25.12.21

"Legenda bradului de Crăciun (sursa net)

    Legenda bradului de Crăciun, spune că, Însuși Domnul Iisus, în drumețiile Sale alături de Sfântul Petru, ar fi trecut printr-o pădure și în timp ce mergeau s-a pornit o mare furtună. 
    Acesta a căutat un loc unde să se ascundă și singurul copac care și-a oferit protecția a fost bradul, acesta neavând fructe de protejat.
Se spune că bradul și-ar fi cerut iertare de la Mântuitor că are țepi și că l-ar pute răni.
    Astfel, Domnul Iisus a binecuvântat pomul să nu-și piardă verdeața frunzelor niciodată, țepii săi să capete un parfum deosebit și proprietăți vindecătoare și în mijloc de iarnă, atunci când toți copacii sunt goi de frunze și fructe, bradul să fie împodobit cu roadele altor pomi fructiferi.
   Iisus Hristos a adăugat la sfârșit: Atunci când te vor împodobi să se gândească la mine, căci tu ești pomul cel mai drag mie.

Legenda globurilor de Crăciun! (sursa net)

 Un sărac, artist de stradă se afla la Betleem când s-a născut Iisus.

Voia să meargă să-l vadă, dar nu avea nici un dar să-i aducă și nici măcar bani pentru a cumpăra unul.
   După câteva ezitări, a decis să meargă să-l viziteze oricum și să facă ceea ce a făcut cel mai bine, jonglerul a luat câteva bile în mana și a început sa le rotească în aer.
Acesta l-a făcut să râdă mult pe micuțul copil.
Din acea zi înainte, bile colorate au fost agățate pe copac pentru a înveseli Crăciunul.

Rugăciunea de Crăciun a poporului român

 

Moș Crăciune, blând și bun,

Te rugăm în cor acum:
Când te duci în Parlament
Să duci daruri, fii atent!
Nu te du doar pentru a da,
Du-te și pentru-a lua.
De dat, dă-le sănătate,
Dă-le minte, bunătate,
Dă-le gândul bun și drept,
Că e criză-n parlament.
Dă-le lor înțelepciune
Pentru a face legi bune,
Dă-le-un strop de umilință,
Pioșenie și credință,
Dă-le-n suflet omenie
Și învață-i cum să fie
Cu gândul la ăst popor,
Patroți în țara lor!
De luat, ia-le trufia,
Aroganța și prostia,
Ia-le, Doamne, ignoranța
Pentru-a ne reda speranța.
Ia-le gândul de mărire
Și de-a lor înavuțire,
Ia-le setea de putere
Și-obsesia pentru avere.
Ia-le din sânge hoția
Și salvează România!
Ruga noastră e făcută
S-omplinești sută la sută.
Dacă nu poți A LUA,
Moșule, te rog, NU DA !!!
Asta-i ruga de Crăciun !
Semnat : POPORUL ROMÂN

Legenda românească a bradului de Crăciun (sursa net)

    Legenda populară românească care povestește că "de mult, tare de mult, când picioarele sfinte ale lui Iisus mai pășeau pe acest pământ, s-a iscat din senin o furtună, cum nu se mai pomenise. 
   Grindina era cât oul de porumbel, vântul smulgea pietrele din loc, iar cerul se întunecase că la venirea nopții, măcar că era miez de zi.
  Iisus Hristos și Sfântul Petru tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei păduri și au cerut adăpost copacilor, care însă se ascundeau, care mai de care mai zgribuliți și mai înfricoșați. 
Mândri stejari și fagi nu au vrut să-i primească la adăpostul lor, pentru că abia își puteau păzi frunzișul bogat de urgia cerurilor - unde să-i mai adăpostească și pe cei doi călători?
Merii și perii au spus că trebuie să-și apere fructele, sălciile și plopii s-au făcut că nu-i bagă în seamă și au tăcut.
      Dintre toți, doar bradul s-a învoit să le ofere adăpost. El a spus: fructe mândre pe care să le apar nu am, frunzișul meu e făcut din ace ascuțite care nu se tem de grindină, oamenii mă ocolesc și mă socotesc nefolositor, dar dacă vreți să-mi cinstiți acoperământul cu prezența voastră, eu vă voi primi cum voi ști mai bine și am să învelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese.
Zis și făcut. Iisus si Petru au fost păziți cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. 
Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a răsărit din nou, mândru pe cer.
Atunci, ieșind din adăpostul cetinei, Iisus cuvântă astfel către brad: Dintre toți copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia tatălui meu, te voi răsplati. Fie ca de azi înainte, iarna, tu să nu-ți mai lepezi frunzișul ca ceilalti copaci, ci să-l păstrezi veșnic. Apoi, fie ca acele tale întepătoare să capete o mireasmă care să-i bucure pe oameni, să le dea putere și să le vindece bolile, astfel încât ei să te prețuiască cum se cuvine. Cât despre lipsa ta de rod, fie ca în miez de iarnă, când toate fructele pământului se vor fi terminat, oamenii să te împotrivească și să pună pe ramurile tale toate bunătațile, iar atunci când se vor strânge în jurul tău, ei să se gândească la mine, pentru că tu ești copacul cel mai drag mie.
       Numai ce zise acestea si Iisus dispăru, împreună cu Petre, într-o geană de lumină. A rămas în pădure însă bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum și această poveste murmurată de frunzișul copacilor, înfiorați de minunea dumnezeiască".

 

DOVEZI CLARE, FĂRĂ ECHIVOC (sursa net)

Cine am fost...
1. Sumerologul rus A. Kifisim: „Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei”
2. Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face zece referiri la valorile superioare ale geţilor. În „Legea 1143” el spune: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune.
3. Homer: „Dintre toate popoarele geţii sunt cei mai înţelepţi.”
4. Platon (427 – 347 î.H.), elev a lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, surprinde în dialogul „CARMIDES” o discuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi spune lui Carmides ce l-a învăţat un medic trac când a fost la oaste: „Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vin de la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete ÎNŢELEPCIUNEA”.
Uimitoare aceasta viziune asupra medicinei lui Zamolxe acum mai bine de 2400 de ani!
5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): „În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în SCANDIA, ţara imensă a dacilor.”
6. Marco Merlini, arheolog italian (n. 1953), spunea referitor la plăcuţele de la Tărtăria: „Oasele ca şi plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2.000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.”
7. Friedrich Hayer 1899 – filozof austriac: „Rumunii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin” (ambasadorul Vaticanului la Bucureşti spunea în aula Academiei acelaşi lucru, şi asta acum câţiva ani).
8. Alfred Hofmann 1820 – în „Istoria Pământului”: „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pamânt. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului.
9. Marija Gimbutas – Profesor la Universitatea California din L.A. - Civilizaţie şi Cultură: „România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6.500 – 3.500 î.H., axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca bronzului şi epoca fierului.
A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”
10. Louis de la Valle Pousin: „Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.”
11. Gordon W. Childe: „Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.”
12. Eugene Pittard: „Strămoşii etnici ai Rumunilor urcă neîndoielnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică reprezintă doar un capitol recent din istoria ţării”.
13. Daniel Ruzzo – arheolog sud-american: „Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi”
14. William Schiller – arheolog american: „Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul rumun, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus”.
15. John Mandis: „Cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria”.
16. Olof Ekstrom: „Limba rumună este o limbă-cheie care a influenţat în mare parte limbile Europei”.
17. Universitatea din Cambridge:– În mileniul V î.H. spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa;
– Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav;
– VEDELE (RIG V)EDA cele mai vechi monumente literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei. Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei”.
18. Bonfini: „Limba rumunilor n-a putut fi extirpată deşi sunt asezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta pentru o viaţă cât pentru o limbă”.
19. Ludwig Schlozer (Russische Annalen-sec XVIII): „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI), urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane”.
20. Michelet, Paris 1859, către trimisul lui Cuza: „Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa”.
21. Andre Armad: „Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa…fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii continuitatea unui neam”.
22. D’Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei stări a Moldovei, 1902): „Limba latinească în adevăr se trage din acest grai (primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai.
LATINEASCA este departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi latine), aş zice că ea latina, este cea mai nouă dintre toate”.
23. Huszti Andras: „Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor”.
24. Bocignolli (1524): „Rumunii despre care am spus că sunt daci”.
25. L.A. Gebhardi: „Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri.
Grecii dădeau atât geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin de la traci”.
26. Martin Hochmeister (Siebenburgische Provinziaal Blatter, 1808): „În cele mai vechi timpuri cunoscute, în Transilvania şi în ţările învecinate locuiau dacii, care mai erau numiţi şi geţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie împreună cu Moldova, Muntenia şi regiunile învecinate din Ungaria numele de Dacia”.
27. Abdolonyme Ubicini (Les origines de l’histoire roumaine, Paris, 1866): „Dacii sunt primii strămoşi ai rumunilor de azi. Din punct de vedere etnografic dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă”.
28. Universitatea din Cambridge (1922, The Cambridge History of India): „Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal”.
29. Jakob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863): „Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii germane”.
30. Cronicile spaniolilor 25 (pag.179): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii spaniolilor”.
31. Carol Lundius (Cronica ducilor de Normandia): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice”.
32. Leibnitz (Collectanea Etymologica): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor (daci) şi ai anglilor”.
33. Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea): „Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers! Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale”.
34. Daniel Ruzo (1968): „Am cercetat munţi din cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”.
35. Carlo Troya (1784-1858, istoric italian): „Nici un popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.”
36. Harald Haarman (specialist în istoria culturii): „Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult înainte de scrierea sumeriană;), iar civilizaţia danubiană este prima mare civilizaţie din istorie.”
37. Paul Mac Kendrick: „Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste ar putea-o califica drept barbară”.
„Rumunii sunt membri ai unuia din cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii.” „Sus în Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului continent” (Europa de la Atlantic la Urali).
38. William Ryan şi Walter Pitman (geologi, 1995): „Locul descris de Vechiul Testament ca fiind inundat de potop este cel al Mării Negre”.
39. Robert Ballard (explorator, 1999), confirmă cele spuse de Ryan şi Pitman.
40. Cavasius (De la Administratione Regni Transilvaniae): „În Italia, Spania şi Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai veche sub numele de lingua rumunească, ca pe timpul lui Cicero”.
41. G. Devoto, G. Wilkie, W. Schiller: „Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei… Trebuie să merg mai departe şi să arăt lămurit că filozofia greacă a furat din filozofia barbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari”.
42. Clement Alexandrinul (Stromatele): „În sfârşit o altă greutate de interpretare cu această metodă a unor învăţături din Scriptură constă în aceea că nu le avem şi în limba în care au fost scrise întâia oară… Apoi limba e păstrată şi de popor, nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul şi textele le păstrează numai învăţaţii şi tocmai de aceea putem să concepem uşor că aceştia au putut să falsifice înţelesul textelor vreunei cărţi foarte rare pe care o aveau în stăpânire”.
43. Emmanuel de Martone (profesor la Sorbona, 1928, în interviul dat lui Virgil Oghină): „Nu pot să înţeleg la rumuni mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani ştiind foarte bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi rumunii sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui să-i cunoască rumunii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”.
44. Marc Pagel (profesor, şef al laboratorului de bio informatică la Universitatea Reading, Anglia): „Acum 10.000 de ani în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”.
45. Clemance Royer (în Buletin de la Societe d’Antropologie, Paris, 1879): „… celţii, germanii şi latinii vin din estul Europei… iar tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din Occident… noi trebuie să le căutam leagănul comun la Dunărea de Jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm”.
46. Jean Laumonier (în cartea „La nationalite francaise”, Paris, 1892): „Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene”.
47. Andre le Fevre (în lucrarea „Les races et les langues”, Paris 1893): „Celţii bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia pâna în Armric (Bretania) şi Irlanda, galii blonzi… populaţii care vorbeau dialecte indo-europene”.
48. Împăratul Iosif al II-lea: „Aceşti bieţi supuşi rumuni, care sunt fără îndoială cei mai vechi şi mai numeroşi în Transilvania, sunt atât de de chinuiţi şi încercaţi de nedreptăţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, că soarta lor, dacă o cercetezi este într-adevăr de plâns...

Rugăciunea de binecuvântare a Părintelui Paisie Olaru

"Domnul să te ierte.
Domnul să te audă.
Domnul să te vadă.
Domnul să te iubească.
Domnul să te înso­ţească.
Domnul să te apere.
Domnul să te călăuzească.
Domnul să te mângâie.
Domnul să te ajute.
Domnul să te apere de vrăjmaşi.
Domnul să-i îmblânzească.
Domnul să-ţi moaie inima.
Domnul să te facă să nu ţii minte răul.
Domnul să te ajute să nu faci rău.
Domnul să te călăuzească să faci binele.
Domnul să te facă milostiv.
Domnul să-ţi dea putere să ierţi.
Domnul să te facă să vezi în alţii partea cea bună.”
„Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvinteze,
Domnul să vă ajute,
Domnul să vă miluiască,
Domnul să vă păzească de tot răul,
Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească,
Domnul ca un bun şi iubitor de oameni să vă ierte de păcate
şi în ceruri cu drepţii să vă păzească.
Binecuvintează, Doamne, pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor,
şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor,
şi smerenia lor, şi răbdarea lor.
Binecuvintează, Doamne, osteneala lor,
şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor,
şi viaţa lor şi cu sfârşit bun îi miluieşte,
iar dincolo, la ziua Judecaţii,
un colţişor de rai le dăruieşte,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin!”
Să ne întâlnim la poarta raiului.

 

Într-o zi... (sursa net)

Într-o zi, viața m-a lovit atât de tare că m-a învățat să rezist....
Într-o zi, m-au mințit atât de mult și m-a rănit atât de tare, încât am învățat că trebuie să merg înainte, doar spunând adevărul.....
Într-o zi, am pierdut, pe cine nu aș fi putut crede ca pot pierde și am înțeles că este nevoie să concretizez cuvintele și frazele, umplundu-le cu acțiune.....
Uneori, este necesar să întorci foaia și să începi un nou capitol, de la zero.
Chiar daca este foarte greu și doare.
Cel mai mare luptator, nu este acela care triumfă mereu, ci acel care se întoarce la luptă fără frică.
Nu știu cum iubesc alții!!! și sincer nici nu ma interesează .
Pentru mine iubirea trebuie sa fie profundă, nebună, cu fluturi în stomac, nopți nedormite, zâmbete prostești, bâlbâeli si emoții.
O dulce nebunie, care să te răscolească până în profunzimile creierului, nu să dea boala numai în hormoni.
Oare!!
Dragostea este așa de greu de gasit ??? ....sau pentru că noi suntem prea orbi, orgolioși sau temători să recunoaștem.??!!
Uneori suntem atât de imaturi și nepregătiți pentru ceea ce ni se întâmplă, încât fără să ne dăm seama, dragostea moare chiar sub ochii noștri, noi fiind ocupați cu testări sau jocuri infantile.
Nu...Nu cred că dragostea este greu de găsit, ci noi suntem nepregătiți să o primim.
Nimic nu ni se întâmplă peste noapte sau în termen limitat, ....
Dragostea când apare, te rupe, te sfâșie, îți dă totul peste cap și îți rescrie Viața.
"Când îți dai seama că vrei să-ți petreci tot restul vieții cu o singură persoană, îți dorești ca restul vieții să înceapă atunci.