LEGENDA LAVANDEI, prea frumoasa floare mov.
Una dintre legendele creştine despre lavandă susţine că aceasta ar fi fost luată de către Adam şi Eva din Rai, fiindu-le oferită de către Dumnezeu, ca un dar de preț pentru a le uşura viaţa pe Pământ, iar o alta aminteşte de faptul că Fecioara Maria îi usca hainele Domnului pe tufele de lavandă. De altfel, și în zilele noastre multe case care păstrează tradiția creștină, întâlnim buchețele de lavandă agățate de perete în forma de cruce, ca o protecție a casei. Creştinii consideră levănţica, drept o protecţie împotriva răului şi deseori o agaţă pe perete, în formă de cruce.
Despre lavandă se crede că îți aduce fericire și prosperitate, atrage dragostea și te apară de rele. De aceea poți să încerci ca mereu să ții în casa flori de lavandă. Iar pentru fetele care se mărită, o vorbă veche spune, să puneți lavandă în buchetul de mireasă pentru o căsnicie fericită!
O altă legendă ne spune că Lavandula, o zână de o frumuseţe deosebită, blondă şi cu ochi albaştri, se născuse printre lavandele sălbatice de munte din Lure, în Alpii francezi din sud. Într-o zi, răsfoind caietul ei plin de peisaje, se opri la pagina cu Provence şi impresionată de terenurile sărace, necultivate, începu să plângă... lacrimi fierbinţi, de culoarea lavandei, au pătat pagina. În zadar a încercat zâna să-şi şteargă lacrimile de la ochi şi pe cele de pe hârtie, căci acestea s-au răspândit peste toate peisajele din Provence.
Într-un moment de disperare, zâna a desenat atunci un cer albastru peste întregul peisaj, în încercarea de a acoperi petele. De atunci, zona Provence a devenit tărâmul lavandei iar tinerele fete blonde poartă în ochi culoarea minunatei plante.
O altă legendă ne spune că patru hoți cutreierau Franța, în perioada ciumei din anii 1700, jefuind morminte și deposedând de lucruri oamenii care căzuseră victime ale ciumei. La început autoritățile i-au neglijat, crezând că ei vor fi curând morți datorită ciumei însă , cu trecerea timpului ei continuau să prade și să jefuiască părând să rămână imuni la ciuma. În final autoritățile i-au capturat și ca să nu-i ucidă le-au cerut să le divulge secretul imunității lor de au putut evita molipsirea cu ciumă...Ei s-au hotărât sa divulge secretul lor și au destăinuit că ei proveneau dintr-o familie de parfumeri ce crease un oțet din ierburi care îi proteja de boală. Lavanda era un component cheie în această faimoasă rețetă, care a fost folosită, până la sfârșitul anilor 1800.
Oamenii au adorat dintotdeauna lavanda și parfumul ei meridional care are o aromă magică, care ne transpune într-o stare de beatitudine și de relaxare iar când aud de lavandă se gândesc în primul rând la parfum, dar și la culoarea mov atât de liniștitoare.
Ea este folosită ca plantă medicinală din vremuri îndepărtate, iar proprietățile terapeutice ale uleiului eteric extras din flori au fost descoperite la începutul sec. al XX-lea. În antichitate era folosită frecvent ca parfum scump de către regina egipteană Cleopatra, iar grecii şi romanii se îmbăiau în apă cu lavandă, pentru că se considera că este o plantă sacră, cu multiple beneficii pentru sănătate.
Regina Elisabeta I a Angliei obișnuia să folosească parfum de lavandă și să bea zilnic ceai din această plantă pentru a-și calma durerile de cap, pe când regina Victoria a Angliei prefera să aibă în fiecare cameră și printre haine rămurele de lavandă proaspătă care să păstreze mirosul plăcut și relaxant specific acestei plante mov.
Pe lângă frumuseţea florilor, lavanda conţine şi preţiosul ulei esenţial, întrucât încă din vremuri îndepărtate, oamenii, știind despre proprietăţile plantei, o foloseau pentru îngrijirea corpului şi a părului. Levănţica era folosită îndeosebi de familiile de rang înalt, egiptenii apreciind-o atât pentru rolul său decorativ, cât şi pentru aroma deosebită şi utilizând-o ca parfum, obicei preluat ulterior de vechii greci şi de romani.
De altfel, lavanda a fost găsită și în urnele sigilate ale lui Tutankhamon, unde mirosul de levănţică a persistat timp de 3.000 de ani.
Levănțica era folosită de romani, ca simbol al curățeniei și parfumau atât apa cu care se spălau, cât şi locuinţele, hainele, părul iar femeile legau lavandă de pat, în scop afrodisiac. Tot romanii au fost primii care au folosit lavanda în scopuri medicinale, pentru proprietăţile sale antiseptice, dar au întrebuinţat-o şi la prepararea unor mâncăruri.
Mai târziu, în Evul Mediu, levănţica a fost folosită în Europa şi pe perioada ciumei, pentru proprietăţile sale dezinfectante, şi, uşor-uşor, mirosul său a devenit un simbol al curăţeniei, spălarea pardoselilor și mobilierului și parfumarea lenjeriilor.
Între sec. XVII-XIX, câmpurile de lavandă s-au dezvoltat în jurul stupilor de albine, dat fiind faptul că albinele au un rol esenţial în reproducerea florei. Mai mult decât atât, mierea de lavandă păstrează proprietățile antiinflamatorii şi antiseptice ale plantei de origine.
În perioada modernă, regiunea franceză Provence a devenit noul centru al producţiei mondiale de levănţică. Drumul lavandei, aşa cum i se spune, ar putea fi considerat, pe drept cuvânt, urmaşul modern al Drumului Mătăsii. Câmpurile nesfârşite de lavandă din Provence amintesc de numeroasele legende legate de aceasta.
