27.7.25

9 principii de viață învățate de la pisici (sursa net)

 "9 principii de viață învățate de la pisici: 

1. Respectul de sine este o prioritate !

2. Un pic de răsfăț este întotdeauna binevenit! 

3. Nevoile tale sunt importante!

4. Stabilește limite clare pe care nu le negociezi ! 

5. Când îți dorești ceva important ... fii tenace și perseverează!

6.  Alege-ți cu grijă anturajul și rămâi doar acolo unde îți este bine! 

Unde nu ești fericit, pune-ți coada pe spinare și pleacă!

7. Să te pisicești puțin e mult mai de folos decât să fii morocănos și acritură cu cei din jur! 😁

8. Menține conexiunea cu cei dragi, oferă-le și primește tandrețe ... tandrețea e importantă! 

9. Ai grijă să te relaxezi, să dormi suficient și să te bucuri de viață!"

MANIFESTUL UNUI POPOR CARE NU MAI ÎNȚELEGE NIMIC (sursa net)

 MANIFESTUL UNUI POPOR CARE NU MAI ÎNȚELEGE NIMIC


Nu mai înțeleg nimic. Dar poate tocmai de-asta încep să înțeleg totul.

Am crescut crezând că trăiesc într-o țară. Că avem guvern, parlament, economie, suveranitate, profesori, academicieni și patrioți. Azi îmi dau seama că totul a fost o piesă de teatru prost regizată.

L-ați împușcat pe Ceaușescu pentru că „submina economia”, deși România nu avea niciun leu datorie externă. Azi avem peste 160 de miliarde euro datorie și nu mai produceți nici măcar un cui. Cine subminează azi economia? Cine e următorul care va fi judecat? Ah, stați… nu mai judecă nimeni pe nimeni. Că doar trăim în „democrație”.

Ceaușescu era dictator. Dar azi avem 600 de democrați cu imunitate și 0 responsabilitate. Avem sute de agenții, comisii, ministere și niciun plan. Nicio direcție. Doar ordine venite de la Bruxelles și sloganuri traduse prost din engleză.

Nu mai înțeleg nimic.

Dar știu că suntem conduși de niște manageri de colonie, nu de oameni de stat. Niște „guvernanți” care nu guvernează nimic. Doar semnează ordine venite pe email de la stăpâni. Și mai postează pe Twitter câte un steag curcubeu sau un mesaj despre „combaterea urii”.

Ce a mai rămas din România? Un magazin second-hand.

Industria? Rămasă pe Youtube, în filme alb-negru.

Agricultura? Vândută. Sclavii români lucrează azi pe pământurile altora, pe banii altora, pentru profiturile altora.

Pădurile? Tăiate, exportate, iar în locul lor crește cancer și depresie.

Sănătatea? O ruletă rusească cu paracetamol.

Educația? O glumă sinistră în care se predă „diversitate” în loc de istorie, și „reziliență” în loc de logică.

Armata? Subordonată NATO, dotată cu morală de carton și gloanțe cu termen de expirare.

Politica externă? Un pupat de papuci internațional, cu mânuțele la spate și spatele plecat.

România e un hypermarket de ieftinituri, în care poporul e la raionul „reduse – pe cale de dispariție”.

Ce face Guvernul? Împrumută și îngenunchează.

Când n-aveți bani, nu construiți, ci împrumutați. Când aveți criză, nu inovați, ci închideți. Când poporul urlă, nu ascultați, ci cenzurați.

Sunteți guvernul Excel-ului: dați cu copy-paste la directive, cu copy-paste la impozite, cu copy-paste la lozinci. Nu gândiți nimic. Nu simțiți nimic. Nu aparțineți de nimic.

Suntem conduși de niște birocrați cu dosar de securitate, nu de lideri cu coloană.

Ați transformat „guvernarea” în actul de a tăia, vinde, ceda, îngenunchea. Sunteți niște vânzători de țară cu cravată și conturi în Cipru. Fără sânge, fără rușine, fără patrie.

Ce-ați făcut cu România? Ați transformat-o în rușinea fiilor ei.

Eu, care am crescut cu manuale de istorie în care mi se spunea despre Decebal, Ștefan, Mihai, Horea, Avram Iancu – acum îmi e rușine să spun că sunt român. Nu pentru că sunt român. Ci pentru că trăiesc în ruinele unei patrii călcate în picioare de propriii ei conducători.

Când văd că românii mor la cozi la oncologie, dar guvernanții se vaccinează cu prioritate și merg la forumuri mondiale cu escortă; Când văd că în România copilul învață că nu are sex, dar are „drepturi” să se definească în funcție de lună; Când văd că 5 milioane de români au plecat din țară, dar statul îi cheamă „diaspora de aur” doar când e campanie electorală…

…îmi vine să urlu: Asta e țara mea? Sau un experiment social cu steag tricolor?

Eu sunt nebunul? Sau voi sunteți trădătorii?

Poate că eu sunt confuz. Poate că-s rămas în trecut. Poate că-s învechit, retrograd, habotnic, conspiraționist, needucat. Poate că nu înțeleg economia modernă, politica externă, digitalizarea și tranziția verde.

Dar am o întrebare simplă:

Dacă Ceaușescu a fost împușcat pentru că „a distrus țara”...

Ce pedeapsă merită voi, care ați ras-o de pe hartă?

Patriotismul a devenit crimă. Patriotul – suspect de serviciu.

În România de azi, dacă ești patriot, ești extremist. Dacă vorbești despre suveranitate, ești rusofil. Dacă vrei ca românii să trăiască bine la ei acasă, ești populist.

În schimb, dacă vinzi țara bucată cu bucată – ești „reformist european”. Dacă o îndatorezi pe 100 de ani – ești „responsabil fiscal”. Dacă pleci în Dubai cu amantele – ești „om de afaceri”. Dacă distrugi familia, credința, cultura – ești „progresist”.

În România voastră, trădarea e diplomă. Iar loialitatea față de țară e boală psihică.


Manifestul final.

Noi, cei care nu mai înțelegem nimic,

Noi, cei care nu mai avem iluzii,

Noi, cei care nu mai vrem să tăcem,

spunem clar:

Țara asta nu e a voastră. Nu v-am dat-o, n-ați câștigat-o, n-ați ridicat-o.

Voi n-ați clădit nimic. Ați moștenit un stat funcțional și l-ați distrus bucată cu bucată.

Voi n-ați făcut istorie. Ați călcat-o în picioare.

Și dacă Ceaușescu a fost împușcat pentru că a distrus țara, atunci pe voi ar trebui să vă judece istoria la nivel planetar. Pentru că ați distrus un popor.

Concluzie? N-avem. Doar o întrebare finală:

Dacă România ar fi o afacere,

Ce CEO ar rămâne în funcție după asemenea dezastru?

Și totuși, voi sunteți încă acolo. Zâmbind. Semnând. Vânzând.

Dar țineți minte:

Noi nu mai înțelegem nimic – dar tocmai de-asta începem să vedem totul.

6.7.25

Au inventat boala ca să .... (sursa net)

 “Au inventat boala ca să te facă să uiți de cat de suveran ești🫵

Au inventat banii ca să ai nevoie de bani toată viața căci ai uitat că energia ta înseamnă bani 

Au inventat medicamentele ca să te tratezi pe viață dar să nu știi ce se întâmplă de fapt cu corpul tău 

Au inventat școala ca să te dreseze să te supui 

Au inventat produse frumos colorate ca să îți ia ochii de la frumusețea ta și de la frumusețea naturii

Au inventat orașul ca să te scindeze de ciclurile tale naturale și de tine însuți 

Au inventat blocul cu etaje ca să te îndepărtezi de pământul care te resetează fizic și mental ,te vindecă de anxietate ,depresie 

Au inventat casa în formă de cub pentru ca conștiința ta să nu mai aibă inspirație pentru a crea.

Au inventat psihiatria și prin intermediul DSM5 au transformat oamenii sănătoși în bolnavi mintal 

Au creat produse în loc de mâncare reală pentru a te îmbolnăvi mental 

Au creat partide si culori politice pentru a  avea iluzia ca alegi 

Au creat televizorul ca sa te programeze in ce sa crezi și sa îți arate câte sunt dușmanii 

Au creat publicitatea și marketingul cu care sa te ajute să cumperi inducându-ți frică 

Au creat atâtea distracții încât nimeni nu mai are timp sau nevoie de altcineva 

Nimeni 

Este doar o mașinărie bine pusă la punct 

Doar ca să te lege la ochi și să te țină departe de discernământul propriu 

Să rămâi inert,anesteziat,depresiv,disperat și singur cu “durerile” tale 

Să ai capul înfășurat în “nu pot”,”nu am”,”pentru mine nu se poate”,etc.

Să crezi în loc să simți 

Să cumperi în loc să creezi 

Să bei alcool în loc să simți viața reală cu bune și rele și să pricepi dracului odată că nimic nu e așa cum ți se spune!

Să fugi de realitate și de responsabilități 

Să nu faci ca bărbat

Să nu fii ca femeie

Să fugi de singurătate pentru că nu te suporți pentru că nu te cunoști 

Să continui să te minți 

Să continui să te rogi 

Să continui să crezi că Dumnezeu este înafară 

Să continui să ai îndoieli despre abilitățile tale “supranaturale”

Să te îndoiești de intuiția ta 

Să crezi doar într-o realitate creată la televizor 

Să nu te crezi pe tine însuți 

Să nu cumva…

Doamne ferește să îți pui întrebări legate despre medicină,mașini electrice,energie electrică “curată” și modificările aduse climei 

Doamne ferește să îți iei mâinile de la ochi…

Cum să crezi tu vreodată că ai putea avea voință și voia ta îți va fi respectată 

Cum să crezi că în ce crezi tu?!?

Gândește-te puțin…”

17.6.25

Verdict pentru o lume care se credea vie ( sursa net)

 Verdict pentru o lume care se credea vie

(Scrisoare de plecare – cu zâmbetul pe față)


Dragilor,

Vă anunț simplu și calm:

de astăzi, nu voi mai publica nimic serios pe Facebook.


Nu din supărare. Nu din tristețe.

Ci din claritate.


Am înțeles, în sfârșit, că această lume merge înainte, exact așa cum vrea ea să meargă: în spirală descendentă, spre autodistrugere, cu frenezie și aplauze.

Nu are nevoie de ghidare.

Nu caută adevărul.

Nu vrea vindecare.


Și e în regulă.

Fiecare om, fiecare popor, fiecare civilizație are dreptul să-și trăiască până la capăt propriul vis… sau propria rătăcire.


Cei care s-au trezit – cinste lor.

Cei care încă mai pot – Dumnezeu să-i întărească.

Cei care aleg să doarmă –

Noapte bună. Somn ușor.

Nani-nani, puisor.


Eu?

Mi-am făcut partea.

Am spus ce aveam de spus. Fără frică.

Am oferit ce aveam de oferit. Fără obligații.

Am arătat, pentru cine avea ochi, drumul. Fără pretenții.


Și acum...

plec.

Nu de tot. Nu în altă lume.

Dar din acest spațiu, din această luptă, mă retrag.


Nu ca învins. Nu ca poet neînțeles.

Ci ca om liber, care a înțeles când e momentul să tacă.

Pentru că tăcerea, uneori, e mai puternică decât o mie de postări.


Nu vă învinovățesc pentru nimic.

Nu-mi datorează nimeni nimic.

Voi sunteți cum sunteți. Eu sunt cum sunt.

Fiecare cu drumul lui.

Eu aleg altul.


Un drum unde nu mai trebuie să explic, să salvez, să traduc.

Unde viața e vie. Unde timpul contează.

Unde oamenii vor să afle, nu doar să reacționeze.


Și da, sunt un om sensibil.

Uneori deprimat, alteori inflăcărat.

Câteodată trist, adesea ironic. Mereu sincer.

Dar nu e o slăbiciune.

E exact combustibilul din care s-au născut toate marile idei, cărți, invenții și revelații.


Depresivii au simțit prăpastia și au căutat punți.

Schizofrenicii au văzut lumi alternative și le-au desenat pentru ceilalți.

Maniacii au dus umanitatea înainte când toți ceilalți dormeau.

Autiștii au ordonat haosul.

Anxioșii au simțit pericolele înainte să apară.

Iar oamenii „ciudați” au rupt cercul vicios al conformismului și au deschis porți.


Normalitatea n-a schimbat nimic.

Dar nebunia controlată, lucidă, vie – a schimbat tot.


Eu nu mă mai lupt cu nimeni.

Nu mai dau cu adevărul în geamuri închise.

Nu mai bat la uși unde știu că nu se va deschide niciodată.


De azi, devin observator.

Voi aplauda când e de aplaudat.

Mă voi minuna când e de minunat.

Și, din când în când, voi posta câte ceva – nu ca semnal de salvare,

ci ca test.

Ca întreținere a relației firești cu prietenii, cunoscuții, cei câțiva treji.


Nu-mi pare rău. Nu mă uit înapoi.

Doar mă ridic, mă scutur de praf și plec mai departe.


Viața e prea prețioasă ca să fie consumată în feed-uri și comentarii.

Timpul e prea scurt ca să tot demonstrez.

Iar adevărul...

Adevărul nu are nevoie să fie acceptat ca să fie adevărat.


Așadar,

nu vă faceți griji. Sunt bine. Mai viu ca oricând.

Dar în altă parte.

Cu alți oameni. În alt registru. Cu alte reguli de joc.


Și dacă veți simți că vi se face dor de mine…

s-ar putea ca, de fapt, să vi se facă dor de voi înșivă –

cei care ați fi putut deveni.


Cu zâmbet sincer, fără ură, fără dramă,

vă salut.

Și plec.

— Un om viu. Încă. 


***Părerea mea despre acest om si articolele lui. 

Personal pe acest om l-am perceput CA pe cel mai VICLEAN MANIPULATOR.

Manipulează de ani de zile oamenii. Mulți CREDULI i-au sorbit "jongleriile cuvintelor bine ticluite". I-a ațâțat la discuții în contradictoriu și aștepta RĂSPUNSURILE care îi reveneau GRATUIT. Oamenii îi răspundeau sincer, iar ăsta aduna RĂSPUNSURILE pt "expunere de caz".

A adunat material pentru două "doctorate" din sinceritatea celor care au răspuns provocării lui. 

Asta ce înseamnă? MANIPULARE ORDINARĂ!!!

10.6.25

SĂ NU CREZI CĂ MĂ JUSTIFIC (Anatol irita) (sursa net)

 SĂ NU CREZI CĂ MĂ JUSTIFIC. NU AM DE CE. NU SUNT MISOGIN. EȘTI TU ANALFABETĂ FUNCȚIONAL.


De astăzi înainte — deși și până acum o făceam, dar n-o spuneam direct — vă anunț public, solemn și fără drept de apel:

vă voi considera analfabete funcționale pe toate acelea care mai folosiți termenul de misogin în alt sens decât cel real, logic și definit.


Da, chiar dacă vă supărați.

Da, chiar dacă urlați pe internet.

Da, chiar dacă vă dați lovite pe Instagram, plângeți în story-uri sau vă aprindeți în live-uri cu lacrimi false și hashtaguri isterice.

Nu mă interesează. Pentru că am dreptate. Și voi nu știți măcar ce vorbiți.


Misoginismul, doamnelor, înseamnă ură viscerală, profundă și nejustificată față de femei.

Nu observație.

Nu ironie.

Nu critică.

Nu glumă.

Nu nervi.

U-r-ă. Ca ideologie. Ca respingere totală a genului feminin. Ca chemare uneori chiar si la distrugerea sau eliminarea fizica a femeilor. URA de intensitate maxima, viscerala. Misoginul nici nu suporta prezenta femeilor in preajma lui. Daca ai nimeri odata singura in lift cu un misogin, ti-ar ingheta sangele in vene pentru ca ai simti cu tot instinctul tau ca este extrem de periculos sa te afli langa acesta.


Când spun că unele femei se victimizează excesiv, nu urăsc femeile.

Când spun că multe au dublu standard emoțional, nu le disprețuiesc.

Când spun că unii bărbați au fost distruși psihic de manipulări feminine bine executate, nu scriu un manifest contra vaginului.

Ci spun un adevăr. Observabil. Verificabil. Statistic. Uman.


Dar voi? Când n-aveți argumente, atacați autorul. Nu ideea.

Nu textul. Nu logica. Nu faptele.

Treceți la om. Ca niște câini care latră de după gard – mult și agresiv, dar doar când poarta e închisă.

Când se deschide poarta, nu mai latră niciunul.

Asta sunteți: eroine imaginare cu tastatură și gard virtual.

Ecranul și wifi-ul vă dau tupeul pe care față în față nu l-ați avea niciodată.

Vă permiteți lipsă de tact, de respect, de limită. Aruncați cu jigniri, cu etichete, cu venin.

Nu pentru că aveți dreptate. Ci pentru că e ușor. E gratis. Și credeți că nu răspundeți.


Și mai e ceva: de unde, exact, ați luat ideea că orice părere care vă trece prin cap trebuie exprimată?

Că orice impresie personală, oricât de proastă, trebuie aruncată în public cu obrăznicie?

Știți ce cred eu?

Că unele dintre voi nici nu ar trebui să aibă dreptul la opinie exprimată, dacă nu sunt capabile s-o argumenteze.

Nu poți să vociferezi orice prostie și apoi să te ascunzi sub fusta „libertății de exprimare”.

Dacă nu poți răspunde cu logică, mai bine taci.


Opinia e un drept, dar vine cu o condiție:

să fii gata să ți-o iei peste ochi pentru ea. Exact ca între bărbați. Ca de la egal la egal.

Dacă ai curajul să spui ceva jignitor, ai și demnitatea să-ți asumi răspunsul.

În multe locuri din lume, o opinie greșită despre profetul Mahomed îți poate aduce moartea.

Acolo nu ți se cere să fii politically correct – ci să fii responsabil cu ce scoți pe gură.

La noi, însă, e invers.

Cu cât spui mai multe prostii, cu atât te simți mai îndreptățită.


Și când cineva îți dă peste nas cu un adevăr, ce faci?

Țipi „misogin”.

Pentru că nu știi altceva. Pentru că n-ai nimic mai bun. Pentru că nu poți raționa. Doar reacționezi.


Ei bine, eu refuz să mai accept acest reflex pavlovian.

Data viitoare când vrei să acuzi un bărbat de misoginism, fă-ți un bine și caută întâi definiția.

S-ar putea să afli că, în realitate, el e doar sincer. Iar tu…

doar guralivă, needucată și fără coloană.


Și dacă tot suntem aici — hai să te întreb ceva:


Tu știi măcar ce înseamnă cuvântul ăla pe care-l repeți ca o vrăjitoare isterică?

Ai deschis vreodată un dicționar în viața ta?

Ai citit un rând despre drepturile femeilor în secolele trecute? Despre misoginismul real, nu ăla imaginar de pe Instagram?

Ai simțit vreodată ura aia adevărată?

Când o femeie nu avea voie să voteze, să învețe, să vorbească?

Sau ți-ai inventat o traumă pentru fiecare bărbat care te-a contrazis pe net?


Când ai criticat ultima dată o femeie abuzivă?

O mamă toxică? O șefă instabilă? O influenceră narcisică?

Sau între voi e „sororitate” doar când vă susțineți în prostie?


Vrei exemple? Ține minte asta:


Când o femeie spune „toți bărbații sunt porci” – e considerată sinceră.

Când un bărbat spune „unele femei sunt manipulatoare” – e misogin.


Când o femeie râde de un bărbat sărac – e selectivă.

Când un bărbat refuză o femeie trecută prin 30 de relații – e toxic.


Când o femeie controlează, verifică, umilește – e puternică.

Când un bărbat pune o întrebare – e abuzator gelos.


Când o femeie îl face „ratat, impotent, prost” – e directă.

Când el spune „nu ai nimic în cap” – e agresiv.


Asta e dublul vostru standard. Ăsta e misoginismul vostru pe invers: misandrie.


Voi, cele care strigați „misogin” fără să înțelegeți termenul,

sunteți de fapt cele mai misandrice ființe din spațiul public.

Nu iubiți bărbații.

Vă folosiți de ei.

Vă temeți de ei.

Îi disprețuiți, dar aveți nevoie de ei.

Îi folosiți ca bancomate, scuturi, scări sociale, saci de box emoționali.

Și când unul vă ține oglinda,

când unul vă spune „uite cine ai devenit”,

îi spuneți misogin – ca să nu vă auziți propria rușine.


Nu vrei dreptate.

Nu vrei egalitate.

Vrei putere fără responsabilitate.

Vrei să jignești fără să fii atinsă.

Vrei să vociferezi fără să-ți asumi nimic.

Vrei egalitate doar când primești, nu și când ți se răspunde.


Așa că, dragă tastatură războinică,

data viitoare când îți vine să scrii misogin,

scrie mai bine:

„n-am înțeles nimic, dar m-am simțit atacată”

– și, culmea, o să fii, în sfârșit, sinceră.


Printre altele. 

Mă aflu în faza scrierii unei cărți despre femei, relații și dinamici sociale, iar multe dintre comentariile primite în spațiul public – inclusiv cele mai agresive, jignitoare sau absurde – se vor regăsi în acea carte, ca material de analiză.

Dacă ai comentat public, ai făcut-o voluntar. Iar eu îți voi respecta exact libertatea pe care ți-ai asumat-o: aceea de a rămâne înregistrată în spațiul public, ca exemplu de reacție, mentalitate sau tipar comportamental.

Fiecare cuvințel scris de tine va apărea acolo ca dovadă a ceea ce generează un text lucid într-o societate isterizată. Și îți mulțumesc pentru contribuție. Nu-mi bat capul să te corectez acum. Te voi cita. În carte.

Acolo vor înțelege și alții cine ești.


Anatol Basarab.

Nu suport proastele (Anatol iritat) (sursa net)

 Nu suport proastele.

Și nu mă mai chinui să fiu elegant. Nu le suport și gata. Nu din răutate, ci din instinct de supraviețuire. Ca reacția aia când vezi focul și dai înapoi. Proasta modernă e ca un incendiu spiritual — te arde pe dinăuntru cu ignoranță în flăcări.


Și nu mă refer la femeile simple, neșlefuite, modeste. Nu. Proasta adevărată e altceva.

Proasta e aceea care, pe lângă faptul că n-are idee ce vorbește, are și gura mare, ochii dați peste cap și impresia că înțelege Universul.

Are citate din Osho, dar n-a înțeles niciodată diferența între un gând și o flatulență mentală.

Are cristale în poșetă, dar dacă o întrebi ce-i o lungime de undă sau un amper, face ochii mari, de parcă i-ai cerut să-ți rezolve integrale în sanscrită.


Proasta de azi e vegană din principiu, dar bea prosecco la all-inclusive.

Proasta e life-coach, dar nu-și poate regla nici ceasul biologic.

Proasta e convinsă că e „femeie deșteaptă” doar pentru că nu mai spală vase.

Proasta nu e neapărat needucată — uneori are facultăți. Dar le folosește ca să le spună altora ce să mănânce, cu cine să doarmă și cum să-și vindece traumele cu miros de bețișor parfumat.


Știi cum e? Proastă, da’ înțepată. Nu doar proastă — proastă și încrezătoare. Proastă și cu crucea în aura ei.

Vine și-ți spune, pe un ton de guru isteric, că „ai vibrații joase”.

Bine, fată, dar tu știi măcar ce e o frecvență? Ce e o amplitudine? Ce-i ăla un volt?

Ai pus vreodată mâna pe un osciloscop sau doar pe cristalul de cuarț de la gât?

Nu știi diferența dintre un câmp electromagnetic și o ceașcă de ceai, dar îmi explici mie că am chakrele închise.

Păi normal că le am închise, de frică să nu intri tu în ele cu tot cu prostie!


Și mai e ceva…

Proasta nu doar că nu știe, dar are tupeul sfânt să te corecteze.

Și o face cu privirea aia de parcă ți-a dat restart la karmă, dar în realitate abia știe să-și scrie CV-ul.

Genul ăla de creatură care confundă sarcasmul cu umorul și superioritatea cu iluminarea spirituală.

Ea nu are idei. Are postări salvate de la alte proaste.


Și știi ce-i mai rău?

Că exact proastele ajung modele. Influencere. Gânditoare. Speakeri motivaționali.

Le dă lumea microfon, reflectoare și scenă, de parcă prostia cu ruj e formă de progres.

În loc să le înveți carte, le dai like. În loc să le trimiți la bibliotecă, le inviți la podcast.

Asta nu e evoluție. E extincția logicii, dar cu filtru frumos.


Hai s-o spun pe șleau:


Proasta nu e femeie slabă. Proasta e femeia care are impresia că știe, fără să se întrebe vreodată dacă chiar știe.

Proasta nu e o victimă. Proasta e o armă în mâna propriei superficialități.

Proasta nu e simplă. E complicată inutil. Un labirint din oglinzi sparte care se crede catedrală.

Proasta nu are umor. Are sarcasm confuz. Râde doar dacă râd și alții, și înțelege glumele cu întârziere.

Proasta nu e tăcută. Vorbește mult și prost, cu încrederea unui avion fără aripi.


Și da, nu sunt misogin.

Nu urăsc femeia. Femeia e forța creației. E miracol. E inteligența cu intuiție și simțire.

Dar proasta… proasta e un deranj cosmic. O greșeală statistică, dar cu fund mare și cont de Instagram.

E ca o notificare enervantă pe ecranul conștiinței — o ignori, dar tot apare.


Și, culmea, proasta nu e singură. Are susținere.

Că dacă o proastă are followeri, înseamnă că niște dobitoci dau like.

Dacă o proastă crede că are valoare doar pentru că are silicoane și replici din Paulo Coelho, e pentru că un bărbat fără coloană i-a spus asta de 12 ori pe zi.

Așa se închide cercul: prostia are public, pentru că inteligența n-are curaj.


Și totuși… trebuie să recunosc:

și proastele sunt bune la ceva.

Nu la discuții. Nu la filozofie.

Dar uneori, când o proastă începe să vorbească, singura soluție e să-i închizi gura… cu ceva.

Un pupic, o gogoașă, o pernuță decorativă… fiecare cu metoda lui. Important e să oprești zgomotul și să salvezi vibrația planetei.


Da, proastele sunt bune.

La TikTok, la story-uri cu „manifestă-ți visul” și la a te face să-ți amintești cât e de frumos să stai singur și liniștit.


Așa că nu le suport. Și am acest drept — biologic, legal, logic și spiritual.

Nu le suport în minte, în spațiu public și mai ales în preajma bărbaților care le iau de neveste, le dau copii și apoi se miră că trăiesc într-un reality show cu final tragic.


Nu le suport. Și poate nici Universul.

Că dacă proasta avea rol sacru, sigur o tăcea mai des.


Anatol Basarab.