Ca specialist care se ocupă intens de studiul numerologiei și impactul cifrelor asupra vieții oamenilor și societăților umane, chiar și a proceselor istorice, scriu acest articol despre magia cifrelor în speranța că cititorul va experimenta în propria lui viață ceea ce va fi scris aici, apoi îmi va scrie despre efectele observate.
Cu alte cuvinte, vreau să scriu aici despre minutul magic, un minut din cele 1440 (1+4+4+0 = 9) pe care le deține o zi (adică o zi și o noapte - 24 (6) de ore).
Fiecare om are, în timpul celor 24 de ore, propriul lui minut magic în care poate trimite în Univers (de fapt în Multivers) dorința lui, care neapărat se va împlini puțin mai târziu.
Acest minut magic, mistic, este numit în numerologie „Minutul de aur”, deși valoarea acestui minut este neprețuită. Aurul are prea puțină valoare în fața acestui minut magic.
Nu are preț pentru că dăruiește omului o posibilitate unică de a spune, explica și arăta Universului, în direct, care este dorința, scopul tău personal. Anume, aceste 60 de secunde sunt neprețuite, deoarece ele deschid, pentru fiecare om, un canal direct de comunicare între el și Univers, care, după cum știm, este mental, psihic, informațional, centrifug, masculin și nu emoțional, energetic, feminin, centripet.
Tocmai din acest motiv, Universul va asculta cu mare atenție informațiile venite de la om, le va prelucra și, în conformitate cu forța lui centrifugă, îți va dărui în schimb forțe mentale necesare, informații și psihism pentru împlinirea dorinței, dar nu îți va pune nimic în pungă. Pentru asta, omul va trebui să apeleze la principiul feminin, centripet, energetic și să acționeze cu energia necesară, pentru ca dorința să capete întruchipare.
Universul îți va da chipul realizării dorinței, iar omul va trebui să-l întruchipeze. Uite așa, în urma unei relații info (Cosmosul) energetice (Natura), psiho (Cosmos) emoționale (Natura, Lumea, Viața), Cosmos (masculin) și Lumea (feminin), unde omul este doar un intermediar, conductor, fiu sau fiică al acestor două forțe, dorințele se pot împlini, tot așa cum se împlinesc dorințele micuțului când cere ceva de la mama și tatăl lui.
Evident că, atât în familia creată din mama, tata și copil, cât și în familia Cosmos, Natura și om, dorința nu se realizează imediat, ci doar după un anumit interval de timp. Intervalul de timp necesar împlinirii dorinței depinde de complexitatea dorinței, de numărul elementelor din care este compusă și de numărul proceselor necesare de implicat, pentru a atrage, în formă centripetă, tot ce este necesar pentru ca dorința să se realizeze.
Din cele mai vechi timpuri, oamenii vorbeau despre minutul magic, în care tot ceea ce gândești, simți, vorbești sau trăiești, capătă o putere spre a se întruchipa. Evident, întruchiparea acestora va avea loc direct în viața noastră, deoarece noi suntem expeditorii acestor mesaje.
Așadar, când apare acest minut de aur, pentru fiecare dintre noi, în timpul unei zile? Cum putem calcula sau afla când vine, într-o zi, propriul nostru minut de aur? Schema este simplă.
Din data de 01 până pe 24 a fiecărei luni, minutul de aur se calculează astfel: ziua lunii reprezintă ora, numărul lunii reprezintă minutul. De exemplu, pentru ziua de 06.08 (luna a 8-a și ziua de 6), minutul de aur al acestei zile va fi de la 06:08 până la 06:09.
Dacă ești născut în luna a 8-a și ziua de 06 a oricărui an, atunci, înseamnă că de la 06:08 până la 06:09 va fi minutul tău de aur. Fii atent ce faci, ce gândești, cum te simți, ce atragi și ce trimiți în jur în acest interval de timp.
Deoarece într-o zi avem doar 24 de ore, începând cu data de 25 a oricărei luni, până pe 31, schema de calcul a minutului de aur se modifică în oglindă. Ziua lunii va reprezenta minutul, iar numărul lunii va reprezenta ora. Adică se calculează exact invers. De exemplu, pentru 29 Decembrie (12:29), fii atent ce faci de la 12:29 până la 12:30.
Până aici am vorbit despre minutul magic al zilei. Acest minut trebuie respectat de oricine, deoarece are o importanță și o influență globală asupra tuturor oamenilor. Acum însă, vom vorbi despre cum descoperim propriul minut magic (personal). Simplu.
Scrieți-vă ziua și luna nașterii și, folosind schema de mai sus, adică până în data de 24 și cea de după data de 24 până la 31 (unde locurile se inversează), descoperiți propriul minut magic. Exemplu: Să zicem că ești născut pe data de 16 februarie = 16.02. De la 16:02 până la 16:03, în fiecare zi a fiecărei luni și a fiecărui an, cu alte cuvinte, zi de zi, în acest interval de timp, va fi minutul tău magic. Nu uita de minutul magic global.
Dacă te-ai născut într-o zi, dincolo de data de 24 a oricărei luni, atunci ziua nașterii va reprezenta minutele, iar numărul lunii ora. Adică invers față de schema până la data de 24. Exemplu: 27 noiembrie = 11:27. De la 11:27 până la 11:28, curge minutul tău de aur, magic.
Schema pentru minutul magic global al zilei: Zilele de 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24 vor reprezenta orele, iar lunile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12 vor reprezenta minutele. Zilele de 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31 a oricărei luni vor reprezenta minutele, iar luna va reprezenta ora.
Astfel, fiecare om are de cinstit două minute pe zi: minutul zilei și propriul minut de aur. Învață, măcar în aceste două minute magice pe zi, să fii bun, calm, să răspândești și să trăiești idei pozitive și să faci bine. Fii mai bun măcar aceste două minute pe zi și nu îți va părea rău. Cosmosul te va răsplăti.
Memorează! Cosmosul, de două ori pe zi, ca și cum ia o analiză asupra vieții. O dată pe zi, ca și cum ia o picătură de sânge pentru analiza asupra vieții globale. Și aceasta este reprezentată de ziua și luna curentă. A doua oară, Universul mai ia o picătură de sânge și face o analiză asupra vieții tale personale, private, și dacă în această picătură de sânge găsește ceva în neregulă, să nu te impresioneze că Universul va trimite asupra ta un antibiotic.
Însă, dacă Universul, în propriul tău minut magic, te va analiza și va observa că totul este bine, cald și luminos, atunci cu siguranță va trimite către tine împlinirea oricărei dorințe și îți va da tot ceea ce este necesar pentru a răspândi în continuare lumină, căldură și bine.
Acest minut apare în conformitate cu timpul local. Chiar dacă trecem la ora de vară sau de iarnă, nu contează. Dacă te afli într-o altă țară, cu diferență de fus orar, minutul tău de aur va fi la ora locală a țării în care te găsești.
Înainte de a vă formula dorința, aveți grijă să o formulați corect, scurt, clar și concis. Cred că mulți dintre voi deja sunteți informați că Universul, cât și creierul nostru, nu percepe cuvântul „NU”. Din acest motiv, afirmația, dorința, trebuie să fie formulate conform principiului afirmației pozitive. Dorința se formulează doar la timpul prezent, ca și cum omul are deja tot ce și-a dorit. De exemplu: „Eu sunt extrem de puternic. Eu am încredere în mine și pot realiza orice.”
Formulează-ți întotdeauna dorințe nemateriale: „Eu sunt fericit”, „Eu sunt puternic”, „Eu sunt mulțumit și recunoscător pentru viața mea”, pentru că acestea se realizează mult mai repede și atrag asupra ta tot ceea ce este necesar ca tu să fii fericit, chiar și bani și bunuri materiale, dacă Cosmosul va considera asta necesar.
Nu tot ceea ce își dorește omul, chiar și sincer, este spre binele lui. Pentru ca orice dorință să aducă folos, eu personal, înainte de a-mi spune cu voce tare dorința, întotdeauna spun că tot ceea ce vizualizez eu în dorințele mele, întreaga mea dorință, tot ce spun sau șoptesc, îmi vine mie ușor și repede și îmi aduce folos mie, Spiritului și Sufletului meu și celor din jur.
Acest lucru reprezintă un fel de asigurare ca toate dorințele împlinite să îmi fie numai spre folos, nu spre plăcere, ci spre bucurie, spre creștere și dezvoltare.
De două ori pe zi, pe durata unui minut, rezistența continuumului temporo-spațial cade aproape de 0. Acest minut, din cele mai vechi timpuri, nu întâmplător, îl numeau minutul de aur al zilei. Magii Atlantidei și faraonii Egiptului Antic foloseau activ aceste cunoștințe pentru a dobândi ceea ce și astăzi numim miracole sau minuni.
Într-adevăr, în acest minut, omul poate atinge coeficientul maxim de eficiență, cheltuind pentru asta minimul de energie. Acest minut reprezintă un fel de poartă către alte dimensiuni. De aceea este atât de important ceea ce gândim, trăim și simțim pe toată durata acestuia.
Astfel, nu trebuie să vă uimiți că în viața voastră ceva nu merge cum trebuie, dacă gândurile și trăirile voastre sunt asemenea acestora.
Pentru a crește eficiența minutului de aur este necesar să te pregătești mental și emoțional în avans. Iată câteva sugestii pentru a maximiza beneficiile acestui moment prețios:
Meditația și Relaxarea: Începe cu câteva minute de meditație sau exerciții de respirație profundă pentru a-ți calma mintea și a te concentra. Relaxarea mentală și fizică îți va permite să accesezi mai ușor energia pozitivă și să te conectezi cu Universul.
Vizualizarea: Vizualizează-ți dorința ca și cum s-ar fi împlinit deja. Imaginează-te trăind acea realitate, simțind bucuria și satisfacția dorinței împlinite. Vizualizarea clară și detaliată poate amplifica puterea dorinței tale.
Afirmarea: Formulează dorința sub formă de afirmație pozitivă și rostește-o cu convingere. Evită cuvintele negative și formulează dorința la timpul prezent, de exemplu: „Eu sunt sănătos și plin de energie” sau „Eu atrag succesul și prosperitatea în viața mea”.
Recunoștința: Înainte de minutul de aur, dedică câteva momente pentru a exprima recunoștință pentru tot ceea ce ai deja în viața ta. Sentimentul de recunoștință deschide inima și îți ridică vibrațiile, facilitând astfel manifestarea dorințelor tale.
Focus și Intenție: Fii prezent și concentrat în timpul minutului de aur. Elimină orice distrageri și concentrează-te pe dorința ta cu toată intensitatea. În acest mod, vei trimite un mesaj clar și puternic către Univers.
Încredere și Detasare: După ce ai exprimat dorința, ai încredere că Universul va lucra pentru a o împlini. Detasează-te de rezultatul imediat și permite lucrurilor să se desfășoare în ritmul lor natural.
Jurnalul Minutului de Aur: Așa cum am menționat anterior, ține un jurnal în care să notezi dorințele, gândurile și sentimentele din timpul minutului de aur. Revizuiește periodic acest jurnal pentru a observa evoluția dorințelor tale și pentru a te motiva în continuare.
Prin aplicarea acestor practici, vei putea să crești eficiența minutului de aur și să îți îmbunătățești capacitatea de a manifesta dorințele în realitatea ta. Încrederea, claritatea și perseverența sunt cheia succesului în utilizarea acestui timp magic pentru a-ți crea viața pe care o dorești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu