LEGENDA DUMITRIȚEI (sursa net)

LEGENDA DUMITRIȚEI, floarea

 LEGENDA DUMITRIȚEI  

    În fața multor case de la țară și nu numai, sunt multe flori, de care gospodinele se ocupă cu semănatul, udatul și plivitul lor, ele fiind ca niște copilași și de multe ori, atunci când sunt singure și timpul trece greu, merg între ele, le admiră, le mângâie, le vorbesc... Vai, ce frumoase v-ați făcut și ce multe floricele aveți; dar cât de repede ați crescut... superb

     La un moment dat, în mijlocul stratului cu flori a răsărit o "tufă" iar celelalte flori, curioase, au început să se întrebe între ele: oare ce caută această tufă în mijlocul nostru? ce frunze verzi are și ce urât miroase! Ce bine ar fi dacă gospodina ar smulge această "tufă" pentru că ne face umbră și nici nu înflorește ca și noi.

    "Tufa", auzind discuția florilor, chiar ar fi dorit să plece dintre ele, să fie mutată în alt loc... iar dorința ei s-a împlinit. A doua zi gospodina a venit cu o sapă și a mutat "tufa" lângă gard... Vai ce s-au mai bucurat floricelele... au dansat legănându-se într-o parte și-n alta căci au scăpat de "tufă". La rândul ei și "tufa" s-a bucurat pentru că a ieșit din rândul florilor răutăcioase care n-au vrut să o primească în jurul lor... acum ea creștea foarte repede, era aproape cât gardul și a început să dea și boboci de culoare albă și roșie.

    Dar a venit toamna, cu zile ploioase, cu frig... vântul a început să culce la pământ florile și, doar... "tufa" de lângă gard stătea dreaptă și făcea tot mai multe flori.

    Când a început să ningă, florile s-au speriat care mai de care și s-au aplecat spre pământ. Apoi, când a căzut bruma și, toate florile au înghețat, fiind veștejite, numai tufănelele de dumitrițe erau pline de flori, chiar dacă erau încărcate cu zăpada. Au stat sub gardul de la drum al gospodinei până după Sfântul Dumitru, iar gospodina, văzând că din toate florile numai cele de sub gard erau înflorite, s-a dus la ele, le-a mângâiat, le-a lăudat și le-a numit “Dumitrițele mele!”- ce frumoase sunteți! 

    Și, de atunci, în toate curțile de la sate dar si de la oraș, tufănelele de dumitrițe dăinuie semeț în fața caselor înfruntând pana și primii fulgi de zăpadă din apropierea sărbătorilor de iarna.

    MORALA: "Dacă iubești o floare, nu o culege, pentru că dacă o rupi moare și încetează să fie ceea ce iubești. Așa că, dacă iubești o floare, las-o să existe... Iubirea nu este despre posesie ci, despre prețuire ."

MĂ DOARE COLOANA ATÂT DE TARE. CE AM (sursa net)

 "MĂ DOARE COLOANA ATÂT DE TARE. CE AM?

"Am încetat să port haine strânse, am schimbat scaune, am cumpărat brâuri ortopedice, am făcut yoga, Pilates, am mers la chiropracticieni și medici de tot felul, dar, durerea a continuat, a persistat ca o greutate, o povară, un disconfort care nici măcar nu ma lăsa să dorm. Uneori mi-a fost chiar greu să respir de atâta durere...

Și, ce-ai făcut?

O femeie înțeleaptă ... mi-a spus că doare, pentru că am dus prea multe poveri și nu erau toate ale mele...

De unde a știut asta?

Doar uitându-se la coloana mea tensionată și comprimată, doar punând palmele pe spate, pe pielea me goală, atingând-o cu mâinile ei îmbătrânite și aspre, știa deja...

Şi ce? Ce ți-a spus?

A spus că... am purtat atât de multe poveri de-a lungul anilor, atât de multă durere și resentimente, încât am pierdut numărul, port greutatea propriei mele vieți și a altora...

Ți-a spus cum să te vindeci?

Mi-a luat mâinile în mâinile ei, acele bătrâne, mi-a spus să cobor mâinile în jos, să-mi dau drumul umerilor, să mă scutur, să-mi ridic bărbia, să stau cu capul ridicat spre zări și cu spatele drept.

Buzele ei mi-au atins urechea și mi-a spus încet:

„Nu tot ce cari este din vina ta”.

„Nu toată această responsabilitate este a ta”.

„Nu poți face totul singur, pentru tine și pentru ceilalți".

„Nu poți repara totul”.

„Nu trebuie să accepți totul, căci nu sunt ale tale”.

Din ochii mei au început să curga lacrimi groase ca sticla spartă. A existat un moment în care am crezut că voi plânge sânge, de atâta durere pe care o simțeam.

Încetul cu încetul, umerii mei s-au întors la locul lor, gâtul meu a devenit moale și s-a ridicat din nou, cu spatele drept așa cum nu mai fusese de ani de zile și mi-am auzit oasele revenind la loc.

Greutatea lumii coborâse de pe umerii mei, greutatea durerilor trecute, coborâse în sfârșit la pământ și urma să fie folosită ca treapte...

Ți-a mai spus ceva?

Ochii ei de lup mă priveau cu nerăbdare și mi-a spus:

Există dureri care împovărează inima și cele în care nu există nicio modalitate de a le îndepărta cu ușurință.

Învață să renunți la trecut sau vei ajunge să-ți îneci viitorul...și, de asemenea, să înțelegi că lipsa de iertare nu doare mai mult decât cel care nu poate ierta..."

Prizonieri (sursa net)

 Prizonieri.

Ai unor case prea mari.

Ai unor maşini în care petrecem prea mult timp.

Ai unor birouri care ne ţin departe de un cer pe care nu îl mai vedem. De un pământ pe care nu-l mai atingem cu tălpile goale, ca atunci când eram copii.

Ai unor benzi pe care alergam în neştire ca nişte cobai dresaţi. Ai unor piscine în care înotăm înghesuiţi. Ai unor saune în care ne uităm urât unul la altul, nu ne vorbim, nu ne zâmbim.

Ai unor vacanţe prea scurte şi ai unor şedinţe prea lungi.

Ai unor cadouri pe care ni le luăm în grabă sau le oferim, când şi dacă ne mai amintim, aşteptând mereu ceva în schimb.

Ai unei imagini pe care şi-a făcut-o lumea despre noi.

Ai unei imagini pe care ne-am făcut-o noi despre noi.

Ai unor prieteni care ne văd cum vor ei.

Ai unor cărţi. De vizită. De credit. Prea puţin ‒ din ce în ce mai puţin de citit.

Ai unor iubiri cărora nu le dăm aproape niciodată totul, dar de la care aşteptăm în general mult mai mult decât primim.

Ai unor cluburi pline de fum, de decibeli şi de femei îmbrăcate strident. Generaţia "Shake that booty. " Generaţia " one night stand". Generaţia bărbaţilor îmbrăcaţi în fuste roz, cu tocuri şi cercei.

Prizonieri.

Ai unor malluri uriaşe în care familii întregi ies cu bebeluşii la plimbare.

Ai unor restaurante în care mâncarea nu are niciodata gustul mâncării pregătite cu iubire acasă. Ai unor fast-food-uri pline de copii obezi. Generaţia McMici.

Ai unor cutii care ne prezintă o Realitate mizerabilă, politicieni lipsiţi de scrupule, primari paparude, vedete de carton, băşcălie de prost gust şi muuuult silicon ‒ să compenseze lipsa de creier, clasă şi cultură. Ură, venin, otravă, crime, împuşcături, bârfă, senzaţional, furturi, boală, cancer ‒ sau operaţii ca să nu faci cancer. Show-uri ieftine. Umor prost. Aruncat cu piatră sau cu miştoul, sau cu părerea neavizată în tot ce mai e sfânt. Distrus repere. Călcat în picioare valori. Scuipat pe steag, istorie, neam, biserică, tot. Vulgaritate, vulgaritate, vulgaritate. Sminteală, sminteală, sminteală.

Prizonieri.

Ai unor ziare, reviste, tabloide, bloguri care ridică păcate la rang de virtute, băgând adevăruri sub preş, înfierând bunul-simţ şi verticalitatea. Generaţia " politically correct"

Prizonieri.

Ai unui google fără de care nu o să ştim, în curând, nici tabla înmulţirii.

Ai unor haine. Bijuterii. Pantofi. De firmă sau ‒ din ce în ce mai des ‒ imitaţii ieftine.

Noi le avem pe ele? Sau ele ne au pe noi?

Cine pe cine stăpâneşte?

Prizonieri. Prizonieri. Prizonieri.

Șarlatania există de când lumea (sursa net)

 Sigur că şarlatanii şi şarlatania există de când lumea şi pământul, nimic nou sub soare, dar avem şi noi pretenţiile noastre… 

Ideea e că disperarea şi subcultura au atins un asemenea nivel, încât şarlatania de acest gen, de Ev Mediu, transbordat în cultura internetului,unde poti Vinde nimic. 

Iar nimicul pe care îl vindea era neprețuit, căci în nimicul acela fiecare cumpărător se regăsea pe sine. Cu ochii strălucitori și vocea caldă, vânzătorul avea grijă ca fiecare cumpărător să o ia pe drumul potrivit lui.

Își asumase rolul cu totul și îi făcea pe oameni să creadă că o să se aleagă cu bogății imense care o să îi facă faimoși, stele printre stele. Doar le reamintea că în nimic se află totul.

CICLURILE DE 7 ANI ALE VIEȚII OMULUI (sursa net)

 CICLURILE DE 7 ANI ALE VIEȚII OMULUI....

"De la 0 la 7 ani:

Există o legătură puternică cu mama. Cunoașterea lumii are loc pe orizontală. Se creează simțurile. Mirosul mamei, laptele, vocea, căldura şi săruturile ei sunt primele senzații. Această perioadă se sfârșește de regulă, prin ieșirea din cochilia protectoare a mamei şi cunoașterea lumii exterioare.

De la 7 la 14 ani:

Se creează o legătură puternică cu tata. Cunoașterea lumii are loc pe verticală. Se formează personalitatea. Tatăl devine cel mai fidel aliat pentru cunoașterea lumii din afara celulei familiei. Copilul o iubește pe mama, însă pe tata îl adoră.

De la 14 la 21 de ani:

Se începe revolta împotriva societății. Are loc cunoașterea materiei. Se formează intelectul. Începe criza adolescentină. Apare dorința de a schimba lumea şi de a distruge structurile existente. Adolescentul atacă celula familiei şi societatea în general. Este pasionat de tot ce exprimă revolta: muzica tare, relațiile romantice, tendința spre independenţă, evadarea, legăturile cu grupurile sociale marginale, valorile anarhiste, negarea sistematică a vechilor valori. Perioada se încheie prin părăsirea celulei familiei.

De la 21 la 28 de ani:

Are loc integrarea în societate. Stabilizarea după revoltă. Suferind eşec în dorinţa de a schimba lumea, omul se integrează, dorind iniţial să fie mai bun decât predecesorii săi. Omul caută un loc de muncă mai bun decât al părinților. Caută un loc mai bun pentru viaţă. Are loc încercarea de a crea o familie mai fericită decât cea a părinților. Alegerea partenerului şi crearea căminului familial. Crearea propriei celule. Perioada se încheie de regulă cu căsătorie. Din acest moment, omul şi-a îndeplinit misiunea şi a finisat legătura cu prima celulă protectoare – familia.

De la 28 la 35 de ani:

Crearea căminului familial. După căsătorie, locuință, mașină apar copiii. Se acumulează valori în interiorul celulei. Însă dacă primele 4 cicluri nu au trecut cu succes, căminul se distruge. Dacă relaţiile cu mama nu au fost cum trebuie, ea va fi o povară pentru ginere/noră. Dacă relația cu tata a eșuat, el se va implica în treburile interne ale tinerei familii, provocând conflicte. Dacă revolta împotriva societății nu a fost trăită, există riscul conflictelor la locul de muncă. 35 de ani – vârsta la care un cocon prost copt deseori explodează. Atunci se întâmplă divorțurile, concediere de la serviciu, depresie etc.

De la 35 la 42 de ani:

Totul se începe de la zero. După criză, omul îmbogățit de experiențe şi greșeli îşi reconstruiește a doua celulă. Este perioada când în viaţa persoanelor divorțate apar iubite/iubiți noi. Ei încearcă să perceapă ceea ce așteaptă deja – nu de la căsătorie, ci de la sexul opus. Relația cu societatea, de asemenea, trebuie reevaluată. Locul de muncă deja este ales după criteriul cât este de interesant şi cât de mult timp liber oferă. După distrugerea primei celule omul întotdeauna simte necesitatea cât mai repede să-şi creeze a doua celulă. Căsătorie nouă, muncă nouă, relație nouă. Dacă omul a scăpat de elementele parazitare din trecut, el va construi o celulă mai bună. Dacă nu şi-a înțeles greșelile, atunci va creea o celulă asemănătoare şi va ajunge la aceleași eșecuri.

De la 42 la 49 de ani:

Se începe cucerirea societății. Imediat ce a doua celulă îmbunătățită a fost creeată, omul începe să simtă plinătatea vieții în căsnicie, în relaţia cu copiii, la serviciu etc. Această victorie generează două tipuri noi de comportament.Dacă omul pune accent pe bunăstarea materială, atunci apar mai mulți bani, mai mult confort, mai multă putere. Dacă, însă, accentul se pune pe latura sufletească, atunci se începe făurirea autentică a personalității. Această perioada se sfârșește printr-o criză de autoidentificare şi întrebări existențiale: de ce sunt aici, de ce exist, ce trebuie să fac pentru ca viaţa să fie plină de sens, în afara bunurilor materiale?

De la 49 la 56 de ani:

Revoluția spirituală. Dacă omul a reușit să-şi creeze sau să-şi reconstruiască celula sa şi s-a realizat în familie, pe plan profesional, el desigur are dorința să caute înțelepciune. Dacă se face cu dedicație şi sinceritate, această căutare nu va avea limite şi va continua până la sfârșitul vieții.

A fost cândva (sursa net)

 A fost cândva… când, la primele patru clase, erai controlat inclusiv dacă ai batistă, unghiile tăiate, părul tuns, iar în clasă nu auzeai decât vocea Învățătorului.

Vocile noastre se auzeau în pauze sau după ore… când ne jucam, pentru că aveam și timp să ne jucăm… “cu cheia la gât”.

A fost cândva… când clasele V-VIII însemnau pregătirea pentru Treapta I care era, de fapt, intrarea la liceu.

Pe atunci, niciunul dintre noi nu auzisem de cuvântul “meditații”.

Totul se învăța în clasă și chiar se învăța! … și uite așa rămânea timp să ne și jucăm… “cu cheia la gât”.

A fost cândva… când, după ce tremuram de emoții la Treapta I, intram la liceu, iar clasele  a IX-a și a X-a erau, cumva, mai relaxante, dar primeam informații și despre ce înseamnă o viitoare meserie.

Și cu toate că Treapta a II-a bătea la ușă, rămânea timp și pentru filme, plimbări sau excursii… de data aceasta, “cu cheia in buzunar”, pentru că deja eram mari.

A fost cândva… când clasele a XI-a și a XII-a însemnau pregătirea pentru a intra la facultate. Pe nimeni nu interesa Bacalaureatul și nu pentru că nu ar fi contat, dar nimeni nu își imagina că nu l-ar fi luat… pentru că eram pregătiți, pentru că știam.

Abia atunci, prin clasa a XII-a, unii dintre noi mai făceam pregătire suplimentară, dar era pe final de clasă și în apropierea admiterii la facultate. Și cu toate acestea, aveam timp pentru prieteni, aveam timp pentru noi… iar cheia era tot în buzunar.

A fost cândva… când totul se învăța “la clasă” și aveam timp și pentru noi.

Treptat, meditațiile au apărut undeva pe la clasa a X-a, apoi a IX-a… ca să ajungă acum chiar la clasele primare. 

Și uite așa, asistăm impasibili la privatizarea învățământului.

Asistăm la dezvoltarea unui învățământ paralel, care duce la o inegalitate între copii. 

Cam de aici cred că trebuie plecat!

Cineva a luat cheia copiilor de la gât… și le-a luat-o apoi și din buzunar.

Acel sau acei Cineva, nu și-au dat seama că făcând acest lucru, au luat copiilor și timpul liber pe care îl aveau după ore!

De fapt, le-a luat

Copilăria și dreptul de a porni în viață cu șanse egale.

De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi (sursa net)

 “Într-o zi, un profesor înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi

– De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?

– Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.

– Dar de ce să ţipi atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine?

întrebă din nou înteleptul.

– Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt

discipol.

Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atuncil el ii lămuri:

– Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că,a atuncicând două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige ca să sep poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai taret trebuiesă strige din cauza distanţei şi mai mari.

Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de

cealaltă, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât

inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.”