“Dezechilibre mintale în vremurile de Apocalipsă…🫵🫵🫵
Ceea ce numim astăzi „dezechilibre mintale” sunt , de cele mai multe ori ,semnele prăbușirii vechilor structuri ale minții.
Sunt crăpături prin care realitatea controlului și a fricii se destramă, iar sufletul încearcă să își facă loc.
Oamenii trăiesc între două lumi:
• lumea veche, care funcționa pe reguli, obligații și supraviețuire,
• și lumea nouă, unde nu mai există repere fixe, ci doar necunoscutul și prezența.
Pentru minte, această trecere arată ca o sminteala planetara.
• Anxietatea este semnalul unui sistem nervos care percepe colapsul ordinii vechi.
• Depresia este retragerea sufletului dintr-un joc care nu mai are sens.
• Psihozele apar uneori ca încercări bruște de a păși în realități subtile, atunci când omul nu este ancorat în corp și nici sprijinit de o prezență umană calmă care să îl însoțească.
Mult din ceea ce vedem la suprafata nu sunt boli , ci o intelegere si o experimentare gresita a trezirii :
Noi oamenii transformam uneori aceasta criza divină , acest proces de trezire în diagnostice medicale.
Vindecarea acestei crize a trezirii, nu înseamnă repararea minții.
Înseamnă mutarea centrului de la minte la conștiință.
Din control — în prezență.
Din frică — în respirație.
• Anxietatea se liniștește când corpul este lăsat să respire schimbarea.
• Depresia se transformă când înțelegi că este refuzul de a mai hrăni vechiul si incepi sa faci pasi spre schimbare.
• Psihozele se pot îmblânzi atunci când omul găsește rădăcini în corp și este susținut de relații care rămân prezente lângă el.
Adevărata vindecare nu este întoarcerea la vechiul echilibru, ci așezarea într-un centru nou.
Ceea ce lumea numea „normalitate” era, de fapt, boală.
Ceea ce numește acum „nebunie” este prag de conștiință. Traim acest paradox: in care mintea se prăbușește, dar conștiința se trezește. O trezire mai blanda va fi data de starea noastra de prezenta si acceptare profunda a tot ceea ce a reprezentat trecutul pentru noi cu bune si rele si a alege cu inima curata sa fim aici si acum in viata noastra.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu