11.5.23

Atmosfera toxica (sursa net)

Dacă unii membri ai familiei tale creează în casă o atmosferă toxică și încerci să crești vibrațional/ evoluezi în timp ce rămâi alături de ei, „ca să ai grijă de ei”, lucrurile sunt cam așa: lucrezi cu tine însuți și mai

mai crești puțin vibrațional, după care ei, prin comportamentul lor abuziv/ toxic, te trag în jos; tu mai lucrezi puțin cu tine însuți, folosești diverse practici ca să ajungi la un nivel mai înalt de vibrație, după care ei, prin comportanmentul lor abuziv/ toxic, te trag în jos - și tot așa. Nu vreau să folosesc cuvântul „imposibil”, dar într-un asemenea mediu toxic este foarte greu să crești vibrațional. 

Eu am niște prieteni care sunt în această situație și care rămân în acel mediu toxic pentru că vor să aibă grijă de acei membri ai famililei care se comportă în mod abuziv. Ei nu conștientizează că au grijă de mama/ tatăl lor, dar nu au grijă de ei înșiși și își distrug sănătatea și își coboară propria vibrație, fiindcă speră că vor putea să-i ajute să ascensioneze pe părinții care au astfel de comportamente. 

Dacă toți Lucrătorii în Lumină, în loc să se concentreze pe a lucra cu ei înșiși, pe a crește vibrațional, și-ar coborî vibrația și ar rămâne la un nivel scăzut de vibrație ca să încerce să-și „salveze” mama/ tata/ soția/ soțul, gândiți-vă cum ar fi lumea în prezent… 

Calea Ascensiunii implică să faci o prioritate din creșterea ta vibrațională, să eliberezi din viața ta ceea ce nu mai rezonează cu tine, ceea ce te trage în jos, să pui capăt relațiilor toxice (nu doar celor de cuplu). Noi am venit aici cu o Misiune care are de-a face, printre altele, cu a susține Ascensiunea colectivă. Nu putem face asta rămânând la un nivel de vibrație 3D. 

Înainte să putem ajuta la „curățenia generală” care se face în lume, este necesar să dovedim că suntem capabili să facem curățenie în propria viață. Eliberați-vă, ieșiți din mediile/ relațiile toxice, nu vă sabotați propria evoluție!

Nu avertiza, PREvesti, PREveni ( sursa net)

 "Nu pune răul inainte, nu avertiza, PREvesti, PREveni. 

Nu PREzice decât tot ce vrei sa găsești în viață. 

Ce pui INAINTE, vei culege. Așa cum te vezi, așa ești. Așa cum gândești, așa vei trăi. 

Pune BINELE inainte. Pleacă întotdeauna de la PREMIZA că lucrurile merg spre BINE. 

CUM ÎȚI AȘTERNI, AȘA DORMI.

PREvestește ceea ce DOREȘTI, nu ceea ce îți provoacă teamă. 

Nu te lupta cu nimic, viața nu e un câmp de luptă, ci un mare LOC DE JOACĂ. 

Viața e o aventură😃

Nu lua in serios decât ce conține iubire, umor, detașare, joacă. Toată atenția, toată energia acolo. Nu da energie decât la ceea ce te inspiră. 

Răspunde cu afecțiune la ceea ce pare a fi agresiune, separare, vină. E FRICĂ CAMUFLATA ce urlă după iubire. E ca urletul unui copil speriat, stresat. Nu te speria de frica lui, nu da nume și etichete fricii lui, Ia-l in brațe, arată-i că a visat urât.

Pune lumină, pune zâmbet acolo unde mintea, privirea e întunecată și umbrele fricii se vor dizolva. Ceea ce frica PARE CĂ SEPARĂ, iubirea UNEȘTE LA LOC, arată că SEPARAREA NU A AVUT LOC NICIODATĂ, e o ILUZIE. 

Dar o iluzie, care menținută, creează, după chipul si asemanarea ei, anomalii. Corectează-ți percepția, schimbă interpretarea și lumea se va schimba.

8.5.23

Legenda cucului (sursa net)


 Erau odată doi fraţi tare neastîmpăraţi. Şi într-o bună zi, mergînd ei prin pă­dure, s-au depărtat de casă. În adîncimile pădurii s-au întîlnit cu-n lup, de care s-au speriat foarte tare. Şi au luat-o care şi de care: unul într-o parte şi unul în alta şi s-au rătăcit. La un frate era numele Cucu, da la celălalt era numele Ion.

Tot atunci, prin locurile acelea, trecea Dumnezeu cu Sfîntul Petrea. Şi întreabă Sfîntul Petrea:

— Doamne, zice, de ce aşa-s năcăjiţi copiii aceştia?

Dumnezeu îi răspunse:

—   Iată, acești doi copii copii sunt fraţi, însă s-au rătăcit şi s-au prăpădit unul de altul. A ieşit lupul înaintea lor şi ei au fugit unul într-o parte și unul în alta:

Atunci Sfîntul Petrea zise:

—   Păcat. Da oare ei nu s-ar găsi?Te rogu Doamne ia şi-i uşurează căutarea, fă-l pe unul o pasăre şi poate așa s-or găsi mai degrabă.

Dumnezeu în timpul acela a făcut semnul crucii cu mîna şi l-a făcut pe Ion pasăre. Imediat cum s-a prefăcut în pasăre, Ion s-a ridicat sus, în înaltul cerului, şi zboară de atunci pe­ste păduri, peste cîmpuri, peste dealuri şi tot strigă: Cucu, Cucu şi Cucu. Da Cucu….ni­căieri.

Țara Soarelui Răsare. De ce se numește așa?

 Toată lumea știe că Japonia se mai numește și Țara Soarelui Răsare. De ce se numește ea așa? Pentru că de la Est vine lumina. Dăăă!!! E simplu ca „bună ziua”. Dar cine a numit-o așa prima dată? Ei, aici e aici, că nu multă lume știe. Dar, nu intrați în panică, rezolvăm noi această problemă stringentă, ca să nu vă stricați ziua cu dilema asta.

Cel care a venit cu ideea Țării Soarelui Răsare s-a numit Shōtoku, era prinț, și ar fi trăit prin secolul al VII-lea d.Hr. Am spus „ar fi trăit” că nu se știe nimic sigur despre individ. Nici măcar dacă ar fi existat în realitate. Tot ce știm despre el vine din cea mai veche cronică a Japoniei, intitulată sugestiv „Cronica Japoniei”. Sau Nihon Shoki. Asta  a fost scrisă prin secolul al VIII-lea și, cel puțin în prima parte, aduce teribil cu poveștile cu feți-frumoși japonezi și cu dragoni, tot de pe acolo.

Ideea este că prințul ăsta ar fi pus bazele Japoniei, cu primul guvern centralizat, cu prima constituție, cu reguli, cu toate cele. A mai adus și budismul în țară, că ăia erau cam recalcitranți și era nevoie de o religie să îi ții în frâu, altfel nu te înțelegeai cu nebunii. De fapt, cam tot ce ar fi făcut el are legătură cu budismul. Inclusiv acea constituție, una dintre primele din lume. 

Faza cu ea este că nu are decât vreo 17 articole, adică e un fel de culegere cu cele zece porunci biblice, doar că aici sunt 17. Ele se referă în primul rând la regulile de bună purtare, pe bază de budism, adică să nu faci nasoale, să nu fumezi în biserică, să nu te dai la nevasta altuia, decât dacă ești nobil sau, mai ales, împărat, caz în care te cam durea la bască. La cât se hăcuiau ăia între ei, putem deduce, de asemenea, că au omis partea cu „să nu ucizi”. Nici nu se făcea să le iei japonezilor această mică și nevinovată plăcere în viață. 

Foarte important era articolul ăla cu iubirea aproapelui, în cazul de față cel mai apropiat fiind împăratul. Pe ăsta era musai să îl iubești necondiționat, că altfel te umflau milițienii și securiștii vremii și te făceau exponatul principal la ora de biologie, cursul de disecție fără anestezic la broaște proaste și cu gura mare. 

Ei bine, ca să nu o lungim, după atâtea lucruri bune pentru japonezi, prințul Shōtoku a deschis și primele relații diplomatice cu vecinii chinezi, trimițându-le ălora o scrisoare care începe duios cu expresia „De la suveranul Țării Soarelui Răsare către suveranul Țării unde Apune Soarele”. Cu asta, v-ați prins și cam câtă geografie știa el. Japonezilor le-a plăcut la nebunie denumirea, așa că au adoptat-o, ceea ce nu se poate spune și despre chinezi. Deci, de-acolo a venit. Acum o știți și pe asta.

30.4.23

MASAJUL PALMELOR (sursa net)

 "MASAJUL PALMELOR:

Cum să-ți echilibrezi întreg organismul - Arta vindecării japoneze

Jin Shin Jyutsu este o artă și o filozofie de viață,  precum și o puternică alternativă de sănătate care vă poate ajuta să găsiți metode practice de a vă menține echilibrul, bunăstarea fizică și mentală .

Folosește acest puternic medicament energetic și te va ajuta la depășirea afecțiunilor și bolilor de care suferi frecvent. Această abordare eficientă pentru vindecarea holistică poate fi utilizată împreună cu practicile de prevenire dar și alte tratamente de medicină alternativă și complementară, pentru a accelera procesul de vindecare și de a reduce timpul de recuperare .

Jin Shin Jyutsu este o artă a vindecării  cu o istorie de peste 5000 ani și înseamnă ” arta creatorului prin omul plin de compasiune ” . Arta de a vindeca la care se referă aceste cuvinte se bazează pe propria noastră abilitate naturală , înnăscută, de a ne armoniza . De mii de ani, popoarele antice au folosit această conștientizare pentru a se vindeca atât pe ei înșiși dar și pe alții.

Corpul nostru are mai multe căi energetice care, daca sunt perturbate, provoacă dezechilibre în organism, simptome neplăcute, cea din urmă fiind chiar durerea.

Dacă nu iți poți echilibra emoțiile Jin Shin Jyutsu, metoda curativă japoneză te va ajuta în acest sens.

Acest tip de medicină alternativă echilibrează energia corpului și oferă organismului sănătate emoțională și fizică. Principiul pe care se bazează este faptul că fiecare deget funcționează în strânsă legatura cu o anumită emoție sau un anumit organ. Preseaza timp de 3-5 minute degetul care este corelat cu organul tau afectat sau cu emoția pe care vrei să o eliberezi, timp în care vei respira adanc. Este important să-ți masezi toate degetele pentru a ajunge la un echilibru în tot corpul.

Masajul degetului mare

* Organe: stomacul și splina;

* Emoții: anxietate și depresie;

* Simptome fizice: durerile stomacale, probleme ale pielii, nevroza, dureri de cap.

 Masajul degetului arătător

* Organe: rinichii și vezica;

* Emoții: dezamăgirile, confuzia, teama;

* Simptome fizice: dureri de dinți, dureri de spate, dureri musculare, probleme ale sistemului digestiv .

Masajul  degetul mijlociu

* Organe: colecist și ficat;

* Emoții: incertitudinea și furia;

* Simptome fizice: probleme ale sistemului circulator, dureri menstruale, oboseala, dureri de cap frontale, migrene.

Masajul degetului inelar 

* Organe: Intestinul gros și plamani;

* Emoții: pesimism și tristete;

* Simptome fizice: probleme ale pielii, astm, probleme ale sistemului digestive și respirator.

Masajul degetul mic

* Organe: inima și intestinul subțire;

* Emoții: anxietate, nervozitate, teamă și lipsa respectului de sine;

* Simptome fizice: dureri cardiace, dureri de gât, probleme ale oaselor, balonare."


18.4.23

Dacă alegi.... (sursa net)

 "Dacă alegi o femeie care lucrează, trebuie să accepți că nu se poate ocupa de casă cu normă întreagă.

Dacă alegi o gospodină care să aibă grijă de tine și să se ocupe de apartament în totalitate, trebuie să accepți că nu face bani.

Dacă alegi o femeie umilă, trebuie să accepți că depinde de tine.

Când ești cu o femeie curajoasă, trebuie să accepți că este independentă în funcție de propriile ei opinii.

Cei care aleg o femeie frumoasă trebuie să accepte că gelozia trebuie controlată.

Dacă ești cu o femeie puternică, merită să accepți că este blândă și fragilă dintr-o privire, dar solidă ca oțelul.

Dacă alegi o femeie emoțională, nesigură, trebuie să faci un pas pentru a o face să se simtă în siguranță și iubită.

Nicio femeie nu este perfectă și nu trebuie să fie. Fiecare femeie are propria ei personalitate și valori care determină cine este și care o fac specială!"

17.4.23

Primit de la preotul Silviu Negrutiu 17.02.2023

 ✝️✝️✝️🙏😇Mărturia Patriarhului Diodor al Ierusalimului despre Sfânta Lumină, cu câțiva ani înainte de a trece din lumea aceasta (1923-2000)

„După ce se sting luminile, mă plec și întru în  prima încăpere a Mormântului Sfânt al lui Iisus Hristos.  

De acolo merg încet prin întuneric spre cealaltă încăpere a Mormântului, unde a fost așezat Trupul lui Hristos.

Acolo îngenunchez, cu sfântă frică și rostesc rugăciunile rânduite, care ni s-au transmis de-a lungul veacurilor, după aceea aștept.

Uneori se întâmplă să aștept câteva minute, dar, de obicei, Minunea se săvârșește îndată ce rostesc rugăciunile. 

Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos, o lumină nedefinită iese afară.

De obicei are o culoare albastru - deschis, dar culoarea se poate schimba și ia multe nuanțe diferite. Nu se poate spune în cuvinte  omenești.

Lumina iese din piatră ca și cum ar ieși dintr-un lac. Piatra Mormântului arată ca și cum ar fi acoperită de un nor umed, dar este Lumină.

Această Lumină se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă numai placa de pe Mormânt, în timp ce alteori umple de Lumină tot baldachinul, încât oamenii care stau afară și privesc înăuntru, văd cum toate sunt pline de Lumină.

Această Lumină nu arde. Niciodată nu mi-a ars barba în cei 16 ani de când sunt Patriarh în Ierusalim și am primit Sfânta Lumină.

Lumina are o structură diferită de cea a unei  lumini obișnuite, care arde într-o candelă.

Într-un anume loc, Lumina se ridică și alcătuiește un stâlp, a cărui flacără are o natură diferită, astfel încât îmi este cu putință să-mi aprind lumânările de la Ea.

După aceasta împart Lumina tuturor celor care se află în Biserică. 

Trăim multe minuni în bisericile noastre, și minunile nu sunt ceva străin pentru noi, însă nici una din aceste minuni nu are puterea și simbolul Sfintei Lumini de la Mormântul lui Hristos. 

Minunea este o Taină Dumnezeiască.

Preschimbă ÎNVIEREA LUI HRISTOS în ceva atât de viu pentru noi, ca și cum s-ar fi petrecut cu câțiva ani în urmă.

Mă aflu la Ierusalim din 1939 și am venit aici la vârsta de 15 ani.

Am urmărit Slujba de venire a Sfintei Lumini în toți acești ani, așa că, sunt martor ocular al minunii de 61 de ori.

Pentru mine nu se pune întrebarea dacă eu cred în minune sau nu.

ȘTIU CĂ ESTE ADEVĂRATĂ!”✝️✝️✝️😇🙏