27.3.23

Astăzi aleg ( sursa net)

 Astazi aleg.

* Astazi aleg sa merg pe drumul fericirii și sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am în viata mea.

 *Astazi aleg sa ma bucur de timpul meu cu mine însumi și cu cei dragi mie  în cel mai frumos fel posibil și sa pun de  o parte tristetile, nedreptățile, supărările, dezamăgirile. 

*Astazi aleg sa ma iert pe mine pentru tot ce mi-am greșit mie și pentru tot ce am greșit altora,. Astazi aleg sa ii iert pe toți cei care mi-au greșit mie și sa le doresc numai bine. 

*Astazi aleg sa schimb tot ce îmi provoca durere pana ieri și sa inlocuiesc durerea cu zâmbete și astfel sa merg pe un drum nou pentru ca inteleg ca eu am puterea sa schimb raul in bine și astfel sa fiu creatorul vieții mele.  Un drum care sa îmi aducă zâmbete și bucurie. 

*Astazi aleg sa îmi schimb prioritățile și inloc sa caut drumul dreptății, sa merg pe drumul înțelepciunii. 

* Astazi aleg sa îmi investesc timpul în bucurii și nu în a-mi pierde timpul în a-mi face dreptate prin răzbunare sau îmi a descarca durerea cuiva pentru ca inteleg ca alinarea durerilor provocate de alții vine prin a traii fiecare zi in bucurie și iubire și nu de la oameni. 

*Astazi aleg sa îmi iau soarta în mâini și sa îmi spun::  ajunge. Ajunge  sa îmi plâng nedreptățile și pierderile pentru ca e plăcut sufletului meu și mult mai simplu și frumos sa aleg sa îmi iubesc viata exact asa cum este fără sa caut sa privesc in trecutul dureros pe care oricum nu pot sa îl schimb. 

*Astazi aleg sa zâmbesc și sa îmi trăiesc viata în bucurie. 

*Astazi aleg sa îmi promit sa nu uit ce am ales acum in aceasta clipa si ca in fiecare zi când ma trezesc sa îmi reamintesc toate acestea și sa îmi repet ca sunt fericita cu tot ce am și pentru tot ce am pentru ca motivul fericirii mele intotdeauna pornește din mine.

25.3.23

"nu poate" sau "nu vrea" sa Ierte! (sursa net)

 Cele mai multe nenorociri din viata unui om au loc atunci cand "nu stie", "nu poate" sau "nu vrea" sa Ierte!

Pentru a putea ierta pe oricine si orice, ai nevoie sa te ierti in primul rand pe tine. Iertarea este primul pas si cel mai important catre vindecare si reconciliere. Poti trai ani de zile blocat în dimensiunea urii si a resentimentului. Faci acest lucru pentru un cuvant, pentru o fapta, poate chiar si pentru un gest, o privire,  interpretata de tine si de tiparele tale ca un afront adus propriului orgoliu. Un orgoliu care alimenteaza aversiunea şi violenta pentru ceva ce s-a întâmplat undeva în trecutul tău...Trecutul nu are altă funcţie în viaţa ta, afară de aceea de a stoca informatii si date. Tehnic vorbind, atentia ta in trecut furnizeaza energie informatiilor si le mentine vii. Tu esti cel mai puternic furnizor de energie pentru tot ce iti creeaza suferinta.Iti suprimi chiar instinctul de supravietuire. Reusesti sa te imbolnavesti, sa iti irosesti viata, tinand pumnii inclestati fara sa iti treaca prin cap ca intreg corpul te roaga sa ierti. Asculta-l si ai sa simti! Ai sa simti cum plamanii tai te roaga mereu sa ierti, sa te eliberezi ca sa poata respira mai usor. Inima ta te roaga mereu sa ierti, ca sa poata pompa viata prin tine. Ficatul tau te roaga mereu sa ierti ca sa-l eliberezi de energia furiei. Stomacul tau te roaga mereu sa ierti ca sa nu mai fie  coplesit de ura.Rinichii tai te roaga mereu sa ierti ca sa te poata purifica in continuare. Fiecare celula a corpului tau te roaga sa ierti ca sa poata functiona la unison cu scanteia divina din tine. Fiecare celula din acest Univers te roaga sa ierti ca sa te poti bucura de maretia si frumusetea vietii. 

Ierti pentru a te elibera pe tine! Eliberarea ta va topi funiile urii, furiei, resentimentelor, frustarilor cu care i-ai tinut legati pe cei cu care ai impartasit candva  pentru o clipa sau mai mult darul vietii.

DARUL POTRIVIT (sursa net)

Atunci când îți judeci lumea, semenii, darurile și viața, din perspectiva minții, a fricilor și a nevoilor pe care le hrănești - s-ar putea ca, prin ceea ce crezi și alegi să vezi în baza reperelor, a trăirilor și a convingerilor tale - să nu ții cont de adevărul inimii și de valorile tale sufletești.

Atunci când scoți din ecuația vieții, iubirea și rațiunea conștientă dobândită prin spirit - riști să nu înțelegi esența și valoare lucrurilor sau a realității pe care alegi să o privești.

Dând prea multă atenție ”ambalajului” care poartă darul pe care-l aștepți... s-ar putea să nu-l recunoști când îl primești... sau să nu-ți dai seama că - ceea ce trăiești sau ai primit, este răspunsul la ceea ce ai cerut.

Atunci când ești focalizat pe ambalaj... și nu pe conținut - nu vei ști că - darurile prețioase vin adesea în ambalaje ponosite, pentru a ajunge la cei ce pot iubi și prețui valoare, chiar și atunci când e ascunsă în ambalaje ponosite sau în lucrurile mici.

Când divinul îți ascultă rugămintea și-ți oferă răspunsurile sau darurile ”mult râvnite” - apleacă-te să ridici și să bagi în traistă darul ce-l primești, chiar de arată diferit de cel pe care tu îl aștepți.

De vei fi tentat să lași: grandomania, ignoranța, superficialitatea sau nepăsarea - să-ți inducă în gânduri, nevoia de a judeca, a respinge, a refuza sau a risipi darurile Crești pe care le primești - adu-ți aminte că, s-ar putea ca tu să fi cerut ceva, în mod greșit...sau să nu fii pregătit să prețuiești, ceea ce primești.

Când ești atașat de ”imaginea darului” și de felul în care el ajunge la tine - e mai bine să nu ceri ceea ce nu poți încă accepta, recunoaște și prețui ca valoare, ca lecție sau ca și conținut .

De ești mai preocupat de nemulțumirile tale cu privire la aspectul sau conduita ”mesagerului” care-ți aduce darul..., decât de mesajul sau de conținutul lui - vei pierde din vedere esența motivul pentru care a venit.

Când inima și sufletul îți sunt deschise pentru a primi ceea ce îți e menit, vei recunoaște în fiecare dar, valorile ce-ți sunt destinate, chiar de mintea e adesea tentată să judece ceea ce ai primit.

Autenticele tale valori vor veni în viața ta, doar atunci când vei fi pregătit să te desprinzi de judecățile și nemulțumirile minții, pentru a te putea bucura, de tot ceea ce primești și trăiești.

Înțelegând că, valoarea darurilor tale - este dată de felul în care înveți să prețuiești ceea ce primești - vei înțelege și faptul că, nemulțumirile tale golesc de valoare, energie și vitalitate, ceea ce refuzi să iubești.

Când pui la îndoială valoarea sau menirea darurilor tale - nu vei înțelege că - ceea ce primești, este mereu răspunsul la felul în care ceri sau definești ceea ce aștepți.

De vei crede în mod eronat, că, eșecurile tale, sunt efectul vreunui complot sau conjuncturi nefaste ale sorții, menite a te face să te simți nemerituos și nefericit - adu-ți aminte că TU ești cel chemat să-ți sfințești darurile, sufletul și locul în care trăiești, învățând să le iubești.

Când vei fi complet deschis față de forma în care poate să apară darul pe care-l ceri sau îl aștepți - vei înțelege că afirmația: ”cere și ți se va da” - nu definește forma darului și nici momentul în care-l primești.

De vei ști să-ți vizualizezi darul, la nivel mental... și să-l iubești, înainte de a-l primi sau materializa în ”realitatea fizică” a vieții tale sau în lumea în care trăiești - el se va plia perfect, pe ceea ce ești dispus să sădești ca energie și valoare în ”forma gând” prin care-l definești.

De vei învăța să iubești deopotrivă, atât ceea ce gândești, imaginezi și exprimi..., cât și ceea ce reușești să atragi sau să materializezi ca daruri, prin fapte și alegeri inspirate de intenții pozitive - vei dobândi înțelepciunea de a accepta și asuma în mod responsabil, , ceea ce ceri, trăiești și primești.

Când vei dobândi înțelepciunea de a prețui și a iubi, tot ceea ce ești, trăiești, exprimi, dăruiești și dobândești - vei dobândi abilitatea și curajul de a imagina și recunoaște ”darul potrivit” - indiferent de cine ți-l aduce... și independent de modul în care arată ambalajul în care îl primești.

Fiecare persoană vine cu un scop în viața ta (sursa net)

 🤩 Suflet drag, fiecare persoană vine cu un scop în viața ta.

🤯 Cum ar fi să binecuvântezi orice întâlnire chiar dacă îți place sau nu?

✅ Asta pentru că doar din această energie înaltă poți percepe lecția de viață a fiecărei experiențe.

⁉ Crezi că persoanele care te enervează apar întâmplător?

✔ De fapt ele sunt mesagerii prin care divinitatea te ajută să conștientizezi dacă ai scos de sub preș și ai rezolvat sau nu frustrările, mânia, supărarea, indignarea.

😃 Când ești bine cu tine, ai o atitudine de observator și nu te perturbă nici un comportament.

😡 Când ai răni nevindecate care poate au făcut puroi pe sub pansamentul pe care l-ai pus să le ascunzi, te deranjează și dacă doar te atinge cu un simplu cuvânt sau o tonalitate mai ridicată.

✔ Așa că, ai toate indiciile să- ți dai seama unde ai de lucrat cu tine.

PS ⁉ Tu cum stai cu enervarea? Experimentezi des această stare?

24.3.23

Reguli de viață (sursa net)

1. Omul rațional se adaptează la lume; cel irațional încearcă să adapteze lumea la el. De aceea, progresul depinde de cei iraționali.

2. Omul care nu crede în nimic se teme de toate.

3. Reputația este masca pe care omul este nevoit s-o poarte la fel cum pantalonii și sacoul.

4. Omul este ca o cărămidă, atunci când se arde, devine tare.

5. Unica lecț

ie pe care o putem învăța din istorie, este că oamenii nu învață nicio lecție din istorie.

6. Este plictistitor să îmbătrânești, dar este unica metodă de a trăi mult.

7. Fă tot posibilul să primești ceea ce iubești, altfel vei fi nevoit să iubești ceea ce ai primit.

8. Cel ce știe – face, cel ce nu știe – îi învață pe alții.

9. Sentimentul de percepere obiectivă a realității oamenii îl numesc deseori cinism.

10. Alcoolul este anestezia care ne ajută să suportăm operația ce se numește „viață”.

11. E mai ușor să trăiești cu o femeie pasională, decât cu una plictisitoare. Uneori ele sunt sugrumate, dar niciodată părăsite.

12. Nu există vreo femeie căreia să-i spui „la revede” în mai puțin de 30 de cuvinte.

13. Femeile ghicesc dintr-o dată cu cine suntem gata să le înșelăm. Uneori înainte ca să ne vină nouă asta în cap.

14. Cel mai mare păcat în raport cu cineva apropiat nu este ura, ci indiferența. Aceasta este adevărata culme a neomeniei.

15. Nu este periculos să fii sincer, mai ales dacă pe lângă asta mai ești și prost.

16. Să poți suporta singurătatea și să primești de la ea plăcere este un mare dar.

17. Soțul ideal este bărbatul care crede că are o soție ideală.

18. Nu avem dreptul să consumăm fericire, fără s-o producem.

19. Ura este răzbunarea lașului pentru frica pe care a simțit-o.

20. Dansul este expresia verticală a dorinței orizontale.

21. Lumea este constituită din trântori care vor să aibă bani, fără să muncească, și din proști, care sunt gata să lucreze, fără să îmbogățească.

22. Acum, când am învățat să zburăm prin aer ca păsările, să înotăm sub apă ca peștii, ne lipsește un singur lucru: să învățăm a trăi pe pământ ca oamenii.

23.3.23

Cinci recomandări (sursa net)

 Iată 5 recomandări pentru a te ajuta să începeți să-ți asumați responsabilitatea pentru viața și acțiunile tale:

1.Identifică-ți zonele din viața ta unde nu ai controlatPentru a-ți asuma responsabilitatea pentru viața ta, trebuie să identifici anumite zone în care ai dat controlul altora din exterior. Faci asta prin credințe și convingeri preluate de la alții și însușite în perceperea vieții.

2.Găsește aspecte majore din viața la care ai renunțat, precum și la lucrurile de zi cu zi mai mici. Notează-le.

3.Evită să mai da vina pe exterior. Vina este gând negativ automat care te face neputincios să-ți schimbi soarta în viață. Dacă în mod obișnuit vă gândiți la lucruri de genul: „E vina ta că eu …” este timpul să elimini aceste gânduri. În loc să dai vina, întreabă-te care este rolul tău într-o situație și ce poți face pentru a-l îmbunătăți.

Când dai vina pe alții tu de fapt nu ești prezent în viața ta, ești deconectat de la tine și dai altora puterea asupra ta, astfel întreții starea de victimă și te menții pe un flux de conștiință al neputinței.

4. Găsește-ți propria fericire. Nu te mai aștepta ca altcineva – sau altceva – să te facă fericit. Fericirea adevărată nu vine de la un soț, un copil, un salariu mare sau o mașină nouă. Vine din interior prin stările pe care le trăiești când faci sau utilizezi ceva. Pune-te în fruntea propriei tale fericiri.
5. Făți o listă de acțiuni. Notează acțiuni specifice pe care le poți implementa pentru a-ți asuma responsabilitatea pentru viața ta.

Vă ofer aici câteva exemple care vă ajută atât la disciplinarea minții, la conectarea cu ființa voastră, cât și la starea de bine și sănătate a minții și corpului:

  • să bei un pahar de apă la fiecare oră;
  • să faci gimnastică zilnic 15 min;
  • să citești dintr-o carte zilnic 20-30 pagini;
  • să urmărești un documentar zilnic cu și despre pasiunile și hobyuri-le tale;
  • să faci o plimbare de 20 minute zilnic;
  • să vorbești cu cineva drag 10-15 minute, în termeni de cum te simți azi…, ce ai simțit.., ce ai mai descoperit…;

6.Începe de azi. De ce să aștepți? Poți începe să-ți asumi responsabilitatea ACUM. Uită-te la lista ta de acțiuni și începe să le introduci în rutina ta zilnică, fără să negociezi cu tine prin amânări de genul: le fac mai încolo, mâine, etc. Când îți vei asuma responsabilitate pentru viața ta peste 81% îți vei putea crea o viață cu sens, mai semnificativă, mai intenționată și mai plină de satisfacții.

Și, în cele din urmă, te vei simți mai fericit, mai valoros și mai puternic. De fapt te vei simți prezent în viața ta.

Această stare de prezență îți va aduce satisfacția unei vieți trăită ușor, frumos și bine.

twitter sharing button

Iartă, lasă și eliberează (sursa net)


  1. ”ÎNVĂȚĂ să taci în momente de cea mai mare turbulență: Liniștea sufletească și răbdarea sunt cei mai buni aliați ai tăi în timpul crizelor. Cucerirea acestor atribute face parte din evoluția ta spirituală.
  2. EVITĂ să judeci alți oameni: Percepția ta despre lumea exterioară face parte din lumea ta interioară. Când vorbești de rău pe alții, te vorbești de rău pe tine. Îi rănești și te rănești pe tine. Așadar, iubește-i și iubește-te pe tine
  3. CONCENTREAZĂ-ȚI atenția asupra lucrurilor pe care le iubești cel mai mult: persistă ceea ce Dacă te concentrezi pe negativ, vei crește dacă te concentrezi pe pozitiv. Vei crește și tu. Deci, ce alegi?
  4. Țineți tăcerea. Nu că ar fi rău să lupți, dar nu uita că e doar un test: Plătești datorii vechi sau consecințele acțiunilor vechi. Deci respiră, acceptă și lasă-l să curgă. Cu cât rămâi mai calm și receptiv, cu atât karma ta se curăță mai mult.
  5. AVEȚI SPERANȚĂ, ceea ce pare real este doar un produs al gândirii slabe a imaginației voastre. Schimbă-te! Gândurile sunt lucruri. Realitatea este creată de gândirea și gândirea ta colectivă. Schimbă-ți ideea și îți schimbi realitatea
  6. IARTĂ, LASĂ ȘI ELIBEREAZĂ: poate fi greu, dar necesar. Aceste sentimente negative sunt cele care perpetuează ciclul karmei. Cineva trebuie să se rupă, să înceapă să facă!
  7. VORBEȘTE MEREU POZITIV: Cuvintele tale modelează și realitatea, atât a ta, cât și a altora. Ai grijă ce spui, fii pozitiv și afirmativ și alege-ți cuvântul foarte bine.
  8. MEDITAȚI CEL PUȚIN O DATĂ PE ZI (5 minute ar fi un început bun): Este cel mai bun mod de a vă liniști mintea și de a intra în contact cu ființa spirituală.
  9. VIZUALIZEAZĂ SITUAȚII FAVORABILE PENTRU TINE ȘI CEI DRAGI: Ce ai în mintea ta se va manifesta în realitatea ta. Creează această realitate pentru tine și cei dragi, vei crea fericire și vei adăuga dharma.
  10. DĂRUIEȘTE IUBIRE INDIFERENT DE CE PRIMEȘTI.”
facebook sharing button
twitter sharing button
pinterest sharing button

20.3.23

Tatăl nostru in aramaică (sursa net)

 Abwoon d’bwashmaya (Tatăl nostru care eşti în ceruri,)

Nethqadash shmakh (sfinţească-se numele Tău.)
YHVH Yahawa (Yahvhei)
Teytey malkuthakh (vie împărăţia Ta.)
Nehwey tzevyanach (facă-se voia Ta)
Aykanna d’bwashmaya (precum în cer)
Aph b’arha (aşa şi pe Pământ)
Hawvlan lachma (Dăne nouă pâinea)
D’sunqanan yaomana (de care avem nevoie)
Washboqlan khaubayn (şi ne iartă nouă greşelile noastre)
Aykana daph khnan (precum şi noi)
Shbwoqan l’khayyabayn (Am iertat pe cei care ne-au greşit)
Wela tahlan l’nesyuna (şi nu ne duce pe noi în ispită.)
Ela patzan min bisha (ci ne izbăveşte de cel rău)
Metol dilakhie malkutha (Că a Ta este împărăţia)
Wahayla wateshbukhta (şi puterea şi mărirea,)
L’ahlam almin (acum şi pururea şi în vecii vecilor)
Ameyn (Amen)

O forma explicita a intelesului cuvant Aramaic

Abwun dvashmaya
(Tatăl nostru care eşti în ceruri,)
abwun = Tatăl nostru
d-va-shmaya = care eşti în ceruri
Nethqadash shmakh = (sfinţească-se numele Tău.)
nethqadash = va fi sfințit
shmakh = numele tău
Tethe malkuthakh = (vie împărăţia Ta.)
YHVH = Yahvheie

Tethe = va veni

malkuthakh = împărăţia Ta
Nehweh tsevyanakh = (facă-se voia Ta)
nehweh = va fi
tsevyanakh = „voința ta” sau „dorința ta”
Aykana dvashmaya = (precum în cer)
aykana = la fel
d-va-shmaya = care în cer
Af bar`a = (aşa şi pe Pământ)
af = de asemenea
b-ar`a = pe Pământ
Hav lan lakhma = (Dăne nouă

pâinea)

hav = a da
lan = nouă
lakhma = pâine
Dsoonqanan yomana = (de care avem nevoie)
d-soonqanan = care ne lipseste/ de care avem nevoie
yomana = astăzi / în fiecare zi
Ushvuq lan khaubeyn = (şi ne iartă nouă greşelile noastre)
u-shvuq = şi iartă
lan = din noi
khaybeyn = greșeli
Aykana d’af khnan = (precum şi noi )
aykana =identic
d-af = în același fel
khnan = noi
Shvaqan lkhaiveyn = (Am iertat pe cei care ne-au greşit)
shvaqan = am iertat
l-khaiveyn = cei care ne-au greșit
U’la te`lan lnisyouna = (şi nu ne duce pe noi în ispită.)
u-la = și nu
te`lan = „ne duce” sau „face ca sa”
l-nisyouna = intrăm în pericol / temtație
Ela patsan men bisha = (ci ne
izbăveşte de cel rău)
ela = dar, ci
patsan = ne izbăvește
men = de cel
bisha = rău
Metul d’dheelakh hee malkootha = (Că a Ta este împărăţia)
metul = pentru ca
d-dheelakh = a cărui,
hee = este
malkootha = împărăţia
Ukhaila utheshbookhtha = (şi puterea şi mărirea,)
u-khaila = si puterea
u-theshbooktha = si gloria
`Alam l`almeen = (acum şi pururea şi în vecii vecilor)
`alam = pentru todeauna
l-`almeen = în – eternitate
Ameyn = (Amen)   [HalleluYAH]

SCRISOAREA LUI DUMNEZEU CĂTRE TINE (sursa net)

M-am uitat la tine în timp ce-ți urmăreai programul preferat, eu am așteptat.

    Ai cinat apoi cu ai tăi și nu ți-ai adus aminte de Mine.

Văzânde-te atât de obosit, am înțeles tăcerea ta și ți-am aprins splendoarea cerului pentru a te odihni, dar nu te-am lăsat în beznă, am lăsat veghetori o mulțime de stele… 

Era așa de frumos…    

   Păcat că n-ai observat.

Dar nu era important, poate că nu ți-ai dat seama că sunt aici pentru tine. 

    Am mai multă răbdare decât poți să-ți imaginezi. Vreau să ți-o arăt pentru a le arăta și tu altora.

Te iubesc atât de mult, încât aștept în fiecare zi o rugăciune de la tine.

Acum ești pe punctul de a te trezi din nou…

    Nu-mi rămâne decât să te iubesc și să sper că măcar azi îmi vei acorda puțin din timpul tău".

Al tău Tată, DUMNEZEU!

De aceea fac tot ce ține de mine să trăiesc în prezent (sursa net)

De aceea fac tot ce ține de mine să trăiesc în prezent.

😇 De cum mă trezesc, practic recunoștința menționând chiar ceea ce fac în fiecare moment.

Mulțumesc cu recunoștință că m-am trezit.

😇După ce deschid ochii afirm:

Mulțumesc cu recunoștință că pot vedea.

Mulțumesc cu recunoștință că pot auzi.

Mulțumesc cu recunoștință că pot simți.

Mulțumesc cu recunoștință că pot gândi.

😇Respir profund și spun:

Mulțumesc cu recunoștință pentru aerul pe care îl respir, mulțumesc cu recunoștință pentru că pot respira.

😇În timp ce mă ridic afirm:

Mulțumesc cu recunoștință pentru corpul meu, mulțumesc cu recunoștință pentru funcționarea tuturor organelor interne, mușchilor, oaselor, țesuturilor, celulelor.

😇Privesc către geam și afirm:

Mulțumesc cu recunoștință pentru soare, mulțumesc cu recunoștință pentru ciripitul păsărelelor, mulțumesc cu recunoștință pentru vânt, ploaie, ninsoare (ceea ce vad când mă uit pe geam).

😇Pe drumul către baie afirm:

Mulțumesc cu recunoștință pentru că pot merge, mulțumesc cu recunoștință că pot acționa.

😇În timp ce mă spăl afirm:

Mulțumesc cu recunoștință pentru că mă pot spăla, mulțumesc cu recunoștință pentru apa care îmi curăță impuritățile corpului fizic.

😇Înainte de a mânca binecuvântez alimentele și apoi mulțumesc cu recunoștință pentru ceea ce mănânc. 

😍 Astfel, încă de dimineață, mă și ancorez profund în prezent și accesez și vibrația înaltă a energiei recunoștinței.

Caută oameni pasionali, puternici, fericiți… ( sursa net)

 Caută oameni pasionali, puternici, fericiți…

 Ei sunt ca și stelele pe cer, până nu ridici capul – nu poți să le vezi. Iar când  îți scufunzi ochii în marea de stele, înțelegi, că sunt o infinitate.

Caută oamenii tăi. Le este la fel de frică și dureros ca și ție. Au și ei zile negre și posomorâte, greșeli, eșecuri și crize nervoase. Dar sunt gata să treacă prin frică, ei știu să schimbe lucrurile și să impună tempoul vieții.

Ei sunt buni în anumite domenii, dar pot fi și slabi în altele. 

Ei nu sunt invidioși și nu se plâng.                 

Ei primesc cu recunoștință cadourile soartei și se iubesc, pentru că norocul le zâmbește.

Caută oameni sinceri și devotați. Care nu vor ascunde ură și lacrimi după fățărnicie și rânjete. 

Ei spun ceea  ce gândesc.

Poate uneori este neplăcut, poate uneori îți rănesc, frîng sufletul. În schimb, ei sunt sinceri. Nu o fac din ură, ci din dragoste. Oamenii, care se bucură din suflet, râd tare și liber, melodios și molipsitor. Care nu își ascund și nu se jenează de veselia lor.

Caută oamenii  pe care să-i poți iubi veșnic. Caută-i pe cei, care merită și așteaptă dragostea ta. 

Caută-i pe cei în care este multă viață. Caută oameni sonori și fermecători, cu riduri de bucurie și tristețe. 

Caută-i în parcuri și pe scene, mici și mari.

Ei sunt un pic copii, un pic naivi, ei merg prin viață crezând în bine, ei văd și observă tot, și negrul și albul, dar trăiesc de dragul roșului, galbenului, albastrului,

al culorilor...

Caută-i pe ei.

Trebuie doar să ridici capul!

NOUA NAȘTERE A FIINȚEI UMANE (sursa net)

Unda Galactic, marele Flash, este o undă de lumină, o aliniere cu Sursa Alcyone cu ceea ce se numește Centrul Galactic ...

 Unda galactică este sosirea radiației Alcyone, este un eveniment astronomic ... această undă vine prin Săgetător care este direcția Alcyone ...

 A pătruns deja în sistemul nostru solar, iar particulele Adamantine ale valului galactic sunt deja prezente și experimentate în multe conștiințe ... prin experiența CORONAȚIEI.

 Această undă, atunci când intră în atmosfera superioară, va provoca modificări geofizice extreme care apar la mare altitudine și va avea ca rezultat un SUNET, o trompetă care va anunța, într-un mod formal, că se întâmplă ceva ......

 Impactul va zgudui Pământul și îl va elibera de cele 3 plicuri izolante care vor fi distruse ... permițându-vă să experimentați Ascensiunea ..

 La nivelul manifestărilor, este o abordare a vizibilului cu invizibilul și care poate fi observată în aceste timpuri la diferite niveluri din exterior și din interior.

 Acest val este și, mai presus de toate, o împăcare în episoadele de Împărtășanie și Fuziune, cu Dublul, Corpul luminii ... asta este deja acolo pentru mulți ...

 Acest val care vine din spatele Soarelui este o reuniune a Eternității cu efemerul, un eveniment astronomic care vine să aibă loc pe planul fizic al Pământului.

 Iradierea, pătrunderea luminii provoacă furnicături în tot corpul, ceea ce duce la iradierea totală a corpului, de către Lumină ...

 Mai întâi există un mecanism de respirație pulmonară, care trece la nivelul inimii și apoi se stabilește sub forma respirației celulare care este, de fapt, o iradiere a luminii.

 Acest val care ajunge este un mecanism, într-o altă octavă, unde se află întregul corp, cel care va percepe o arsură, o căldură, o conflagrație, furnicături sau lovituri de ace în acest moment este corpul.  El însuși devine Inima.  .

 Acesta este procesul final.

 Presupunerea a ceea ce se întâmplă pe Pământ și a ceea ce se întâmplă în aceste vremuri, în multe Conștiințe deja cu botezele Focului .. proces de radiație a Luminii experimentat în Corp și Conștiință ..

 Radiația de la sursă, numită val galactic, începe să-și facă simțit efectele în structurile noastre.  Focul începe să se activeze și presiunea radiației să trăiască.

 Acest corp este destinat să se dizolve sub acțiunea efuziunilor de Lumină prezente în prezent.

 Cu fiecare revelație a Luminii, cu fiecare evaporare a Umbrei, veți deveni din ce în ce mai ușorii, din ce în ce mai conștienți, din ce în ce mai lucizi și, mai presus de toate, din ce în ce mai veseli.

 Pe măsură ce intrați în lumile Luminii, lumile densității și întunericului nu pot afecta în niciun fel ceea ce deveniți.

 Există, de asemenea, o noțiune fundamentală de încredere și acceptare a Luminii, cu mult dincolo de lăsare, evocând o nouă etapă de Abandonare către Lumină care este mai degrabă un mecanism de Realizare a Luminii, cu mult dincolo de revelația în curs.

 Apoi, realizându-ți propria Lumină, devii ceea ce nu ai încetat să mai fii, din toată eternitatea.  Parantezele, numite contrafaceri, vor dispărea singure în revelația a ceea ce sunteți.

 Nu este nimic de făcut sau de dizolvat ceva.

 Lumina o face pentru tine.

 În acest sens, sub influența valului galactic de lumină, sub influența radiației solare și a diferitelor radiații din

 În diferite părți ale a ceea ce numiți cosmos, trebuie doar să vă lăsați să intrați, doar să vă lăsați transformați, doar să acceptați, pur și simplu să deveniți ceea ce ați fost dintotdeauna.

 Această trezire, pentru a fi una, este însoțită de o mare bucurie de îndată ce accepți să lași această trezire să se producă fără a lupta, fără a te opune, fără a încerca să înțelegi, acceptând pur și simplu să trăiești ceea ce urmează să trăiești, ca proces al tot ceea ce este mai mult.natural pentru că asta este ceea ce este.

 Și așa, în scurt timp, îl veți percepe, de îndată ce ați acceptat să-l trăiți, pe deplin.  Prin urmare, nu mai va fi frică care va putea interfera cu această revelație a cine sunteți.

 Umbra nu va mai putea impune niciun punct de vedere.  Numai Lumina va guverna și regla ceea ce sunteți, prin calitatea Iubirii și Vibrației.

 Te vei stabili în noua ta dimensiune a vieții, fără nicio dificultate.

 Pentru aceasta, este necesar și să lăsați să moară ceea ce trebuie să moară: iluziile vieților voastre trecute, iluziile momentului anterior, iluziile a ceea ce v-a permis să construiți, până acum, în această lume, ca personalitate.

 Aceasta trebuie transcendată și radiată de Iubire și de Adevărul Luminii.  Depinde de voi să realizați cu ușurință această stare de Realizare, de revelație.

 Această ușurință va veni din simplitatea, și din smerenia pe care o veți putea întâmpina și manifesta, în interiorul și în exteriorul vostru, cu fiecare respirație, fiecare întâlnire și fiecare zi în care locuiți în acest loc.

 Astfel, Corpul Ființei vine la voi pentru a vă permite, precis, să efectuați, cu siguranță totală, trecerea de la omidă la fluture.

 Sosirea a ceea ce a fost numit Val Galactic este doar unul dintre elementele care vă modifică Cerurile și Pământul.  Mai sunt multe.

 În fiecare zi, împingerea Luminii va fi din ce în ce mai importantă.  Acest val de Lumină te va face, dacă o accepți, să mergi din ce în ce mai mult spre Inima ta, spre Bucurie, spre Unitate, spre Focul Inimii ...

 trebuie să accepți că faci parte din acest Foc, că nu există nicio diferență între acest Foc care vine și ceea ce ești în Eternitate.

 Prin urmare, este necesar să ne reajustăm la dimensiunea sa unitară, la dimensiunea sa eternă ... în momentul sosirii valului galactic final.

 Cei care nu au urcat încă, într-o Dimensiune sau alta, vor experimenta ceea ce se numește Focul Iubirii și vor vedea o Lumină care se apropie de ei.

 Această Lumină și această căldură nu ard.  Este vorba despre faimoasa Lumină în care trăiesc oamenii care trăiesc o experiență la ușa morții și care văd în depărtare.

 Foarte puțini dintre ei au ocazia să intre.

 Acolo, veți fi pătrunși de această Lumină și de această Radiație și corpul vostru va trăi, în acel moment acolo, această transformare.

 Când unda galactică vine peste tine, când această Lumină albă strălucește asupra ta, această dimensiune, această iluzie se va dizolva singură.

 Nu trebuie să vă faceți griji în privința asta, trebuie să acceptați această vibrație și această expansiune a conștiinței, în voi, pentru a fi gata, când va sosi timpul, pentru această trăire în toată seninătatea și în toată iubirea.

 Este în această Iubire, în acest Val Galactic, în această Radiație și calitățile sale, unde se trăiește Libertatea.

 Orice altceva va dispărea.

 Ca și în trecut, când am părăsit un corp, ce a fost îndepărtat din acel corp, din acele legături, din acele atașamente, din acele bunuri sau orice altceva de pe nivel?  Chiar și credințele spirituale?

 Strict nimic.  Doar mintea vrea să creadă că a mai rămas ceva.

 Nu mai rămâne absolut nimic decât ceea ce ești tu.

 Veți avea impresia de a intra în ceea ce s-ar putea numi o ceață eterică, într-un fenomen de lumină amortizată ...

Unda galactică, acest foc de lumină albă este o ploaie de particule adamantine ...

 Aceste particule adamantine au capacitatea de a se asambla sub formă de imagini ale norilor de Lumină Vibrală, densificându-se în cerul lor și acoperind, încetul cu încetul, întreaga manta a Pământului (precum și acest corp, care este al lor, că Corpul a tuturor Conștiințelor prezente pe Pământ).

 De aici rezultă, pentru ochii voștri, pentru Viziunea eterică și pentru inima voastră, capacitatea voastră de a vedea rețeaua de lumină apărând în eterii voștri și, prin urmare, în aer

 Acest model al Luminii și acest aranjament al luminii vor căpăta o importanță tot mai mare, rezultând (dacă putem spune asta) prin apariția, în ochii tăi, a unei BAI DE FOC din ce în ce mai albe, din ce în ce mai strălucitoare, din ce în ce mai mult Vibrant.

 La un moment dat, această vibrație specială a Luminii Adamantine va dizolva, de fapt, formele în care este încorporată, oferindu-vă Vederea Viziunii totale a Unității, dincolo de aspectul Iluziei densității, dincolo de aspectul ochilor voștri.  .

 Oferindu-vă să vedeți (fără ochi) și să percepeți (fără simțuri), direct prin Conștiință, ceea ce numim Universe Unificate.

 Veți începe să percepeți celelalte Dimensiuni.  Mai întâi sub formă de ceață albă caldă și apoi începeți să vedeți forme care vor deveni mai dense în acest spațiu care se deschide.

 Parcă cerul se sfâșie.  Ai, cum să spui, ca o gaură în matrice, în interiorul spațiului în care te afli .....

 Până atunci, veți fi stabilit în general în Unitatea Nouă, chiar dacă vechea Dimensiune va persista încă câteva luni.

 Acest mecanism va fi experimentat cu cea mai mare dintre Lucități, fiind parte a elementului numit față în față:

 Întâlnirea cu Lumina și Devenirea Vibratorie care apare din această Întâlnire.  Starea conștiinței ar putea fi, desigur, multiplă, în funcție de aderarea la proces sau de respingerea procesului ...

 Din identificarea dvs. cu această nouă vibrație, va rezulta mecanismul Înălțării finale.

 Din refuzul dvs. de a vă identifica cu Lumina (dacă aceasta este legată de voința sufletului de a persista în Lumile Carbonate, dacă acestea sunt temerile înrădăcinate și nu sunt complet evacuate, care vor lua apoi centrul), se va întâmpla ca acest lucru Lumina Unității, a Iubirii (numită Focul Duhului), va fi considerată ca un Foc devorator, mergând împotriva Libertății voastre de a rămâne într-o Dimensiune care dispare.

 Ti se va face apoi foarte exact în funcție de Vibrația ta, numai în funcție de starea Conștiinței tale: nu

 în funcție de starea acestui corp, nu în funcție de starea veacului tău, starea ta, karma ta, ci pur și simplu, în funcție de starea conștiinței tale și numai în funcție de aceea ...

 Prin urmare, nu este un Pasaj corespunzător ascunderii conștiinței, în momentul morții, ci mai degrabă unei Nașteri, în Limitless.

 Din capacitatea Conștiinței individuale de a se identifica cu Lumina, prin Rezonanță și Împărtășanie în Har, va rezulta ușurința Trecerii.

 Acest Pasaj nu va fi niciodată (nici măcar pentru cei care resping Lumina) ca o moarte, ci mai degrabă ca o Nouă Naștere, o Renaștere totală și o Regenerare totală în interiorul Luminii.

 Toată conștiința, indiferent de spectrul său vibrațional, va trebui să o trăiască față în față. "

Sursa: Philippe Francois

18.3.23

Lecții de viață. (sursa net )

1. Viața nu este dreaptă, dar este totuși bună.

2. Când ai dubii, fă următorul pas mic.

3. Viața este prea scurtă ca să nu te bucuri de ea.

4. Nu jobul va avea grijă de tine când ești bolnav. Prietenii și familia vor avea.

5. Nu cumpăra lucruri de care nu ai nevoie.

6. Nu trebuie să câștigi toate disputele. Fii cinstit cu tine însuți.

7. Plângi împreună cu cineva. Ajută mai mult decât să plângi singur.

8. E OK să te superi pe Dumnezeu. Poate face față.

9. Economisește pentru lucruri importante.

10. Când este vorba de ciocolată, rezistența e futilă.

11. Împacă-te cu trecutul ca să nu-ți strice prezentul.

12. E OK să-ți lași copiii să te vadă plângând.

13. Nu îți compara viața cu a altora. Nu ai cum să știi despre ce este călătoria lor.

14. Dacă o relație trebuie să fie secretă, nu ar trebui să fii în ea.

15. Totul se poate schimba într-o clipită. Dar stai liniștit, Dumnezeu nu clipește niciodată.

16. Respiră adânc. Îți calmează mintea.

17. Scapă de tot ce nu îți trebuie. Dezordinea te va trage în jos în multe feluri.

18. Orice nu te omoară chiar te face mai puternic.

19. Nu e niciodată prea târziu pentru a fi fericit. Dar depinde numai de tine și nu de altcineva.

20. Nu accepta refuzul atunci când urmărești ceva ce iubești.

21. Arde lumânările, folosește cearceafurile bune, poartă lenjeria de ocazie. Nu le mai păstra pentru ocazii speciale. Astăzi este o zi specială.

22. Pregătește-te cât poți de bine, apoi lasă-te dus de val.

23. Fii excentric acum. Nu aștepta bătrânețea pentru a purta mov.

24. Cel mai important organ sexual este creierul.

25. Nimeni în afară de tine nu este responsabil cu fericirea ta.

26. De fiecare dată când ești într-o situație care pare dezastruoasă întreabă-te: va conta asta peste cinci ani?

27. Alege întotdeauna Viața.

28. Iartă, dar nu uita.

29. Ce cred alții despre tine nu este treaba ta.

30. Timpul vindecă aproape orice. Dă timp Timpului.

Susține-ne cu un like pe Facebook. Iar noi îți vom trimite cele mai proaspete gânduri.

31. Oricât de bună sau de rea este o situație, se va schimba.

32. Nu te lua prea în serios. Nimeni altcineva nu o face.

33. Crezi în miracole.

34. Dumnezeu te iubește pentru ceea ce e El, nu pentru ce ai făcut sau nu ai făcut tu.

35. Fii prezent și bucură-te de viață cât de mult poți acum.

36. A ajunge bătrân e mai bine decât alternativa – a muri tânăr.

37. Copiii tăi au o singură copilărie.

38. Tot ce contează la sfârșit este ceea ce ai iubit.

39. Ieși afară în fiecare zi. Miracolele te așteaptă pretutindeni.

40. Dacă ne-am pune toți problemele în saci și le-am vedea pe ale celorlalți, ne-am lua repede sacii noștri înapoi.

41. Invidia este pierdere de timp. Acceptă ceea ce ai deja, nu ceea ce crezi că ai nevoie.

42. Partea mai bună abia urmează să înceapă.

43. Indiferent cum te simți, ridică-te, aranjează-te și fii prezent.

44. Creează. Produ ceva.

45. Viața nu vine legată cu o fundă, dar e totuși un cadou.