27.11.23

RUGACIUNE METAFIZICÃ PENTRU VINDECARE (sursa net)

 RUGACIUNE  METAFIZICÃ PENTRU VINDECARE  

 Sunt iubire, sunt sănătate.

 Eu sunt pacea.

 Merit sa fiu iubit.

 Merit sa fiu fericit.

 Merit să fiu sănătos.


 Astăzi începe vindecarea mea a corpului, minții și spiritului.

 Mă iert pentru greșelile pe care le-am făcut fără să uit pe nimeni, pentru că nu sunt vinovat de nimic, nu am putut și nu am știut să acționez altfel în acele momente.

 Îi iert pe toți oamenii pentru care am simțit orice mânie, îi accept pentru că nu puteau fi așa cum mi-am dorit, îi eliberez și mă eliberez de resentimente pentru totdeauna.

 Anulez definitiv trecutul in prezent, pentru a-mi elibera viitorul.

 Nu mă mai judec pe mine și pe alții pentru totdeauna.

 Toată durerea mea, greșelile și boala mea îți dăruiesc chiar acum Ție, Doamne Sfinte Părinte, ca să o poți transforma în sănătate, iubire și pace.

 Accept totul așa cum este acum și cu răbdare să încep să mă vindec definitiv.

 Merit sa ma bucur de iubirea celor dragi mei Tata, tu esti in mine si eu in tine.

 Prin puterea ta divină și iubirea ta din mine, decid să-mi vindec trupul, mintea și sufletul meu.

 Îmi deschid inima către iubirea ta pură care mă înconjoară cu LUMINA ei strălucitoare, revitalizând fiecare celulă a organismului meu și fiecare gând negativ, acesta devine pozitiv, amintindu-mi de o nouă viață plină de iubire și bucurie, pe care o voi împărtăși cu dragoste, comunicând tot ceea ce simt.

 Vreau să mă vindec din toată inima mea și apoi să ajut să-i vindec pe alții și astfel să-mi îndeplinesc misiunea de iubire și comunicare a iubirii în această viață.

 Multumesc pentru toate darurile care se revarsã în viata mea!!!🙏

Niciun comentariu: