* Nu spatele te doare, ci povara pe care o porți.
* Nu ochii te dor, doar nedreptatea/ ceea ce trebuie să vezi,
* Nu capul te doare, ci gândurile care sunt în el,
* Nu gâtul te doare, doar ceea ce nu exprimi sau ceea ce spui cu furie,
* Nu stomacul este care te doare, doar ceea ce sufletul tău nu digeră,
* Nu ficatul te doare, doar furia pe care o porți.
* Nu Inima te doare, doar absența dragostei!
Și IUBIREA este cel mai puternic medicament!
Imaginați-vă cum ar fi dacă toată energia pe care femeile o consumă pentru a avea grijă de alții, a rezolva problemele altora, a repara greșelile altora, a-i consola pe alții, a tânji după un bărbat, convinse ca au nevoie de un partener ca sa fie „împlinite”, acele femei ar investi-o în propria persoană, pentru a avea grijă de sine, pentru a-și rezolva propriile probleme, pentru a evolua, pentru a-și descoperi și fructifica Darurile/ abilitățile personale și a-și împlini Menirea, pentru a deveni Cea mai Buna Versiune a lor.
Ar schimba lumea!
Imaginați-vă cum ar fi dacă aceste femei s-ar reuni apoi, și-ar uni Darurile/ Cunoașterea/ Înțelepciunea și, împreună, și-ar concentra întreaga energie pentru rezolvarea unei anumite probleme. Influența și impactul lor ar fi uriaș!
Imaginați-vă cât de puternice s-ar simți: ele ar avea puterea de a schimba literalmente lumea, cu puterea intenției.
Imaginați-vă cum v-ați simti să faceți parte dintr-o comunitate de femei de acest tip.
Imaginați-vă cât de profund și de interesant ar fi pentru voi, femeile, să vă concentrați pe asa ceva, în loc să încercați să înțelegeți de ce un barbat se comportă așa cum se comportă și ce puteți face voi, pentru ca el să vă placă/ iubească mai mult.
Imaginați-vă cât de minunată este energia pe care ați radia-o tot timpul, pentru că știți foarte clar cine sunteți și cât valorați.
Imaginați-vă cât de irezistibilă ar fi energia voastră!
Imaginați-vă ce gen de oameni, oportunități și parteneri ar fi atrași de o femeie care emană acest tip de energie; și imaginați-vă ce model incredibil ați fi pentru copiii vostri. (Graham R. White)
NU EXISTA ÎN ADN-UL NOSTRU CUVÂNTUL MOARTE. Ne mint spunând că oamenii mor de bătrânețe; nu există boală numită “bătrânețe”!
Celulele organismului sunt reînnoite constant, chiar și la bătrâni.
Păcat că greșelile se acumulează în reproducerea celulelor, dar există întotdeauna o anumită cauză a morții.
Nu e așa ușor să omori un om, oprindu-i inima și plămânii.
Oamenii nu mor de bătrânețe, mor de boli cardiovasculare, pulmonare, din cauza tumorilor sau diabetului zaharat.
Cu organele “fine”, teoretic, viața noastră nu are limite.
Dar dacă celulele sunt mereu reînnoite, cum se face că bătrânii nu au pielea copiilor?
Știința nu știe.
Ba da se știe datorită gândirii negative.
Unghiile care cresc mereu.
Pielea noastră este reînnoită la fiecare 2-3 luni.
Sângele în șase luni.
Inima ta este reînnoită la fiecare 20 de ani.
Plămânii în fiecare an.
Ficatul se regenerează în câteva luni.
Chiar și creierul își reînnoiește celulele.
La 10 ani scheletul este reînnoit.
La 15 ani toți mușchii și țesuturile sunt reînnoite.
Inclusiv personalitatea se schimbă din 7 in 7 ani.
Pentru ca regenerarea să se intample cu succes, trebuie să ai grija de tine din toate punctele de vedere, și aici mă refer de la hrană spirituală, aer, apă, hrană vie.
Secretul este acesta: informația despre îmbătrânire și moartea lipsește în ADN-ul nostru: Nimeni nu știe de ce îmbătrânim, devenim orbi și ne acoperim cu riduri, în timp ce toate părțile corpului sunt reînnoite.
Există o teorie: programul de îmbătrânire este în mintea noastră.
Așa am fost programați prin a crede că așa este normal să murim.
In schimb realitatea este cu totul alta.
🤔 Gelozia este un blocaj emoțional și înseamnă să pretinzi ca un om să te iubească într-un anumit fel, iar dacă nu face asta, să spui „Nu-i corect“. Un astfel de sentiment e generat de lipsa de încredere în sine, fiind o activitate cu orientare asupra unor factori externi.
Gelozia îngăduie ca acțiunile altei persoane să îți provoace ție disconfort emoțional. Oamenii care chiar se plac pe ei înșiși nu aleg gelozia și nici nu își îngăduie să fie supărați, atunci când altcineva joacă murdar.
Nu poți prezice niciodată cum va reacționa persoana iubită față de un alt om, dar dacă ea alege să fie tandră sau iubitoare, vei simți imboldul geloziei numai dacă te gândești că deciziile sale au vreo legătură cu tine. Doar că mentalitatea asta e alegerea ta.
Dacă partenerul tău iubește pe altcineva, nu este „nedrept“, ci doar... așa este. Dacă tu cataloghezi comportamentul său ca fiind nedrept, vei încerca probabil să îți dai seama de ce.
👉 Un exemplu perfect este una dintre clientele mele, care era furioasă din cauză că soțul ei avea o amantă. A devenit obsedată de încercarea de a afla de ce. Se întreba constant „Cu ce-am greșit?“; „Ce-i în neregulă cu mine?“; „Nu am fost îndeajuns de bună pentru el?“ și alte întrebări asemănătoare, prin care își trăda îndoiala de sine. Helen se gândea mereu la cât de nedreaptă era infidelitatea soțului. I-a trecut prin cap chiar să își găsească și ea un amant, ca să echilibreze situația. Plângea foarte mult, iar în sufletul ei alternau furia și tristețea...
✌ „Zonele tale eronate: Învață cum să-ți controlezi gândurile și emoțiile, ca să-ți clădești liber destinul" de Wayne W. Dyer este cartea în care autorul își folosește experiența acumulată ca psihoterapeut pentru a te ajuta să îți înfrunți și să îți depășești comportamentele distructive (zonele tale eronate) astfel încât să preiei controlul asupra propriei tale vieți.
Cartea este împărțită după cum urmează:
✅ Preia controlul asupra propriei persoane
✅ N-ai nevoie de aprobarea lor
✅ Eliberează-te de trecut
✅ Emoții inutile – vinovăția și îngrijorarea
✅ Capcana dreptății
✅ Spune adio furiei
Oamenii presupun că dacă s-au născut într-o anumită familie, în mod automat sunt compatibili cu cei din familie.
De fapt, nu este asa – nu întotdeauna se întâmplă ca un copil să fie compatibil cu părinții și frații săi.
Și când se întâmplă așa ceva, acelui copil îi este rușine că nu este ca ceilalți, că nu este “normal”, și poartă cu el această traumă și ca adult. El ajunge într-o relație cu un partener incompatibil și suferă până când înțelege ce se întâmplă, își vindecă trauma din copilarie și abia apoi poate să-și găsească un partener potrivit.
Copiii care au fost incompatibili cu cei din familia în care s-au nascut s-au simtit respinși: au fost ironizați, li s-a reproșat că sunt așa cum sunt, că nu sunt “normali”, au fost făcuți de rușine și, ca atare, au simțit că nu sunt iubiți așa cum sunt, că nu sunt acceptați, că nu sunt destul de buni. Ei ajung niste adulți care își doresc cu disperare să aibă pe cineva care să-i iubească, pe cineva care să-i vrea/accepte așa cum sunt, pe cineva cu care să aibă o conexiune afectivă.
Dacă intră într-o relație de cuplu, au tendința să se agațe de ea și de partenerul lor cu disperare - nu sunt dispuși să renunțe la relație pentru nimic în lume, indiferent dacă există sau nu compatibilitate cu partenerul lor.
Sunt atat de “însetați” după conexiunea afectivă cu o altă persoană, încât preferă să “bea otravă” (adică să fie într-o relație toxică / incompatibilă), decât să nu bea deloc.
Problema cea mai mare pentru acest tip de oameni este că atrag parteneri care au și ei o traumă: sunt oameni care în copilărie au fost obligați să renunțe la cine erau ei cu adevărat, pentru a fi compatibili cu unul dintre adulții din familia lor, pentru că altfel ar fi ieșit cu scandal – și ei nu suportă lipsa de liniște/ armonie.
Astfel de persoane nu au nicio idee cine sunt, deci nu pot fi autentice. Ele însă percep relațiile ca fiind sufocante și de aceea au tendința să își țină partenerii la distanță, emotional vorbind și nu numai.
Ca atare, acest gen de relații devin unele de incompatibilitate extremă, în care ambii parteneri funcționează de la nivelul propriei traume din copilarie: unul dintre ei se va simți captiv în relație, sufocat, iar celălalt se va simti permanent respins.
Și ambii vor fi nefericiți.
Când un strămoș a lăsat ceva neterminat, cum ar fi furia fără a și-o asuma, dorința de răzbunare neîndeplinită, vinovăție sau crimă fără a o recunoște, se deschide un câmp de „COMPENSAȚIE ARHAICĂ”. Familia inconștient desemnează un descendent pentru a încheia ceea ce a rămas nerezolvat și a inchide un ciclu.
Acea descendență, prin concepția sa, este apoi prinsă în acel câmp al ”compensației arhaice” și nu poate face altceva decât să repete acel trecut, până când nu-și dă seama, până nu conștientizează că nu-i aparține.
Și când își dă seama, se separă de trecut și își asumă prezentul, emoțiile și acțiunile sale, fără a învinovăți pe alții, părăsind câmpul” compensației arhaice” și intrând în câmpul AUTONOMIEI.
Tot acest proces este total inconștient.
Și viața ne va trimite situații în oglindă a ceea ce a trăit strămoșul, astfel încât să putem trăi aceste situații în prezent și ca adult.
Imediat ce trăim conflictul asumându-l, ca si adult, strămoșii sunt vindecați în paralel și ne eliberăm de povara care ne-a lăsat-o.
Învață de la fluture să crezi în al tău dor,
Să simti mirosul florilor și visele din zori,
Să porti culorilor sufletului în sunet de viori.
Învață de la fluture că tu-ți faci al tău destin,
Învață de la fluture să vezi cerul senin,
Să cauți acea floare pe care o iubești,
Să știi să-ți porti visele atât cât mai trăiești.
Învață de la fluture că esti de neînvins,
Învață de la fluture de dor să fi atins,
Să simți tăcerea inimii că zborul sfant, inalt,
Să dansezi zburând, căci viața e un salt.
Învață de la fluture să-ți urmezi mereu al tău vis,
Învață da la fluture să zbori când ușa s-a închis.
Să cauți mereu o fereastră deschisă spre cerul senin,
Să zâmbești, să atingi, să-ți urmezi drumul sufletului lin.
Învață de la fluture să zbori tot mai sus,
Învață de la fluture să speri până soarele nu a apus,
Să-ți umpli mereu sufletul din iubirea vântului,
Să trăiești, să asculți, să simți trecerea timpului.
