Legendele românești spun că acum mulți, mulți ani, într-o margine de pădure trăia un băiat iubitor de plante, pe nume Mușat, orfan de tată, a cărui mamă muncea din zori și până în seară, fie la câmp, fie in pădure la lemne, pentru a avea ce să-i pună pe masă băiatului. Pentru că era prea mic pentru a face munca mamei sale, băiatul strângea ziua întreaga plante din pădure, iar când mama sa se simțea obosită, acesta folosea plantele strânse drept leacuri. Sosi însă o zi în care leacurile sale nu mai puteau alina suferințele mamei, așa că plecă în pădure cu credința că undeva avea să găsească un leac miraculos cu care mama sa avea să se facă bine.
Nici o floare nu părea să se ridice la așteptările sale, așa că băiatul cutreieră pădurea până ajunse într-un loc luminos, plin de flori, iar între aceste flori, numai una strălucea precum soarele, așa că Mușat se grăbi să o culeagă. Nu mica i-a fost mirarea când floarea și-a îndreptat petalele către el și i-a spus că leacul pentru mama sa cere un sacrificiu foarte mare.
Nimic nu stătea în calea hotărârii băiatului, așa că, din iubire pentru mama, Mușat se lasă transformat într-o floare, una magică, frumoasă și puternică, poate puțin firavă la înfățișare, însă una care avu puterea să tămăduiască toate suferințele mamei sale. Aceasta, de îndată ce fu vindecată, plecă în căutarea băiatului său. Pe măsură ce striga Mușat, Mușețel, băiatul mamei, dealurile și câmpiile se umpleau de flori înmiresmate de mușețel.
Nu se știe nici până astăzi ce suferințe avusese mama lui Mușat, însă se știe că proprietățile mușețelului sunt variate, acesta având în compoziție principii active care pot fi utile omului în diverse circumstanțe.
Astfel, Mușețel a ajuns floarea care ne curăța de multe boli și suferințe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu