În orice proces de vindecare ai intra, este important să înțelegi că ceea ce doare sau provoacă suferință nu dispare, ci se transformă. De exemplu, vreau să mă vindec de rana de abandon. Ceea ce mi-a provocat rana în sine, faptul de a fi fost abandonat, nu va dispărea. Nu o să mă întorc în timp, să retrăiesc evenimentele altfel. Faptele din realitatea concretă vor rămâne acolo și este important să înțelegem că vindecarea nu înseamnă ștergerea evenimentului dureros, ci integrarea lui în identitatea noastră emoțională de după traumă.
Da, până te vindeci și după ce te vindeci, o să trăiești cu acea durere, doar că, dacă te vindeci, nu va mai durea intr-un mod negativ care îți influențează viața și deciziile .
Vindecarea nu înseamnă că nu s-a întâmplat, că nu a avut loc evenimentul provocator de durere, ci înseamnă asumarea responsabilității pentru reconstruirea ta, ca emoție, stare și intelect. Nu vei mai fi același de dinaintea suferinței care ți-a provocat rana din suflet, dar asta e și ideea, să fii altcineva. Un "altcineva" care nu neagă durerea, ci a procesat-o cu timpul, răbdarea, blândețea de care a avut nevoie sufletul său, pentru a o integra în noua identitate. Poate o cicatrice a rănii adânci din suflet va rămâne mereu acolo, dar e o diferență uriașă între o rană deschisă care sângerează peste toți oamenii cu care te întâlnești, și o cicatrice care îți arată că acolo a fost ceva, cândva, ca un fel de medalie încrustată în simțirea ta.
Vindecarea este grea, permanentă și înfricoșătoare. Dar pe cât e de înfricoșătoare, pe atât e de eliberatoare și ea permite o repunere în funcțiune a identității tale post-durere, care înseamnă bucurie autentică, prezența în propria viață și relații funcționale.
Vindecarea are etape diferite, uneori se oprește și o reiei abia când doare prea tare și nu mai poți amâna, alteori pe măsură ce vindeci unele dureri apar la suprafață altele.
Cât ești angajat în procesul de vindecare, nu există eșec, nu există întârziere, nu există obstacol. Nimic și nimeni nu poate din exterior să îți oprească procesul de recuperare, dacă tu din interior ești consecvent cu tine. Orice moment când încrederea în propria putere de vindecare se clatină, este un moment de îndoială. Îndoială înseamnă că asculți de durere mai mult decât de tine, ceea ce e tentant dar niciodată adevărat. Durerea e prezentă cât îmi arată ce și unde e de vindecat, prin acceptarea ei și parcurgerea vindecării, durerea e înlocuită de înțelegere. Tot ce e înțeles, nu mai doare, ci eliberează.
Vindecare NU înseamnă nu a fost, nu a durut, nu am căzut. Vindecare înseamnă a fost, a durut, de acolo m-am ridicat mai întreg decât înainte să fi căzut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu