La un moment dat, în mijlocul stratului cu flori a răsărit o tufă iar celelalte flori, curioase, au început să se întrebe între ele: oare ce caută această tufă în mijlocul nostru? ce frunze verzi are și ce urât miroase! Ce bine ar fi dacă gospodina ar smulge această tufă pentru că ne face umbră și nici nu înflorește ca și noi.
Tufa, auzind discuția florilor, chiar ar fi dorit să plece dintre ele, să fie mutată în alt loc... iar dorința ei s-a împlinit. A doua zi gospodina a venit cu o sapă și a mutat tufa lângă gard... Vai ce s-au mai bucurat floricelele... au dansat legănându-se într-o parte și-n alta căci au scăpat de tufă. La rândul ei și tufa s-a bucurat pentru că a ieșit din rândul florilor răutăcioase care n-au vrut să o primească în jurul lor... acum ea creștea foarte repede, era aproape cât gardul și a început să dea și boboci de culoare albă și roșie.
Dar a venit toamna, cu zile ploioase, cu frig... vântul a început să culce la pământ florile... numai tufa de lângă gard stătea dreaptă și făcea tot mai multe flori.
Când a început să ningă, florile s-au speriat care mai de care și s-au aplecat spre pământ. Apoi, când a căzut bruma și, toate florile au înghețat, fiind veștejite, numai tufănelele de dumitrițe erau pline de flori, chiar dacă erau încărcate cu zăpada. Au stat sub gardul de la drum al gospodinei până după Sfântul Dumitru, iar gospodina, văzând că din toate florile numai cele de sub gard erau înflorite, s-a dus la ele, le-a mângâiat, le-a lăudat și le-a numit “Dumitrițele mele!”- ce frumoase sunteți!
Și, de atunci, în toate curțile de la sate dar si de la oraș, tufănelele de dumitrițe dăinuie semeț în fața caselor înfruntând pana și primii fulgi de zăpadă din apropierea sărbătorilor de iarna.
MORALA: "Dacă iubești o floare, nu o culege, pentru că dacă o rupi moare și încetează să fie ceea ce iubești. Așa că, dacă iubești o floare, las-o să existe... Iubirea nu este despre posesie ci, despre prețuire ."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu