9.7.24

LEGENDA LAVANDEI (sursa net)


LEGENDA LAVANDEI, prea frumoasa floare mov.

    Una dintre legendele creştine despre lavandă susţine că aceasta ar fi fost luată de către Adam şi Eva din Rai, fiindu-le oferită de către Dumnezeu, ca un dar de preț pentru a le uşura viaţa pe Pământ, iar o alta aminteşte de faptul că Fecioara Maria îi usca hainele Domnului pe tufele de lavandă. De altfel, și în zilele noastre multe case care păstrează tradiția creștină, întâlnim buchețele de lavandă agățate de perete în forma de cruce, ca o protecție a casei. Creştinii consideră levănţica, drept o protecţie împotriva răului şi deseori o agaţă pe perete, în formă de cruce.

    Despre lavandă se crede că îți aduce fericire și prosperitate, atrage dragostea și te apară de rele. De aceea poți să încerci ca mereu să ții în casa flori de lavandă. Iar pentru fetele care se mărită, o vorbă veche spune, să puneți lavandă în buchetul de mireasă pentru o căsnicie fericită!

    O altă legendă ne spune că Lavandula, o zână de o frumuseţe deosebită, blondă şi cu ochi albaştri, se născuse printre lavandele sălbatice de munte din Lure, în Alpii francezi din sud. Într-o zi, răsfoind caietul ei plin de peisaje, se opri la pagina cu Provence şi impresionată de terenurile sărace, necultivate, începu să plângă... lacrimi fierbinţi, de culoarea lavandei, au pătat pagina. În zadar a încercat zâna să-şi şteargă lacrimile de la ochi şi pe cele de pe hârtie, căci acestea s-au răspândit peste toate peisajele din Provence.

    Într-un moment de disperare, zâna a desenat atunci un cer albastru peste întregul peisaj, în încercarea de a acoperi petele. De atunci, zona Provence a devenit tărâmul lavandei iar tinerele fete blonde poartă în ochi culoarea minunatei plante.

    O altă legendă ne spune că patru hoți cutreierau Franța, în perioada ciumei din anii 1700, jefuind morminte și deposedând de lucruri oamenii care căzuseră victime ale ciumei. La început autoritățile i-au neglijat, crezând că ei vor fi curând morți datorită ciumei însă , cu trecerea timpului ei continuau să prade și să jefuiască părând să rămână imuni la ciuma. În final autoritățile i-au capturat și ca să nu-i ucidă le-au cerut să le divulge secretul imunității lor de au putut evita molipsirea cu ciumă...Ei s-au hotărât sa divulge secretul lor și au destăinuit că ei proveneau dintr-o familie de parfumeri ce crease un oțet din ierburi care îi proteja de boală. Lavanda era un component cheie în această faimoasă rețetă, care a fost folosită, până la sfârșitul anilor 1800.

    Oamenii au adorat dintotdeauna lavanda și parfumul ei meridional care are o aromă magică, care ne transpune într-o stare de beatitudine și de relaxare iar când aud de lavandă se gândesc în primul rând la parfum, dar și la culoarea mov atât de liniștitoare.

     Ea este folosită ca plantă medicinală din vremuri îndepărtate, iar proprietățile terapeutice ale uleiului eteric extras din flori au fost descoperite la începutul sec. al XX-lea. În antichitate era folosită frecvent ca parfum scump de către regina egipteană Cleopatra, iar grecii şi romanii se îmbăiau în apă cu lavandă, pentru că se considera că este o plantă sacră, cu multiple beneficii pentru sănătate.

    Regina Elisabeta I a Angliei obișnuia să folosească parfum de lavandă și să bea zilnic ceai din această plantă pentru a-și calma durerile de cap, pe când regina Victoria a Angliei prefera să aibă în fiecare cameră și printre haine rămurele de lavandă proaspătă care să păstreze mirosul plăcut și relaxant specific acestei plante mov. 

    Pe lângă frumuseţea florilor, lavanda conţine şi preţiosul ulei esenţial, întrucât încă din vremuri îndepărtate, oamenii, știind despre proprietăţile plantei, o foloseau pentru îngrijirea corpului şi a părului. Levănţica era folosită îndeosebi de familiile de rang înalt, egiptenii apreciind-o atât pentru rolul său decorativ, cât şi pentru aroma deosebită şi utilizând-o ca parfum, obicei preluat ulterior de vechii greci şi de romani.

    De altfel, lavanda a fost găsită și în urnele sigilate ale lui Tutankhamon, unde mirosul de levănţică a persistat timp de 3.000 de ani.

    Levănțica era folosită de romani, ca simbol al curățeniei și parfumau atât apa cu care se spălau, cât şi locuinţele, hainele, părul iar femeile legau lavandă de pat, în scop afrodisiac. Tot romanii au fost primii care au folosit lavanda în scopuri medicinale, pentru proprietăţile sale antiseptice, dar au întrebuinţat-o şi la prepararea unor mâncăruri. 

    Mai târziu, în Evul Mediu, levănţica a fost folosită în Europa şi pe perioada ciumei, pentru proprietăţile sale dezinfectante, şi, uşor-uşor, mirosul său a devenit un simbol al curăţeniei, spălarea pardoselilor și mobilierului și parfumarea lenjeriilor.

     Între sec. XVII-XIX, câmpurile de lavandă s-au dezvoltat în jurul stupilor de albine, dat fiind faptul că albinele au un rol esenţial în reproducerea florei. Mai mult decât atât, mierea de lavandă păstrează proprietățile antiinflamatorii şi antiseptice ale plantei de origine.

     În perioada modernă, regiunea franceză Provence a devenit noul centru al producţiei mondiale de levănţică. Drumul lavandei, aşa cum i se spune, ar putea fi considerat, pe drept cuvânt, urmaşul modern al Drumului Mătăsii. Câmpurile nesfârşite de lavandă din Provence amintesc de numeroasele legende legate de aceasta.

8.7.24

LEGENDA FLUTURELUI (sursa net)

 

LEGENDA FLUTURELUI

    Culorile strălucitoare ale fluturilor și superbul lor dans aerian printre flori ne aduc aminte că trebuie să ne bucurăm de viață, să fim cât mai nobili în minte și în suflet, să întâmpinăm cu zâmbetul pe buze schimbările din viață și să le înțelegem ca pe niște oportunități ale evoluției și împlinirii noastre. 

    Una dintre legende transmise despre fluturi, ne spune că după ce a creat florile, Dumnezeu a fost rugat de unele dintre ele să le dea aripi ca să poată să atingă Cerul... Dumnezeu a ascultat ruga lor și așa au apărut pe pământ fluturii, despre care se spune că, în fapt, sunt îngeri cu aripi din petale de flori.

    O altă legendă creștină ne spune că Dumnezeu a creat fluturașii pentru a readuce bucuria în lumea florilor. Inițial toți au fost albi, dar pentru că semănau prea mult cu fulgii de zăpadă, Sfântul Ilie a adunat culorile de pe flori, a colorat norii și apoi i -a stors deasupra pământului și, într-o clipă, aripile fluturilor au fost acoperite de pete și stropi de diferite culori și nuanțe, astfel încât, fiecare fluturaș era special și nu existau doi la fel. 

    O altă legendă veche a populației băștinașe de pe teritoriul actual al SUA ne spune că atunci când ai o dorință secretă, este bine să prindeți un fluture și să-i șoptiți totul despre ce doriți... Se spune că datorită faptului că fluturii nu produc nici un sunet, ei pot ține o taină, astfel încât nimeni nu va afla ce li s -a spus. Dorința va fi știută numai de Dumnezeu, care vede și aude toate și, apoi în momentul în care eliberezi fluturele, aceasta va zbura și va face în așa fel încât dorința să ajungă la Dumnezeu și, în cele din urmă, ea să fie îndeplinită, în semn de recunoștință pentru că i s-a oferit frumosului fluture, libertatea.

    Simbolurile Fluturelui - Exact ca un fluture, și oamenii își pregătesc toamna metamorfoza pentru anotimpul rece care vine. Pe lângă metamorfoză, fluturelui îi sunt asociate o serie de simboluri iar fiecare cultură a văzut în el o ființă specială:

    În Feng Shui, fluturele reprezintă libertatea spiritului uman, lipsa îngrădirilor și depășirea limitelor.

    O veche legendă amerindiană spune că dacă ne dorim puternic ceva, ar trebui să prindem un fluture și să-i spunem acea dorință. Se spune că fluturele poate ține un secret, astfel încât nimeni să nu afle ce i-am spus. Odată eliberat, fluturele va zbura și va face în așa fel încât să echilibreze forțele naturii, iar dorința se va îndeplini.

    Chinezii îl consideră simbolul longevității. De aceea l-au numit „hi-tieh”, pentru că „tieh” înseamnă 70 de ani. Tot chinezii atribuie simbolul fluturelui și tinerilor bărbați îndrăgostiți, în timp ce japonezii îl consideră ca fiind reprezentativ pentru femeie, puritatea trupească și pentru fericirea în căsnicie.

    Grecii îi acordă o semnificație mult mai profundă, asemuindu-l cu sufletul uman. În mitologia greacă, simbolul fluturelui purta amintirea sufletelor celor plecați în altă lume.

    Pentru azteci, fluturii sunt un simbol al sufletului sau ultima suflare a unui muribund. Un fluture care zboară printre flori reprezintă sufletul unui războinic căzut pe un câmp de luptă.

    Dar poate cel mai frumos mod în care putem privi fluturele este ca... simbol al celor care îndrăznesc să viseze.


Cele pe care vi le voi povesti în continuare s-au petrecut cu sute sau poate cu mii de ani în urmă, pe vremea când nu exista ţipenie de fluture sau alt tip de gâză pe faţa pământului. Şi după cum spuneam, într-o minunată dimineaţă de primăvară, desfătându-şi privirea cu frumuseţea florilor, Lui Dumnezeu nu i se mai părură la fel de încântătoare ca alte dăţi. Parcă le-ar fi lipsit ceva. El crease florile pentru oameni, pentru ca aceştia să le iubească şi să le admire.
Oamenii erau însă mult prea ocupaţi. Bărbaţii arau pământul şi însămânţau, pregătind recoltele viitoare; femeile trebăluiau prin curţi şi prin case, spălând, făcând mâncare sau îngrijind orătăniile. Până şi copiii erau prinşi cu alte treburi: îşi ajutau taţii la câmp – cei mari, iar cei mici mai mult se încurcau prin fustele mamelor, decât să fie de vreun ajutor.
Aşa că Dumnezeu se gândi să facă nişte fiinţe pentru care florile să fie indispensabile şi cărora să le dea în stăpânire această împărăţie de arome şi culori. Astfel, El făuri nişte coconi mititei şi le dădu poruncă îngerilor să-i atârne prin livezi şi păduri pe crengile copacilor, printre mugurii care stăteau gata să pleznească. O dată cu desfacerea mugurilor, coconii au crescut şi din ei au ieşit nişte flori vii, albe ca zăpada. Iar Dumnezeu le-a numit fluturi. Zi de zi, El îşi desfăta privirile cu dansul minunat al creaţiei sale. Îi privea răsfăţându-se şi scăldându-se în cupele florilor pe care le iubeau.
Un singur fluture nu iubea florile, lumina soarelui şi tovărăşia fraţilor săi. Prefera să trândăvească în vreun buzunar cât e ziulica de lungă şi numai noaptea să iasă de pe unde stătea ascuns. În loc să soarbă nectarul florilor, rodea straiele între care îşi ducea veacul, umplându-le de găuri spre paguba şi necazul oamenilor.
După un timp, Dumnezeu începu să se plictisească. Parcă prea semănau fluturii cu fulgii de zăpada. Şi între culorile vii ale primăverii albul fluturilor părea foarte nepotrivit. Atunci îi dădu poruncă Sfântului Ilie să-şi întoarcă norii şi carul de foc cu care ieşise să hrănească minunăţiile pământului printr-o binecuvântată ploaie. Cu un semn al mâinii împrumută din culoarea fiecărei flori câte puţin şi trasă pe cer un minunat arc multicolor, care avea să fie numit curcubeu. Apoi cu un mic nor luă pe rând din fiecare culoare şi îl stoarse deasupra pământului.
Într-o clipă, aripile fluturilor fură acoperite de pete şi stropi de diferite nuanţe, astfel încât nu existau doi fluturi la fel.
Un fluture mai leneş se pitise de ploaie la rădăcina unei verze şi între timp aţipise, astfel încât pe el nu îl ajunseră stropii de culoare. Aceştia căzuseră pe frunzele verzei şi se amestecaseră. Scurgându-se spre pământ, la fluture mai ajunseră doar câteva picături negre. Aşa se face cum că fluturele numit de noi „de varză” a rămas alb.
O dată treaba terminată, Dumnezeu îi numără să vadă dacă omisese vreunul şi văzu că unul lipsea. Acesta era fluturele de molie. Mânios că nu îşi îndeplineşte menirea care i-a fost dată, că lumina nu îi e dragă şi trăieşte pentru a face rău, Dumnezeu l-a condamnat să stea pe veci numai în întuneric şi când va îndrăzni să iasă din ascunzătoare, oamenii să îl prindă şi să îl distrugă pentru răul pe care îl face. Şi dacă vreo rază de soare l-ar atinge cât de puţin, aripile lui să se prefacă în scrum. De atâta viaţă lipsită de binecuvântarea soarelui, s-a pipernicit din ce în ce mai mult, aripile s-au micşorat de atâta nefolosinţă şi până şi albul lor s-a ponosit transformându-se într-un gri murdar. Şi de atunci, cât e noaptea de lungă, fluturele de molie dănţuieşte în jurul becurilor aprinse, în speranţa că va fi iertat şi i se va permite să se întoarcă la viaţa de lumină, alături de fraţii lui.
Ceilalţi fluturi, binecuvântaţi de Dumnezeu, au rămas stăpâni ai florilor pe care le iubeau atât de mult şi printre care se pierdeau într-o măreţie de culori.

13.6.24

Legenda buburuzei (sursa net)


"Trăia odată un împărat care avea o fată și un fecior. Când erau copii, cei doi erau buni la suflet și toată lumea îi iubea. Pe măsură ce creșteau, însă, deveneau tot mai răi.

Văzându-și copiii certându-se mereu și atât de aprigi, împăratul a murit de inimă rea. Cei doi tineri, nu s-au potolit, ba au devenit și mai lacomi, luându-se la ceartă pentru tronul împărătesc. Feciorul spunea că numai un bărbat poate ajunge împărat și a început să se certe cu sora sa.

Fata, fiind mai mare, l-a izgonit din împărăție. Băiatul nu a mai suportat o asemenea rușine și s-a întors, pe furiș, și și-a ucis sora. Atunci, Dumnezeu a schimbat trupul fetei într-o insectă mică și roșie, o gâză simpatică ce are pe spate puncte negre, pe care a numit-o buburuză sau gărgăriță.

De atunci, fetele (și copiii, în general) o țin în palma deschisă, cântându-i:

„Gărgăriță, riță,/Zboară-n poieniță/Unde vei zbura/Acolo m-oi mărita"./

                                 ▪ Buburuza – superstiții și credințe...

,,Buburuza sau gărgărița este o insectă ce aduce prosperitate. În multe culturi, ea este simbolul norocului. Se spune că alungă orice boală, odată ce s-a așezat pe corpul cuiva. Buburuza mănâncă insectele dăunătoare de pe plante alimentare cultivate. O altă legendă despre buburuză povestește că, demult, Maica Domnului a trimis pe pământ insecta salvatoare la rugămintea unor țărani. Aceștia erau disperați din cauza dăunătorilor ce atacau culturile.

Ajunsă pe Pământ, insecta a reușit să stârpească gâzele, salvând recolta. Creștinii consideră că acele șapte puncte negre de pe spatele mămăruței semnifică „7 bucurii ale Fecioarei Maria”.

Dealtfel, în limba engleză, numele acestei insecte este „Ladybug” (gândacul/insecta Doamnei).

Unele superstiții spun că atunci când un o fată și un băiat văd în același timp buburuza, se îndrăgostesc unul de altul într-o clipită

Buburuza face parte din entomofauna utila grădinilor noastre. Se hrănește cu afide, ouă de insecte, pe acestă cale făcând o combatere BIO a daunatorilor. În anumite țări,  buburuzele sunt cumparate, alături de polenizator  și închise în serele si solariile ecologice. La noi, deocamdată aceste insecte se gasesc libere în natura. De multe ori entomofauna utilă, plătește cu viața binele pe care ni-l face!"

11.6.24

V-AȚI PUS VREODATĂ ACESTE ÎNTREBĂRI (sursa net)

1- Ce face o piramidă egipteană pe o bancnotă de un dolar american?

2- De ce au semnat 56 de țări un tratat de a nu se aventura în Antarctica?

3- De ce avioanele nu zboară niciodată deasupra Antarcticii?

4- Cum a „pierdut” NASA imaginile aterizării pe Lună, probabil unul dintre cele mai importante momente pentru umanitate?

5- Dacă Neil Armstrong a fost primul care a pus piciorul pe Lună, cine ținea camera?

6- De ce nu ne-am întors niciodată pe Lună?

7- Dacă maimuțele au evoluat în oameni, de ce maimuțele sunt încă maimuțe?

8- Cum există 95% din ADN-ul „junk”? Cine a decis că acesta este cu adevărat „gunoi”?

9- Cum au fost structurile gigantice, simetrice, detaliate, sacre și sănătoase din punct de vedere geometric, cum ar fi catedralele și clădirile parlamentului, create de oameni care locuiau în colibe de lemn, călăreau în trăsuri trase de cai și nu aveau mașini sau lasere?

10- Cum se găsește aceeași arhitectură preluviană în toată lumea?

11- De ce există imagini în arta egipteană antică care par să reprezinte „nave spațiale”?

12- De ce se găsesc rămășițe și imagini ale unor ființe umane gigantice? Și de ce sunt menționați giganții în mai multe scrieri antice din culturi îndepărtate, inclusiv în Biblie?

13- De ce există imagini cu ciuperci în arta veche creștină? Și de ce papii(preotii)se îmbracă ca niște ciuperci gigantice Amanita Muscaria?

15- De ce operele de artă egiptene antice înfățișează pini și este o coincidență faptul că până și glanda pineală arată ca un pin?

16- De ce există reprezentări ale dragonilor în toată lumea și în diferite culturi, la distanță de mii de ani și este menționat și în Biblie?

17- De ce există atât de mult simbolism flagrant demonic în industria muzicii și divertismentului?

18- De ce majoritatea jocurilor video gravitează în jurul crimelor?”

9.6.24

Dacă mi-aș putea trăi din nou viața (sursa net)

 ”Dacă mi-aș putea trăi din nou viața,

M-aș fi culcat să mă odihnesc atunci cînd mă simțeam rău, în loc să pretind că pământul se va opri dacă eu nu voi fi la serviciu pentru o zi...

Aș fi ars lumânarea roz sculptată ca un trandafir , în loc să o las să se topească în cămară...

Aș fi vorbit mai puțin și aș fi ascultat mai mult ...

Aș fi invitat prieteni la masă chiar dacă e o pată pe covor și canapeaua trebuie curățată .

Aș fi mâncat pop-corn in camera "bună" și nu mi-aș mai fi făcut atâtea griji din cauza prafului când cineva vroia să aprindă focul în șemineu .

Mi-aș fi făcut timp să-l ascult pe bunicul povestind din tinerețile lui .

N-aș fi insistat niciodată să mergem cu geamurile mașinii închise intr-o zi frumoasă de vară , doar pentru că părul meu a fost proaspăt coafat și fixat .

Aș fi stat întinsă pe pajiște cu capul pe iarbă .

Aș fi plâns și râs mai puțin privind televizorul și mai mult privind viața .

Dar , cel mai mult, să am o a doua șansă la viață , aș prețui fiecare moment , l-aș privi cu adevărat ... l-aș trăi ...

Nu m-aș mai agita atât de mult pentru lucruri meschine și mărunte ...

Nu va faceți griji din cauza celor care nu vă simpatizează , sau mai mult , n-ar trebui să vă intereseze cine ce face ...

În schimb , să prețuim prietenii pe care îi avem și oamenii care ne iubesc ...

Să ne gândim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat ...

Și la ceea ce facem în fiecare zi să ne îmbunătățim mintea , trupul , sufletul , emotiile ."

Învață (sursa net)

 Citeam această poezie dar fără a-i ști autorul, am crezut că este preluată din lirica norvegiană. Am aflat însă de curând că această minunată poezie este scrisă de marele poet creștin, Traian Dorz. 

Învaţă de la toate !

”Învaţă de la apă să ai statornic drum, 

Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum.

Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi, 

Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.

Învaţă de la soare cum trebuie să apui, 

Învaţă de la piatră, cât trebuie să spui.

Învaţă de la vântul ce adie pe poteci, 

Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă  de la toate, că toate-ţi sunt surori,

Cum trebuie să treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.

Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat, 

Învaţă  de la nufăr să fii mereu curat.

Învaţă de la flăcări ce avem de ars în noi,

Învaţă de la ape să nu dai înapoi.

Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea, 

Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.

Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti, 

Învaţă de la stele, că-n cer sunt numai oşti.

Învaţă de le greier, când singur eşti să cânţi, 

Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi.

Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei, 

Şi du-te la furnică să vezi povara ei.

Învaţă de la floare să fii gingas ca ea,

Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa.

Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor, 

Învaţă de la toate, că totu-i trecător.

Ia seama fiu al jertfei prin lumea care treci, 

Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti pe veci !”

5.6.24

Ei ne spun bătrâni (sursa net)

 “Ei ne spun „bătrânii” 

Ne-am născut în anii 60-70. 

Am crescut în anii 70 -80 -90.

Am studiat în anii 70-80-90.

Ne-am întâlnit în anii 80-90-2000

Ne-am căsătorit și am descoperit lumea în anii 90-2000.

 Ne-am aventurat în anii 2000.... 

Ne-am stabilizat în anii 2000.

 Am devenit mai înțelepți în 2010. 

Și trecem cu fermitate dincolo de 2020. Se pare că trăim mai multe decenii diferite...

 Două secole diferite... La două milenii distanță...


 Am trecut de la telefon cu un operator pe distanțe lungi la apeluri video oriunde în lume. Am trecut de la diapozitive ,la YouTube, de la discuri de vinil la muzică online, de la scrisori scrise de mână la e-mail și WhatsApp.

 De la radioul de jocuri în direct, la televiziunea alb-negru, la televiziunea color și apoi la televiziunea 3D HD. Am fost la magazinul de casete video și acum mă uit la Netflix.

 Am întâlnit primele computere, carduri perforate, dischete și acum avem gigabytes și megabytes pe smartphone-uri. 

Am purtat pantalonii fraților mai mari  toată copilăria și apoi blugi.

 Am evitat paralizia infantilă, meningita, poliomielita, tuberculoza, gripa porcină și acum COVID-19. 

Odinioară mergeam cu rotile, triciclete, biciclete, mopede, mașini pe benzină sau diesel și acum conducem mașini hibride sau electrice. 

Da, am trecut prin multe, dar ce viață am avut! Ne-ar putea descrie drept „exemplari”, oameni născuți în acea lume a anilor șaptezeci care au avut o copilărie analogică și o maturitate digitală. 

Suntem de genul „Am văzut totul”! Generația noastră a trăit și a asistat literal  la mai mult decât oricine altcineva în toate dimensiunile vieții.

 Generația noastră s-a adaptat literal la „SCHIMBARE”. 

O îmbrățișare tuturor membrilor unei generații cu totul speciale, care va fi UNICĂ.