16.1.22

120 de curiozitati ale corpului uman

1 Acidul gastric pe care stomacul omului il elimina pentru a descompune mancarea este atat de puternic incat poate dizolva o lama de ras.

2 Atunci cand ne lovim intr-un anume loc din zona cotului resimtim o durere acuta. Aceasta se datoreaza faptului ca pe aici trece nervul cubital, pozitionat de-a lungul osului humerus. Se considera ca aceasta ar fi o scurta forma de paralizie.

3 Atunci cand privesti o persoana pe care o placi, involuntar pupilele ti se dilata. La fel se intampla si cand te uiti la cineva pe care urasti.

4 Cand o persoana moare auzul este ultimul simt perceput. Vazul este primul care dispare.

5 Cea mai mare celula a corpului este ovulul, iar cea mai mica spermatozoidul.

6 Cel mai greu „organ” al corpului este pielea. Ea cantareste 3,2 kilograme.

7 Cel mai mare muschi este latissimus dorsi. Acesta este un muschi plat de pe spate care intra in actiune in timpul miscarii bratului.

8 Cel mai puternic muschi din corpul uman este limba.

9 Celulele care alcatuiesc creierul uman pot stoca de pana la 5 ori mai multa informatie decat cuprinde toata Enciclopedia Britanica.

10 Conform anumitor cercetari, organismul unei femei are nevoie o ora in plus de somn fata de cel al unui barbat.

11 Corpul omenesc elibereaza in 30 de minute destula energie cat sa incalzesti un litru de apa.

12 Corpul uman are 200 de oase.

13 Corpul uman produce zilnic un miliard de celule rosii.

14 Corpul unui om contine: destul potasiu pentru a provoca explozia unui tun de jucarie; destul zahar pentru a umple un borcan; destula grasime pentru a face 7 bucati de sapun; destul fier pentru a face un cui; destul sulf pentru a deparazita un caine.

15 Corpul utilizeaza 300 muschi pentru a tine corpul in pozitie stabila, dreapta.

16 Creierul continua sa transmita semnale sub forma de impulsuri electrice timp de aproximativ 37 de ore dupa moarte.

17 Cresterea creierului se opreste in jurul varstei de 15 ani.

18 Culoarea parului depinde de melanina (pigment). Pe masura ce imbatranim se secreta tot mai putina melanina si se formeaza mici bule de aer aparand astfel aspectul carunt al parului.

19 Daca ati manca fiind asezati in cap mancarea s-ar duce in sus, deoarece muschii esofagului vor continua sa impinga mancarea catre stomac.

20 Daca cantitatea de apa din corpul omenesc este redusa cu 1% iti va fi sete , iar daca este redusa cu 10% vei muri.

21 Daca mesajul non-verbal il contrazice pe cel verbal, oamenii au tendinta de a ignora cuvintele, tinand seama doar de limbajul non-verbal.

22 Daca saliva nu poate dizolva ceva, atunci nici nu putem simti gustul.

23 Daca toti cei 600 de muschi ai corpului uman s-ar incorda in acelasi timp si in aceeasi directie, omul ar putea ridica o greutate de 25 de tone.

24 Daca vei apuca varsta de 70 de ani, inseamna ca ai trait mai mult de 2 miliarde de secunde.

25 De-a lungul unei vieti, o persoana isi petrece 6 ani visand.

26 Din cantitatea imensa de informatie, primita de creier, doar 126 biti/secunda sunt receptionati in mod constient, restul fiind apanajul subconstientului.

27 Din punct de vedere fizic o femeie este apta de a naste treizeci si cinci de copii de-a lungul vietii.

28 Dintii incep sa iti creasca la 6 luni dupa ce te-ai nascut.

29 Dintii unui om sunt tari aproape ca piatra.

30 Doua din trei cupluri intorc capetele spre dreapta atunci cand saruta?

31 Drumul mancarii de-a lungul esofagului dureaza cam 8 secunde. In medie, stomacul digera o masa bogatain grasimi in 6 ore, in timp ce pentru o masa bogatain carbohidrati ii sunt necesare doar 2 ore.

32 Dupa mesele bogate se spune ca auzul nostru scade. Nu mai percepem sunetele din jurul nostru la fel de bine, chiar si atentia scade.

33 Durata medie a digestiei in intestinul subtire este de 3 pana la 5 ore. In intestinul gros mancarea este apoi digerata timp de 4 ore pana la 3 zile.

34 Durata vietii unei celule intestinale este de 12 ore. Cea a unei celule a peretelui stomacului e 2 zile. O celula din piele traieste 4 saptamani. O celula nervoasa poate trai pana la 60 de ani.

35 Durerea de cap nu este o scuza buna pentru a nu face sex, pentru ca endorfinele eliberate in timpul actului sexual au efect analgezic.

36 Fara pigmenti, pielea noastra ar fi excesiv de alba. Insa vasele sanguine de la suprafata pielii adauga un strop de rosu. Pigmentul galben si melanina sepia sunt create, la randul lor, de razele UV. Aceste patru nuante sunt amestecate pentru a da nastere culorilor de piele pentru toate rasele.

37 Fatul viseaza aproape tot timpul. Cei care sunt nascuti prematur vor visa mai mult la maturitate.

38 Femeia clipeste de 2 ori mai des ca barbatul.

39 Femeia secolului 17 dadea nastere in medie la 13 copii.

40 Femeile care citesc romane de dragoste fac sex de doua ori mai des decat cele care nu accepta acest tip de literatura.

41 Femurul este mai tare decat betonul.

42 Fiecare limba este unica in felul ei.

43 Greutatea corpului omenesc este de 50 de ori mai mare decat a cea a creierului.

44 Gura noastra produce aproximativ 250 g de saliva zilnic.

45 Homosexualitatea a fost considerata boala psihica pana in anul 1973.

46 In anul 3.000 I.Hr., egiptencele credeau ca venele dilatate erau dragute, drept pentru care le scoteau in evidenta colorandu-le cu vopsea albastra.

47 In corpul uman exista suficient fosfor pentru a crea 250 de chibrituri.

48 In corpul uman sunt mai mult de 12.00 de km de vase de sange.

49 In momentul primei respiratii un nou nascut trebuie sa inspire cam de cincizeci de ori mai puternic decat un adult.

50 In primul sau an de viata, un nou nascut fura din perioada de somn a parintilor intre 400 si 750 de ore de somn.

51 In procesul comunicarii, 55% ii revine fiziologiei (limbajul corpului), 37% vocii (ritm si ton), si numai 8% cuvintelor purtatoare de informatie.

52 In timpul primei luni de sarcina fatul are o lungime de cativa milimetri.

53 In timpul unui orgasm obisnuit consumi 112 calorii, iar un orgasm mimat consuma 315 calorii.

54 In ureche exista aproximativ 4000 de glande generatoare de ceara.

55 Inaltimea omului variaza in timpul zilei. Dimineata suntem cu un cm mai inalti decat seara. Acest lucru se intampla deoarece discurile intervertebrale se “taseaza” atunci cand stam in picioare, datorita greutatii propriului corp.

56 Inima bate de aproximativ 2.700.000.000 de ori de-a lungul vietii.

57 Inima continua sa bata dupa ce este scoasa din corp. Chiar daca este taiata in bucati, muschii inimii vor continua sa bata.

58 Inima femeii bate mai repede decat cea a barbatului.

59 Inima pompeaza mai mult de 6 litri de sange pe minut, adica 10 000 de litri de sange pe zi.

60 Intestinul gros are zece metri lungime.

61 Intr-o ora de sex consumi 360 de calorii.

62 Iti folosesti aproximativ 200 de muschi cand faci un pas mergand.

63 La aproximativ fiecare sapte ani, corpul dumneavoastra inlocuieste echivalentul a aproximativ un nou schelet.

64 Lungimea medie a penisului este de 3 ori lungimea degetului mare de la mana. 65 Mai mult de jumatate din cele 206 oase ale corpului omenesc se gasesc in maini si picioare. 66 Mai mult de jumatate din greutatea pe care o are copilul la nastere este castigata in timpul ultimelor 6-8 saptamani de sarcina.

67 Mai mult de un miliard de bacterii sunt pe fiecare laba a piciorului.

68 Majoritatea barbatilor petrec 3.300 ore din viata pentru a se barbieri. Daca nu ar fi barbierita, barba ar putea ajunge la 9 metri intr-o viata de om.

69 Mana are 27 de oase. 70 Mancarea ajunge in aproximativ 7 secunde din gura in stomac.

71 Mandibula este cel mai dur os din organism.

72 Matematicianul John von Neumann a calculat ca mintea umana poate inmagazina 280 de catralioane de biti de memorie.

73 Media duratei unui vis profund la om este de 2-3 secunde.

74 Media inaltimii la femei este cu aproximativ 10 cm mai mica decat media inaltimii la barbati.

75 Mozart isi scria intreaga opera muzicala in minte, auzind si perfectionand fiecare nota in parte, si abia apoi o asternea pe hartie.

76 Muschiul ochiului este cel mai rapid din organism. El se contracta in mai putin de o sutime de secunda.

77 Ne schimbam pozitia de 30-40 de ori pe noapte. Nevoile medii de somn sunt de 14- 22 ore pe zi la un copil pana la o luna, 13-15 ore la unul spre 1 an, 10-12 ore pana la 6 ani, 9 ore la 12 ani si 7 ore si jumatate la un om adult

78 Nu se poate stranuta cu ochii deschisi.

79 Omul are aproximativ 76 000 de fire de par pe cap.

80 Numarul de neuroni din creierul uman este astronomic, aceste ajunge la 100 de miliarde de celule nervoase.

81 O persoana din 2 miliarde va trai pana la varsta de 116 ani sau mai mult.

82 O persoana obisnuita foloseste baia de 6 ori pe zi.

83 O persoana obisnuita respira cam 74 de milioane de litri de aer de-a lungul vietii.

84 O persoana poate trai fara mancare pana la o luna, dar fara apa numai o saptamana.

85 O persoana rade in medie de circa 15 ori pe zi.

86 Oamenii sunt singurii care fac sex stand fata in fata.

87 Ochii pot distinge aproape opt milioane de nuante.

88 Ochii si creierul construiesc culori din valuri de energie.

89 Organismul uman contine aproximativ cinci litri de sange.

90 Osul hioid, aflat deasupra laringelui, sustine muschii limbii si este singurul os din organism care nu atinge nici un alt os.

91 Parul uman creste anual cu 40 cm, iar unghia cu 6 cm.

92 Pe un centimetru patrat de piele se afla aproximativ sase milioane de celule, 5000 de receptori, 15 glande sebacee, 200 fibre nociceptive (pentru durere), 10-25 receptori tactili si corpusculi termosensibili, patru metri de fibre nervoase, un metru de vase sanguine, si peste 100 de glande sudoripare.

93 Pentru a desfasura “procesul gandirii” creierul are nevoie de mari cantitati de energie. De aceea este posibil ca dupa un intens proces de gandire sa resimtiti aceeasi oboseala ca si in cazul muncii fizice.

94 Pentru atentia acordata jocurilor video se consuma tot atatea calorii cat pentru mersul pe jos cu 3,2 km/h.

95 Persoanele dreptace traiesc, in medie, cu noua ani mai mult decat cei stangaci.

96 Peste 70% din bolile existente in lume se transmit prin secretiile din nasul si gatul omului.

97 Piciorul are 26 de oase.

98 Piciorul unui barbat mediu , elimina aproximativ 250 g de transpiratie zilnic.

99 Piciorul unui om contine 250.000 glande sudoripare (transpiratie).

100 Pielea cantareste in medie cam de 2 ori cat creierul aceleiasi persoane.

101 Plamanul drept primeste mai mult aer decat cel stang.

102 Precum amprentele si fulgii de zapada, buzele nu lasa urme identice.

103 Puse cap la cap venele, arterele si capilarele unui adult ar ajunge pentru inconjurul Pamantului de aproape patru ori.

104 Sarutul vindeca. Cercetarile au aratat ca sarutul imbunatateste aspectul pielii, ajuta circulatia, previne cariile si alina durerile de cap.

105 Secretam circa un litru de saliva pe zi si inghitim in mediu de doua ori pe minut.

106 Stomacul trebuie sa-si refaca membrana mucoasa de protectie la fiecare 3 zile pentru a evita autodigerarea cauzata de proprii acizi.

107 Sunt necesare aproximativ 200.000 de incruntari pentru aparitia unui rid permanent deasupra sprancenelor.

108 Toti bebelusii se nasc cu ochii albastri. Dupa cateva ore de la nastere, culoarea se poate schimba. Majoritatea oamenilor ajung pana la urma sa aiba ochi de alta culoare. 109 Un barbat obisnuit mananca in jur de 50 de tone de alimente de-a lungul vietii pentru a mentine o greutate de 80 de kg.

110 Un creier uman genereaza mai multe impulsuri electrice intr-o zi decat toate telefoanele din lume.

111 Un fir de par poate suporta o greutate de 3Kg (6 lb). 112 Un om face intr-un an aproximativ 2,5 milioane de pasi.

113 Un om normal, va elimina aproximativ 41.640 litri de urina.

114 Un simplu sarut pune in miscare doi muschi, un sarut pasional solicita toti cei 34 de muschi ai fetei.

115 Un stranut iese din gura cu o viteza de peste 965 km/h.

116 Unghia de la degetul mare creste cel mai incet iar cea de la degetul mijlociu cel mai repede

117 Urechile pot distinge peste 300 000 de tonalitati.

118 Zilnic, avem in jur de 70 000 de ganduri.

119 70% din caldura corpului se pierde prin cutia craniana.

120 70% din corpul omenesc este format din apa. La nastere, 80% din greutatea totata a unui nou nascut reprezinta 80% apa.

 

2.1.22

Cum arată Contractul pe care îl am eu cu mine însumi (sursa net)

Scrieți clar care este viziunea voastră, ce anume vă doriți să faceți. Dumnezeu vă dă viziunea, dar e responsabilitatea voastră să o puneți pe hârtie, să stabiliți cum o puteți realiza și să faceți tot ce este necesar pentru a o realiza.
Scrieți contractul cu voi înșivă pe o foaie de hârtie și vă sugerez să-l țineți undeva la vedere, ca să-l recitiți cât mai des și să vă mobilizați în a-l respecta cu strictețe.

Cum arată Contractul pe care îl am eu cu mine însumi:

1.EU ÎMI GESTIONEZ PREZENTUL ÎN AȘA FEL, ÎNCÂT SĂ MANIFEST VIITORUL DORIT.
E la modă acum să spui că te-ai trezit spiritual și că „manifești”, dar eu am constatat că sunt o mulțime de oameni „treji” care nu se ridică din pat ca să facă ceva concret pentru a realiza ceea ce și-au dorit. Și dacă nu te ridici din pat poți să te gândești cât vrei la intenția ta, că n-o să manifești mare lucru. Faptul că ești treaz din punct de vedere spiritual nu este o garanție că îți vei împlini Destinul, că îți vei atinge cel mai înalt potențial.
Eu văd o mulțime de oameni care expun pe rețele de socializare tot felul de fotografii ca să arate ce succes au ei, ce viață perfectă au, ce mașină au, în ce stațiuni de lux își petrec vacanțele, dar de multe ori ceea ce se vede în fotografii nu este nici pe departe viața lor reală. Și ceea ce văd pe rețelele de socializare îi fac pe unii să-și fixeze ținte nerealiste, fiindcă ei cred că o mulțime de oameni trăiesc acea viață „fericită” care se vede în fotografii.
Dar și în cazurile în care unii oameni chiar trăiesc o viață împlinită, chiar au acele mașini/ case/ vacanțe de lux, cei care le-au obținut nu spun și cât au muncit pentru a le obține (mă refer, evident, la cei care le-au obținut într-un mod integru).
Ca să ajungi în vârful piramidei este necesar să urci nivel cu nivel și nu poți urca la un nivel superior până nu dovedești că stăpânești nivelul la care te afli, că ești capabil să gestionezi responsabil tot ce presupune nivelul la care te afli.
Tu nu poți manifesta ceva de un nivel superior celui la care te afli în prezent, dacă nu ești capabil să gestionezi la modul responsabil ceea ce este la nivelul tău actual.
Poate că tu vrei să manifești un Rolls Royce, dar cum te descurci cu mașina ta actuală? Rămâi des fără benzină? Are defecțiuni pe care nu le-ai reparat de mult timp? Este într-o stare tehnică proastă? Este plină de ambalaje, resturi de tot felul, gunoaie? Cum gestionezi mașina pe care o ai acum?
Dacă nu gestionezi bine ceva de mică amploare, nu vei fi capabil să gesionezi bine ceva de mare amploare.
Cum arată Contractul pe care îl am eu cu mine însumi:
 
2.EU ÎMI GESTIONEZ TIMPUL LA MODUL CONȘTIENT/ ÎNȚELEPT.
Eu nu-mi permit să-mi irosesc timpul cu lucruri care n-au nicio valoare; îmi folosesc timpul având intenții clare, cu un rost, făcând lucruri care servesc Binelui meu, care au legătură cu direcția în care mă îndrept.
Când tu permiți unor oameni să-și bată joc de timpul tău, le permiți să-și bată joc de viața ta. Dacă tu vrei să-ți împlinești cel mai înalt potențial este absolut necesar să-ți gestionezi timpul cu înțelepciune.
 
3.EU ÎMI GESTIONEZ BANII LA MODUL CONȘTIENT.
 
4.EU ÎMI GESTIONEZ EMOȚIILE LA MODUL CONȘTIENT, nu mă las dezechilibrat de acestea.
Dacă tu nu-ți poți controla furia, dacă gura ta vorbește fără tine când te enervezi, dacă faci urât de câte ori cineva îți apasă butoanele, îți distrugi viitorul.
Cum vrei să devii un lider în viața ta, dacă nu ești capabil să-ți gestionezi într-un mod sănătos furia?
Este absolut necesar să ne ocupăm de traumele noastre nevindecate, să conștientizăm când ni se apasă butoanele și să le dezactivăm.
 
5.EU ÎMI GESTIONEZ EVOLUȚIA PERSONALĂ LA MODUL CONȘTIENT.
Pentru mine este important să mă uit periodic la mine însumi și dacă este cazul, să admit „Nu ai evoluat eficient în acest domeniu al vieții tale” și să stabilesc ce pot face pentru a crește mai mult în acel domeniu.
Uneori oamenii apropiați ne pot atrage atenția (cu Iubire și respect) asupra unor zone din viața noastră în care batem pasul pe loc, dar este responsabilitatea noastră să identificăm aceste lucruri și să luăm măsurile necesare.
Este responsabilitatea noastră să ne gestionăm propria evoluție, pentru că cei mai mulți dintre noi nu avem alături oameni care să ne VADĂ cu adevărat potențialul și care să fie dispuși să ne spună adevărul, chiar dacă e vorba de un adevăr inconfortabil pentru noi. Și când nu ai alături de tine un astfel de om trebuie să te descurci singur în a-ți monitoriza evoluția.
Cum arată Contractul pe care îl am eu cu mine însumi:
 
6.EU SUNT ÎN COMPETIȚIE DOAR CU CEA MAI BUNĂ VERSIUNE A MEA, CU NIMENI ALTCINEVA.
Nu sunt în concurență cu colegii de serviciu, cu vecinii sau cu altcineva. Nu sunt invidios pe alții, fiindcă Dumnezeu nu m-a trimis pe Pământ ca să intru în concurență cu alți oameni.
Eu sunt o piesă originală, un unicat - așa cum sunt toți ceilalți - și ca atare, nu am cum să concurez cu alții. De aceea consider că singurul responsabil în a-mi gestiona propria creștere, pentru că fiind un original, sunt singurul care știe ce anume mi se potrivește/ este benefic pentru mine, de ce anume am nevoie, încotro mă îndrept.
Când noi funcționăm în parametrii pe care i-am stabilit pentru noi înșine, respectând propriile standarde, nu ne interesează să ne comparăm cu alții, fiindcă noi știm clar cine suntem.
Omul înțelept nu este interesat de ceea ce spune lumea/ societatea că „trebuie” să facă/ fie; este interesat doar de ce vrea Dumnezeu să facă/ fie el.
El nu este interesat de așteptările altora în ceea ce-l privește.
El nu este intimidat/ invidios pe succesele altora, ci le onorează ca atare, în timp ce se concentrează asupra propriei evoluții.
 
7. NU MĂ AȘTEPT CA ALȚII SĂ MĂ PROMOVEZE.
Unii oamenii au o atitudine lingușitoare/ slugarnică față de superiorii lor sau față de persoane care ar putea să îi ajute să avanseze într-un fel sau altul. Ei cred că evoluția/ promovarea lor depinde de acele persoane.
De fapt, acele persoane nu sunt decât niște insturmente prin care lucrează Dumnezeu și dacă Dumnezeu decide că este momentul ca tu să urci la un nou nivel, nici cel mai mare dușman al tău nu va putea opri promovarea (indiferent ce înseamnă acea „promovare”) ta, ci o va semna.
Nu vreau să par nepoliticos, dar vă spun pe șleau: nu este cazul să pupați diverși oameni în partea dorsală, ca să ajungeți să obțineți o promovare. Fiți amabili, fiți respectuoși, fiți buni, faceți-vă cât puteți de bine meseria, perfecționați-vă permanent în domeniul în care activați și de restul se ocupă Dumnezeu, nu e nevoie să pupați dosul nimănui.
Nu șeful vostru vă promovează; Dumnezeu vă promovează, șeful vostru doar face ce este necesar ca promovarea să fie oficială, este doar un intermediar.
Și în caz că nu e clar: tot Dumnezeu este cel care vă destituie, nu șeful vostru; acesta din urmă este doar un intermediar.
Nu vă mai încărcați cu resentimente față de șefii voștri atunci când este preferat un altul în locul vostru, când e vorba de o promovare; nu ei au decis ca altul să fie promovat. Acceptați că aceea este decizia lui Dumnezeu și păstrați convingerea că El știe ce face; ceea ce este menit să fie al vostru este rezervat pentru voi. Nimeni nu poate bloca/ fura/ deturna ceea ce este menit să fie al vostru. Daca ceva poartă numele vostru pe el, va ajunge la voi negreșit.
Cum arată Contractul pe care îl am eu cu mine însumi:
 
8.NU MĂ MAI AGĂȚ DE RELAȚII CARE NU SERVESC BINELUI MEU.
Odată ce am conștientizat că o relație nu servește Binelui meu, că îmi irosește timpul, îi pun punct. Când îmi dau seama că o relație a expirat, am terminat, nu mai trag de ea.
Noi irosim prea mult timp cu oameni/ relații care nu aduc valoare vieții noastre.
Noi am fost învățați că avem nevoie de relații ca să fim fericiți/ împliniți/ să avem succes, avem nevoie de relații ca să ne simțim validați. De fapt, o mulțime de oameni/ relații din viața noastră ne trag în jos. Persoanele/ relațiile nepotrivite îți consumă timpul, energia, viața, te sleiesc din toate punctele de vedere.
Puneți punct relațiilor care nu mai funcționează pentru voi. Nu vă mai agățați de oameni care nu sunt potriviți pentru voi. Nu mai încercați să faceți să funcționeze relații care nu sunt menite să funcționeze.
Cum arată Contractul pe care îl am eu cu mine însumi:
 
9. RENUNȚ LA TOATE SCUZELE PE CARE LE FOLOSESC ȘI CU CARE MĂ BLOCHEZ SINGUR.
În trecut eu am folosit tot felul de scuze ca să evit să-mi asum responsabilitatea pentru ceea ce făceam, dar și pentru ceea ce amânam să fac. Am folosit tot felul de scuze ca să justific nivelul la care mă aflam, faptul că îmi băteam joc de propria viață. „Ei mi-au făcut…..”, „Din cauza lui X nu am putut eu să….”, „E vina lui Y că nu am reușit să….”, „Nu e momentul să….”, etc.
Găsești tot felul de scuze ca să acoperi lipsa ta de curaj, propria nehotărâre, lipsa de disciplină, lipsa ta de responsabilitate, etc. Tu spui întruna ce planuri mărețe ai, ce idei geniale ți-au venit, ce intenții deosebite ți-ai stabilit, dar nu faci niciodată nimic la modul concret.
Una dintre zonele în care foarte mulți oameni folosesc tot felul de scuze este cea a relațiilor. Ei știu că relația lor este terminată, dar se agață de ea, din diverse motive. De exemplu, fac asta pentru că ei simt că au valoare numai dacă au o relație de cuplu, pentru că își obțin validarea din faptul că cineva vrea să fie cu ei.
Alții se tem că nu vor mai găsi pe nimeni care să îi vrea și nu vor să rămână singuri, așa că preferă să stea într-o relație care nu mai funcționează. Nu știu cum să vă spun, dar dacă sunteți într-o relație terminată oricum nu aveți pe nimeni, oricum sunteți singuri. Faptul că un bărbat/ o femeie face sex din când în când cu voi nu înseamnă că aveți o relație. Acea relație este moartă, nu aveți nicio bază în acel om, nu aveți nicio garanție că va fi alături de voi la greu; voi nu aveți pe nimeni, nu vă mai mințiți singuri. Și partea cea mai tristă este că nici n-o să vă găsiți pe cineva care își dorește să fie cu voi, pentru că locul e ocupat de cineva care de fapt nu vrea să fie cu voi, ci doar vă folosește pentru moment și care poate pleca oricând. Voi muriți încetul cu încetul pe dinăuntru fiindcă stați într-o relație care a murit; indiferent că vă mințiți singuri, adânc în interiorul vostru, voi știți că a murit.
Este valabil și în ceea ce privește scuzele pe care le folosiți pentru a vă agăța de o slujbă care nu vi se potrivește.
Și este valabil și în cazul scuzelor pe care le invocați atunci când vă folosiți banii într-un mod iresponsabil.
 
10. ÎMI FOLOSESC CUVINTELE PENTRU A CREA VIITORUL PE CARE-L PREFER.
Nu mai folosiți un limbaj plin de negativitate, prin care vă blocați/ blestemați pe voi înșivă!
Folosiți limbajul pozitiv, indiferent cum vă simțiți în acel moment. Și eu nu spun să mințiți sau să vă mințiți pe voi înșivă cu privire la ceea ce simțiți, ci vă spun să fiți atenți la modul în care exprimați ceea ce simțiți. Cuvintele voastre au putere; fiți atenți ce vorbiți.

S-a anunțat îmbarcarea pentru zborul ... 2022 (sursa net)

 “Atențiune!

S-a anunțat îmbarcarea pentru zborul ... 2022

bagajul tău va trebui să conțină cele mai frumoase amintiri din 2021... Momentele triste vor fi depozitate în cel mai apropiat coș de gunoi...

Durata zborului va fi de 12 luni. Vă puteți strânge acum centura de siguranță.

Urmatoarele escale vor fi:

*Iubirea

*Bucuria

*Amabilitatea

*Bunătatea

*Modestia

*Răbdarea

*Împăcarea cu tine însuți

*Armonia

*Bunăstarea

*Pacea

Pe timpul zborului Căpitanul vă oferă următorul meniu:

* Un Cocktail de Sănătate radiantă

* Un Smoothie de Prosperitate

* O Ceașcă plină de Vești Frumoase

* Salata Succesului

* Tortul Fericirii

Toate însoțite de o explozie de zâmbete.

Înainte ca 2021să se termine, mulțumiți persoanelor care au făcut ca anul să fie mai frumos.

Vă doresc vouă și celor pe care îi iubiți să vă bucurați de o Călătorie Minunată la bordul avionului 2022

La mulți ani!


30.12.21

DRAGA UMANULE, AI INTELES GRESIT... (sursa net)

DRAGA UMANULE, AI INTELES GRESIT...
Nu ai venit Aici sa perfectionezi Iubirea Neconditionata.
De Acolo vii si Acolo te vei intoarce.
Esti Aici, pentru a experimenta:
Iubirea personala,
Iubirea universala,
Iubirea complicata,
Iubirea transpirata,
Iubirea nebuna,
Iubirea fragmentata,
Iubirea eterna,
Iubirea inspirata,
Iubirea impiedicata,
Iubirea demonstrata...
Frumusetea!...Frumusetea Iubirii!
Nu esti Aici pentru a fi perfect.
Esti deja perfect.
Esti Aici pentru a fi in mod minunat Uman, "defectuos" si Fabulos, pentru a
EXPERIMENTA,
INVATA,
AJUTA,
CRESTE,
IUBI
Si...a te eleva apoi, nu inainte de a-ti lasa propria-ti amprenta POZITIVA...
UBIREA ESTE NECONDITIONATA
Termina odata cu povestea condiţionări
IUBIREA e IUBIRE, nimeni si nimic nu o poate schimba.
IUBIREA nu are nevoie de nimic altceva.
Nu are nevoie de adjective.
Nu are nevoie de modificatori.
Nici de modelatori.
Nu are novoie de perfectiune.
Nici de perfectionisti.
Nu are nevoie sa fii intr-un fel sau in altfel.
Iubirea cere doar sa fii asa cum Esti.
Sa te arati,
Sa dai tot ce ai mai bun in tine.
Sa Fii Prezent.
Sa te simti PLIN:
Sa stralucesti,
Sa zbori,
Sa razi,
Sa plangi,
Sa cazi,
Sa te ridici,
Sa te recuperezi,
Sa savurezi,
Sa te joci,
Sa muncesti,
Sa experimentezi,
Sa gresesti,
Sa corijezi,
Sa inveti,
Sa ierti,
...Sa TRAIESTI...
INTOTDEAUNA,
FERICIT 💞
Imperfect fiind, sa fii
satisfacut de Viata Ta, in Armonie si in Pace,
E DESTUL, E SUFICIENT...
Infinite binecuvântări!

 

Cum să-ţi faci lista de dorinţe (sursa net)

Cum să-ţi faci lista de dorinţe

Să-ţi faci lista de dorinţe nu este ceva dificil, dimpotrivă, este o activitate prin care te poţi redescoperi şi-ţi dă în egală măsură bună dispoziţie.

Primul pas: Caută un loc unde să te poţi relaxa, unde să poţi fi tu cu tine şi gândurile tale.

Este foarte important să găseşti un loc unde nimeni şi nimic nu îţi poate distrage atenţia. Caută locul perfect şi lasă-te purtată de visurile tale, ele îţi vor desena viaţa.

Al 2 lea pas: Ia-ţi cu tine cei mai buni prieteni care să te ajute să-ţi faci lista de dorinţe ( caiet şi pix ).

Răspunde la câteva întrebări care să te ducă în starea de „a visa cu ochii deschişi”:

  • Ce ai visat încă din copilărie să faci?
  • Ce pasiuni ai?
  • Ce locuri ţi-ai dorit mereu să vizitezi?
  • Unde ţi-ai dori să locuieşti?
  • Ce sporturi extreme ţi-ai dori să încerci?
  • Ce provocări ai vrea să accepţi?
  • Ce activităţi te relaxează cel mai mult?
  • Ce lucruri materiale ţi-ai dori să ai?
  • Ţi-ai dori să faci din pasiunea ta o afacere?
  • Ce abilităţi vrei să-ţi îmbunătăţeşti?
  • Ce ai vrea să schimbi cel mai mult la tine?
  • Care ar fi greutatea ideală pentru tine?
  • Ce ţi-ai dori să le spui mai des celor dragi ţie?
  • Eşti prietena pe care o doreşti pentru prietenii tăi?
  • Pe cine ţi-ai dorit să întâlneşti sau să reîntâlneşti?
  • Păstrezi în viaţa ta pe cineva care nu ar trebui să fie?
  • Ţi se pare că majoritatea zilelor din viaţa ta sunt identice?
  • Dacă ştii că mâine vei muri, ce ţi-ai dori să faci astăzi?

Cu siguranţă răspunzând la aceste întrebări poţi scrie sute de dorinţe. Şi cu cât ai mai multe dorinţe cu atât mai bine, viaţa ta se anunţă a fi una fabuloasă.

Pentru un plus de inspiraţie citeşte şi: 40 de întrebări care te ajută să-ţi faci lista de dorinţe

Al 3 lea pas: Organizează-ţi lista.

Cum îţi organizezi lista? În funcţie de timpul necesar pentru îndeplinirea dorinţelor. Este obligatoriu să faci asta, altfel lista ta va rămâne aruncată într-un sertar gândindu-te că vei avea timp cândva şi de ea.

Împarte dorinţele în 2 categorii: pe termen lung şi pe termen scurt

În categoria termenelor lungi poţi adăuga visurile tale supreme pe care vrei să le îndeplineşti în 10, 20 sau 30 de ani. Poate vrei să strângi o mică avere până la vârsta de 50 de ani, să renunţi la muncă şi să-ţi continui viaţa într-un sătuc de poveste sau undeva pe malul mării. Dă-le termen acestor visuri supreme şi începe din timp să lucrezi la ele.

În categoria termenelor scurte poţi adăuga activităţi pe care le poţi face în următoarea zi, săptămână, lună, în următoarea vară, toamnă, iarnă sau primăvară. Sau lucruri care nu depind de un anotimp dar vrei să le faci în 2020, în 2021, 2022 ş.a.m.d.

Cum să-ţi faci lista de dorinţe uşor de realizat

Probabil că te vei uita peste listă şi ţi se vor părea atât de multe lucruri de făcut încât te vei întreba cum şi când vei reuşi să le faci pe toate. Nu-ţi face griji, aceasta va fi cea mai bună problemă a ta.

Începe prin a alege 5 dorinţe la care să lucrezi pentru a le îndeplini. 5 dorinţe momentan.

Cum le alegi?

1. Care te va face cea mai fericită femeie din lume? Scanează lista şi vezi care te entuziasmează cel mai mult.

2. Care are timp limită cât mai curând? Dacă ai lucruri de făcut până la 30 de ani şi mai sunt 2 luni până faci frumoasa vârstă înseamnă că trebuie să te grăbeşti să-ţi planifici îndeplinirea acelor dorinţe.

După ce-ţi alegi cele 5 dorinţe trebuie să planifici cum ţi le vei îndeplini. Trebuie să răspunzi la întrebările:

Cu cine? Dorinţa este doar pentru tine sau mai implică şi pe cineva? Dacă depinde doar de tine îndeplinirea ei, mergi înainte. Dacă implică şi pe altcineva vorbeşte cu acea persoană despre asta.

Când? Când trebuie să se întâmple? În ce zi? La ce oră? Fii cât mai exactă.

Unde? Unde trebuie să mergi/să fii pentru a-ţi îndeplini dorinţa? De ce ai nevoie pentru a ajunge acolo?

Cum? Cum îndeplineşti această dorinţă? Îţi trebuie bani pe care ai nevoie să-i economiseşti?

Ce? Cel mai important! Ce trebuie să faci ca dorinţa ta să se îndeplinească? Care este primul pas spre îndeplinirea dorinţei? Fă-l acum!

După ce-ţi îndeplineşti aceste dorinţe sau în cazul în care necesită mai mult timp pentru îndeplinirea lor, după ce începi să lucrezi la ele, adaugă altele noi şi continuă etapele de îndeplinire pentru fiecare în parte.

Nu este absolut niciun motiv pentru ca lista ta să fie goală.

Sunt o grămadă de lucruri, evenimente, activităţi pe care le poţi face, experienţe pe care este imposibil să le termini pe toate într-o viaţă. Adaugă mereu lucruri noi în listă şi gândeşte-te cum să-ţi faci din lista de dorinţe un mod prin care să-ţi trăieşti viaţa.

Adăugând mereu lucruri noi de făcut vei putea să-ţi trăieşti viaţa aşa cum ţi-o doreşti, vei păstra farmecul copilăriei în sufletul tău şi cel mai important lucru, vei fi autoarea propriului tău destin.

Întrebări care te ajută să-ţi faci lista de dorinţe

  1. Dacă mori mâine, ce ai vrea să faci înainte să mori?
  2. Dacă ai avea timp nelimitat ce ţi-ai dori să faci?
  3. Dacă ai avea resurse financiare nelimitate ce ţi-ar plăcea să ai?
  4. Care sunt pasiunile tale din copilărie?
  5. Care este visul tău cel mai mare?
  6. Ce regreţi că nu ai făcut?
  7. Ce meserie ţi-ar fi plăcut să ai?
  8. Ce afacere ţi-ar plăcea să ai?
  9. Cum ţi-ar plăcea să fii peste 5 ani?
  10. Cum ţi-ar plăcea să fii peste 30 ani?
  11. Ce realizări vrei să ai?
  12. De ce experienţe vrei să ai parte ?
  13. Ce sentimente vrei să trăieşti?
  14. Ce activităţi de recreere vrei să faci?
  15. Ce activitate îţi dă cea mai mare stare de bine?
  16. Ce aptitudini noi vrei să dobândeşti?
  17. Ce lucru nou şi interesant vrei să faci?
  18. Despre ce domenii ţi-ai dori să ai cunoştinţe ample?
  19. În câte limbi străine ţi-ai dori să ştii să-ţi exprimi gândurile şi sentimentele?
  20. Ce locuri deosebite îţi doreşti să vizitezi?
  21. În ce ţări vrei să călătoreşti?
  22. La ce tradiţii şi obiceiuri vrei să iei parte?
  23. În ce ţară sau în ce loc ţi-ar plăcea să locuieşti?
  24. Ce persoană pe care o admiri ţi-ai dori să cunoşti?
  25. Ce lucruri vrei să faci pentru sănătatea ta?
  26. Câte kilograme îţi doreşti să ai?
  27. Ce sporturi ţi-ai dori să practici?
  28. Cum arată o relaţie perfectă de iubire din punctul tău de vedere?
  29. Ce activităţi ţi-ai dori să faci împreună cu persoana iubită?
  30. Ce atmosferă e în casa familiei perfecte?
  31. Ce ar trebui să faci pentru a avea armonie în familie?
  32. Ce ai vrea să le spui persoanelor dragi ţie?
  33. Ce persoane ţi-ai dori să ajuţi?
  34. De ce categorie de oameni vrei să te înconjori?
  35. Ce fel de prieteni vrei să ai?
  36. Ce activităţi ţi-ar plăcea să faci cu prietenii tăi?
  37. Ce schimbări vrei să faci la tine?
  38. De ce defecte şi frici vrei să scapi?
  39. Ce te face să zâmbeşti cel mai des?
  40. Ce trebuie să faci ca să fii o variantă mai bună a ta şi să-ţi trăieşti viaţa cât mai frumos?

Pune-ţi aceste întrebări şi apoi scrie

Scrie orice îţi trece prin cap. Nimeni şi nimic nu îţi poate limita visurile. Un Bucket List nu are limite, trebuie doar să fie echilibrat, să fie atât dorinţe uşor de realizat cât şi cele mai mari visuri ale tale.

Scrie lucruri pe care nu le-ai făcut încă sau lucruri pe care doreşti să le repeţi.

Scrie orice dorinţă care ştii că te va face fericită, orice loc minunat pe care vrei să-l vizitezi, orice experienţă despre care ştii că vei povesti cu drag.

Scrie chiar şi visurile pe care crezi că nu le mai poţi îndeplini din cauza vârstei dar la care încă visezi cu ochii deschişi. Le poţi oricând reinterpreta.

Atunci când crezi că ţi-ai terminat lista de dorinţe mai aruncă o privire asupra celor 40 de întrebări. Cu siguranţă vor mai fi câteva dorinţe care vor striga după tine că le-ai uitat.

Apoi ACŢIONEAZĂ! ÎNDEPLINEŞTE-ŢI DORINŢELE!

Primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci este să-ţi recunoşti dreptul pe care îl ai din naştere, acela de a-ţi trăi viaţa aşa cum doreşti şi de a fi fericită.

Nu te sabota singură, nu te uita la visurile tale ca la lucruri imposibil de obţinut, greu de făcut. Ele te definesc pe tine ca şi persoană, ele vorbesc despre tine şi despre fericirea ta, îţi curg prin vene.

Să nu crezi că dacă le ascunzi în subconştientul tău, le vei uita. Dacă nu le dai atenţia pe care o merită, nu te vor lăsa niciodată să fii fericită. Fără să fii cum doreşti şi fără să ai ce îţi doreşti nu ai cum să trăieşti o viaţă fericită.

Ia fiecare dorinţă din Bucket List-ul tău şi gândeşte-te cum ai putea să o îndeplineşti. Pune-ţi întrebările corecte:

Ce trebuie să fac pentru a-mi îndeplini dorinţa?

De ce am nevoie mai exact?

Ce mă ajută la îndeplinirea ei?

Cum obţin lucrurile care mă ajută la îndeplinirea ei?

Ce cunoştinţe sau abilităţi trebuie să am pentru îndeplinirea ei?

Care este termenul limită pentru îndeplinirea ei?

Apoi caută variante şi soluţii şi stabileşte-ţi paşii prin care trebuie să treci pentru îndeplinirea lor. Şi începe cu primul pas.

Aminteşte-ţi că tu esti singura responsabilă pentru cum va fi viaţa ta, tu esti autoarea destinului tău.

Nu aştepta niciodată ca altcineva să-ţi deseneze călătoria prin viaţă, nu aştepta ca cineva să vină să te ia de mână şi să te ajute să-ţi îndeplineşti visurile.

Tu trebuie să faci asta, tu poţi să faci asta!

Cine sau ce vrei să fii?

Ce ţi-ai dorit mereu să fii dar din diferite motive te-ai abătut de la drumul care te ajuta să-ţi îndeplineşti visul?

Cu toţii avem pasiuni pentru anumite meserii. Tu ţi-ai urmat pasiunea? Dacă nu, luptă pentru visul tău. Ţi-ai dori?

1. Să fii o femeie de afaceri

2. Să fii o scriitoare renumită

3. Să fii o pictoriţă celebră

4. Să fii o actriţă faimoasă

5. Să fii o dansatoare/coregrafă

6. Să fii inventator

7. Să fii pilot de avion

8. Să fii dresor canin

9. Să fii profesor, să inspiri pe cei din jurul tău

Lucruri pe care vrei să le ai

Atunci când fericirea ta vine din lucrurile spirituale, cele materiale te vor ajuta să te bucuri de confortul pe care ţi-l doreşti şi să duci stilul de viaţă la care ai visat.

Tu ce lucruri materiale îţi doreşti să ai?

10. Să ai o casă la ţară, înconjurată de natură

11. Să ai o herghelie în mijlocul naturii

12. Să ai o cabană la munte

13. Să ai o casă de vacanţă pe malul mării

14. Să deţii obiecte de artă

15. Să ai o colecţie impresionantă de bijuterii

16. Să ai maşina pe care ţi-o doreşti

17. Să ai o autocaravană în care să călătoreşti în jurul lumii

18. Să ai un iaht

19. Să colecţionezi lucruri de care eşti pasionată

Călătoreşte în jurul lumii

Să călătoreşti este cea mai bună variantă de a cunoaşte oameni noi, de a te bucura de frumuseţile lumii, de a trăi noi experienţe de viaţă. Sunt atâtea locuri minunate în lumea asta care merită văzute, care te pot inspira şi care îţi vor da nişte amintiri pe care să nu le uiţi toată viaţa.

Ţie îţi place să călătoreşti? Ce ţi-ai dorit dintotdeauna să vizitezi, prin ce experienţe ţi-ai dorit să treci?

20. Să te plimbi prin Santorini

21. Să stai la soare pe plaja Navagio, în Zakynthos

22. Relaxare pe bancurile de nisip din Maldive

23. Să mergi de-a lungul Marelui Zid Chinezesc

24. Să vezi Marele Canion

25. Să vizitezi piramidele din Egipt

26. Să vizitezi ruinele din Machu Picchu

27. Să descoperi Taj Mahal

28. Să vezi Amazonia

29. Să participi la un carnaval în Brazilia

30. Să te plimbi cu gondola prin Veneţia

31. Să vizitezi Sagrada Familia

32. Să vizitezi cele mai frumoase locuri de pe Coasta de Azur

33. Să vezi catacombele Parisului

34. Să vizitezi Muzeul Louvre

35. Să vizitezi Palatul Versailles

36. Să te relaxezi pe plajele din Republica Dominicană

37. Să te distrezi în Las Vegas

38. Să admiri Cascada Niagara

39. Să vizitezi Catedrala Sfântul Vasile din Moscova

40. Să admiri peisajele din Maramureş

41. Să te plimbi cu Mocăniţa

42. Să vizitezi mânăstirile din Bucovina

43. Să te plimbi cu barca prin Delta Dunării

44. Să vezi Cascada Bigăr

Momente speciale

Unele momente nu se uită niciodată. Tu ce amintiri ai vrea să ai pe care să le porţi în suflet toată viaţa?

45. Să simţi iubirea adevărată

46. Să vezi apusul de soare de pe cel mai înalt loc din lume, alături de persoana iubită

47. Să ai o nuntă pe malul mării

48. Să dansezi desculţă prin ploaie

49. Să admiri Aurora Boreală

50. Să creezi o tradiţie de familie

51. Să mergi într-o croazieră de lux

52. Să faci turul României într-o caravană/autocaravană

53. Să faci un traseu montan călare, timp de o săptămână

54. Să zbori într-un balon cu aer cald

55. Să înoţi cu delfinii

56. Să zbori cu un elicopter

57. Să dormi o noapte într-un castel

Să fii cea mai bună versiune a ta

Să fii cea mai bună versiune a ta înseamnă, printre altele, să fii aşa cum îţi doreşti să fii şi să îţi pui visurile şi lucrurile pe care doreşti să le faci pe primul loc în viaţa ta. Nu renunţa să faci lucrurile aşa cum doreşti tu, în cel mai frumos mod cu putinţă.

Poate ai vrea!?

58. Să fii o mamă bună pentru copilul tău

59. Să adopţi un copil

60. Să fii iubita soţului tău

61. Să fii o prietenă de nădejde

62. Să salvezi un animal

63. Să ajuţi oamenii nevoiaşi

64. Să înveţi să cânţi la un instrument muzical

65. Să înveţi să dansezi

66. Să citeşti o carte pe săptămână timp de un an

67. Să înveţi o limbă străină

68. Să atingi greutatea ideală

69. Să faci 5 ore de sport pe săptămână

70. Să mănânci sănătos

71. Să fii mentorul cuiva

72. Să faci muncă voluntară

73. Să arăţi recunoştinţa ta persoanelor care te-au ajutat de-a lungul vieţii

74. Să fii persoana pe umărul căreia se sprijină familia ta atunci când trece prin momente dificile

75. Să ai jobul pe care mereu ţi l-ai dorit să-l ai şi să nu faci compromisul de a primi ce ţi se oferă

76. Să faci o afacere din pasiunea ta

77. Să faci în fiecare zi câte un lucru pentru fericirea ta

Alege din aceste idei pentru Bucket List pe cele care ţi se potrivesc şi ţie şi nu mai pierde timpul, acţionează asupra dorinţelor tale.

Îţi doresc cu drag să-ţi îndeplineşti toate visurile!

 

27.12.21

"Ritualul celor 12 Nopți Sfinte"

În timpul celebrării Sfintelor Nopți, care încep din seara de 24 decembrie și se termină în seara de 5 ianuarie, ferestrele Cerului sunt deschise, voalurile sunt ridicate între Cer și pământ și ACUM este cea mai puternică perioadă în care putem planta dorințele pentru Noul An .

În acestă perioadă avem o mare conexiune cu Arhanghelul Gabriel, cu Sinele nostru Superior. Cele 12 Nopți Sfinte se termină înainte de Bobotează și marchează practic cea mai încărcată energetic perioadă din an, în care ne putem stabili și transmite în Univers intențiile noastre. Sunt cele mai puternice 12 Nopți pentru a planta DORINȚELE, pentru o recoltă abundentă și benefică.
 
Rugăciunea celor 12 Nopți Sfinte
„În Numele Tatălui, Hristului și Sf. Duh cer ca Arhanghelul Uriel să-mi deschidă toate drumurile. Cer ca cele 12 Legiuni de Îngeri care dezvăluie Conștiința Hristică să meargă înaintea mea. Cer lui Hristos să mă curețe cu Tămâia lui Sfântă care purifică locul Sufletului. Cer reconectare la inima lui Hristos. Amin”
 
!!! Ce aveti de făcut:
- Creați o listă cu toate dorințele, cererile, speranțele voastre viitoare,
- Cererile să fie trecute la timpul prezent, să fie afirmative, să nu conțină NEGAȚII
- Cererile să nu se refere la alte persoane, voi hotărâți doar pentru voi
- Nu folosiți cuvintele „viitor” și „sper”
- Puteți trece în lista oricâte dorințe vreți
- La sfârșitul listei scrieți așa „Cer asta sau altceva mai bun așa cum consideră Sinele meu Superior pentru manifestarea binelui meu suprem și în acord cu Legile Divine.”
 
- Citiți rugăciunea de 3 ori și lista o singură dată apoi spuneți așa: 
 
„Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc cu recunoștință și mare bucurie pentru că am primit toate acestea chiar acum. Mulțumesc Hristoase, mulțumesc Uriel, mulțumesc Gabriel !
 
Extrase Rudolf Steiner – Cele 12 nopti magice si ierargiile spirituale, Seghej O. Prokofieff)