povestile sunt doar programari subtile ale matrixului (sursa net)

 “Daca povestile sunt doar programari subtile ale matrixului? 

Prin povești precum Albă ca Zăpada, s-au transmis arhetipuri de supunere și control – poate chiar programări subtile.

Albă ca Zăpada și povestea supunerii programate – când basmele devin Matrix

De-a lungul secolelor, poveștile pentru copii nu au fost doar mijloace de divertisment sau educație morală. În multe cazuri, ele au funcționat ca vehicule simbolice de programare – introducând în subconștientul colectiv modele de comportament, ierarhii false și limite identitare. O astfel de poveste este Albă ca Zăpada – aparent un basm despre puritate și răutate, dar care, privit mai adânc, se dovedește o metaforă perfectă pentru supunerea ideală și controlul subtil exercitat de un sistem artificial, un Matrix arhetipal.

Regina cea Rea – Suveranul demonizat

În poveste, mama vitregă, cunoscută drept Regina cea Rea, este o figură puternică, suverană, stăpână pe oglinzi și ritualuri magice. Ea întreabă conștient: „Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară?” – nu din vanitate, ci din nevoia de validare într-o lume care îi cere să concureze cu idealuri imposibile.

Această regină este imaginea femeii trezite, arhetipul feminin al puterii conștiente, poate chiar o reminiscență a zeițelor vechi – Lilith, Hecate. Dar sistemul (adică narațiunea dominantă) o demonizează. O transformă în vrăjitoare, o face „rea”, o respinge. Astfel, feminitatea suverană este respinsă și înlocuită cu un model de obediență și tăcere.

 Albă ca Zăpada – Proiecția ideală a supunerii

Albă ca Zăpada este simbolul perfect al programului Matrix de feminitate ideală: frumoasă, tăcută, pură, supusă. Nu are inițiativă proprie, nu contestă, nu se trezește. Fuge de rău, dar nu îl înfruntă. Se ascunde în pădure, într-o stare de inconștiență, și trăiește printre pitici – simboluri ale muncii repetate și ale realității limitate.

Ea nu își accesează niciodată puterea interioară. Nu trece prin inițiere. Nu își asumă lupta spirituală. Așteaptă salvarea din afară. Este idealul de „fată bună” – adică modelul de om supus, controlabil, dependent de un sistem exterior pentru validare și salvare.

 Mărul otrăvit – Iluzia cunoașterii

Momentul în care mănâncă mărul pare să fie cel al „căderii”, dar ar putea fi văzut și ca momentul potențialei treziri – acceptarea cunoașterii interzise, pășirea în adevăr.Dar ea nu a mancat marul,ci doar i-a ramas in gat cum unele informatii despre matrix raman neacceptate de unii. Dar în poveste... ea moare. Sau mai precis, este pusă într-un somn profund – o metaforă pentru adormirea conștiinței.

Nu se trezește printr-o călătorie interioară, ci printr-un... sărut de la un prinț necunoscut. Așadar, salvarea vine tot din exterior. Nu din spirit, nu din adevăr, ci dintr-o proiecție romantică superficială – un alt nivel al programării.

 Piticii – Gardienii realității de tranziție

Cei șapte pitici sunt simboluri ale realității intermediare – muncitori, repetiți, predictibili. Albă ca Zăpada trăiește printre ei, dar nu evoluează. Aceasta e o stare de hibernare spirituală între palatul fals și promisiunea falsă a salvării. Pădurea, deși simbolic este locul inițierii, în acest caz e doar o scenă a stagnării.

 Prințul – Salvatorul programat

Prințul apare fără context, o pupă pe fată și o ia de soție. Nu știm cine este, de unde vine sau ce îl face vrednic de a fi „salvator”. El reprezintă proiecția finală a programării Matrix: salvarea vine de la o figură idealizată, exterioară, pe care o aștepți toată viața, dar care te menține dependent(ă) de vis și nu de adevăr.

 Povestea ca Programare

Privind astfel, Albă ca Zăpada nu este un simplu basm, ci un instrument de modelare a subconștientului colectiv, mai ales în ceea ce privește:

feminitatea obedientă și lipsită de suveranitate,

demonizarea femeii conștiente și puternice,

acceptarea salvării din exterior, în locul trezirii interioare.

Povești ca aceasta au fost transmise generații întregi, înrădăcinând tipare de comportament care servesc unui sistem: supunerea, tăcerea, așteptarea, și renunțarea la propria putere.

Final – Trezirea

Dacă regina ar fi fost acceptată, dacă Albă ca Zăpada și-ar fi îmbrățișat partea „rea”, dacă mărul ar fi fost digerat, poate ar fi apărut o eroină completă – suverană, lucidă, vie. Dar povestea nu ne lasă. Pentru că poveștile scrise de sistem nu ne vor treji – ci doar ne vor menține frumoși, cuminți și adormiți.

 Mesajul real?

Timpul basmelor programate s-a încheiat.

E vremea să ne scriem propriile povești.

Din adevăr, nu din frică. Din suveranitate, nu din așteptare.”