Īntr-o zi afli că ai o boală gravă şi că vei mai trăi prea puţin pentru câte ţi-ai propus tu să faci.
Şi atunci realizezi cât de mult te-ai irosit în viaţa ta. Realizezi atunci cât de puţin valorează casa, maşina şi lucrurile pentru care ai muncit uitând să-ţi trăieşti viaţa. Abia atunci realizezi cât de mult valorezi tu, fără lucruri, fără titulaturi, fără imaginea din faţa lumii. Abia atunci realizezi cât de mărunte erau preocupările şi temerile tale şi cât de mult ai greşit irosind lacrimi pentru oameni care nu ar fi meritat.
Abia atunci realizezi că nimic nu mai contează pe lume înafară de tine şi de oamenii care te iubesc cu adevărat, oameni pentru care n-ai prea avut timp fiind preocupat să alergi după iluzii. Realizezi atunci că prea puţin contează, de fapt, cum arată părul tău, câte kilograme ai şi ce gândesc oamenii despre tine.
Şi regreţi că nu te-ai iubit şi nu te-ai preţuit mai mult, că te-ai detestat de fiecare dată când cineva te-a detestat, te-a dezaprobat şi te-a abandonat, că ţi-ai refuzat mai multe lucruri decât ţi-ai oferit.
Şi ți-ai mai dori cu tot sufletul şansa să poţi face lucrurile corect, să nu-ţi mai sabotezi fericrea, să te bucuri de tine, pur şi simplu, să nu te mai iroseşti cu oameni de care credeai că depinzi sufleteşte şi să nu mai alergi după iluzii frumoase. Însă nu mai ai timp. Când în sfârşit ai vrea să trăieşti, nu mai ai viaţă."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu