LEGENDA FULGILOR de ZĂPADĂ (sursa net)

 Legenda spune că Spiritul Iernii își trimite copiii pe pământ sub forma fulgilor de nea și nu întâmplător, copiii sunt atât de bucuroși când ninge. S-a întâmplat însă, ca Spiritul Alb să-și prelungească peste măsură șederea, bucuros de dealurile cu coame line, de pădurile pline de viețuitoare, de satele frumos rânduite. Deosebit de încântat de ceea ce găsea, a ajuns să-și prelungească ninsorile până târziu, în martie sau chiar aprilie. Soarele însă, cel care ține măsura anotimpurilor în mâinile sale, îl încălzește cu raze puternice, îl îndemna să plece...

    Așa s-a întâmplat și acum... Fulgii de nea zburau vesel prin aerul înghețat când Soarele, nemaiavând răbdare, dădu norii la o parte și începu să încălzească pământul. Veselii fulgi de zăpadă se topeau pe rând, ghețurile trosneau, pâraiele buluceau la viață, când privirile Soarelui căzură pe o fărâmă de frumusețe fără seamăn, un fulg măiestrit din gheața cea mai pură, în formă nemaivăzută de stea!

    Bucuria astrului la vederea acelei frumuseți fără seamăn a fost scurtă, dându-și seama că fulgul cel minunat se va topi repede sub privirile sale aprinse. Și atunci, pentru a lăsa să dăinuie acea frumusețe și primăvara, și toamna, Soarele suflă blând asupra fulgului, transformându-l în fluture.

    La fel de grațioși și delicați precum copiii Spiritului, fluturii au devenit copiii Soarelui și călăuza noastră spre primăvară.

     O zi cât mai plăcută și o iarnă minunată, prieteni în care fulgii de nea să vă bucure sufletul cu gingășia și frumusețea lor!