Exercițiu Recunoștința și Bucuria
Recunoștința este un sentiment de mulțumire față de ceva ce ți s-a dat. Bucuria este o senzație mai generală a sentimentului de mulțumire, recompensare, încântare sau fericire în privința unui lucru, fără ca acesta să fie neapărat un dar.
Recunoștința, bucuria și alte sentimente pozitive precum aprecierea, pot părea atât de banale, încât sunt ușor de trecut cu vederea, dar studiile arată că, de fapt, cultivarea lor are beneficii durabile și importante, inclusiv îmbunătățirea dispoziției, amplificarea stării de satisfacție în viață și dezvoltarea rezilienței.
Probabil, fiecare dintre noi am experimentat puterea recunoștinței într-un moment din viața noastră. Pe mine, m-a ajutat să depășesc momentele dificile, să iert și să mă iert, m-a ajutat să reușesc în a-mi atinge obiectivele stabilite, să atrag lucruri mai pozitive în viața mea și să încep să gândesc mai pozitiv. Practicând recunoștința mi-am dezvoltat mai mult sentimentul de bucurie.
Oricare ar fi experiența ta cu recunoștința, mi-ar plăcea să împărtășești cu noi 🤗.
Eu îți las un exercițiu pe care eu îl fac în acest scop:
🍀Observă sentimentele de recunoștință sau bucurie prezente deja în mintea ta. Poate că ești recunoscător cu privire la unde locuiești sau ești bucuros deoarece copilul tău se simte bine astăzi. Pe parcursul zilei, fii atent îndeosebi la sentimentele de recunoștință sau bucurie care se întâmplă în mod firesc.
🍀Creează, experiența recunoștinței sau a bucuriei căutând lucruri pentru care să te simți recunoscător sau bucuros. Ele pot fi aparent nesemnificative sau simple. Poate, ți s-a întâmplat ceva plăcut sau ai mâncat ceva care îți place foarte mult, sau ești recunoscător pentru un prieten care te place. Poți fi recunoscător pentru un animal de companie, pentru flori, mâinile care te ajută să faci o mulțime de lucruri.
🍀Gândește-te, de asemenea, la trecutul și viitorul tău. Găsește lucruri pentru care să fii recunoscător sau bucuros pentru tine dar și pentru cei din jur.
🍀Primește în suflet recunoștința și bucuria. Analizează aceste experiențe și prelungește starea. Ajută-le, cu grijă, să devină cât mai bogate și mai intense și să-ți inunde tot corpul. Acceptă emoțiile conexe, precum veselia sau împlinirea.
🍀Materializează recunoștința și bucuria zâmbind, sărind de fericire, înseninându-ți chipul sau întinzând brațele spre lumea din afară.
🍀Permite recunoștinței și bucuriei să te cuprindă. Când îți concentrezi atenția asupra recunoștinței și bucuriei, fii mulțumit că există multe lucruri pentru tine în acest moment și că nu trebuie să alergi după ele.
🍀Fii conștient atât de sentimentele de recunoștință și bucurie, cât și de cele de dezamăgire sau înfrângere.
🍀Continuă să faci din recunoștință și bucurie cele mai puternice sentimente și, dacă te simți distras de lucrurile negative, eliberează-le din conștiință. Acceptă că recunoștința și bucuria sunt strâns legate de pierdere sau dezamăgire.
🍀Imaginează-ți cum câteva lucruri pentru care te simți recunoscător sau bucuros te copleșesc și umplu, treptat, fiecare gol din interiorul tău. Poate că recunoștința și bucuria ajung în acele părți din tine care s-au simțit cândva nefericite. Apoi, când simți că e momentul, eliberează-te de conținutul mental negativ și păstrează sentimentul recunoștinței și al bucuriei.
🍀De câteva ori, în următoarea oră, fii atent doar la conținutul mental pozitiv sau neutru, cum ar fi recunoștința sau bucuria, gândindu-te, în același timp și la un factor declanșator neutru, precum dezamăgirea sau pierderea.
🍀Notează experiența pe care o ai cu acest exercițiu
🍀La sfârșitul zilei, fă o analiză la cum a fost ziua ta fiind în această energie. Stai pentru câteva momente în această reușită, acest sentiment de recunoștință și bucurie și mergi la culcare în această energie.
🍀Observă cum te-ai odihnit și cum te-ai trezit
Scrie în cometarii cum te-a ajutat acest exercițiu și dacă îți dorești mai multe exerciții de acest gen
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu