pentru zăcut și pentru singurătate, căci am ajuns să prefer singurătatea în locul oamenilor, în speranța că îmi voi regăsi veselia și pofta de viață în liniștea mea absolută.

Oamenii din jurul meu au în permanență așteptări, critici și nemultumiri.

Iar eu? 

Cum mine cum rămâne?

Cine îmi vindecă sufletul de fiecare dată când e calcat in picioare?

Cine suferă in locul meu?

Cine se luptă pentru mine?

TOT EU.

Cu fiecare nouă luptă mai pierd încă un pic din mine.

Am obosit.

Nu mă mai recunosc.

MĂ VREAU ÎNAPOI !!!

27.9.22

ALFABETUL VIEȚII CREȘTINE! (sursa net)

A – Ascultӑ mai ȋntâi și dupӑ aceea vorbește;

B – Binecuvântează și nu blestema;

C – Credința ȋn Dumnezeu sӑ-ți fie tӑria vieții;

D – Dragostea acoperӑ multe greșeli, deci… iubește;

E – Experimenteazӑ zilnic rugӑciunea;

F – Fugi de poftele tinereții;

G – Gӑsește totdeauna latura bunӑ a lucrurilor;

H – Harul lui Dumnezeu ȋți este ȋndeajuns ca sӑ fii bucuros;

I – Iubirea este darul lui Dumnezeu care l-a lӑsat peste omenire;

Ȋ – Întotdeauna amintește-ți ce a fӑcut Hristos pentru tine;

J – Judecata este a Lui Dumnezeu, nu judeca pe altul;

K – Kilometri ȋntregi a parcurs și Pavel. Nu te plânge de drumul pânӑ la bisericӑ;

L – Lumina ta, sӑ-ți fie cuvântul sfânt;

M – Muncește cu drag, ca pentru Domnul… oriunde vei fi;

N – Nu ȋncerca sӑ te dai mai mult decât ești;

O – Opune-te oricӑrui rӑu, oricӑrui pӑcat;

P – Pӑrtӑșia cu frații sӑ o ȋnveți mereu;

R – Rabdӑ ispita și vei fi biruitor;

S –Să fii adeptul iubirii, al adevӑrului, al compasiunii și empatiei.

Ș – Știința adevӑratӑ se obține prin iubirea de Dumnezeu;

T – Taci când nu ai cuvinte de zidire;

Ț – Ținuta sӑ-ți fie modestӑ și decentă;

U – Urmӑrește pacea și neprihӑnirea;

V – Vegheazӑ mereu ȋn rugӑciune;

Z – Zidește-ți casa pe temelia Cuvântului Sfânt!

24.9.22

În viața fiecărui om (sursa net)

În viața fiecărui om există cel puțin o persoană care îl iubește din tot sufletul în ciuda tuturor celor care l-au făcut să se simtă neiubit.

În viața fiecărui om există cel puțin un alt om care îl admiră și care și-ar dori să îi fie alături în ciuda tuturor celor care îl fac să se simtă mic și neînsemnat.

În viața fiecărui om există oameni care îi sar numaidecât în ajutor în ciuda tuturor celor care îl doboară.

În viața fiecărui om există o vorbă bună, o mângâiere, o îmbrățișare, un gând frumos în ciuda tuturor răutăților, invidiei și vorbelor grele aruncate asupra lui. 

În viața fiecărui om există măcar un secret pe care îl știe doar el în ciuda tuturor poveștilor sincere pe care le are de spus.

În viața fiecărui om există oameni care îl învață ce înseamnă prietenia în ciuda tuturor dezamăgirilor provocate de așa-zișii „prieteni”.

În viața fiecărui om există răni neînchise pe care și le bandajează mereu cum poate în speranța că ele se vor vindeca într-o zi.

În viața fiecărui om există lacrimi vărsate de fericire, de durere, de dor, de ciudă, de neputință, de pierdere, de regăsire, de toate la un loc.

În viața fiecărui om există momente în care simte că lumea întreagă e a lui, la fel cum există acele momente în care simte că nu aparține nimănui, nici măcar lui.

În viața fiecărui om există o clipă de confuzie care îl împinge către cea mai adâncă și întunecată prăpastie.

În viața fiecărui om există nopți albe și zile negre.

În viața fiecărui om există amintiri pe care ar vrea mai degrabă să le uite, dar nu știe cum.

În viața fiecărui om există cel puțin o iubire care l-a sfărâmat în piese mici pe care cu greu le-a găsit.

În viața fiecărui om există un moment în care trage linie, adună și scade, iar rezultatul nu îl mulțumește.

În viața fiecărui om există un vis pe care l-a păstrat mereu în suflet dar pe care din diverse motive nu l-a putut transforma în realitate. A rămas un vis.

În viața fiecărui om există cuvinte vii pe care nu le va uita niciodată.

În viața fiecărui om există un moment în care s-a lăsat orbit de un orgoliu nemăsurat, din cauza căruia a pierdut ceva important.

În viața fiecărui om există un alt om pe care nu l-a iertat și nu l-a uitat.

18.9.22

Text (sursa net)

 "Cine te iubește, te iubește necondiționat, cu toate ale tale.

Cine vrea să fie lângă tine, vine singur, fără să fie chemat.

Cine vrea să dăruiască, dăruiește pur și simplu, fără să întrebe și fără așteptări.

Cine vrea să ajute, ajută și atât.

E mulțumit că poate ajuta și socotește ca pe o binecuvântare faptul că poate alina suflete.

Nu contează modul în care o face !!!

Trădarea e cea mai dureroasă rană.

Nu contează cine și cum trădează.

Contează că a făcut-o !!!

Și înțelegi că nu ai valoare în fața unui trădător !!!

Când ești în suferință, doar cei ce te iubesc sincer sunt lângă tine.

Restul sunt străini.

Ei sunt doar în trecere.

Când ești pe culmea valului, mulți vor să fie și vor fi lângă tine !!! 

Când ești pe partea opusă, doar cei care te iubesc sincer se scufundă cu tine.

 Ei fac asta ca tu să nu te îneci și pentru că știu că totul e temporar.

Când valul va urca, vei urca din nou cu el.

 Ei sunt acolo ca să te ajute, să te susțină și să te încurajeze.

Și asta e cea mai pură formă de iubire!

Totuși, să nu uiți că nimeni, niciodată, nu te poate ajuta, dacă tu nu vrei să te ajuți singur.

Trăieste-ți viața cu bucurie și nu-ți trăda sufletul !!!

Iar la cei care te-au ținut strâns în brațe la trecerea prin noaptea neagră a sufletului tău, să nu renunți în veci !!! "

6.9.22

BUFONUL- din Regele Lear de W.Shakespeare

Primeste boneta mea de nebun. Pentru ca iei partea cuiva care nu mai e la putere: daca nu stii sa zambesti incotro bate vantul, ai sa faci guturai, ia tichia mea, sa nu racesti.

Adevarul e un dulau credincios pe care-l dai in bice afara, dar catelusa cocosneata are voie sa sada pe cuptor si sa puta dupa pofta inimii

Asculta unchiule:    Sa ai mai mult decat arati,

Fa mai putine decat poti.

Nu-ti da averea cu-nprumut,

Ca nu mai vezi din ce-ai avut.

Putin pe jos, mai mult calare

Sa-ti fie mersul la plimbare.

Sa nu te-ncurci la bautura,

Nici cu femeia rea de gura.

Si vei afla ca-n mie incap

Mai mult decat zece sute-n cap.

Ca si cuvintele unui avocat caruia nu i s-a achitat onorariul, pentru ale mele tu nu mi-ai platit nimic. Tu ce zici, unchiule: n-ai gasi o mai buna intrebuintare nimicului?

Asculta copile, poti sa-mi spui care e diferenta dintre un nebun amar si unul dulce?

Stapanul care te-a-nvatat

Ca tot pamantul ti l-ai dat

Aicea, langa mine vie,

Sa-mi tina dansul locul mie,

Atuncea doi nebuni vor fi

Si doi nebuni s-or nazari:

Unul- eu, care vorbeste,

Altul- cel ce ma priveste.

Nu-s chiar de tot nebun, fiindca lorzii si marii seniori nu-mi dau voie sa detin monopolul nebuniei. Caci daca au pus monopolul pe toate bunurile regatului, isi cer partea leului si la asta. Si cucoanele mari tot asa. Sa aiba si dansele, acolo, cat de cat. Da-mi un ou si-ti fac rost de doua coroane regale. Coroanele oului, dupa ce-l sparg in doua si-i beau galbenusul. Cand ti-ai spart coroana in doua si ai daruit jumatatile, ai facut tocmai ca ala de-a luat magarul in carca sa-l treaca santul. Putina minte mai era sub coroana cheliei tale, daca pe cea de aur ai dat-o de dar! Daca si-acuma-s nebun, sa puna biciul pe spinarea aluia de n-o zice ca mine:

Anul asta nebunia

E la mare trecere

Ca-nteleptii cu nebunii

S-au luat la-ntrecere.

Fii bun unchiule, si tocmeste-i nebunului tau un dascal de minciuna. Ar vrea grozav sa invete stiinta asta.

Erai un baiat de treaba cand nu tineai socoteala gargaunilor ei. Acum joci rolul unui zero pe langa numerele celelalte, fiindca un zero singur nu inseamna nimic. Eu pretuiesc mai mult decit tine, fiindca eu sunt bufon, iar tu nu esti nimic. Lasa ca-mi tin limba. Mutra dumitale imi porunceste asta, chiar daca nu spui nimic. Sss-t!

Cand n-ai miez si n-ai nici coaja,

Isi sade-n poarta foamea straja.

Ce vad?

O pastaie de mazare fara boabe.

Nu de-alta unchiule, dar stii:

„Hrani o vrabie- un cuc odata,

Dar fu de puii lui mancata.”

Asa a fost cu noaptea mare

Cand n-avuseram luminare

Sta pe magar si cauta magarul,

Asa-i cand ou invata pe gaina.

Diiii, calutule, diiii!

Stai, unchiule, ia-ma si pe mine!

Daca vulpea ar avea

Un puiandru ca mata

Dau tichia pe-o franghie

Si pe loc l-as spanzura.

Daca ai fi bufonul meu, mosule, te-as bate toata ziua numai fiindca ai imbatranit inainte de vreme. Fiindca nu trebuia sa imbatranesti pana nu te coceai la minte.

Daca-i pe aici vreo fata mare

Si sa m-astepte ar vrea cumva,

N-o sa mai aiba cautare,

Ca pana-am sa ma-ntorc, mai va!

Daca gastele salbatice zboara asa, e semn ca iarna bate la usa:

Bate coada dracului

La usa saracului:

Buna-vreme neam sarac,

Ti-au intrat zilele-n sac.

Daca te-ar fi pus in butuci pentru o asemenea intrebare, meritai cu varf si indesat. O sa te trimitem la scoala, la o furnica, sa te-nvete de ce nu ies taranii iarna la plug. Toti cei care-si vad lungul nasului, dar n-au miros, sunt orbi. Si pentru oricine are nas, chiar si pentru orbi, asemenea persoane incep sa miroasa-a mort. In viata, calatorul e bine sa bage de seama cand drumul o ia la vale, ca sa nu-si franga gatul, dar sa se tina de cel care urca, daca vrea sa-i fie bine. Cand un intelept are sa-ti dea un sfat mai bun, nu uita sa mi-l inapoiezi pe asta. Cu toate ca as prefera ca sfatul meu sa fie urmat numai de pungasi, fiindca e un sfat de nebun:

Asti domni care te slujesc acum

Si numai la castig se-ndeasa,

Cand vine ploaia, isi vad de drum

Si in vifornita te lasa.

Nebunul rabda si ramane,

Lasandu-i pe destepti sa fuga.

Asa deosebesti batrane,

Un suflet de nebun de-o sluga.

Un om care poate sa-si reazeme capul de un scaun, la o vreme ca asta, ala-i un om cu scaun la cap. Cin se-ncrede in muiere si nunteste nensurat, vara umbla, iarna cere, si nu-si afla loc in pat. Casa n-are, masa n-are, teleleu pe drumul mare: Cand n-ai cap, vai de picioare.

O tichie de hartie si-o pana la palarie, un nebun si-un rege: intelepciunea si prostia se tin de mana pe muchia cutitului.

(Canta):

Cine are-un pic de duh

Nu se plange, nu se teme

Nici de soarta, nici de vreme,

Nici de apa din vazduh.

Cinstita-i noaptea care-i racoreste

Pe nobilii trufasi la scafarlie,

Si-n cinstea ei va fac o profetie:

Cand popii scot panglici pe nas,

Si carciumarii vinu-l strica,

Cand croitorii n-au chembrica

Sa faca lorzilor obraz,

Cand fetele nu stiu de frica

Si fac vraji noaptea la parleaz,

Cand tot ce-i drept,

In stramb se schimba

Si-i plina tara de datornici,

Cand cei cu limba otravita

La-nalte cinuri sunt toti spornici,

Cand ni s-au boierit pungasii

Si umplu strada camatarii,

Si cand se plang enoriasii

Ca tarfele sfintesc altare,

Pai, Albioane prea-naltate,

Se uita lumea sa te vada,

Tu, cel mai frunte-ntre regate,

Cat te mai lasi calcat pe coada?

Proorocirea asta are s-o faca, odata si-odata, Merlin, numai ca eu n-am sa apuc timpul sa-l aud si pe el.

In noaptea asta, ori innebunim cu totii, ori ajungem toti mascarici.

Te rog, unchese, potoleste-te. Noaptea asta nu-i buna de scaldat Acuma, un locsor pe camp ar fi intocmai ca o inima de crai batran: o scanteie, si restul trupului, apa rece. Uite, chiar vad venind un focsor umblator.

Vine fata uda leoarca,

Are-o crapatura-n barca,

Ba nu vine, ca nu poate,

i-e rusine sa s-arate.

5.9.22

Semnificația anilor de căsătorie (sursa net)

  • 1 an de căsătorie, Nunta de hârtie - sugerează fragilitatea căsătoriei
  • 2 ani de căsătorie, Nunta de bumbac - confort, în al doilea an cei doi s-au obișnuit împreună precum confortul adus de o îmbrăcăminte din bumbac
  • 3 ani de căsătorie, Nunta de piele - tăbăcită de timp și experiențe
  • 4 ani de căsătorie, Nunta de flori sau fructe - relația a înflorit și dă roade
  • 5 ani de căsătorie, Nunta de lemn - căsnicia a prins rădăcini bine înfipte in pământ
  • 6 ani de căsătorie, Nunta de fier sau zahăr - căsnicia este rezistentă ca fierul și dulce ca zahărul
  • 7 ani de căsătorie, Nunta de cupru sau lână - simbolul căldurii, cuprul fiind un bun conductor iar lâna un foarte bun izolator
  • 8 ani de căsătorie, Nunta de bronz - reprezintă stabilitatea si trăinicia relației
  • 9 ani de căsătorie, Nunta de lut - căsnicia a fost modelată, a trecut prin foc, iar rezultatul este ceva minunat
  • 10 ani de căsătorie, Nunta de aluminiu sau tinichea - rezistentă în timp și în același timp este flexibilă și ușoară
  • 11 ani de căsătorie, Nunta de oțel - cel mai rezistent metal, căsnicia este rezistentă și trainică
  • 12 ani de căsătorie, Nunta de mătase - un material prețios pentru o căsnicie de valoare
  • 13 ani de căsătorie, Nunta de dantelă - simbolizează transparența și rezistența
  • 14 ani de căsătorie, Nunta de fildeș - semnul înțelepciunii și rezistenței unui elefant
  • 15 ani de căsătorie, Nunta de cristal - catalizator de energie, este transparent și bun conductor de căldură
  • 20 ani de căsătorie, Nunta de porțelan - delicat și elegant ce necesită devotament și încredere
  • 25 ani de căsătorie, Nunta de argint - moment în care cuplurile își reînnoiesc jurămintele
  • 30 ani de căsătorie, Nunta de perlă - dovada răbdării, simbolul longevității, eleganței și nobleței
  • 35 ani de căsătorie, Nunta de jad - simbolizează înțelepciunea
  • 40 ani de căsătorie, Nunta de rubin - caracterizată de valoare, putere, o flacără de nestins
  • 45 ani de căsătorie, Nunta de safir - nunta pură ce atrage invidii dar protejată de safir
  • 50 ani de căsătorie, Nunta de aur - sugerează armonie, longevitate si prosperitate, moment în care se reînnoiesc jurămintele
  • 55 ani de căsătorie, Nunta de smarald - semnifică luciditate, înțelepciune, dragoste și renaștere
  • 60 ani de căsătorie, Nunta de ametist - piatră a spiritualității simbolizează protecția și stabilitatea căsniciei
  • 65 ani de căsătorie, Nunta de alabastru - puritatea și spiritualitatea căsniciei
  • 70 ani de căsătorie, Nunta de platină - căsnicie rezistenta, lucru rar și prețios
  • 75 ani de căsătorie, Nunta de diamant - simbolizează eternitate și virtute