O veche legendă ne spune că zeița fertilității Ceres, le-a luat sub ocrotirea sa atunci când a aflat că agricultorii vor să le stârpească din lanurile de grâu. La slavi, primul mănunchi de spice cules era încins cu o cunună de albăstrele și primea un nume, adus acasă și însoțit de cântece, într-o atmosferă solemnă, fiind așezat sub icoană.
O altă veche legendă ne povestește că într-o primăvară, undeva într-un sat uitat de lume un flăcău harnic a ieșit, ca în fiecare an, cu plugul la arat. Ajuns la capătul miriștii, își suflecă mânecile, își făcu semnul crucii și înfipse plugul în pământ. Boii, la îndemnul lui trăgeau cu sârg plugul, al cărui lamă lăsa în urmă brazda neagră lucioasă și proaspătă în timp ce flăcăul apăsă coarnele plugului și se gândea că peste câteva luni lanul lui va fi acoperit cu spice de grâu aurii.. parcă auzea foșnetul spicelor grele și simțea miros de pâine caldă.
Deodată se auzi un cântec deosebit de frumos: parcă ar fi fost foșnetul vântului, ropotul ploii și trilul ciocârliei în același cânt, motiv pentru care, băiatul opri plugul și privi spre locul de unde venea cântecul... Rămase mut de uimire, întrucât la marginea pădurii, se afla o fată cu părul lung și galben ca spicul grâului culegea ierburi... părea o trestie în adierea vântului.
Flăcăul se apropie și după ce îi dădu binețe o întrebă ce dace ea acolo: ,,Iaca, culeg ierburi de leac... n-ai vrea să mă ajuți"? ...imediat, flăcăul i se alătură fetei ce avea ochii albaștri ca doi luceferi.
Tot vorbind și culegând ierburi, flăcăul observă că se înserase, puse plugul în car si porni spre casă. Ajuns acasă , mama lui văzu că boii sunt flămânzi și mâncarea din traistă neatinsă. Bietul meu copil...nici măcar să mănânce nu a stat", gândi ea...
Azi așa, mâine așa, până când femeia intră la bănuieli. Ogorul trebuia să fie de mult arat și semănat. Așa că a doua zi, când flăcăul porni la câmp, o luă pe urmele lui. Când ajunse acolo văzu toate ogoarele semănate, cu grâul înverzit, doar al lor era plin de buruieni, nici vorbă de grâu. Și nu mică îi fu mirarea când îl văzu pe fiul ei cu frumoasa copilă cum culegeau ierburi și le puneau în coș.
- ,,Desigur este o vrăjitoare" gândi ea...Vai bietul meu copil! Și uite câtă pagubă mi-a făcut! ...La iarnă nu vom avea pâine"!
Supărată femeia începu să blesteme:
- ,,Să ai soarta florilor pe care le culegi iar oamenii să te alunge ori de câte ori te vor vedea"!
În același timp, pe dată fata se prefăcu într-o floare albastră, cu petale de culoarea cerului, ce tremura speriată în lanul de grâu.
Oamenii i-au spus albăstrea și, deși îi apreciază frumusețea, nu se bucură să o găsească in lanul cu grâu, deoarece semințele ei se amestecă cu boabele de grâu.
Dar albăstreaua nu și-a uitat obiceiurile și ea continuă să-i ajută pe oameni să scape de răceală, le vindecă rănile, le redă vederea și le alină multe alte suferințe.
O altă legendă povestește despre un tânăr a cărui culoare preferată era culoarea albastră, deoarece se îmbrăca în albastru și se împodobea cu flori albastre culese de pe câmp. Într-o bună zi tânărul a fost găsit mort într-un lan printre flori... Atunci zeița Flora i-a transformat trupul într-o albăstrea iar numele său Cyanus (Tianus) se regăsește în numele latin al florii...
În Belgia albăstreaua este simbolul libertății. Culoarea albastră simbolizează fidelitatea, statornicia..
Albăstreaua este, astăzi, floarea națională a Estoniei.
În Europa, ea creștea mai ales pe câmpurile cu secară, însă acum, din cauza îngrășămintelor chimice utilizate de oameni, a început să fie din ce in ce mai rară în multe părți de pe continent.
