Eu sunt un pelerin (replică la articolul lui Anatol)

 Eu sunt un pelerin. Sunt și un bărbat. Și gândirea generalizantă a multor femei despre bărbații misogini nu mi se pare ok. Dar totusi simt nevoia să mă exprim vis -a-vis de articolul domnului Basarab. Iată punctul de vedere al unui om care crede despre el ca e ghid, pelerin și bărbat :

1. O femeie cu experiență nu este „uzată”. Este umană.

Oamenii nu sunt obiecte. Nu „se forțează”, nu „se turează”, nu „se vând”. Fiecare relație lasă urme, da — dar nu e ceva ce ar trebui văzut ca defect, ci ca dovadă de viață trăită. Nu vrei o „foaie albă”. Vrei un om real, cu trecut, cu greșeli, cu învățăminte. Dacă tu, ca bărbat, pretinzi că meriți iubire necondiționată, în timp ce o femeie trebuie să fie „neatinsă”, ești prizonierul propriei imaturități emoționale.

2. Compararea unei femei cu o mașină- dezumanizantă.

O femeie nu e un bun cu uzură morală. Acest tip de gândire nu reflectă nici realitate, nici respect. E o fantezie misogină de putere: tu ești „clientul” care decide dacă „merită” sau nu. Dar ghici...Nu, nu ești. O relație nu e un contract de leasing — e o alegere reciprocă.

3. Și bărbații au trecut. Dar nu sunt judecați la fel.

Standardul dublu e evident. Un bărbat cu multe relații e „experimentat”, „valoros”, „bărbat adevărat”. O femeie cu același trecut devine automat „stricată”. De ce? Pentru că în multe minți, nu doar masculine, sexualitatea feminină e văzută ca o monedă de schimb, nu ca o alegere personală. Aceasta nu este moralitate. Este control și frică mascată în „tradiție”

4. Femeia modernă nu e „luată razna”. E liberă.

Ce deranjează cu adevărat autorul nu este „infantilismul emoțional”, ci faptul că femeile nu mai acceptă rolul pasiv. Nu mai vor să fie dependente, să fie „luate” ca niște trofee. Ele vor relații în care contribuția e mutuală: afecțiune, sprijin, colaborare, respect. Nu „servicii de bonă și curățenie”. Dacă tu vrei o parteneră care doar gătește și tace, nu cauți o soție. Cauți o angajată neplătită.

5. Ideea că bărbatul „plătește oricum” e o minciună de conveniență.

Statistica reală arată că tot mai multe femei contribuie egal sau chiar domină financiar în cupluri. Căsătoria nu mai e un contract de întreținere. Iar divorțurile nu se judecă după clișee. Dacă ai fost înșelat, legea permite să o dovedești. Dar dacă te plângi preventiv că „vei fi obligat prin lege”, poate problema nu e legea, ci propria alegere de parteneri.

6. Maturitatea nu înseamnă să fugi de femei care gândesc.

Autorul încheie cu două opțiuni: ori „fugi”, ori „te protejezi”. Însă bărbații maturi știu că o femeie cu personalitate nu e o amenințare, ci un partener valoros. Nu „îți tragi chiloții pe tine” și pleci — ci îți asumi cine ești, ce vrei, și construiești alături de cineva care îți răspunde la fel.

În concluzie:

Acest articol nu e despre femei. E despre frica unor bărbați în fața egalității. Despre nesiguranța lor mascată în dispreț. Despre o lume veche care moare, și o lume nouă care se naște — una în care oamenii se aleg pentru ceea ce sunt, nu pentru „kilometraj”.

Și dacă ție ți-e frică de femeia liberă, e semn că trebuie să lucrezi cu tine — nu să dai vina pe ea.

Anatol Basarab (se demască) (sursa net)

 Cu cât o femeie a avut mai mulți bărbați în pat, cu atât e mai greu să construiești ceva serios cu ea.

E exact ca la o mașină second-hand: la exterior strălucește, dar în interior totul e deja slăbit, forțat, obosit.

Intri pe un site de vânzări auto, vezi o mașină scumpă – arată bine, pare premium.

Dar când te uiți mai jos, scrie: „a avut 5 proprietari”. Și dintr-o dată te întrebi: „La ce-mi trebuie mie așa ceva?”

Pentru că știi că deja au forțat-o, au turat-o la maxim, au tras de ea fără milă.

Exact așa și cu o femeie (sau bărbat): fiecare fost a făcut ce-a vrut cu ea – unul a folosit-o, altul a bătut-o, altul a rupt-o pe dinăuntru.

Iar acum vii tu – și nu primești o foaie albă, ci o agendă veche, mâzgălită, cu colțurile rupte.

Ea nu mai are încredere, compară, manipulează.

Și tu ai impresia că ai tras lozul câștigător.

Mai ales dacă ea încă n-a înțeles nici azi cu cine a fost, unde a trăit, de ce s-a culcat cu ăia.

Dacă încă poartă în cap fantomele foștilor.

Dacă nu știe să fie cu un singur om, pentru că s-a obișnuit să-i schimbe ca pe cercei, după dispoziție.

Cu un astfel de om nu poți construi nimic.

Poți doar… până când și tu vei fi trecut în lista foștilor și vândut mai departe după același model.

Scrie în comentarii: ai avut și tu un „produs” din ăsta uzat?

Femeia modernă a luat-o complet razna. Cand spun femeia moderna ma refer la varsta intre18 si 35 de ani.

Vrea să se mărite ca să fie întreținută legal de bărbat – dar nu e în stare să-i ofere nimic la schimb.

Una din două vrea un milionar care s-o iubească mai tare ca pe mama lui, să-i acopere toate mofturile și să-i suporte caracterul infect.

În același timp, țipă pentru „egalitate”, vrea să facă doar ce-i place, să trăiască pentru ea, să se distreze.

Spune că n-a fost creată pentru gătit, curățenie sau crescut copii – ci pentru plăcere și bucuria vieții.

Dar căsătoria… e musai.

Pentru că ea trebuie să fie luată.

Bărbații, de regulă, n-au treabă cu asta.

Cu alte cuvinte: toți îi sunt datori, ea nu datorează nimănui nimic.

Asta e atitudinea unui adolescent în plină pubertate.

Și dacă o femeie adultă chiar crede în aceste idei, asta nu arată altceva decât infantilism emoțional și lipsă de conștiință de sine.

Ai două variante:

Ori îți faci cruce cu ele,

Ori îți tragi chiloții pe tine și pleci.

Un bărbat poate apela la servicii de curățenie, livrare, bonă – și singur.

E simplu. Apeși două butoane în aplicație.

Mai ales că tot el plătește oricum.

Iar dacă vine divorțul – chiar și dacă ea a fost infidelă – bărbatul va fi obligat prin lege.

Devine plătitor de pensie alimentară.

Și femeia modernă știe foarte bine toate astea.

Recunoaște: e greu să reziști unor astfel de ispite și să nu-ți pierzi mințile.

Devii chiar baba din povestea cu pescarul și peștele de aur.

Demonstreaza ca nu este asa. 

antropologul Margaret Mead (sursa net)

 Cu ani în urmă, antropologul Margaret Mead a fost întrebată de un student ,,care consideră că este primul semn al civilizației dintr-o cultură?" Elevul se aștepta ca Mead să vorbească despre cârlige de pește, vase de lut sau pietre de măcinat.

Dar nu. Mead a spus că primul semn al civilizației dintr-o cultură antică a fost un femur care a fost rupt și apoi vindecat. Mead a explicat că, în regnul animal, dacă îți rupi piciorul, mori. Nu poți să fugi de pericol, să ajungi la râu pentru o gură de apă sau să vânezi. Ești carne pentru fiare. Niciun animal nu supraviețuiește unui picior rupt suficient de mult pentru a se vindeca bine.

Un femur rupt care s-a vindecat este dovada că cineva și-a luat timp să rămână cu cel rănit, a legat rana, a purtat persoana în siguranță și a adăpostit-o să se recupereze. Ajutorul oferit altcuiva în dificultate este locul în care începe civilizația, a spus Mead.

Lumea a luat-o razna (sursa net)

 “Lumea asta e nebună. Pur și simplu a luat-o razna.

Și nu e o figură de stil. Nu e un capriciu apocaliptic.

E realitatea în care trăim cu toții, deghizată în „progres”.

Și de ce spun asta? Haideți să vorbim despre asta.

Dar nu cu optimism de silicon și fraze scoase din agende internaționale.

Ci cu tăcerea aceea grea care se lasă după ce vezi un copil murind de foame în brațele mamei.

Pentru că da — lumea chiar a înnebunit. Iar asta a devenit deja un fapt, o constatare.

Nici măcar nu se mai dezbate. Nu mai e o teorie.

E pur și simplu ce vedem zilnic… și ignorăm cu profesionalism.

Tot mai mulți oameni spun asta. Înregistrează videoclipuri, postează pe rețele sociale.

Strigă. Scriu. Se zbat.

Dar nimeni nu-i ascultă cu adevărat.

Pentru că lumea e prea ocupată cu un nou trend sau cu o glumă virală despre nimic.

Oamenii încep să realizeze că trăim împotriva oricărei logici, împotriva bunului simț.

Și ce e mai grav?

Că ne-am obișnuit.

Cu absurdul. Cu moartea. Cu nedreptatea.

Am devenit imuni la catastrofă. Ne plictisesc suferințele altora.

 Te simți bine citind asta?

Sau simți o apăsare în piept, o rușine care nu știe de unde vine?

Te-ai întrebat vreodată cât din confortul tău e plătit din durerea altora?

În timp ce într-un oraș cad obuze peste oameni, peste copii,

în alt oraș oamenii se plimbă, se distrează, râd, dansează,

sună muzica, curge vinul.

Aceeași planetă, aceeași oră, același Dumnezeu – dacă mai e pe undeva.

Într-o parte – sânge pe asfalt. În alta – spumant pe umerii goi.

120 de conflicte armate în lume.

6 dintre ele – la scară largă.

Dar știrile vin cu fundal muzical.

Și cu subtitrare pentru cei prea comozi să înțeleagă groaza.

Iar acolo unde nu se trag gloanțe, viața curge ca și cum nimic nu s-ar întâmpla.

Și nici măcar nu ni se mai pare anormal.

Pentru că dacă nu ne lovește personal, nu există.

Suntem orbi voluntari. Și confortabili.

Chiar și în regiunile afectate, oamenii continuă să-și facă afaceri,

să aducă copii pe lume,

să se îngrijoreze că odrasla nu ia note bune la școală.

E ca și cum iadul și rutina pot conviețui în același bloc.

Ne-am obișnuit cu absurdul:

în același oraș, în același bloc —

unii oameni nu dorm nopțile, frângându-și mâinile de disperare,

că nu au bani să-și trateze copilul,

iar alții își cumpără încă o mașină de lux.

 Copiii mor în fiecare zi în tăcere.

Nu pe Instagram, nu în trending, nu cu hashtag.

Mor în colțuri de lume uitate,

unde părinții își vând sângele ca să plătească antibiotice expirate.

Și tu încă te plângi că ți-au mărit rata la Netflix.

În fiecare zi, în același oraș, mor copii.

Și în fiecare zi, tone de mâncare bună sunt aruncate la gunoi,

doar ca să se mențină prețurile.

Am ajuns să distrugem hrana, doar ca să creștem profiturile.

Aruncăm viață, ca să salvăm statistici.

Bugetele militare cresc de la an la an.

Au depășit deja 2 trilioane de dolari anual.

Dar „nu sunt bani” pentru sănătate.

Niciodată nu sunt bani pentru viață.

Doar pentru moarte.

Moartea e mai profitabilă. Mai predictibilă.

Adică avem bani să ne ucidem între noi,

dar n-avem bani să ne salvăm.

Și nimeni nu urlă destul.

Îi aplaudăm pe Elon Musk și pe visul lui de a coloniza alte planete,

dar pe planeta noastră, aici,

n-am reușit nici măcar să găsim o soluție sigură pentru reciclarea plasticului.

 În timp ce visăm la Marte,

înotăm în plastic.

Copiii noștri se nasc cu microplastic în sânge.

Iar noi le spunem să fie recunoscători.

Plasticul care ne sufocă planeta,

care ne îmbolnăvește,

care ne omoară fără milă.

Dar „e ok” – e ambalat frumos și colorat.

Visăm la cucerirea galaxiilor,

dar pe pământul nostru, al nostru,

oamenii încă nu au apă potabilă.

Milioane trăiesc sub pragul sărăciei.

Și nu pentru că nu sunt resurse.

Ci pentru că am construit un sistem care funcționează doar dacă există lipsă, foame și dependență.

1% dintre oameni dețin peste jumătate din bogăția lumii.

Restul trăiesc din firimituri.

Sau visează la ele pe TikTok.

Am învățat roboții să recunoască emoții,

dar tot mai puțini dintre noi mai înțeleg ce simte omul de lângă.

Învățăm mașinile să pară umane,

dar noi înșine ne pierdem umanitatea.

 Avem AI care ne întreabă „Cum te simți azi?”,

dar părinții noștri nu ne-au mai întrebat asta de ani.

Învățăm siliconul să fie empatic.

Și uităm cum se face cu sufletul.

Oamenii mor pentru că nu au bani de tratament.

Medicamente vitale costă atât de mult, încât devin inaccesibile.

Copiii mor pentru că părinții nu au cu ce să-i trateze,

iar companiile farmaceutice fac miliarde din asta.

 Asta nu e capitalism.

E canibalism cu factură.

Iar această listă de absurdități poate continua la nesfârșit.

Dar nu o vom face.

Pentru că e mai ușor să taci decât să recunoști că ești parte din problemă.

 Nu e suficient să spunem că lumea a luat-o razna.

Noi am luat-o razna.

Noi am închis ochii.

Noi am apăsat „skip ad” la realitate.

Noi am împins absurdul mai departe, în fiecare zi în care am ales tăcerea.

Dar, după părerea mea, cel mai mare absurd este altul:

că în această lume complet nebună...

noi încă visăm la un viitor fericit pentru copiii noștri.

 Cum poți promite unui copil fericire,

într-o lume care i-a furat deja dreptul la apă curată, la adevăr, la iubire, la sens?

 Lumea noastră nu se va sfârși într-un război nuclear.

Se va termina într-un live de TikTok,

în timp ce un influencer dansează

iar în fundal… planeta arde.

Chemarea la trezire

„Dacă nu te doare, ești parte din problemă.”

Și acum… ce facem?

După ce ai văzut lumea așa cum e —

nu cum ți-o arată reclamele, nu cum ți-o ambalează știrile —

ci în toată urâțenia ei reală…

Ce faci?

Te-ntorci la scroll?

Mai pui un story ironic?

Mai faci o poză cu o cafea, ca să-ți anesteziezi neputința?

Nu.

Ajunge.

E momentul să taci cu adevărat, dar nu ca să te sustragi,

ci ca să auzi ce ai devenit.

Adevărul e că lumea nu s-a prăbușit deodată.

Nu a fost un accident cosmic.

A fost un lanț.

Zilnic. Lent. Asumat.

Fiecare alegere egoistă.

Fiecare tăcere complice.

Fiecare like dat prostiei.

Fiecare minciună spusă de dragul confortului.

Fiecare „nu mă interesează” a fost o cărămidă în zidul rușinii colective.

Și de aceea nu putem cere dreptate de la un sistem pe care îl hrănim în fiecare zi cu indiferența noastră.

Ești revoltat că sunt războaie?

Dar ai tăcut când au promovat ura.

Ești șocat că mor copii de foame?

Dar ai râs când se făceau glume despre săraci.

Ești furios că nu există adevăr?

Dar ți-ai mințit propriul copil, pentru „binele lui”.

Lumea nu va fi mai bună dacă doar o înțelegi.

Lumea se schimbă doar când tu devii imposibil de cumpărat.

Când nu te mai vinzi pentru like.

Când nu-ți mai vinzi sufletul pentru apartenență.

Când nu mai taci ca să nu superi.

Când începi să rostești adevărul chiar dacă tremuri.

Chiar dacă rămâi singur.

 Moralitatea nu începe cu o revoluție.

Ci cu o tăcere plină de rușine.

Urmată de o decizie simplă:

„De azi, eu nu mai particip la asta.”

Nu mai distribui minciună.

Nu mai aplaud mediocritatea.

Nu mai închid ochii când văd injustiție.

Nu mai aprob ce e greșit doar pentru că e popular.

Nu mai îmi educ copilul să se adapteze unei lumi bolnave.

Ci îl învăț să stea drept, chiar dacă toți ceilalți s-au cocoșat.

Pentru că în nebunia generală,

cea mai mare formă de revoltă

nu este să urli.

Ci să rămâi om.

 Să-ți ții jurământul.

Să-ți respecți cuvântul.

Să-ți ții sufletul curat.

Să-ți protejezi inima.

Să nu lași lumea să ți-o întunece cu rușine, pornografie, superficialitate și goană după nimic.

Adevărata revoluție începe când nu mai râzi cu turma,

când nu mai dansezi cu focul,

când nu-ți mai vinzi mintea pe firimituri de validare.

Adevărata rezistență azi

înseamnă să spui:

„Nu particip.”

Nu particip la această mască globală.

Nu particip la această batjocură a sensului.

Nu particip la umilința tăcută a omului simplu.

Nu particip la cultul morții îmbrăcat în modă, lux și entertainment.

Nu.

Eu aleg să fiu viu.

Să simt. Să văd. Să iubesc. Să sufăr. Să stau în picioare.

Chiar dacă totul în jur cade.

 Pentru că mai important decât să salvezi lumea,

este să te salvezi pe tine din ea.

Renașterea

„Cei care nu se mai pot întoarce la somn sunt cei ce vor reconstrui lumea.”

Nu mai putem cere lumii să se schimbe.

Dar putem construi tăcut o altă lume în noi.

O lume unde adevărul doare, dar vindecă.

O lume unde copilul nu e manipulat, ci învățat să gândească.

O lume unde femeia e femeie, bărbatul e bărbat și sufletul nu e un hashtag.

Nu e nevoie să te duci în munți.

Nu e nevoie să faci revoluție.

E nevoie să alegi zilnic să rămâi vertical.

Să spui „nu” acolo unde toți spun „merge și-așa”.

Să ai curajul să pleci dintr-un loc în care se vinde sufletul.

Să refuzi confortul dacă vine cu prețul rușinii.

Să trăiești cu puțin, dar să dormi liniștit.

Să ai mai puține haine, dar o singură conștiință.

O lume nouă nu începe cu alegeri.

Începe cu un singur om care, în tăcere, nu se mai prostituează spiritual.

Nu ai nevoie de platformă.

Nu ai nevoie de urmăritori.

Nu ai nevoie de validare.

Ai nevoie doar de un punct în interiorul tău de unde să spui:

„Până aici. De aici începe omul nou.”

 Un om care citește.

Un om care gândește.

Un om care își iubește copiii.

Un om care nu fuge de suferință, ci o transformă în forță.

Un om care, deși vede tot, nu urăște.

Nu se răzbună. Nu distruge.

Dar nu se lasă călcat în picioare.

Renașterea nu înseamnă fericire.

Renașterea înseamnă sens.

Într-o lume care a uitat ce înseamnă să fii om,

cei care se întorc la omenie

vor părea periculoși,

vor fi marginalizați,

dar vor fi ultimii care vor rămâne în picioare când totul se va prăbuși.

Pentru că atunci când nu mai rămâne nimic,

nu religia salvează, nu politica, nu tehnologia.

Ci caracterul.

Acel ceva ce nu poate fi cumpărat, nici luat, nici distrus.

Doar tu poți să-l cultivi.

 Și poate n-o să vezi schimbarea.

Dar copilul tău o va simți.

Poate nu vei fi aplaudat.

Dar vei fi iertat.

Poate n-o să fii popular.

Dar vei fi viu.

Și când totul se va întoarce în cenușă,

se va găsi în ruinele acestei lumi

măcar o singură pagină cu adevăr,

scrisă de cineva care n-a trăit degeaba.

Aceasta e miza.

Nu să schimbăm lumea.

Ci să ne salvăm sufletul din ea.”

Mizeria sexuală (sursa net)

 “MIZERIA SEXUALĂ ȘI FIINȚELE FĂRĂ SUFLET…🫵🫵🫵

În interiorul Mașinii Bestiei (BST și NAA), se află ființele lanțurilor lunii sau ființele lanțurilor lunii.

Ființele lanțuri lunare, sau ființele lanțuri lunare, sunt ființe FĂRĂ SUFLET, cum ar fi Grey și Zetas, care au fost clonate și hibridizate de Annunaki, draconieni etc. , pentru utilizarea și servirea lor, și au plasat aceste ființe ca „lucrători” lor pe diverse planete.

Cursele "Lunar Chain" fac parte din rasele de refugiați care au ieșit din explozia planetelor din Sistemul nostru Solar care astăzi arată doar ca centura de asteroizi dintre orbitele lui Marte și Jupiter.

Liniile de sânge ale ființelor Lunar Chain fac, de asemenea, parte din aruncările altor cicluri de evoluție între multiple planete din interiorul și exteriorul Sistemului nostru Solar.

Liniile de sânge „Lunar Chain” s-au implicat direct în impunerea programului „karma” și multe altele la niveluri tehnologice foarte avansate, cum ar fi crearea deliberată a programului „MIZERIE SEXUALE” impus rasei umane pentru a o păstra în secole de întuneric.

Programul numit "mizerie sexuala" a constat in distorsionarea, manipularea si abuzarea de energiii sexuale, care, prin urmare, AFECTEAZA energiile spirituale din fiintele umane incarnate pe aceasta planeta.

Câmpurile Baphomet sunt implicate inteligent în toate înșelăciunile și trucurile legate de „Arhetipul de seducție” care promovează programarea Mizeriei Sexuale întărite de Forțele Lunare sau de liniile de sânge din lanțul Lunar.

Multe dintre aceste structuri CONTROLUL MINȚII de pe Pământ sunt ținute la locul lor prin impresii magnetice transmise de pe Lună, care este un satelit artificial.

Forțele lui Orion de la Saturn folosesc Luna ca un avanpost strategic avansat pentru a transmite forțele lunare pe Pământ.

Ei au folosit ființe din „Lanțul lunii” sau liniile lanțului lunar ca lucrători în acest scop timp de multe milenii. Aceste linii de sânge situate pe Lună au fost în mod inerent responsabile pentru controlul mental transmis Pământului pentru a crea separarea de gen, pedofilie, misoginism sexual și misoginism.

Aceste acțiuni rănesc sau deteriorează corpul sau câmpul energetic al Matrixului Sufletului, deoarece nivelul traumei în evenimente precum violul, pedofilia sau tortura sexuală fragmentează Ființa până la un punct de distrugere aproape. Alți oameni cooperează cu programul prin PRESUSA ACTIVARE KUNDALINI, SADISM, MASOCHISM și multe alte aberații sexuale.

Când sufletul se fragmentează cu orice fel de traumă intensă, conexiunea sufletească, conexiunea inimii și conexiunea Conștiința Spiritului se închide, deoarece descompune sistematic straturile de energie care afectează corpul sau câmpul mental.

Toate acestea au fost ascunse la maxim pentru ca omul de rând, sa fie in totala ignoranta si dezavantaj, in asa fel incat sa nu inteleaga sau sa stie ca daca acest lucru nu este reparat sau "vindecat", fragmentele nu se pot uni, gasi sau elibera ca un întreg.

Există „fragmente” incalculabile sau scântei de parfumuri adevărate împrăștiate în grilele conștiinței planetare.

Rezultatul fizic este o Ființă deconectată, blocată, inconștientă și incompletă, ca absentă din corpul său uman întrupat.

Sufletul, care contine sau inchide adevaratul Spirit, poate exista in milioane de fragmente, care limiteaza o fiinta diminuata in potentialul sau spiritual si nu poate fi integrata pentru a întruchipa in aceste planuri.

În general, un om întrupat care a suferit deconectarea sufletului, de esența lui, și deci, fragmentare emoțională, psihică și psihică prin traume severe, este folosit ca slujitor și gazdă de entități, deoarece are legături cu Forța satanică pervertită a Spiritului Impostor.

Datorită existenței ignoranței totale a naturii organelor sexuale umane ca portaluri ale DRENAJULUI, precum și a programării sau strategiei controlului arctic prin "Mizeria sexuală", este important să înțelegem și să recunoaștem de ce pământul are atât de mulți lideri corupți și oameni puternici oameni care folosesc tot felul de înșelătorii, daune și perversiuni sexuale.

Ce este o înșelătorie sexuală? Este o abordare necinstită, rău intenționată, vulgară și perversă de manipulare a sexualității cu folosirea intenționată a cuvintelor și a limbajului trupului care ascunde adevărul înșelăciunii din spatele motivației reale și acțiunilor rău intenționate ale entității, parazitului sau persoanei din spatele perversiunii.”

Despre ce nu vă vor spune niciodată (sursa net)

 Despre ce nu vă vor spune niciodată nici măcar cei mai apropiați oameni:

1. Căsătoria nu vindecă golul interior. Nu alungă singurătatea, nu rezolvă problemele existențiale. Un alt om nu va umple abisul din sufletul tău – dimpotrivă, îl va scoate la iveală și-l va adânci. Iar tu vei fi cel chemat să te confrunți cu el.

2. E mai onest și mai curat să rămâi singur, decât să te agăți de singura opțiune disponibilă, doar din spaimă că nu va exista o alta.

3. Copiii nu sunt mereu o binecuvântare. Sunt nopți nedormite, epuizare, renunțare la propriul timp și, uneori, la propria viață. Dacă știi și accepți asta — ești pregătit. Dacă nu — poate n-ar trebui să te grăbești să devii părinte.

4. O relație înseamnă responsabilitate reciprocă. Fiecare e dator cu propria maturitate, nu cu „salvarea” partenerului. Atunci va fi loc pentru armonie.

5. Familiile „perfecte” nu există. Sub aparențele de poveste se ascund compromisuri, frustrări și umbre nevăzute.

6. „Te iubesc” nu este suficient. Fără respect, dialog și grijă reciprocă, iubirea se ofilește. Iar dacă nu știi cum să porți o relație — înseamnă că nu ești pregătit pentru una.

7. Dacă de la început nu aveți nimic în comun, nu spera că va apărea mai târziu. Alegerea a fost a ta, nu te plânge de consecințe.

8. Recunoaște-ți greșelile. Dacă ai înțeles că omul de lângă tine nu e cel potrivit, pleacă. Nu te minți și nu distruge viețile altora.

9. Oamenii nu se schimbă. Doar își dau jos măștile. Iubirea ta nu-l va transforma pe celălalt. Doar el, din proprie voință, poate decide să se schimbe pentru tine.

10. Spiritualitatea nu rezolvă problemele reale. Dacă le ignori, nu înseamnă că dispar. Realitatea cere acțiuni concrete, nu doar meditații și afirmații pozitive.

11. Nu trăi după sfaturile altora. Nu deschide porțile sufletului către cei nepregătiți să te înțeleagă. Psihologia de bucătărie e bună doar pentru bârfă, nu pentru decizii de viață.

12. Bărbații și femeile nu sunt greu de înțeles. Bărbații au nevoie de sprijin, ascultare, hrană și respect. Femeile au nevoie de dialog, siguranță și iubire sinceră. Totul devine simplu când nu mai încercăm să ne dominăm unii pe alții.

13. Familia și copiii nu sunt obligații sociale. Fă acest pas doar când știi pentru ce îl faci. Opiniile celorlalți nu pot fi temelia unei vieți.

14. Dacă ai greșit — iartă-te și mergi mai departe. Viața este prea frumoasă ca să o transformi, cu propriile mâini, într-un iad.

Legenda Străzii Sforii (sursa net)

 Legenda Străzii Sforii.

Se spune că pe această strădută se adunau odinioară cuplurile de îndrăgostiti, pentru a se săruta în voie, nevăzuți de nimeni.

Iar cei care se sărutau pentru prima dată aici rămâneau nedespărțiti până la sfârșitul vieții.

Într-o seară, fata unui meșter frănghier s-a întâlnit pe această străduță cu alesul inimi ei.

O slujnică a urmărit-o, iar a doua zi i-a spus totul meșterului frânghier, care nu era de acord cu relația dintre cei doi.

Hotărât să pună la încercare dragostea, meșterul a luat un capăt de frânghie și a măsurat întreaga străduță.

Apoi i-a spus fetei, că dacă dorește să se mărite cu băiatul, trebuie sa vândă la târg exact atâția metri cât avea străduța. Dacă reușea sa o vândă pe toată intr-o singură zi, el le-ar da binecuvântarea

Frânghia se vindea foarte greu în acele vremuri, cu toate acestea, fata, ajutată de băiat, a reușit să vândă fiecare metru.

Văzând hotărârea lor, tatăl nemaiavând ce să mai zică, le-a oferit binecuvântarea.

De atunci strada a rămas cunoscută sub numele de Strada Frânghiei sau Strada Sforii.

Dar legenda spune că meșterul, deși si-a binecuvântat fiica, nu a uitat trădarea slujnicei.

Supărat, a poruncit, ca această să fie infășurată intr-o frânghie groasă și așezată simbolic chiar la întrarea în străduță, ca o pildă pentru toti cei care poartă vorba și destramă iubiri. Se zice că, din când în când, în nopțile liniștite frânghia aceea se leagănă ușor în bătaia vântului-și amintește trecătorilor, că dragostea cere curaj, dar și loialitate.