Mi-am dus inima la doctor (sursa net)

 

“Mi-am dus inima la doctor căci de la o vreme-ncoace

O simt tare supărată și mă doare și nu-mi place...

Am căutat un medic bun să îmi spună ce-i cu ea,

De ce suferă și plânge biată inimioara mea...

Medicul o tot privește sub lupă, sub microscop

Și se strâmbă...văd eu bine că nu e-ncântat deloc:

”Spune-mi cât de lung e timpul de când nu ai mai hrănit-o? Pare că e însetată...spune-mi cum ai îngrijit-o?”

”S-o hrănesc? Dar zi de zi eu mănânc pe săturate

Și beau apă minerală, chiar și suc dacă se poate!”

Medicul cu ochiul critic mă privește-acuzator:

”Inima îți e bolnavă...vinovat este un dor

Ce-ai uitat să îl alini alergând către niciunde,

Iar durerea e șireată, chiar în inimă pătrunde!”

”Domnu doctor, dă-mi rețetă...fac injecții...tot ce spui

Numai inima să-mi vindeci... n-o lăsa a nimănui!”

Doctorul cu aer sobru ia condeiul și-apoi scrie:

”Dimineață bei cu apă și un strop de veselie,

Apoi prânzul nu uita să-l stropești cu frumusețe,

Iar desertul să conțină munți de vise îndrăznețe.

Iar când soarele apune, te îmbracă-n pace sfântă

Și ascultă cum în noapte inima de dor îți cântă.

Dar să știi, e important, fie noapte, fie zi

Inimii să îi dai șansa de-a ierta și a iubi.

Dă-i credință cât o boabă și atunci tu vei vedea

Că de mine n-ai nevoie pentru inimioara ta!!!” ❤

LEGENDA DUMITRIȚEI (sursa net)

   

În fața casei oricărei case de la țară și nu numai, sunt multe flori, de care toate gospodinele se ocupă cu semănatul, udatul și plivitul lor, ele fiind ca niște copilași și de multe ori, atunci când sunt singure și timpul trece greu, merg între ele, le admiră, le mângâie, le vorbesc... Vai, ce frumoase v-ați făcut și ce multe floricele aveți; dar cât de repede ați crescut... superb

    La un moment dat, în mijlocul stratului cu flori a răsărit o tufă iar celelalte flori, curioase, au început să se întrebe între ele: oare ce caută această tufă în mijlocul nostru? ce frunze verzi are și ce urât miroase! Ce bine ar fi dacă gospodina ar smulge această tufă pentru că ne face umbră și nici nu înflorește ca și noi.

    Tufa, auzind discuția florilor, chiar ar fi dorit să plece dintre ele, să fie mutată în alt loc... iar dorința ei s-a împlinit. A doua zi gospodina a venit cu o sapă și a mutat tufa lângă gard... Vai ce s-au mai bucurat floricelele... au dansat legănându-se într-o parte și-n alta căci au scăpat de tufă. La rândul ei și tufa s-a bucurat pentru că a ieșit din rândul florilor răutăcioase care n-au vrut să o primească în jurul lor... acum ea creștea foarte repede, era aproape cât gardul și a început să dea și boboci de culoare albă și roșie.

    Dar a venit toamna, cu zile ploioase, cu frig... vântul a început să culce la pământ florile... numai tufa de lângă gard stătea dreaptă și făcea tot mai multe flori.

    Când a început să ningă, florile s-au speriat care mai de care și s-au aplecat spre pământ. Apoi, când a căzut bruma și, toate florile au înghețat, fiind veștejite, numai tufănelele de dumitrițe erau pline de flori, chiar dacă erau încărcate cu zăpada. Au stat sub gardul de la drum al gospodinei până după Sfântul Dumitru, iar gospodina, văzând că din toate florile numai cele de sub gard erau înflorite, s-a dus la ele, le-a mângâiat, le-a lăudat și le-a numit “Dumitrițele mele!”- ce frumoase sunteți! 

    Și, de atunci, în toate curțile de la sate dar si de la oraș, tufănelele de dumitrițe dăinuie semeț în fața caselor înfruntând pana și primii fulgi de zăpadă din apropierea sărbătorilor de iarna.

    MORALA: "Dacă iubești o floare, nu o culege, pentru că dacă o rupi moare și încetează să fie ceea ce iubești. Așa că, dacă iubești o floare, las-o să existe... Iubirea nu este despre posesie ci, despre prețuire ." 

Cu ce rămâi (sursa net)

 "Cu ce rămâi din toate spre câte-n lume-alergi,

Cu tine-n veşnicie ce iei să duci când mergi?

Cu ce rămâi din banii pe care-i strângi zgârcit.

Când moartea o să-ntrebe: “Tu pentru ce-ai trăit?”

Cu ce rămâi din câte podoabe vrei să-mbraci,

Când mulţi n-aveau nici zdrenţe, ci tremurau săraci?

Cu ce rămâi din slava deşartă ce ţi-ai strâns,

când o să vină focul, cu scrâşnete şi plâns?

Cu ce rămâi când cu grăsime te-mpovărezi

sau din frumuseţea care găteşti şi subţiezi?

Cu ce rămâi în urma cumplitului pârjol,

când toate-arzând, pleca-vei sărac, nebun şi gol?

Când Domnul o să vină cu slavă sau cu munci,

când tot ce-ai azi pieri-va… cu ce rămâi atunci?

Cu ce rămâi?"

Cuvinte din familia cuvântului ”bătaie” (sursa net)

În limba română se ascunde un secret despre natura noastră românească. Noi suntem, prin excelență, niște bătăuși. Ne place bătaia! Nu credeți? Aflați în rândurile de mai jos de câte ori se folosesc cuvinte din familia cuvântului ”bătaie”

- Noi ne pregătim pentru fiecare sărbătoare cu o bătaie, pentru că noi nu curățăm covoare, noi le batem.

- Noi nu parcurgem un drum, noi îl batem.
- Chiar și când suntem gânditori, ne bate un gând.
- Inima noastră de român nu pompează ci bate!
- Pantofii noștri nu ne rod, nu ne sunt mici sau mari, ci scurt - ne bat.
- Ca să urezi de bine cuiva îi spui: „Bată-te norocul să te bată!”.
- Când pleacă cineva îi urăm: „Cale bătută!”
- Unul dintre dansurile tradiționale din zona Moldovei este „Bătuta”.
- Laptele nostru nu-i fermentat, ci e bătut.
- Noi nu ciocănim, noi batem la ușă.
- Și vântul bate pe afară.
- În loc de ghinion, suntem bătuți  de soartă.
- Ca să fim mai credibili, spunem: "Să ne bată Dumnezeu!".
- În loc să vorbim degeaba, noi ne  batem gura.
- Şi mai este și un proverb românesc: "gura bate fundul".
- Când încheiem o afacere noi batem palma.
- Dacă vedem ceva suspect,  spunem că bate la ochi!
- Dacă vrem să acționeze cineva imediat,
  îi spunem să :bată fierul cât e cald!
- Avem chiar si un fel de a pregati fasolea,  fasole batuta!
- Cand nu mai avem chef de ceva, nu ne mai batem capul!
- Când aplaudăm, noi batem din palme!
- Când vorbim mult și fără rost, noi batem apa-n piuă!
- Când nu vrem să spunem direct ceva, batem șaua să priceapă iapa!
- Dacă spunem prostii, batem câmpii!