DINCOLO DE IUBIREA ROMANTICĂ
"Oamenii te iubesc numai atât timp cât îi ajuți, îi asculți și le este bine lângă tine. Trăim într-o lume în care construim relații pe baza conexiunilor la nivel de suprafață.
Oamenii te iubesc doar atât timp cât primesc ceva în schimb de la tine, dar în momentul în care spui ceva ce nu vor să audă sau le ceri să facă ceva ce nu vor să facă pentru sufletul tău, toată admirația dispare rapid din inimile lor. Loialitatea lor dispare atunci când beneficiile se opresc.
Nu investim în relație, deoarece ne e teamă că vom suferi sau nu dorim să împovărăm pe nimeni. Ne temem profund, căci nu vrem să dezamăgim pe nimeni, dar ne dezamagim si ne împovărăm pe noi, prin vinovății subconștiente.
Dezamăgirile sunt necesare. Ele pun bazele relațiilor autentice pe termen lung. Ele ne ajută să ne dăm seama ce persoane merită să avem lângă noi și de ce tip de persoane trebuie să ne îndepărtăm sau să ne ferim.
Această lume este plină de motive, de fapt, tot ceea ce are sens are motiv pentru că altfel nu ar fi ajuns dacă nu ar fi avut nici măcar un motiv, un scop.
Cei care cred că unii oameni te iubesc numai atât timp cât îi ajuți, consideră că, cel mai probabil, dragostea este magică sau o văd într-un punct romantic – genul care face ca dragostea să pară doar despre fluturi în stomac și dulceață.
Dar dragostea nu este doar ”iubire romantică” și „un roller coaster de emoții”, chiar dacă mulți oameni par să o descrie întotdeauna așa.
Au trecut ani și ani și au trecut multe ființe care au încercat să articuleze adevăratul sens al iubirii prin cărți, filme și muzică și, totuși, nu am văzut sau auzit și nu am citit o descriere foarte exactă.
Dacă cineva te iubeşte nu va renunţa la tine!
Nu te va judeca! Se va bucura de prezenţa ta! Îi vor straluci ochii atunci când te va privi! Nu îţi va cere nimic în schimb! Îţi va mulţumi că exişti şi atât…!
Nu trebuie să te mulțumești niciodată cu mai puțin, cum ar fi o simplă atracție sau afecțiune, o simplă obligație sau responsabilitate, o simplă legătură, o simplă familiaritate, deoarece asta nu este deloc dragoste.
Ţine-ţi în braţe fiinţa iubită! Nu îi spune nimic!
Fă-o să înţeleagă că o iubești cu adevărat. Dacă nu iubeşti sau nu-i simți iubirea, înseamnă că eşti o persoană cu adevărat nefericită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu