Legenda populară românească care povestește că "de mult, tare de mult, când picioarele sfinte ale lui Iisus mai pășeau pe acest pământ, s-a iscat din senin o furtună, cum nu se mai pomenise.
Grindina era cât oul de porumbel, vântul smulgea pietrele din loc, iar cerul se întunecase că la venirea nopții, măcar că era miez de zi.
Iisus Hristos și Sfântul Petru tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei păduri și au cerut adăpost copacilor, care însă se ascundeau, care mai de care mai zgribuliți și mai înfricoșați.
Mândri stejari și fagi nu au vrut să-i primească la adăpostul lor, pentru că abia își puteau păzi frunzișul bogat de urgia cerurilor - unde să-i mai adăpostească și pe cei doi călători?
Merii și perii au spus că trebuie să-și apere fructele, sălciile și plopii s-au făcut că nu-i bagă în seamă și au tăcut.
Dintre toți, doar bradul s-a învoit să le ofere adăpost. El a spus: fructe mândre pe care să le apar nu am, frunzișul meu e făcut din ace ascuțite care nu se tem de grindină, oamenii mă ocolesc și mă socotesc nefolositor, dar dacă vreți să-mi cinstiți acoperământul cu prezența voastră, eu vă voi primi cum voi ști mai bine și am să învelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese.
Zis și făcut. Iisus si Petru au fost păziți cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic.
Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a răsărit din nou, mândru pe cer.
Atunci, ieșind din adăpostul cetinei, Iisus cuvântă astfel către brad: Dintre toți copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia tatălui meu, te voi răsplati. Fie ca de azi înainte, iarna, tu să nu-ți mai lepezi frunzișul ca ceilalti copaci, ci să-l păstrezi veșnic. Apoi, fie ca acele tale întepătoare să capete o mireasmă care să-i bucure pe oameni, să le dea putere și să le vindece bolile, astfel încât ei să te prețuiască cum se cuvine. Cât despre lipsa ta de rod, fie ca în miez de iarnă, când toate fructele pământului se vor fi terminat, oamenii să te împotrivească și să pună pe ramurile tale toate bunătațile, iar atunci când se vor strânge în jurul tău, ei să se gândească la mine, pentru că tu ești copacul cel mai drag mie.
Numai ce zise acestea si Iisus dispăru, împreună cu Petre, într-o geană de lumină. A rămas în pădure însă bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum și această poveste murmurată de frunzișul copacilor, înfiorați de minunea dumnezeiască".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu