19.8.23

Ești ce e (sursa net)

 "Ești ce e și cea mai profundă dorință a ta. Cum ți-e dorința, ți-e și intenția. Cum ți-e intenția, ți-e și voința. Cum ți-e voința, ți-e și fapta. Cum ți-e fapta, ți-e și soarta."

Ce știm noi despre alţii (sursa net)

Ce poţi afla despre un om în câteva minute pe săptămână la telefon? Sau în niște mesaje scrise la repezeală?  

Că e sănătos sau nu, că-i merge bine sau nu, că este obosit fizic sau nu. Mai nimic!!!

Despre ceea ce are în suflet un om nu putem decât bănui. 

Despre gândurile, lacrimile, regretele, zâmbetele, frământările,  dorurile, rănile unui om, de cele mai multe ori nu aflăm niciodată. 

Nici despre momentele în care își simte sufletul de plumb.

Cu câtă ușurință ne lăsăm înșelați de aparenţe, cu câtă ușurință blamăm, acuzăm, bârfim, judecăm! Cu prea multă ușurință! 

Nu voi putea să explic niciodată de ce ne este mai ușor să distrugem decât să creăm, să vorbim decât să ascultăm, să rănim decât să vindecăm.

Dacă am ști să înnodăm cuvintele, faptele, privirile, gesturile și tăcerile unui om, poate am ajunge să ne înțelegem mai bine.  

Dar se pare că nu avem timp nici răbdare pentru asta...💙

Ce este omul? (sursa net)

Este un amalgam de contraste. De ce? Fiindcă plânge și râde,  iubește și urăște,  se bucură și se întristează, strigă și tace..

În om se ascunde o putere nebănuită care a fost pusă la încercare atunci când a luptat în războaie, a făcut foamete, a escaladat munţi, și în același timp alături de acea putere nebănuită se află și o doză de fragilitate. 

Dintre toate viețuitoarele de pe pământ,  omul este (după părerea mea!) cel mai neajutorat. De ce? Fiindcă toată viaţa sa este dependent de familie, prieteni, cunoscuţi, societate. 

Pe cât de puternic este un om, pe atât de slab este. Uneori e suficientă o vorbă ca să-l doboare, o dragoste neîmpărtășită, o respingere ca să-l răvășească în ultimul hal. Bine, că recunoaștem asta sau nu, e altceva.

Și ne credem invicibili.. Ce naivi!  Trăim de parcă am avea de trăit mii de ani. Risipim timpul, unicul bun care ne aparține cu adevărat. 

Ceea ce avem, de fapt, este doar prezentul.  

Trecutul a rămas undeva în urmă,  nu mai avem nicio putere asupra lui, viitorul este incert, doar prezentul,  clipa e ceea ce stăpânim, ce putem schimba și mai ales, trăi la maxim. De cele mai multe ori însă, nu conștientizăm asta, și risipim timpul cu nesăbuință, pe oameni, relaţii, serviciu care nu doar că nu ne aduc satisfacții sufletești, ci ne și seacă de energie. 

Cum văd eu viaţa? Ca pe o clepsidră, fiindcă din momentul nașterii începe numărătoarea inversă. 

Diferența dintre clepsidră și viaţă este atât faptul că ea, clepsidra poate fi întoarsă ori de câte ori ai chef, în timp ce viaţa nu poate fi trăită de mai multe ori, cât și faptul că nisipul din clepsidră poate fi văzut cu exactitate, în timp ce viaţa rămâne un mister. 

Niciodată nu știi cât timp mai ai. Un lucru este cert, timpul este limitat. Atât de limitat, încât în cazuri extreme de boli incurabile, accidente, fiind pus faţă în faţă cu moartea realizezi că mai ai de făcut o sumedenie de lucruri. 

Atunci regreţi. Regreţi că ai oferit timpul tău oamenilor care nu meritau, că ți-ai făcut griji în cazuri în care nu aveai motive să-ți faci, că ai oftat mai des decât ai mulțumit pentru ceea ce ai fost și ai avut.

De aceea este atât de important să-ţi strângi în pumni tot curajul și voința și să pui punct acolo unde este cazul, să închizi uși la momentul potrivit și să pleci. 

Să pleci din locurile în care nu simţi că ești iubit, apreciat, respectat. Să pleci fără să te uiţi în urmă. 

Fiindcă sunt un soi de oameni care nu vor să pleci, dar nici nu vor să rămâi.  

Genul de oameni care vor să fii acolo doar atunci când au nevoie de tine, în rest, să stai pitit de privirile lor undeva, de unde să le auzi chemarea atunci când vor avea iarăși nevoie de tine. 

Oameni care împart cu tine câteva minute din timpul lor liber, pe când tu îţi faci oricând timp pentru ei...💙

De ce unii dintre noi neglijăm valoarea cuvintelor (sursa net)

💙De ce unii dintre noi neglijăm valoarea cuvintelor?! 

Cum se face că nu realizăm cât rău provocăm, cât rănim, cât dezechilibrăm lumea interioară a celor care ne înconjoară? 

Cum de nu am conștientizat încă,  că o faptă rea se poate șterge cu-o faptă bună, în timp ce o vorbă rea nu poate fi ștearsă cu nimic? Ne considerăm ființe superioare, înzestrate cu rațiune, sentimente,  emoții, și totuși..

Ar trebui să ne reamintim din când în când că vorbele pornite din gură sunt asemenea pietrelor care lunecă de pe un deal, nu mai au cale de întoarcere.   

De ce nu ne dăm osteneala să ne învingem nemulțumirile și frustrările, așa încât să nu mai facem din ele bolovani pe care să-i aruncăm asupra celorlalți? 

Adunăm venin în noi ca într-un rezervor și îl golim adesea asupra celor pe care-i iubim și prețuim cel mai mult..

Să nu credeți că eu sunt un om ideal, genul ăla de-l arată toată lumea cu degetul pe stradă și spune " fă ca ea!". Nu. Nici pe departe. Sunt și eu un om obișnuit,  un om care a avut de suferit de pe urma cuvintelor, dar și unul care i-a făcut pe alţii să sufere. 

Cu trecerea anilor nu am devenit mai înțeleaptă,  însă ceva tot am învățat. 

Am învățat să-mi pun lacăt la gură în momentele de supărare și tensiune. 

Unii îmi iau tăcerea drept supărare,  alţii o privesc ca pe o victorie a lor asupra mea. 

Cert e că în timpul tăcerii îmi liniștesc gândurile și de cele mai multe ori realizez că nu merită să mă reîntorc la conflictul care a provocat-o!  

Așa cum, cuvintele se pot transformă în arme, tăcerea se poate transformă în pace. 

De cele mai multe ori chiar nu merită să permitem oamenilor să ne fure pacea, seninătatea și echilibrul sufletesc.

15.8.23

Orice femeie are o rană în suflet (sursa net)

 Orice femeie are o rană în suflet. Ascunde durerea cu un simplu: sunt bine! 

Multe dintre ele poartă săgeți în suflet, dar merg înainte crezând că într-o zi își vor găsi fericirea. 

Le vezi tot mai dezamăgite, aruncă priviri reci spre persoanele care vor să le atingă sufletul, dar de la atâtea cicatrici nu mai au încredere.

Puțini știu să atingă acele corzi ale sentimentelor. Ele tot mai triste devin atunci când în calea lor apar doar niște "carnivori" care le vor doar pentru o seară sau ca pe un simplu trofeu. 

Femeia este un univers întreg. 

Femeia este ca un vulcan, depinde ce trezești în ea.

Povestea sufletelor ajunse pe pământ (sursa net)

 Stând în jurul mesei, sufletele și-au ales ce lecție trebuie să primească. Se ridică cel mai puternic și mai curajos suflet:

— De data asta eu voi merge pe Pământ pentru a învăța să iert. Cine mă va ajuta?

Celelalte suflete au privit-o cu compătimire și cu puțină frică în voce i-au spus:

— Asta este una dintre cele mai dificile lecții…Ai putea să nu reușești timp de o viață…Vei suferi…Ne este atât de milă de tine… Însă tu vei reuși! Noi te vom ajuta.

Un alt suflet a spus:

— Sunt gata să fiu cu tine alături pe Pământ și să te ajut. Voi deveni soțul tău, iar în familia noastră vor fi multe probleme din cauza mea, însă tu vei învăța să mă ierți.

Cel de-al treilea suflet i-a spus:

— Aș putea să devin unul dintre părinții tăi, să îți fac o copilărie dureroasă, apoi să mă implic în viața ta și să îți stric fericirea la maturitate, iar tu vei învăța să mă ierți.

Cel de-al treilea suflet și-a dres vocea și a spus:

— Iar eu voi fi unul dintre șefii tău și dese ori mă voi comporta arogant și necruțător cu tine, pentru ca tu să înveți să ierți…

Și alte suflete au fost de acord să se întâlnească cu cel mai curajos și puternic suflet pentru a-l ajuta să-și învețe bine lecția.

Însă, atunci când au ajuns pe Pământ, sufletele au uitat tot ce au discutat anterior. Și doar puține înțeleg că nimic nu este întâmplător și că fiecare persoană apare în viața noastră atunci când avem cea mai mare nevoie de o lecție pe care doar acea persoană ne-o poate oferi.

Sunt zeci de tipuri de entități de Lumină (sursa net)

 Sunt zeci de tipuri de entități de Lumină care au avut o contribuție la crearea speciei umane și sunt sute de specii de extratereștri care au vizitat Pământul de la crearea omului. Și acestea nu sunt povești inventate, sunt lucruri care apar și în Biblie, dacă știi cum să descifrezi ceea ce este scris acolo.

Spre exemplu, Ezekiel, aflat pe malul râului Chebar, vede o nava spațială strălucitoare, cu înveliș metalic, care împrăștie vânt, fum si foc.

Hai să vorbim și de Enoh, despre care se scrie că era atât de iluminat, încât nu a cunoscut moartea, ci a ascensionat în corpul său.  

Enoh a ascensionat în corpul fizic, deci este una dintre cele mai extraordinare ființe care au trăit pe Pământ; nu ar fi interesat să aflăm ce a avut el de spus despre ceea ce a trăit aici? 

Ei bine, Cartea lui Enoh a fost scoasă din Biblie. De ce? Din mai multe motive, iar unul dintre ele este acela că Enoh spune că stătea odată în camera sa și dintr-odată totul s-a luminat și niște ființe care străluceau foarte puternic au apărut în cameră, l-au luat cu ele și l-au dus în altă „încăpere”, care a început să se ridice de la sol și a urcat tot mai sus, până a ajuns să vadă de sus Pământul. 

Cine să fie oare aceste ființe care străluceau? Și ce să fie oare acea „încăpere” care se ridica de la sol, din care se putea vedea din ce în ce mai mică regiunea respectivă și apoi planeta Pământ?

Enoh spune că acele ființe l-au dus în Cosmos și l-au învățat toate semnele:  l-au învățat totul despre planete (adică astronomie), totul despre efectele poziției planetelor asupra oamenilor (adică astrologie), semnificația numerelor (adică numerologie), semnificația liniilor din palmă, semnificația trăsăturilor feței. El spune că l-au învățat legăturile dintre toate simbolurile, care apar și în cărțile de tarot. 

Enoh vorbește despre faptul că a fost adus înapoi pe Pământ și acele ființe strălucitoate i-au dat un termen pentru a împărtăși cu ceilalți oameni informațiile care i-au fost dezvăluite, să le spună și altora ceea ce a învățat, pentru că după aceea va fi luat din nou de pe Pământ. Enoh a împărtășit acele informații, după care, într-adevăr, a fost luat de acele ființe – el a ascensionat în corpul său fizic, „nu a cunoscut moartea”.

Enoh a fost un Mesager. Povestea lui Enoh este o poveste reală.

Enoh este părintele metafizicii. Dar în timp umanitatea a separat părțile care făceau un tot, a păstrat partea „științifică” și a ironizat partea spirituală. Așa s-a ajuns ca oamenii să ia niște învățături la propriu, deși ele erau o metaforă care transmitea un adevăr mai profund.

Tot în Cartea lui Enoh se vorbește despre faptul că Noe a fost un copil neobișnuit, că atunci când pruncul nou născut a deschis ochii, „a luminat toată casa ca soarele”, că toată casa era strălucitoare, iar tatăl său s-a speriat și l-a căutat pe Enoh, ca să-l întrebe ce este cu acel copil. De ce l-a căutat pe Enoch? Pentru că Enoh avea aceeași strălucire pe care o avea copilul și pentru că Enoh se însoțea cu alți oameni care străluceau. 

Unde era Enoh în acest timp? În Egipt, unde alături de ființe din alte Dimensiuni construia Marea Piramidă, în subteranele căreia au fost ascunse informații esențiale cu privire la istoria umanității, în Sala Înregistrărilor.