8.7.24

LEGENDA FLUTURELUI (sursa net)

 

LEGENDA FLUTURELUI

    Culorile strălucitoare ale fluturilor și superbul lor dans aerian printre flori ne aduc aminte că trebuie să ne bucurăm de viață, să fim cât mai nobili în minte și în suflet, să întâmpinăm cu zâmbetul pe buze schimbările din viață și să le înțelegem ca pe niște oportunități ale evoluției și împlinirii noastre. 

    Una dintre legende transmise despre fluturi, ne spune că după ce a creat florile, Dumnezeu a fost rugat de unele dintre ele să le dea aripi ca să poată să atingă Cerul... Dumnezeu a ascultat ruga lor și așa au apărut pe pământ fluturii, despre care se spune că, în fapt, sunt îngeri cu aripi din petale de flori.

    O altă legendă creștină ne spune că Dumnezeu a creat fluturașii pentru a readuce bucuria în lumea florilor. Inițial toți au fost albi, dar pentru că semănau prea mult cu fulgii de zăpadă, Sfântul Ilie a adunat culorile de pe flori, a colorat norii și apoi i -a stors deasupra pământului și, într-o clipă, aripile fluturilor au fost acoperite de pete și stropi de diferite culori și nuanțe, astfel încât, fiecare fluturaș era special și nu existau doi la fel. 

    O altă legendă veche a populației băștinașe de pe teritoriul actual al SUA ne spune că atunci când ai o dorință secretă, este bine să prindeți un fluture și să-i șoptiți totul despre ce doriți... Se spune că datorită faptului că fluturii nu produc nici un sunet, ei pot ține o taină, astfel încât nimeni nu va afla ce li s -a spus. Dorința va fi știută numai de Dumnezeu, care vede și aude toate și, apoi în momentul în care eliberezi fluturele, aceasta va zbura și va face în așa fel încât dorința să ajungă la Dumnezeu și, în cele din urmă, ea să fie îndeplinită, în semn de recunoștință pentru că i s-a oferit frumosului fluture, libertatea.

    Simbolurile Fluturelui - Exact ca un fluture, și oamenii își pregătesc toamna metamorfoza pentru anotimpul rece care vine. Pe lângă metamorfoză, fluturelui îi sunt asociate o serie de simboluri iar fiecare cultură a văzut în el o ființă specială:

    În Feng Shui, fluturele reprezintă libertatea spiritului uman, lipsa îngrădirilor și depășirea limitelor.

    O veche legendă amerindiană spune că dacă ne dorim puternic ceva, ar trebui să prindem un fluture și să-i spunem acea dorință. Se spune că fluturele poate ține un secret, astfel încât nimeni să nu afle ce i-am spus. Odată eliberat, fluturele va zbura și va face în așa fel încât să echilibreze forțele naturii, iar dorința se va îndeplini.

    Chinezii îl consideră simbolul longevității. De aceea l-au numit „hi-tieh”, pentru că „tieh” înseamnă 70 de ani. Tot chinezii atribuie simbolul fluturelui și tinerilor bărbați îndrăgostiți, în timp ce japonezii îl consideră ca fiind reprezentativ pentru femeie, puritatea trupească și pentru fericirea în căsnicie.

    Grecii îi acordă o semnificație mult mai profundă, asemuindu-l cu sufletul uman. În mitologia greacă, simbolul fluturelui purta amintirea sufletelor celor plecați în altă lume.

    Pentru azteci, fluturii sunt un simbol al sufletului sau ultima suflare a unui muribund. Un fluture care zboară printre flori reprezintă sufletul unui războinic căzut pe un câmp de luptă.

    Dar poate cel mai frumos mod în care putem privi fluturele este ca... simbol al celor care îndrăznesc să viseze.


Cele pe care vi le voi povesti în continuare s-au petrecut cu sute sau poate cu mii de ani în urmă, pe vremea când nu exista ţipenie de fluture sau alt tip de gâză pe faţa pământului. Şi după cum spuneam, într-o minunată dimineaţă de primăvară, desfătându-şi privirea cu frumuseţea florilor, Lui Dumnezeu nu i se mai părură la fel de încântătoare ca alte dăţi. Parcă le-ar fi lipsit ceva. El crease florile pentru oameni, pentru ca aceştia să le iubească şi să le admire.
Oamenii erau însă mult prea ocupaţi. Bărbaţii arau pământul şi însămânţau, pregătind recoltele viitoare; femeile trebăluiau prin curţi şi prin case, spălând, făcând mâncare sau îngrijind orătăniile. Până şi copiii erau prinşi cu alte treburi: îşi ajutau taţii la câmp – cei mari, iar cei mici mai mult se încurcau prin fustele mamelor, decât să fie de vreun ajutor.
Aşa că Dumnezeu se gândi să facă nişte fiinţe pentru care florile să fie indispensabile şi cărora să le dea în stăpânire această împărăţie de arome şi culori. Astfel, El făuri nişte coconi mititei şi le dădu poruncă îngerilor să-i atârne prin livezi şi păduri pe crengile copacilor, printre mugurii care stăteau gata să pleznească. O dată cu desfacerea mugurilor, coconii au crescut şi din ei au ieşit nişte flori vii, albe ca zăpada. Iar Dumnezeu le-a numit fluturi. Zi de zi, El îşi desfăta privirile cu dansul minunat al creaţiei sale. Îi privea răsfăţându-se şi scăldându-se în cupele florilor pe care le iubeau.
Un singur fluture nu iubea florile, lumina soarelui şi tovărăşia fraţilor săi. Prefera să trândăvească în vreun buzunar cât e ziulica de lungă şi numai noaptea să iasă de pe unde stătea ascuns. În loc să soarbă nectarul florilor, rodea straiele între care îşi ducea veacul, umplându-le de găuri spre paguba şi necazul oamenilor.
După un timp, Dumnezeu începu să se plictisească. Parcă prea semănau fluturii cu fulgii de zăpada. Şi între culorile vii ale primăverii albul fluturilor părea foarte nepotrivit. Atunci îi dădu poruncă Sfântului Ilie să-şi întoarcă norii şi carul de foc cu care ieşise să hrănească minunăţiile pământului printr-o binecuvântată ploaie. Cu un semn al mâinii împrumută din culoarea fiecărei flori câte puţin şi trasă pe cer un minunat arc multicolor, care avea să fie numit curcubeu. Apoi cu un mic nor luă pe rând din fiecare culoare şi îl stoarse deasupra pământului.
Într-o clipă, aripile fluturilor fură acoperite de pete şi stropi de diferite nuanţe, astfel încât nu existau doi fluturi la fel.
Un fluture mai leneş se pitise de ploaie la rădăcina unei verze şi între timp aţipise, astfel încât pe el nu îl ajunseră stropii de culoare. Aceştia căzuseră pe frunzele verzei şi se amestecaseră. Scurgându-se spre pământ, la fluture mai ajunseră doar câteva picături negre. Aşa se face cum că fluturele numit de noi „de varză” a rămas alb.
O dată treaba terminată, Dumnezeu îi numără să vadă dacă omisese vreunul şi văzu că unul lipsea. Acesta era fluturele de molie. Mânios că nu îşi îndeplineşte menirea care i-a fost dată, că lumina nu îi e dragă şi trăieşte pentru a face rău, Dumnezeu l-a condamnat să stea pe veci numai în întuneric şi când va îndrăzni să iasă din ascunzătoare, oamenii să îl prindă şi să îl distrugă pentru răul pe care îl face. Şi dacă vreo rază de soare l-ar atinge cât de puţin, aripile lui să se prefacă în scrum. De atâta viaţă lipsită de binecuvântarea soarelui, s-a pipernicit din ce în ce mai mult, aripile s-au micşorat de atâta nefolosinţă şi până şi albul lor s-a ponosit transformându-se într-un gri murdar. Şi de atunci, cât e noaptea de lungă, fluturele de molie dănţuieşte în jurul becurilor aprinse, în speranţa că va fi iertat şi i se va permite să se întoarcă la viaţa de lumină, alături de fraţii lui.
Ceilalţi fluturi, binecuvântaţi de Dumnezeu, au rămas stăpâni ai florilor pe care le iubeau atât de mult şi printre care se pierdeau într-o măreţie de culori.

13.6.24

Legenda buburuzei (sursa net)


"Trăia odată un împărat care avea o fată și un fecior. Când erau copii, cei doi erau buni la suflet și toată lumea îi iubea. Pe măsură ce creșteau, însă, deveneau tot mai răi.

Văzându-și copiii certându-se mereu și atât de aprigi, împăratul a murit de inimă rea. Cei doi tineri, nu s-au potolit, ba au devenit și mai lacomi, luându-se la ceartă pentru tronul împărătesc. Feciorul spunea că numai un bărbat poate ajunge împărat și a început să se certe cu sora sa.

Fata, fiind mai mare, l-a izgonit din împărăție. Băiatul nu a mai suportat o asemenea rușine și s-a întors, pe furiș, și și-a ucis sora. Atunci, Dumnezeu a schimbat trupul fetei într-o insectă mică și roșie, o gâză simpatică ce are pe spate puncte negre, pe care a numit-o buburuză sau gărgăriță.

De atunci, fetele (și copiii, în general) o țin în palma deschisă, cântându-i:

„Gărgăriță, riță,/Zboară-n poieniță/Unde vei zbura/Acolo m-oi mărita"./

                                 ▪ Buburuza – superstiții și credințe...

,,Buburuza sau gărgărița este o insectă ce aduce prosperitate. În multe culturi, ea este simbolul norocului. Se spune că alungă orice boală, odată ce s-a așezat pe corpul cuiva. Buburuza mănâncă insectele dăunătoare de pe plante alimentare cultivate. O altă legendă despre buburuză povestește că, demult, Maica Domnului a trimis pe pământ insecta salvatoare la rugămintea unor țărani. Aceștia erau disperați din cauza dăunătorilor ce atacau culturile.

Ajunsă pe Pământ, insecta a reușit să stârpească gâzele, salvând recolta. Creștinii consideră că acele șapte puncte negre de pe spatele mămăruței semnifică „7 bucurii ale Fecioarei Maria”.

Dealtfel, în limba engleză, numele acestei insecte este „Ladybug” (gândacul/insecta Doamnei).

Unele superstiții spun că atunci când un o fată și un băiat văd în același timp buburuza, se îndrăgostesc unul de altul într-o clipită

Buburuza face parte din entomofauna utila grădinilor noastre. Se hrănește cu afide, ouă de insecte, pe acestă cale făcând o combatere BIO a daunatorilor. În anumite țări,  buburuzele sunt cumparate, alături de polenizator  și închise în serele si solariile ecologice. La noi, deocamdată aceste insecte se gasesc libere în natura. De multe ori entomofauna utilă, plătește cu viața binele pe care ni-l face!"

11.6.24

V-AȚI PUS VREODATĂ ACESTE ÎNTREBĂRI (sursa net)

1- Ce face o piramidă egipteană pe o bancnotă de un dolar american?

2- De ce au semnat 56 de țări un tratat de a nu se aventura în Antarctica?

3- De ce avioanele nu zboară niciodată deasupra Antarcticii?

4- Cum a „pierdut” NASA imaginile aterizării pe Lună, probabil unul dintre cele mai importante momente pentru umanitate?

5- Dacă Neil Armstrong a fost primul care a pus piciorul pe Lună, cine ținea camera?

6- De ce nu ne-am întors niciodată pe Lună?

7- Dacă maimuțele au evoluat în oameni, de ce maimuțele sunt încă maimuțe?

8- Cum există 95% din ADN-ul „junk”? Cine a decis că acesta este cu adevărat „gunoi”?

9- Cum au fost structurile gigantice, simetrice, detaliate, sacre și sănătoase din punct de vedere geometric, cum ar fi catedralele și clădirile parlamentului, create de oameni care locuiau în colibe de lemn, călăreau în trăsuri trase de cai și nu aveau mașini sau lasere?

10- Cum se găsește aceeași arhitectură preluviană în toată lumea?

11- De ce există imagini în arta egipteană antică care par să reprezinte „nave spațiale”?

12- De ce se găsesc rămășițe și imagini ale unor ființe umane gigantice? Și de ce sunt menționați giganții în mai multe scrieri antice din culturi îndepărtate, inclusiv în Biblie?

13- De ce există imagini cu ciuperci în arta veche creștină? Și de ce papii(preotii)se îmbracă ca niște ciuperci gigantice Amanita Muscaria?

15- De ce operele de artă egiptene antice înfățișează pini și este o coincidență faptul că până și glanda pineală arată ca un pin?

16- De ce există reprezentări ale dragonilor în toată lumea și în diferite culturi, la distanță de mii de ani și este menționat și în Biblie?

17- De ce există atât de mult simbolism flagrant demonic în industria muzicii și divertismentului?

18- De ce majoritatea jocurilor video gravitează în jurul crimelor?”

9.6.24

Dacă mi-aș putea trăi din nou viața (sursa net)

 ”Dacă mi-aș putea trăi din nou viața,

M-aș fi culcat să mă odihnesc atunci cînd mă simțeam rău, în loc să pretind că pământul se va opri dacă eu nu voi fi la serviciu pentru o zi...

Aș fi ars lumânarea roz sculptată ca un trandafir , în loc să o las să se topească în cămară...

Aș fi vorbit mai puțin și aș fi ascultat mai mult ...

Aș fi invitat prieteni la masă chiar dacă e o pată pe covor și canapeaua trebuie curățată .

Aș fi mâncat pop-corn in camera "bună" și nu mi-aș mai fi făcut atâtea griji din cauza prafului când cineva vroia să aprindă focul în șemineu .

Mi-aș fi făcut timp să-l ascult pe bunicul povestind din tinerețile lui .

N-aș fi insistat niciodată să mergem cu geamurile mașinii închise intr-o zi frumoasă de vară , doar pentru că părul meu a fost proaspăt coafat și fixat .

Aș fi stat întinsă pe pajiște cu capul pe iarbă .

Aș fi plâns și râs mai puțin privind televizorul și mai mult privind viața .

Dar , cel mai mult, să am o a doua șansă la viață , aș prețui fiecare moment , l-aș privi cu adevărat ... l-aș trăi ...

Nu m-aș mai agita atât de mult pentru lucruri meschine și mărunte ...

Nu va faceți griji din cauza celor care nu vă simpatizează , sau mai mult , n-ar trebui să vă intereseze cine ce face ...

În schimb , să prețuim prietenii pe care îi avem și oamenii care ne iubesc ...

Să ne gândim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat ...

Și la ceea ce facem în fiecare zi să ne îmbunătățim mintea , trupul , sufletul , emotiile ."

Învață (sursa net)

 Citeam această poezie dar fără a-i ști autorul, am crezut că este preluată din lirica norvegiană. Am aflat însă de curând că această minunată poezie este scrisă de marele poet creștin, Traian Dorz. 

Învaţă de la toate !

”Învaţă de la apă să ai statornic drum, 

Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum.

Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi, 

Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.

Învaţă de la soare cum trebuie să apui, 

Învaţă de la piatră, cât trebuie să spui.

Învaţă de la vântul ce adie pe poteci, 

Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă  de la toate, că toate-ţi sunt surori,

Cum trebuie să treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.

Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat, 

Învaţă  de la nufăr să fii mereu curat.

Învaţă de la flăcări ce avem de ars în noi,

Învaţă de la ape să nu dai înapoi.

Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea, 

Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.

Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti, 

Învaţă de la stele, că-n cer sunt numai oşti.

Învaţă de le greier, când singur eşti să cânţi, 

Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi.

Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei, 

Şi du-te la furnică să vezi povara ei.

Învaţă de la floare să fii gingas ca ea,

Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa.

Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor, 

Învaţă de la toate, că totu-i trecător.

Ia seama fiu al jertfei prin lumea care treci, 

Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti pe veci !”

5.6.24

Ei ne spun bătrâni (sursa net)

 “Ei ne spun „bătrânii” 

Ne-am născut în anii 60-70. 

Am crescut în anii 70 -80 -90.

Am studiat în anii 70-80-90.

Ne-am întâlnit în anii 80-90-2000

Ne-am căsătorit și am descoperit lumea în anii 90-2000.

 Ne-am aventurat în anii 2000.... 

Ne-am stabilizat în anii 2000.

 Am devenit mai înțelepți în 2010. 

Și trecem cu fermitate dincolo de 2020. Se pare că trăim mai multe decenii diferite...

 Două secole diferite... La două milenii distanță...


 Am trecut de la telefon cu un operator pe distanțe lungi la apeluri video oriunde în lume. Am trecut de la diapozitive ,la YouTube, de la discuri de vinil la muzică online, de la scrisori scrise de mână la e-mail și WhatsApp.

 De la radioul de jocuri în direct, la televiziunea alb-negru, la televiziunea color și apoi la televiziunea 3D HD. Am fost la magazinul de casete video și acum mă uit la Netflix.

 Am întâlnit primele computere, carduri perforate, dischete și acum avem gigabytes și megabytes pe smartphone-uri. 

Am purtat pantalonii fraților mai mari  toată copilăria și apoi blugi.

 Am evitat paralizia infantilă, meningita, poliomielita, tuberculoza, gripa porcină și acum COVID-19. 

Odinioară mergeam cu rotile, triciclete, biciclete, mopede, mașini pe benzină sau diesel și acum conducem mașini hibride sau electrice. 

Da, am trecut prin multe, dar ce viață am avut! Ne-ar putea descrie drept „exemplari”, oameni născuți în acea lume a anilor șaptezeci care au avut o copilărie analogică și o maturitate digitală. 

Suntem de genul „Am văzut totul”! Generația noastră a trăit și a asistat literal  la mai mult decât oricine altcineva în toate dimensiunile vieții.

 Generația noastră s-a adaptat literal la „SCHIMBARE”. 

O îmbrățișare tuturor membrilor unei generații cu totul speciale, care va fi UNICĂ.

20.5.24

Cafeaua - De la ibrik și filigeană la espresso-ul modern (sursa net)


Cafeauae de la ibrik și filigeană la espresso-ul modern

Nimic nu se compară cu plăcerea de a bea o cafea fierbinte și aromată, în intimitatea propriului cămin, nu-i așa?

Dar asta nu se face dintotdeauna. Dacă aveti puțin timp și o cafea bună în față, o să vă spun acum câteva dintre poveștile cafelei:


Istoria nu consemnează cu exactitate cine a fost primul român care a gustat această licoare magică și parfumată.


Legenda ne spune însă că un curtean de-al domnitorului Bogdan cel Orb, aflându-se în solie la Poarta Otomană, a fost tratat de sultan cu o băutură aromată și fierbinte dar că, neștiind cum să o bea, s-a opărit la limbă în timp ce sorbea din necunoscuta licoare.


Sărmanul logofăt nu avea cum să știe că peste veacuri această băutură nu va lipsi din nici o casă românească.


Cert este însă că în scurt timp de la mesele domnitorilor români începe să fie nelipsită cafeaua, o masă rafinată din acele vremuri nefiind considerată una completă dacă nu se ofereau onoraților oaspeți ciubuce și cafele.


Prima cafenea (“cahvenea”) din București s-a deschis în anul 1667 si a fost proprietatea unui fost ienicer - pe numele lui Kara Hamie - și se afla cam pe locul unde este acum palatul Băncii Naționale. Încetul cu încetul cafeaua și cafenelele au devenit o prezență comună în peisajul Capitalei. Bineînteles, cafenelele au devenit și “locuri de discuție, agitație și opoziție împotriva stăpânirii".

Acest lucru nu era pe placul conducătorilor și ca urmare printr-un pitac de la 1782 “se poruncește cu toată severitatea să nu se discute în cafenele în legatură cu domnia sau stăpânirea turcească”.


                                  Bătrânul ibrik


Perioada de glorie a cafenelelor a fost în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea.

În cafenelele vestite ale vremii, asemeni celei deschise de polonezul românizat Fialkowski pe strada Câmpineanu de azi,

se întâlneau cele mai reprezentative figuri ale orașului: actori, diplomați, profesori, artiști, scriitori sau juriști.


“Fialkowski nu mai era o cafenea, ci ajunsese o adevarată instituție” nota Constantin Bacalbașa. Și tot el constata că “aci atâția poeți tineri și scriitori, la cari începuse a le miji talentul și mustățile, au sorbit șvarțuri cu un pic de rom, capuținere și au scos pe nas rotocoale de fum”.


Scriitori precum Caragiale, Macedonski sau N. Filimon, actori vestiți dintre care amintesc doar pe Grigore Ventura, C.I Nottara, Petrache Liciu sau Ion Livescu. "își făceau veacul” la Fialkowski. S-au deschis mai apoi la fel de vestitele cafenele Capșa, Terasa Otetelișanu, Rigler, Kubler, High Life, Cafe de Paris și atâtea altele.


Cafeneaua Capşa a fost însă, de departe, cea mai faimoasă. Înfiinţată de Grigore Capşa în anul 1891, Capșa a fost un important spaţiul cultural şi politic al societăţii bucureştene. În prima perioadă, până la Primul Război Mondial, aici obişnuiau să vină Alexandru Ghica, Radu Văcărescu, Mişu Văcărescu (Claymoor) și de asemenea scriitorii şi gazetarii politici George Lahovary, Nae T. Orăşanu, Cincinat Pavelescu etc.


Cafeaua servită în aceste celebre cafenele nu era doar o simplă cafea: se putea alege dintre diferitele variante ale aromatei licori: șfarț, turcească, capuținer, mazagran sau vestitul marghiloman. Pentru că sunt convins că v-am stârnit curiozitatea, o să vă spun și câteva dintre rețete:


ȘFARȚ - era cafeaua neagră (numele provine din germanul "schwarz") mai subțire, fără caimac și fără adaus de lapte, făcută după moda germană a vremii.


CAPUȚINERUL - o cafea cu lapte, dar cu mai multă cafea decât lapte.


TURCEASCĂ - cafea neagră dar cu mult caimac (spuma groasă si aromată o deosebea de șfarț).

Un proverb turcesc descrie cafeaua turcească astfel: “Cafeaua trebuie să fie neagră ca iadul, tare ca moartea şi dulce ca dragostea.”

Cafeaua turcească se bea încet, fiind însoțită de un pahar cu apă sau cu lichior de mentă.

În cafeaua turcească nu se adaugă niciodată frişcă sau lapte.


MAZAGRAN - băutură răcoritoare preparată din cafea neagră foarte concentrată în care se introduceau bucățele de gheață.


MARGHILOMAN - având o întreagă istorie în spate, această denumire care poate părea unora dintre voi ciudată, face referire la un tip de cafea considerat ca fiind o specialitate românească. Cu o aromă deosebită, datorată unei rețete pe masură, aceasta

se fierbea în ibrice așezate pe nisip încălzit cu cărbuni și se servea în cești foarte mici, fără toartă, cunoscute sub numele de "filigeană".


Rafinata şi celebra băutură, veche de mai mult de o sută de ani, se prepara astfel:

Se fierbeau la foc mic 70 ml de coniac, 30 ml de apă şi două linguriţe de zahăr.

Când clocotea, se adăugau trei linguriţe de cafea. Se lua ibricul de pe foc și se acoperea trei minute "ca să se lase zaţul".

Se turna amestecul în ceaşcă şi se savura cu înghiţituri mici.


Se părea că nimic nu se mai putea inventa privitor la prepararea cafelei. 

Nu a fost așa: inginerul italian Pavoni a patentat primul model de espressor și conceptul de preparare al cafelei a început să se schimbe radical. Prin folosirea presiunii aburului se intensificau parfumul și aroma cafelei. 

Espresso a devenit băutura preferată a funcționarilor și a muncitorilor care, dimineața în drum spre locul de muncă, se opreau pentru câteva minute într-o cafenea ca să bea o cafea cremoasă și tare care urma să-i energizeze pentru întreaga zi.


Pâna în epoca modernă însă nu puteai să ai privilegiul de a putea să prepari un espresso adevărat în intimitatea propriului cămin.

Asta era o adevărată problemă: cafeaua preparată la ibric nu are parcă savoarea unui espresso. Din fericire nimic nu e de nerezolvat.

Au început să fie concepute „aparate de făcut cafea din ce în ce mai performante” și din ce în ce mai accesibile publicului larg.

Azi ne putem prepara cafeaua acasă, espresso-urile moderne fiind proiectate astfel încât să ne servească specialitatea de cafea preferată la o simplă apăsare de buton.


Surse:

- „Din Bucureștii de ieri” (George Potra – 1990)

- „Bucureștii romantici” (Iuliu Moisil – 1935)


Coment

Din pacate in zilele noastre nu mai gasesti cafea adevarata asa cum era pana prin anii '80 cand a fost asazisa criza a cafelei, provocata ca sa poata face trecerea la cafeaua furajera..

Ceea ce se vinde este un produs hibrid/furajer cu un gust apropiat de cafea, mult mai amar si mai bogat in cofeina.

Culturile de cafea originala au fost inlocuite cu un produs Hibrid(!) cu mult mai productiv (de cca.7-8ori), cu talie mai joasa ca sa poata fi recoltat mai usor si mai rezistent la boli. si seceta.

S-au sacrificat gustul si aroma placuta pentru productia sporita, pentru profit.