13.3.23

Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața (sursa net)

 1. Boala este o avertizare a omului ca nu este pe drumul cel bun.

 2. Omul trebuie să își găsească pacea interioara, trebuie să se liniștească. Dacă se liniștește fizic și psihic, iată (aceasta este) mântuirea lui. Când omul este liniștit, sistemul nervos se relaxează și atunci totul îi este ușor.

 3. Omul e legat de lumea întreagă. Viața este una singură. Noi suntem legați prin energie Dumnezeiască Unul este izvorul vieții, Care este pretutindeni și le ține pe toate.

 4. Omul trebuie să se supună Voii lui Dumnezeu după cum îi este lui rânduit. Să fie mulțumit, să dea slava lui Dumnezeu pentru toate.

 5. Dumnezeu este pretutindeni prezent. Când firea omenească își vine în sine și se liniștește cu adevărat, o mare energie dumnezeiască poate să fie lucrătoare prin firea omenească. Dumnezeu este viața și energie, și el da viață și energie fiecărui lucru. Noi, neamul omenesc, suntem foarte tare legați între noi printr-o energie de nedespărțit. În lumea de astăzi sunt mulți depresivi, oameni care își pierd credința. Slava lui Dumnezeu că este pretutindeni prezent și ajută pe fiecare, pe cel slab și pe cel tare. Toți au nevoie de ajutor.

 6. Mândria este un mare pacat omenesc; cum îl recunoaștem în om? După jignirile pe care ni le aduc ceilalți și reacția noastră la acestea. De fiecare dată când ne simțim ofensați, când cineva a spus sau a făcut ceva care nu ne place, indiferent dacă acest om are dreptate sau nu, suntem stăpâniți de mândrie. Noi, fiecare suntem cei care ne creăm armonia și dizarmonia noastră, și in cercul familiei, și în comunitate. Și la nivel de stat, este la fel. Depinde mult de dispoziția noastră mentală.

Părinte Tadei, putem să avem o legatura sau să intrăm în contact cu cei dragi nouă, adormiți (intru Domnul)?

„Totdeauna când ne gândim la ei, suntem în legătură cu ei. Când ne rugăm pentru sufletele lor, suntem în legătură cu ei. Oamenii cu suflet nobil, liniștit, pașnic, pot adesea să vorbească în visele lor cu sufletele de care le e dor. Tot ceea ce dorești, obții. Nu suntem legați numai de lumea materială, ci și duhovnicește, de lumea spirituală. Mai mult suntem legați de lumea spirituală, decât de materie. Atunci când ne dorim cu putere ceva, se pune în lucrare o energie rațională de legătură. Această energie de legătură este mult mai precisă decât legăturile telefonice.”

Părintele Tadei: 

„Tot ceea ce am considerat în viață că a fost mare rău și necaz pentru mine, văd abia acum ca nu a fost decât o mare binecuvântare care a făcut să se întoarcă totul în bine. Aducerea aminte a unui păcat săvârșit nu înseamnă că păcatul nu a fost iertat. Această aducere aminte este numai o punere în gardă, din vreme în vreme, pentru că omul să nu se mândrească iarăși. De fapt omul este cel care nu se iartă pe sine, și nu Dumnezeu, și aceasta tot din cauza mândriei. Altminteri, semnul sigur că păcatul a fost iertat este că el nu se mai repetă și că omul este cu sufletul liniștit.

 Chiar și necreștiii care au trăit o viață cinstită și evlavioasă (conforma legiilor firii) vor fi primiți de Dumnezeu după moarte. Chiar dacă vrea sau nu, omul trebuie să se roage pentru dușmani, pentru cei care nu ne iubesc. Nu poți să fi bun dacă gândurile tale sunt rele. Din tine iradiază neîncetat o energie a răulu. De aceea trebuie să fim pașnici, liniștiți, plini de dragoste și de bunătate. Toate religiile spun același Adevăr, dar sub forme diferite.„

Niciun comentariu: